Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » ROMAN » MARIA TONU: Îngerul păzitor (fragment de roman)

MARIA TONU: Îngerul păzitor (fragment de roman)

Indiferent dacă știm sau nu,

îngerii planează și ne salvează…

 

Delia s-a născut în țară comunistă unde Dumnezeu era neglijat și interzis pentru unele grupuri sociale cum ar fi studenții sau membrii de partid. Studenții erau toți comsomoliști, deci, nu erau cu biserica, iar dacă cineva se cununa sau frecventa slujbele, era exmatriculat de la instituția de învățământ. Copiii erau botezați pe ascuns în casă, nu la biserică, că dacă cineva declara “unde trebuie” pIerdeai cariera pe viață, tot așa se cununau și cuplurile cu credință în dumnezeu, pe ascuns. Delia, când era studentă, a fost invitată de o colegă să-i țină cununia. Au riscat ambele, dar nu au suflat nimănui un cuvânt și a rămas taina lor. Când Delia a întrebat-o pe Anastasia de ce a ales-o anume pe ea pentru această misiune, Anastasia i-a spus așa: “Tu nu bârfești, nu porți poșta. Am încredere în tine. Tu n-o să mă trădezi”.

Cu toate că religia și statul comunist se omiteau reciproc, totuși, în unele localități bisericile n-au fost închise. Funcționa și biserica din Călugăra, care era o atracție pentru multe sate megieșe. Părintele Ulmu a reparat și a electrificat lăcașul de cult, a sădit trandafiri de-a lungul aleii care ducea de la poartă spre ușa bisericii, a ordonat ca răposații să nu fie înhumați claIe peste grămadă lângă mormintele rudelor, dar, mormintele proaspete să fie aranjate în rânduri. Pentru aceste schimbări preotul a reușit să mărească suprafața cimitirului din contul grădinilor care înconjurau biserica. Dacă în satele vecine în clădirea bisericii erau depozitați saci cu chimicale, la Călugăra se țineau slujbe și prohoduri creștinești.

Mama o lua uneori pe Delia la biserică și o împărtășea, dar, o dată a fost scoasă din biserică că a început să mănânce turtițele dulci coapte de mama pentru a le consuma după împărtășanie. Slujba era lungă, Delia nu înțelegea nimic din ceea ce vorbea preotul că era flămândă și gândul îi era doar la turtuțele din punguța făcută dintr-o băsmăluță. Mama sta cu frățiorul în brațe și asculta cu smerenie liturghia. Delia și-a ascuns fața în punguță și a început să mănânce turtițele. O femeie a observat și a strigat: “Un copil mănâncă, părinte, să nu-l împărtășiți.” Preotul a stat din propovăduit, corul a amuțit, mama a lăsat ochii în jos că toate privirile erau îndreptate spre ea și copilul ei păcătos. A împins-o pe Delia din biserică afară și a lăsat-o să stea pe prag sub promisiunea că nu pleacă nicăieri până nu se termină slujba și împărtășania. Mama ca să fie mai sigură, i-a dat turtițele rămase și i-a zis: “Mănâncă, ghiavol și nu te du nicăieri. Ai înțeles?” Sigur că Delia a înțeles, ea înțelegea totul din jumătate de cuvânt, altfel urmau zdupacii, coada de mătură care lăsau urme vinete peste trupușorul ei flămând și plin de durere. Când Delia își amintește de acele momente tot timpul se roagă: “Doamne, iart-o pe mama. Ține-o în împărăția ta la loc luminat și fericit. A fost un copil orfan, a fost o femeie înșelată, a fost flămândă și necăjită și vroia să facă din mine OM”. Speră că Domnul îi aude rugăciunea și o ține pe mama la loc binecuvântat.

Despre îngerul păzitor auzea uneori de pe la câte o vecină, dar habar nu avea ce-i acela înger păzitor. Odată a auzit o bunică iubitoare care își învăța nepotul să spună mereu: “Înger îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, totdeauna fii cu mine și ma – nvață să fac bine, eu sunt mic, tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă tare…” Delia a fost educată numai de mamă și nu a avut bunei. Mama ei a rămas orfană de tată la vârsta de șapre ani, iar de mamă la unsprezece ani. Mama ei, însă o avea pe bunica Catinca, mama tatălui ei. Bunica Catinca a trăit o sută patru ani. S-a purtat pe picioarele ei până la ultima suflare. Zilnic ieșea la plimbare. Delia își amintește că mama a luat-o cu ea în ospeție la străbunica ei Catinca care locuia cu nora ei Anica.  Au stat de vorbă, dar Delia nu-și amintește despre ce au discutat nepoata și bunica. Era prea mică ca să țină minte cuvintele lor, dar ține bine minte fața străbunicăi. Bunica Catinca a avut patru copii. Doi băieți: Ion și Gavril și două fete: Anastasia și Mărioara. BăIeții au murit de tineri, iar fetele au trăit mult.

