Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » GEORGE ROCA PREZINTĂ: LIRICĂ PASCALĂ ROMÂNEASCĂ 2019

GEORGE ROCA PREZINTĂ: LIRICĂ PASCALĂ ROMÂNEASCĂ 2019

VASILE ALECSANDRI 
– FLORIILE 
Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Primăvara-ncantătoare
Scoate iarba pe campii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocarlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Păcat, zău, de cine moare
Şi ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Copiliţă, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii
Când Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii?
Să culegem la răcoare
Viorele albăstrii?
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
Eu ţi-oi da de orice floare
Mii de sărutări şi mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
Iar tu, dulce zambitoare,
Te-i face că te manii …
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
MIHAI EMINESCU 
– ÎNVIEREA 
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mani moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţa,
Că moartea e în lupta cu veșnica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de viețe,
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg”.
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douăsprezece păsuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina da navală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări şi laude-nălțăm
Noi, Ţie unuia,
Primindu-l cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lunina ducând-o
Celor din morminte!”
VALERIU GAFENCU 
– IMN ÎNVIERII 
Va cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veșnicii,
Fortificați biserica creștină
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Să crească-n inimile voastre
Un om născut din nou armonios,
Pe sufletele voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul nopții bate
Și Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile noastre-nsângerate
Rasună Imnul Invierii sfânt.
Veniți creștini, luați lumină
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniti flamanzi, gustati din cină,
E nunta Fiului de Împarat.
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU 
– ÎN INVIEREA DOMNULUI 
În Învierea Domnulu, reculegem, însetarea noastră după lumina Cuvântul Său.
În Învierea Domnului, reculegem, flămânzirea noastră după Harul lui Dumnezeu.
În Învierea Domnului, reculegem, răbdarea noastră în credinţa lui Dumnezeu.
În Învierea Domnului, reculegem, nădejdea noastră întru Smerenia cea Sfântă.
În Învierea Domnului, reculegem, blândeţea noastră din dulceaţa Duhului Sfânt.
În Învierea Domnului, reculegem, suferinţa noastră pentru cei prigoniţi întru Hristos.
În Învierea Domnului, reculegem, primul suspin al sufletului de a se întoarce la Iisus.
În Învierea Domnului,reculegem, primul fior al inimii pentru dragostea lui Dumnezeu.
În Învierea Domnului, reculegem, primul surâs al sfintei minuni a Naşterii Domnului.
În Învierea Domnului, reculegem, dorul întru mărturia prea-dăruirii dumnezeieşti.
În Învierea Domnului, reculegem, Crucea noastră întru îmbrăţişarea Sfintei Cruci.
În Învierea Domnului, culegem frumuseţea, slava şi cinstea Fecioarei-Maici Maria.
În Învierea Domnului, culegem bucuria deplină a mult râvnitei noastre învieri.
CLAUDIA BOTA 
– PREA DIVINĂ ŞI MILOSTIVĂ ÎNVIERE 
Dintr-un crâmpei de cer,
lumina s-a răspândit,
Un înger coboară lin, dinspre zenit,
Şi din înaltul cer,
acum prea neîmblânzit,
Dureri perpetuum s-au împânzit,
Şi glasul Blândului Păstor,
pe Cruce pentru noi grăind:
”Eu sunt cel ce sunt- YAHWEH şi V-am zidit,
Iar azi cei nemiloşi M-au răstignit”.
Un tunet crunt străfulgerând,
Întunecând stihiile mult prea curând,
Încât lumea întreagă s-a îngrozit,
Pământul cel pustiit s-a cutremurat,
Şi peste tot şi toate s-au tulburat,
când pietrele s-au despicat.
Iar Maica plânge şi suspină, neîncetat.
Însă un om, prea bun dintre cei buni,
Iosif din Arimateea, cerând cu bărbăţie
Al Său Trup lui Pilat,
Pentru ca- n cinste să fie îngropat.
Trei zile într-un mormânt întunecat,
Tu Doamne ai stat,
Precum Iona ce s-a rugat,
În pântecul chitului neînduplecat.
Cu sufletul, Fiul Omului coborând,
Între adâncurile cele mai de jos,
Iar porţile iadului zdrobind,
Lovind şi biruind, moartea ai călcat,
Pe cei din morţi şi veac I-ai ridicat.
