Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » AURELIA GROSU: Tabloul solitudinii

AURELIA GROSU: Tabloul solitudinii

„Singurătatea este atunci când strigi şi nimeni nu aude, fiindcă doar sufletul tău strigă… în tăcere deplină.“
„Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea, pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.“ (Psalmul 32: 8)
Admirăm un tablou încărcat de o emoţie crescândă, tablou care zugrăveşte o pistă de alergare pe care intru singură, într-o competiţie cu viaţa.
O pistă de alergare în care iau startul după o viaţă de familie, o viaţă în care am fost mereu alături de cineva. De o parte şi de alta a pistei de concurs au stat când cei care spuneau: „Nu vei reuşi!“, când cei care mă încurajau, îmi dădeau un pahar cu apă, îmi ştergeau sudoarea de pe frunte sau îmi îngrijeau rănile provocate de căzăturile suferite.
Şi, desigur, totul era controlat de Cineva care privea de sus, cu ochii Lui plini de candoare, grijă şi afecţiune, care îmi mai trimitea putere pentru încă câţiva metri de alergat. Eram singură, mă mutasem după divorţ în alt cartier. Am luat-o de la capăt, într-o altă etapă, 17 de ani de căsătorie se încheiaseră devastator. Dar încă eram teafără şi respiram.
Rezistasem tuturor şocurilor vieţii. Însă nu mai aveam pe nimeni. Era ceva cu totul nou. Voiam să mă odihnesc, să încep să învăţ cum să trăiesc, cum să merg, să învăţ, să mulţumesc, voiam să mă refac.
În una din zile, împreună cu fata mea, am rostit cu glas tare o rugăciune, fiindcă am simţit asta puternic în mine : „Doamne, am rămas singure, dar te avem pe Tine! Te rog intervino Tu, în mod supranatural şi reabilitează-ne pe amândouă din toate punctele de vedere. Vindecă-ne inimile zdrobite şi leagă-ne rănile primite!“ Fata mea a încheiat cu un : „Amin!“ Aşa să fie!
Dumnezeu a luat în seamă acea dorinţă, de a fi refăcute şi reîntregite psihic, fizic şi spiritual. Este scris: „Domnul tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile.“ (Psalmul 147 : 3)
De atunci, am avut un Partener permanent. El nu se vedea, dar ştiam, prin credinţă, că este prezent şi vede totul. Îi simţeam mila, autoritatea, dar şi dragostea. Aveam o perspectivă nouă, aveam cum şi când să-L cunosc. M-am temut ani în şir ce o să fac singură, cum mă voi descurca, cum voi trăi fără bărbat lângă mine să mă susţină, să mă iubească. Aşa am fost învăţată: să fiu căsătorită, la casa mea, cu familia mea.
Eram încă ataşată de soţul meu, dar şi temătoare.
După ani întregi de obsesie făcută pentru el, acum acesta era prezent în fiecare celulă a fiinţei mele.
M-am rugat mereu să fiu eliberată de sub puterea lui dominatoare.
În interiorul meu să dădeau lupte între „taurii“ sau „uriaşii“ mei.
Aveam continuu o mânie şi o iuţime care mi-au decimat anii. Ştiam că nu este bine, aveam atâta nevoie de libertate şi despovărare a inimii!
„Auzi, Doamne?“
La începutul perioadei de singurătate aveam nevoie să încep să mă cunosc, să aflu capacităţile cu care fusesem înzestrată şi pe care nu le ştiam, să îmi aflu valoarea.
Eram pe pistă. Alergam uşor, tot înainte! Grosu Aurelia
Din cartea Esti mai puternic decat crezi, 2013