 

În copilărie Delia a avut un vis de coșmar. Se făcea că este la ea în grădină și cineva din cer arunca cu pietre în ea. Ține bine minte că fața aparținea unui bătrân cu barbă căruntă. Un bătrân supărat, cu mânie în ochi, arunca pietrele. Delia nu ține minte ca pietrele s-o fi lovit pe ea sau cădeau alături, dar faptul că a avut acel vis de coșmar, a durut-o enorm că este ignorată de toți, chiar și de Dumnezeu. Copil fiind, oricum a realizat că ceva nu este bine pentru viața ei. S-a gândit că o bate Dumnezeu fiindcă nu este cuminte. Că expresia “Bată-te, Dumnezeu, să te bată” o auzea mai la fiecare pas.

Totuși, Delia simțea că cineva o ajută uneori. Credea că această  forță miraculoasă este mama ei care a născut-o sănătoasă, a ocrotit-o cât a putut mai bine de apă și de foc,  a îndemnat-o să capete studii superioare. Era sigură că este mama ei când n-o bate.  Dar când o bătea, o mustra, o educa cu: “Dacî furi, îți tai mâinele. Dacă spui minciuni, îți tai limba. Dacă te dai pe mâna băieților de bună voie, îți tai capul.” Așa, pas cu pas, Delia devenea un om practic corect. Scopul scuză mijloacele. Nu știa Sânzâiana nimic de psihologie și pedagogie, știa că bătaia e ruptă din rai. La protestele Deliei venea cu pedepse și mai aspre. Dar și Delia era tare “buna” – păpa toate bomboanele pregătite pentru Paști sau brânza pentru pască. În fiecare an, în săptămâna Paștelui Delia primea o mamă de bătaie soră cu moartea. Sânzâiana descoperea fapta Deliei și o snopea în bătaie cu atâta cruzime cât putea să adune o femeie nenorocită de viața ei. Când a crescut mai mare Delia se întreba de ce mama, care era o femeie deșteaptă, nu punea lăcată la casa cea mare ca ea să nu aibă acces la bunurile dosite pentru ziua de Paști. Văzuse o dată la Ion Dărădaică că painea coaptă pentru a fi pusă în traista celor ce plecau la muncă pe ogor, era încuiată în casa mare și seara mama lor le dădea la toți câte o bucățică. Mătușa Ileana Dărădaică, o femeie vrednică, harnică, cu o casă de copii, prima la muncă pe ogoarele kolhozului și la gospodăria sa cu două case, zicea: “Copiii sânt copii. Iau câte un dărab de pâine și fac râs peste tot. Da la mine este calculat ca pâinea să ajungă de sâmbătă până sâmbătă. Asta nu înseamnă că eu îi țin flămânzi, nu, avem de toate că ținem vacă, porci, păsări, oițe.”

 

Apoi, când mama era plecată pe alte tărâmuri, într-o seară a visat că ea i-a spus: “Delia, încuie ușa la dormitor. Meșterul care face reparație la tine în casă, este beat, vrea să te violeze, iar dacă te vei împotrivi poate să te omoare.” Delia dormea și nu realiza ce se întâmplă cu adevărat în casa ei. Apoi mama a venit iarăși în vis și a strigat: “Delia, trezește-te. El e aproape de ușă.” Delia s-a  deșteptat, a încuiat ușa la dormitor și s-a întors în pat. În acel moment Martin, constructorul care făcea reparație în casă, a bătut la ușă și a strigat: “Delia, deschide. George este plecat în deplasare, știu că ești singură, permite-mi să intru, te vreau.” Delia nu i-a răspuns nimic. A stat doar gata să-l lovească unde știe ea că este locul slab al barbaților, în caz dacă el rupe ușa. Mama a învățat-o să nu-i fie frică dacă este atacată de cineva. Dacă e bărbat, să-i tragă un picior în fudulii, dacă e femeie să-i răsucească un sân cu putere, cât ei își revin din durere, ea să fugă cât o țin picioarele ca să scape de primejdie. Martin a bodogănit vre-un sfert de oră și a plecat strigând: “Delia, să rămâi singură cuc așa cum sunt eu mereu, să-ți amintești de această seară când ai avut o șansă…”

Apoi a crezut că îngerul ei păzitor este George pe care l-a văzut prima oară când avea zece ani, la televizor, el a cântat “Santa Lucia”.