Iisus a înviat!
Prea divină şi milostivă Învierea,
Doamne cu dragoste m-ai aşezat!
EMIL NEDELEA CĂRĂMIZARU 
– ÎN NOAPTEA ÎNVIERII 
În noaptea Învierii lumina e de Sus,
Din candele celeste picură untdelemn
Pe frunțile creștine ce-așteaptă pe Iisus
Cu suflete unite în chip solemn…
Hristos a Înviat! Răsună-n cer și pe pământ
Și universu’ întreg respiră a mântuire,
Iar harul peste har se-mbracă în nou veșmânt,
Căci viața este acum făr’ de-asfințire!
Lumină din lumină – e noaptea cea mai sfântă!
Citește bucuria pe chipul tuturor,
Transfigurată-n cuget, natura preacuvântă :
Hristos a înviat! În noaptea cea mai sfântă…
PRODROMOS BELE 
– UN GLAS DUIOS 
S-a făcut de sus chemare
Către lumea cea de jos:
– Cine vrea a lui scăpare
Să-L urmeze pe Hristos.
Sigur, asta-ar însemna
Pentru cel ce-a acceptat
Ca să lepede lumea
Atuncea când s-a-nrolat.
Auzind acea chemare
Un creştin mai pirpirel
A pornit cu râvnă mare
Ca să se-nscrie şi el.
Dar nu bine a-nceput
Lupta cea duhovnicească
Că în cale i-a apărut
O dihanie drăcească.
„Ce să fac? Să dau-napoi?”
Se-ntreba nedumerit.
Dar deodată un glas vioi
La ureche i-a şoptit.
„Dragul meu, scrie-n Scripturi:
«Mâna pe plug cine pune – ia aminte –
Nu se cuvine-a da-n lături,
brazda o ţine înainte!»”
Căci Acel ce l-a chemat
I-a promis dându-i de ştire
Că multe încercări de-o răbda
El îi va da mântuire.
Şi apoi ca să-l întărească
Calea Crucii i-arătat
Căci El însuşi a croit-o
Pentru-a lumii greu păcat.
Aşa întărit creştinul
Ţinta fiindu-i Hristos
Înapoi nu se mai uită
Şi la drum pleacă voios.
De-acum ştie-acel creştin
Cum să treacă peste toate
Piedicile care-i vin.
Cu Iisus orice se poate.
NICOLAE IORGA 
– NU L-AU CUNOSCUT 
Oricât de sfânt era Iisus
Şi cât de lămurit prin lut
Vedeai pe Cel venit de sus
Şi ai săi nu L-au cunoscut.
A trebuit ca Trupul Său
De mucenic să-L bată-n cuie
Ca să se-arate Dumnezeu
Şi ca la ceruri să se suie.
ADRIAN BOTEZ 
– SĂPTĂMÂNA PATIMILOR 
amână mugurii să se deschidă:
se feresc de lumina asta-otrăvită
prin care se-nvârtejesc spinii
cununii Lui Crist
El înţelegea: nimeni
nu L-a-nţeles
a predicat pustiului din
Templu: vipere surde I se
prelingeau – vâscos – peste
tălpi
atâta răceală – atâta
răceală
Cristul Iubirii n-a avut vreun
prieten : doar cei ce învaţă să
silabisească Biblia de la
sfârşit spre-nceput – se
gudurau – rânjind – spre
Lumină
şi astăzi simt ce
simţea El atunci: carnea smulgându-ne
răutatea-nţelegerii
pe dos – cu-argumente
când se va coace Lumina
bunei-credinţe – în arterele noastre – mârâind
a pagubă – ca nişte chiuvete-nfundate?
când – din Veşnic Pocalul de Aur – nu se va mai vărsa
picătură de sânge?
El stă pe gânduri: ele – de fapt – sunt
Crucea Lui
„Eli, Eli…”
nu – e doar întârziata repetiţie
a unui cor – grăbit spre
spectacolul Râpei Sublime
adevăratul concert nu are puse
afişe – dar – fără greş
„săvârşitu-s-a”
împlinit este miezul în meri
chiar înainte ca mugurii să-şi
astâmpere frica vădirii
GHEORGHE A. STROIA 
– ÎNVIEREA 
La ceas de seară-ntunecată
Cocoşul cântă de trei ori,
Căci firea-şi leapădă veşmântul
Umbrit de grija altor sori.
