Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Luca Cipolla: Versuri (Versi)

Luca Cipolla: Versuri (Versi)

Myosotis

 

Né da primo o ultimo sole

ricavo linfa

e

quale voce

assuma il verbo

che carezza

mano di sorella

e mi sorregge

in cilestrine vesti..

annullami..

ch’io sia

piuma che trascende il velo,

bruma,

assorto nel primo refolo

di mattino

che si desta

e di petalo in petalo

infine vibrare.

 

Myosotis

 

Nici de primul ori ultimul soare

nu primesc limfă

și

care voce

să preia verbul

mângâind

mână surorii

și mă susține

pe după veșminte albăstrui..

anulează-mă..

să fiu eu

pană care transcende vălul,

pâclă,

absorbit de prima adiere

a dimineții

care se deșteaptă

și petală cu petală

în fine vibrez.

 

Beatitudine

 

Quando uno spiraglio s’apre,

fenice muta

solo un istante sei,

beatitudine.

Vorrei galleggiare

sul mare della mutevolezza,

candido fotone

nel raggio incalcolato

ed assopito

venuto a consolare

l’orda passeggera.

 

Beatitudine

 

Când o deschizătură se dezvăluie,

fenix mut

doar o clipă ești,

beatitudine.

Aș vrea să plutesc

pe marea mutabilității,

candid foton

în raza nenumărată

și ațipită

ce a venit să consoleze

hoarda trecătoare.

 

Erato

 

Erato,

nata da terra,

su corde

apparenti cuciture  

del tempo,

trecce,

silenti battiture,

ospedale di  

coriandoli e colori,

calvario surreale!

Così,

isola spersa sei,

Erato,

volpe in fuga,

dove il maestro

e dove il resto.

 

Erato

 

Erato,

născută din pământ,

pe corzi

cusături aparente

ale timpului,

cosițe,

tăcute tastări,

spital de

confeti și culori,

calvar suprareal!

Astfel,

insulă pierdută ești,

Erato,

vulpe fugară,

unde maestrul

și unde restul.

 

Piegato

 

Piegato

e ben disposto

a sentire il peso della luna

..scintille cristalline

trascendono l’istante

ed è meglio

piuttosto che

limitarsi alle memorie.

Il lago cela silenzi di morte

e il cigno stride all’ultimo bagliore.

Profuma l’erba

e saliva è la terra

che sa di ferro,

scherma l’orizzonte

e chiude gli occhi

all’ultimo sipario

senz’applausi.

 

Aplecat

 

Aplecat

și bine dispus

să simt povara lunii

..scântei cristaline

transcend clipa

și e mai bine

decât să

mă limitez la amintiri.

Lacul ascunde tăceri de moarte    

și lebăda strigă ultimei sclipiri.

Parfumează iarba

și salivă este pământul

ce are gust de fier,

ecranează orizontul

și închide ochii

ultimei cortine

fără aplauze.