De ce George? Delia își dorea să se căsătorească cu un băiat din Moscova, fiindcă Moscova era centrul universului ei care se revărsa de peste tot: din pâlnia radioului din Vatra Jocului, de la televizor, din ziarele și revistele pe care le răsfoia zilnic, fiindcă mama lucra la clubul sătesc și toate ziarele și revistele republicane și unionale le aduceau la ei acasă. Delia le examina sau le citea cu nesaț, apoi mama le ducea directorului care le cosea ca la bibliotecă. Dar, ca să întâlnească un băiat din Moscova trebuia să meargă acolo la studii. Lucrul acesta era ceva ireal pentru ea. Concurența pentru un loc de studii era catastrofal de mare, aveau șansă doar medaliștii din Rusia și din republicile unionale. Delia nu era medalistă fiindcă nu a știut niciodată de la școală că cine învață, toți zece ani de studii, numai pe nota cinci, nota maximă în fosta Uniune Sovietică, primește medalie de aur care permite să aplici documentele la orice instituție de învățământ din țară și republică și susții doar un examen în loc de patru. Dacă primești nota cinci, ești înmatriculat, dacă primești nota patru sau trei, susții toate examenele, depinde de balurile adunate și de concurență, desigur, dacă ești admis sau nu, dacă primești nota doi – vii în anul următor. Pur și simplu nu a știut și nu a devenit medalistă, nu a avut acest scop, capacitate avea cât trei medalii, dar nu și scop major. Un om informat este un om protejat și spre drumul cel mare mobilizat!!!. La fel nu a știut că cine învață numai pe nota cinci la facultate primește diplomă roșie. Pur și simplu nu a știut. Vina este a ei. Deci, visul ei cu mirele din Moscova s-a ascuns undeva în labirintul sufletului ei visător. Acest vis s-a împlinit când Delia a venit cu traiul în Canada. Aici l-a întâlnit pe George, băiatul din Moscova, care a cântat la televizor “Santa Lucia”. Incredibil, dar adevărat. Ambii au fost foarte surprinși de istoria dragostei lor. Într-o seară, plimbându-se, ca de obicei, prin parcul Windfields de lângă Misty Crescent din Toronto, George a început să cânte “Santa Lucia”. George are o voce minunată de tenor, îi place să cânte, fiindcă are o ascultătoare care se încântă de el și emană fericire. La un moment Delia și-a amintit că a auzit acest cântec în copilărie și și-a amintit de băiatul de la televizor. Delia, era în clasa a treia și lucra dădacă la vecinii ei, familia Stegărescu, ea profesoară la școală, iar soțul operator de cinema la clubul satului. După școală și seara stătea cu Oleg, copilul lor de 1 an, că Doamna Stegărescu seara lucra și casieriță la club. Ei aveau televizor, acolo l-a văzut Delia pe băiatul simpatic care cânta “Santa Lucia”. I-a povestit și lui George despre cântec și sentimentul ei de aunci.

  • Ții minte cum era îmbrăcat băiatul cela? – a întrebat George.
  • Da, sigur. Purta o cămașă albă sau alb-albastră și cardigan albastru închis. Televizorul era alb-negru, dar cred că așa era îmbrăcat. M-a cucerit vocea și zâmbetul lui fermecător. Emisiunea era de la Moscova. Mai târziu chiar îmi doream ca să plec la Moscova să fac studii și să mă mărit acolo cu un moscovit.
  • Și de ce nu ai plecat la Moscova, doar ai învățat bine la școală?
  • Mi-a most frică că nu voi reuși la universitate, nu eram medalistă, mă gândeam să merg la o școală de meserii, dar mama nu m-a lăsat. Vroia să fiu medic. Nu am ascultat-o. Am mers la jurnalism. Dar, providența a vrut ca să mă mărit cu medic. Dacă soția preotului este preoteasă, deci eu am fost doctoreasă. Mă gândesc că poate măcar așa am împlinit puțin visul mamei de a avea copil medic. Știi, eu iubesc nora și ginerele ca pe copiii mei, nu fac nici o diferență. Așa am simțit că proceda și mama. Veniamin o iubea nespus pe mama mea. De fiecare dată când o vizitam îi dăruia bani și cadouri. Când m-am căsătorit mama mi-a spus să mă gândesc bine, fiindcă căsnicia nu-i un măr pe care l-ai mușcat și, dacă nu-ți place, l-ai aruncat. Deaceea când mi-a fost tare greu, m-am mobilizat, dar nu am fugit de la Veniamin.
  • Simt că ai o mamă minunată. E și mama mea acum.