Vântul se vaită prelung,
Pădurea verde e în jale,
Îngeri pornesc înspre pământ –
Cer sângerând păşind agale.
Ape se zbat în matca lor
Vuind de dor, vuind de jale,
Izvoare dulci – cu ape reci –
Suspină blând, doinind în cale.
Natura toată încremenită-i
Pe limba ornicului mut,
Căci vine jertfa cea de sânge,
Ce dă pământului tumult.
Clopote bat fără-ncetare,
Inimi-altar de-nchinăciune
Şoptesc în taină, rând pe rând,
Câte-o fierbinte rugăciune.
Mame cu prunci în calde braţe
Şi taţi, cu grijă ocrotesc,
Bătrâni şi tineri deopotrivă
Lumina cerului slăvesc.
În pragul sfânt Lumina-apare,
Neprihănirea înviind,
E Taina cea de mult vestită
Viaţă lumii dăruind.
Porţile cele de aramă
Ale Tartarului nespus
S-au sfărâmat, fără zăbavă,
Arse de Soarele Iisus.
În cer e mare bucurie,
Iar pe pământ un cânt duios –
Cu dragoste şi împăcare –
Vesteşte: „A-NVIAT HRISTOS !”
M. POPESCU 
– PAȘTILE 
S-aude-al clopotelor cânt
Prin firea care se renaște
Și falnic iese din mormânt,
Cu biruință Domnul Sfânt,
Iar azi e Paște.
Și după slujbă ies la rând
Bătrâni, cu spatele-aplecat,
Bărbați cu chipul luminat,
Și-n urmă ies copii cântând:
„Hristos a înviat!”
În jur pe margini, stau cei mari,
Privind la falnicii feciori,
Din mândrul șir al falnicei hori;
Și-n mijloc cântă lăutarii,
Din cobze și viori.
Sunt veseli toți și bucuroși
Și toți cu suflet-nălțat;
Oriunde se-ntâlnesc în sat
Își zic cum zis-au moși strămoși:
“Hristos a înviat!”
VASILE VOICULESCU 
– PE CRUCE 
Iisus murea pe cruce. Sub arșita grozavă
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.
Și chiar în clipa morții huliră cărturarii
Cu fiere oțetită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata. cu spasmele durerii
Și-l ocărau tâlharii.
Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
Și-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Țipa văzând urgia.
Departe ucenicii priveau fără putere…
N-aveau decăt să fugă in lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nădejdea lor întreagă
Și fără mângâiere.
Târziu, porni mulțimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu fețele smerite
Și bărbile-argintate.
Măslini fară de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca-ntr-o pâcla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morții dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.
TUDOR ARGHEZI 
– DE PAȘTI 
La toate lucarnele și balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Și-au aprins pe scări
Candele și lumânări.
Orașele de sus, în sărbătoare,
Au întins velințe și covoare,
Și ard în potire
Mireasma subțire.
Și din toate ferestrele odată,
Mii și sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroșii copii.
IONATAN PIROȘCA 
– TU DUCI INVIERE 
Cum razele toate în soare-s mănunchi
Şi apele toate în mare,
Aşa să rămână ai noştri genunchi
În Tine rugare.
Poiene de plâns fiecare avem,
Din lacrimi muşcăm ca din mere,
Nu-n liniştea lumii răgazuri suntem,
Ci-n Tine şedere.
Departele nostru nu e nepătruns,
Şi taina nu e neputinţă.
Un Prinţ în iubire ne este de-ajuns
Şi-un Domn în credinţă.
Aşa că mă-ntăinui cât pot de adânc,
Să rămân la vedere.
Când morţile duc câte-un om la oblânc,
Tu duci Înviere.
ALEXE MATEEVICI 
– ÎNGERUL ȘI MIRONOSIȚELE 
Pe cine-l caut’acuma’n gradină
Cu vasele de mir umplute?
De lacrimi inima li-i plină.
