Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » OPRIȘAN MIOARA: E-ATÂTA DOR!…

OPRIȘAN MIOARA: E-ATÂTA DOR!…

E atâta dor …!

În răsăritul dimineții
Pământul grațios se-nchină,
Iar firea proaspătă așteaptă
Sărutul tandru de lumină.

Sfios se-nalță pulsul vieții
Din seva plantei în eter.
În nenăscute gânduri urcă
Un zbor de pasăre stingher.

Pe unda apei tremur lin
De cântec vesel se-nfiripă
Iar câmpul tot e-nfiorat
De blânda zbatere de-aripă.

O ciocârlie se ridică
În fâlfâit rotund, spre soare
Și tremurând în trilu-i crește
Smerita ei îmbrățișare.

E-atâta dor în șoapta zilei
De raza caldă, aurie,
Că l-a- mpletit cu fir de vrajă
În cântul nesfârșit al vieții
Micuța pasăre zglobie.

Oprișan Mioara
Însurăței, BRĂILA