S-au mai plimbat prin parc, iar când au revenit acasă George a scos dintr-un pachet un ou alb din marmoră și i-a spus Deliei să se uite la poza din interior. Delia s-a uitat și mai nu și-a pierdut cunoștința. Din fotografie o privea, zâmbind, copilul descris de ea și pe care nu-l putea uita.

  • Tu, tu ești băiatul de la televizor?
  • Eu am cântat “Santa Lucia” la o emisiune televizată, dacă zici că așa arăta băiatul, atunci sunt eu.
  • Te rog, mai cântă o dată. George cânta cu plăcere, iar Delia dansa de fericire.

 

“Santa Lucia”este o melodie care glorifică frumusețea localității Santa Lucia din Golful Napoli și primul cântec tradus din dialectul napolitan în limba italiană,  apoi tradus în diferite limbi și interpretat de Enrico Caruso, de Elvis Aaron Presley în filmul Viva Las Vegas și Luciano Pavarotti in Yes, Giorgio.

În Rusia lui George, cântecul “Santa Lucia” a fost lansat de Robertino Loreti, adolescentul cu “voce albă” care a cucerit lumea prin timbrul său strălucitor și pur, caracteristic doar pentru vocile băieților înainte de mutație. Valentina Tereșkova, prima femeie cosmonaut, a cerut înregistrările lui Robertino Loreti în timp ce se afla în spațiu.

 

Delia, când a citit condițiile concursului literar despre istoriile cu îngeri păzitori,  la care dorea să aplice,  și-a pus întrebarea cum să știe care este îngerul ei păzitor. Au urmat câteva zile legate de cercetări intense și a aflat că îngerii  sunt creaturi pur spirituale, netrupeşti, invizibile şi nemuritoare, fiinţe personale cu inteligenţă şi voinţă. Îngerii poartă nume (Michael, Gabriel, Rafael, Uriel, Raguel, Jophiel, Haniel, Jeremiel, Raziel, Ariel) și sunt mesagerii care unesc oamenii cu Dumnezeu, deci și „purtători de cuvânt” ai oamenilor faţă de Dumnezeu. Oamenii primesc mai mulți îngeri păzitori, în dependență de data și ziua nașterii, precum și a zodiei.  Delia este născută într-o zi de vineri, douăzeci și cinci februarie. Îngerii ei păzitori sunt Arhanghelul Uriel, ziua de vineri este ocrotită de el,  iar zodia Pești de Arhanghelul Baraquiel.

 

Delia o citit sute de texte despre îngerii ei păzitorii și acum vedea prezența lor peste tot. Cum altfel ar fi realizat peste patruzeci de proiecte în integrarea socială a persoanelor private de sănătate, mass-media sau afaceri care au ținut-o pe linia de plutire ani la rând? Cum ar fi izbutit ea, o fată născută la sat, crescută doar de mama chinuită într-o țară cu atâtea restricții, să ajungă o personalitate pe mapamond? A citit foarte aprofundat totul ce a găsit în limba rusă, română și engleză despre Uriel și Baraquiel.

Izvoarele îi ofereau informația că Arhanghelul Uriel este cunoscut ca îngerul înțelepciunii. “Numele lui Uriel înseamnă „Focul lui Dumnezeu” sau „Lumina lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu este Lumină” și din moment ce numele lui descrie misiunea lui, Uriel este de a ne ajuta să ne lumineze calea. El este adesea văzut ca o lumină strălucitoare, ca un soare care emană din energia sa. El poartă cunoașterea supremă a tot ceea ce este. Este un învățător minunat cu multă înțelepciune, dragoste, dezvoltare spirituală și creștere pentru a împărtăși. El are multe de oferit aspirantului spiritual pe calea către o viață mai bună și ne ajută să experimentăm totalitatea unei călătorii. El aduce un aspect dimensional superior călătoriei omului. Cere-i să fie mentorul tău și să-ți lumineze lecțiile de viață. El strălucește lumina adevărului lui Dumnezeu în întunericul confuziei”. Atributele Arhanghelului Uriel, în dependență de nuanțele religiei (orthodoxă, catolică, etc.) sunt: ​​Arhanghel ținând un sul de hârtie, o sabie în flăcări sau un disc al Soarelui. Arhanghelul Uriel deseori dă oamenilor scânteie de inspirație și motivație în timp ce ei caută să trăiască vieți credincioase. Arhanghelul Uriel servește omenirea, ajutând-o să găsească o iertare necondiționată. Numerele lui Uriel sunt: Sufletul #8, Destinul # 2 și Personalitatea # 3. În unele izvoare culoarea asociată este galbenul deschis, culoarea chakrei Manipura sau Plexul Solar sau roșie – a chakrei radiculare sau a chihlimbarului de cristal, în altele este asociat cu culoarea albastră și cu chakra Ajna sau cel de-al treilea ochi. Desigur că atunci când găsea atâta informație despre chakre, culori și semnificații mai luneca și spre alte izvoare ca să citească niște curiozități importante pentru istoria omenirii. Astfel a aflat că Stalin, crudul dictator sovietic care a dus la pierzanie floarea națiunilor din Uniunea Sovietică, fuma din pipa dăruită de Gheorghe Gheorghiu Dej în 1951. Pipa este confecționată din chihlimbarul  rumanit  care se gasește în comuna Colți din Buzău. Chihlimbarul  românesc de la Buzău poate fi negru – verde, roșu-galben sau alte nuanțe. Este format din rășina unui pin prețios și fosile de animale și insecte și s-a maturat mai mult de un milion de ani.