Zorește ziua nouă. Îi răcoare,
Dar cerul se înseninează
În ciripituri cântătoare.
De ce Îl cauta aicea pe Hristos?
De ce-a venit aicea ca să-l plângă?
Pe piatr’un înger luminos.
El șade-n haine albe, strălucite.
Vestind cereasca bucurie
Mironosițelor scârbite:
„Hristos a inviat!
Și nu vă mai mâhniți
Și nu-l mai plângeți ca pe un mort
Căutându-l între cei muriți!
A iadului putere-i biruită,
Zadarnică îi rautatea:
De-acuma lumea-i izbăvită.
Întunecimea în lumină piere,
Mărirea ei i s-a surpat
Și fug vrăjmașii de durere.
Grabiți-vă cu vești de veselie
Și spuneți veștile-n Sion:
„Hristos e viu și’n veci învie!”
Dorm florile. Grădina moartă tace,
Iar primprejur-albastre umbre,
Nisip, zori aurii – și pace.
ALEXANDRU VLAHUȚĂ 
– CRISTOS A ÎNVIAT ! 
Și-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și-un dușman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazareth!
El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculț, pe jos, colindă lumea
Și mulți hulesc în urma lui.
Și mulți cu pietre îl alungă
Și râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbește tuturora –
Atotputernic și smerit!
El orbilor le dă lumina,
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întărește,
Pe morți îi scoală din mormânt.
Și tuturor deopotrivă.
Împarte darul lui ceresc-
Și celor care cred într-însul,
Și celor ce-l batjocoresc.
Urască-l cei fără de lege.
Cei pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.
Din toată lumea asupriții
În jurul lui s-au grămădit
Și-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuțit…
„Fiti blănzi cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmășie se pornesc”.
Cât bine, cătă fericire,
Și câtă dragoste-ai adus!
Și oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.
Au râs și te-au scuipat în față
Din spini cunună ți-au făcut,
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni desupră-ți s-au crezut.
Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiți
Chemați sutașii cei mai ageri,
Și străji de noapte rânduiți.
S-au veselit necredincioșii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar.
Și valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.
Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-nghenunchere
Sculați… „Christos a Inviat!”
PAȘCU BALACI 
– HRISTOS A INVIAT ! 
Când inceput-a să se lumineze
În cea dintâia zi a săptămânii,
În taină ea şi-a părăsit stăpânii-
Mormântul lui Iisus să cerceteze
Maria din Magdala să cuteze
Cu-a ei surate, scuturând ţâţânii,
Să afle sfântul trup, floarea ţărânii
Si-apoi cu lacrimi să-l imbălsămeze.
– Ce căutați pe-aici? – apare un inger.
Femeile s-au infricat de-ndată:
– Pe Iisus după care şi azi sânger!
A spus Maria, foarte tulburată.
– Nu e aici, a înviat; e în cer:
S-a dus să-L întâlnească pe-al Său Tată!
AL FLORIN ȚENE 
– HRISTOS A INVIAT ! 
Se aprinde-n inimă lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviază-n suflete Iisus!
Cântă pădurea-n mierle, prin copaci,
Înseninând cerul spre apus
De parcă au înflorit ogoarele de maci,
Când înviază-n suflete Iisus.
Cântă iarba în mieii de prin lunci
O aud cum creşte şi prin sat,
Când din Tainele Porunci
Hristos a Înviat!
Se aprinde-n inimă lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviază-n suflete Iisus!
NICOLAE NICOARĂ-HORIA 
– HRISTOS A INVIAT! 
Hristos a înviat! Iisus există,
Cu „Pace vouă” o să vină iar,
Să nu fie creştin cu faţa tristă,
Nici cel fără de Paşti în calendar.
Hristos a Înviat! Lumină oarbă,
Spun unii rătăciţi pe la răscruce –
Cei însetaţi de Adevăr să-i soarbă
Din apa vie izvorând în cruce.
Frate-al meu de-aici, de oareunde,
Primeşte-mi, dar, salutul cel mai sfânt-
Hristos a Înviat! De crezi, răspunde-
E „bună ziua” mea de pe pământ…
GEORGE PETROVAI 
– HRISTOS A ÎNVIAT ! 