 

Delia se simțea fericită când citea că Arhanghelul Uriel este cel mai bine cunoscut pentru înțelepciune și poate să ajute în procesul de crație, mai ales Scrierea. El lucrează cu cei care caută iluminarea. Simbolurile Arhanghelul Uriel sunt cornul abundenței, florile de lotus, de crini, ghirlande de trandafiri și o perlă în cochilie. Aceste simboluri, când se gândea la ele, îi ofereau Deliei o liniște sufletească. Deseori Delia se simțea pur și simplu fericită. Avea uneori senzația că în dormitorul ei plutește mereu miros de zambilă, un aer parfumat ce venea mai ales dimineața. Izvoarele spun că în acel moment o vizita îngerul ei păzitor.

Delia nu a avut jucării în copilărie, își făcea păpuși din ciocălăi și vioară din strujan de porumb, dar a avut parte un timp de o jucărie numită caleidoscop, un cilindru din carton viu colorat cu trei oglinzi și câteva petricele colorate care de fiecare dată când răsuceai cilindrul formau o figură nouă. Delia a fost foarte fascinată de această jucărie care oferea infinitate de culori, forme si imagini provocate de mișcare. Jucăria aparținea lui Nicolae, vecinul ei, rămas repetent în clasa a întâia. El i-a propus într-o zi să privească acea jucărie fascinantă. Nicolae permitea numai  Deliei să  se bucure de acea jucărie, iar, Delia, privind, devenea foarte fericita. Apoi jucăriile acestea au dispărut din magazine. Delia căuta cu disperare acel caleidoscop să le ofere și copiilor ei, apoi nepoților acea fărâmă de fericire, clipa când te contopești cu universul și devii și tu o petală de lumină.

Jucăria, de fapt, seamănă cu o Mandala – o figură geometrică reprezentând universul în simbolismul hindus și budist. Conform scripturii budiste, mandalele (desene geometrice simbolice ale universului), construite din nisip, transmit energii pozitive către mediul înconjurător și către oamenii care le văd.

 

Oamenii pot avea cu îngerii o comunicare de tip spiritual, prin rugăciune, dialog, liturgie, dar omul nu-l poate constrânge pe înger să facă ceea ce vrea el, poate doar să-i implore, să-i roage. Ceea ce îngerii vor pentru noi nu este numai o dorinţă personală a lor,  ei realizează doar voinţa iubitoare a lui Dumnezeu. Îngerii nu constrâng acțiunile oamenilor, doar le sugerează calea corectă. Sărbătoarea îngerilor păzitori  se celebrează la 2 octombrie.

Fiecare om de pe pământ, indiferent de rasă, cultură, sex, vârstă, nație, religie are un înger în cer. Primul lucru ce i-a venit Deliei în cap, după ce a cunoscut atâtea lucruri minunate despre îngerul păzitor s-a gândit să pregătească o îngerogramă pentru familia și prietenii ei.

 

Zilnic trebuie să ne amintim de Dumnezeu și să ne rugăm: “Îngerul lui Dumnezeu, care eşti păzitorul meu, luminează-mă, păzeşte-mă, povăţuieşte-mă şi cârmuieşte-mă pe mine, care-ţi sunt încredinţat ţie prin mila lui Dumnezeu. Amin.”

Delia nu știa dacă proza ei va fi acceptată la concurs, dar știa, la sigur, că ea are un înger păzitor. Concursul are deja un impact imens asupra ei: a suplinit cea ce i s-a furat de un tată laș care a părăsit-o și de un regim ostil umanității.

MARIA TONU

CANADA