Cui, Doamne, am fi fost acum
de nu veneai să ne îndrumi
şi nu ne dăruiai lumină
din candela acestei lumi,
când mii de ani n-au fost de-ajuns
din oameni negura s-alunge
şi-atâtea inimi mai ezită
renaşterea să şi-o câştige?!…
Dar Dumnezeu e Adevăr
azi ca şi ieri şi-n veci de veci;
de-aceea Lui Îi mulţumim
că nu suntem nişte zevzeci
şi-n marea Lui milostivire
de preaputernic Făcător,
ne dă prilejul să-L cinstim
pe Fiul Său mult iubitor,
care-a murit în grele chinuri
şi-apoi pe moarte a călcat,
ca oamenii model să-L aibă
când spun Hristos a înviat!
R. NIGER 
– PAȘTILE ÎN SAT 
Azi in sat,
Parca-i ziua mai frumoasă
Și șoseaua-i mai voioasă.
Am plecat acum cu toții,
Și bunicul și nepoții,
La altar, la închinat!
Bucuroși
Ne-am întors, apoi, acasă,
Și ne-am așezat la masă.
Apoi mult ne-am veselit
Și la masă am ciocnit
Ouă roșii!
GEORGE COȘBUC 
– LA PAȘTI 
Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare
Și sălciile-n albă floare –
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.
Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi în vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: „Hristos a înviat!”
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Pe deal se suie-ncetișor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieții-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
GEORGETA RESTEMAN 
– ÎN DIMINEŢI DE PAŞTE 
Covor de păpădii şi flori de Paşte
Linişte-aştern în suflete pustii
În dor de bine viaţa-n noi renaşte
Singurătăţi ascunse-n nopţi târzii.
Speranţe împletim, cununi de vise
Lumina Sfântă-n zi de sărbătoare
Credinţă, dragoste şi porţi deschise
Ne dăruieşte în suspin de floare.
Privesc cum firul ierbii unduieşte
În adieri sublime de iubire
Pământul reavăn, mărul ce-nfloreşte
Sub cer albastru muguri de-mplinire.
Suntem plămadă vie din lumină
Purtăm comori nepreţuite-n noi
Lut din iubire-avem la rădăcină
Speranţele din suflet curg şuvoi.
Ne înălţăm credinţa-n gând senin
Sobor de floare-n dimineţi de Paşte
Ne însoţeşte-n drumul vieţii lin
Tot ce-i frumos şi bun în noi renaşte.
TITINA NICA ȚENE 
– DE PAŞTE 
De Paşte soarele e altfel,
are o altfel de lumină,
mama cu tata parcă-s tineri
şi parcă nu mai sânt bătrână.
Mă văd copil pe Dealul Mare
dintr-un sătuc îndepărtat,
purtând rochiţă înflorată,
din sat de parcă n-am plecat.
Mă joc cu fraţii mei pe Beica,
râul ce curge-nvolburat,
ne salutăm cu voie bună
zicând „Hristos a Inviat”!
Ce fericită eram, Doamne,
şi ce departe sânt acum!
Am mers aşa de mult prin viaţă
ajuns-am capătul de drum?
Privesc la pomul înflorit
pe care cântă o păsărică
nepoata vine lângă mine
“Hristos a Inviat”, Bunică!
VALERIU CERCEL 
– POEZIE DE PAŞTI 
Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mǎ regǎsesc în satul meu
La casa bǎtrâneascǎ de pe vale;
Simt şi acum, pe prispǎ, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingǎşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,
Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi „ziua bunǎ”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bǎtrânǎ;
Se anunţa o mare sǎrbǎtoare,
Iar martorǎ era şi Luna plinǎ:
Va coborî din morţi, spre Înǎlţare,
Isus, a lui Maria, cu luminǎ!
Cǎ începea aşa o primenealǎ,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspǎt, iz de vǎruialǎ,
Se vânturau prin uşa din cerdac,
Ne uşuram şi trupul de povarǎ
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scǎpam şi eu atuncea de ocarǎ,
În ziua când mergeam la spovedit!)
Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici cǎ ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Cǎ popa nu ştia, zicea bunica,
Dar totul se fǎcea cu rânduialǎ
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bǎtrânii bine, fǎrǎ şcoalǎ,
Cum sǎ-L primim pe-al lumii Salvator…
…………………………………
În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horǎ o strângea,
Lumini se arǎtau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,
Ne întorceam cu paşte şi luminǎ,
Bunica ne dǎdea miel din cuptor,
Iar ouǎle-aşteptau pe masa plinǎ
Sfinţite în al nostru tricolor,
Iar la amiezi, pe luncǎ ne-ntâlneam
Gǎtit în straie noi cum altul nu-i,
Cǎci noi copii-atunci ne înnoiam
Când Se nǎştea şi la-nvierea Lui,
Şi câtǎ bucurie, ‘ntregul sat,
Ouǎ ciocnind cu mare şi cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevǎrat !”
Pe pajiştea cusutǎ-n borangic,
Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncǎ mândrǎ ca o ie
Mi-a dat ca sǎ le sorb licoarea lor
Doi ochi de vis cu nume de Mǎrie
Aş vrea sǎ vin din nou în satul meu
În zi de Paşti, în zi de sǎrbǎtoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare
E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mǎri, de al meu sat,
O lacrimǎ de dor mi se prelinge
Simt o speranţǎ-n suflet cum izvoare
Din flacǎra-I ce arde, tumultoasǎ,
La ziua şi sǎtucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasǎ.
ELENA FARAGO 
– ÎN ZIUA DE PAȘTI 
Toţi copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Şi părinţilor le cântă
„Învierea lui Cristos”
Şi la masa ciocnesc, astăzi,
Toţi copiii cei cuminţi,
Ouă roşii şi pestriţe
Cu iubiţii lor părinţi.
ANOMIM 
– IEPURAȘUL DE PAȘTI 
De necunoscut
Cu sfială-n ochi
Şi-n paşi,
A sosit un iepuraş.
Îmbrăcat în haină nouă
Şi în brațe-un coș
Cu ouă.
Câte unul încetişor
Le aşază binişor,
Printre firele de iarbă,
Dar încet,
Să nu se spargă…
ANOMIM 
– VINE IEPURAȘUL ! 
Iepurică, iepurel
Stă tot anul cumințel.
Ca și Moșul cel mai bun
Ce apare de Crăciun.
Vine doar în primăvară
În gradină, de cu seară.
Căci, vezi bine, el cunoaște
Când e vremea pentru Paște!
Și atunci, de dimineață,
După ce te speli pe față
Știi să cauți în gradină
Pe sub tufe de sulfină
Ouă roșii, bombonele,
Ciocolată, acadele!
GEORGE TOPÂRCEANU 
– LA PAȘTI 
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite și mânjite,
Zece ouă înroșite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frățioare
Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stați gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ați oua…
– Suntem fierte!
Zice-un ou rotund și fraise
Lângă pasca cu orez.
Și schimbându-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pîn’la urmă tot nu scap!
– Ne gătește de paradă.
– Ne ciocnește cap în cap
Și ne zvârle coajă-n stradă…
– Ce rușine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omlet!
– Eu, de m-ar fi dat la cloșcă,
Aș fi scos un pui albastru…
– Și eu unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Așa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…
VALI ZĂVOIANU-FAGARASI 
– RUGĂCIUNEA UNUI COPAC 
Un copac cu ramuri brune
Şi cu semne lungi pe trunchi
Murmură o rugăciune
Şi smerit, cade-n genunchi.
Fă-mă Doamne, de mă taie,
Casă pentru un sărac
Fă-mă pat într-o odaie
Şi-nveleşte-mă cu sac.
Fă-mă Doamne foi de carte
Hrană pentru minţi să fiu
Şi din trunchiul meu o parte
Fă-o nai în cânt să-nviu.
Fă-mă Doamne o icoană
Oamenilor să te-arat
Şi de mă taie la toamnă
Fă-mă plug pentru arat.
Doamne fă-mă blid şi linguri
Să hrănesc pe cel flămând
Şi fereastră celor singuri
Cârje pentru cel plăpând.
Sufletul să nu mă doară
Nu mă face lemn de foc
Fă-mă Doamne o vioară
Şi sădeşte-mă la loc.
—————- 
Paști, 2019 
culegere de 
George ROCA 
Sydney, Australia