Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » TABĂRA PRIETENIEI LITERARE – EDIȚIA 2019. O ÎNCUNUNARE A BUCURIEI ȘI O EXPLOZIE DE GÂNDURI

TABĂRA PRIETENIEI LITERARE – EDIȚIA 2019. O ÎNCUNUNARE A BUCURIEI ȘI O EXPLOZIE DE GÂNDURI

Mă gândesc cu enormă bucurie la CLEPSIDRA CU SENTIMENTE, o antologie literară cu pretenții și foarte prețioasă în colaborare și conținut, și pe care am primit-o zilele trecute, dar din lipsa timpului, încă nu am avut timpul necesar să o fac publică. Ei, uite acum e momentul să îți spun LA CE MĂ GÂNDESC? EU sunt cel mai fericit și într-un fel, și cel mai câștigat, pentru că sunt inclus în acest valoros volum la pag. 194-197.

De fapt este vorba despre al doilea volum – CLEPSIDRA CU SENTIMENTE – TABĂRA PRIETENIEI LITERARE – DE AMICITIAE, (vol. II, Ediția 2019), apărut la Editura ROTIPO, IAȘI, (bravo, faceți lucruri superbe!), ISBN 978-606-8907-65-9, coordonat în totalitate de poeta MARIANA MOGA – organizatoarea TABEREI PRIETENIEI LITERARE – DE AMICITIAE, la care am avut onoarea și suprema bucurie de a participa în 2018 (SEBEȘ – ALBA) și, dacă Dreptul Dumnezeu ne va învrednici ne vom revedea și în acest binecuvântat an 2019, declarat de către Patriarhia României – anului satului românesc!

Foarte frumos conceput și elaborat, CLEPSIDRA CU SENTIMENTE, își merită numele din plin, aici fiind incluse cele mai nobile și mai sensibile sentimente care ne luminează gândurile, inimile, viețile, traiul și rutina zilnică – este o încununare a bucuriei și o explozie de gânduri emoționante, pure, curate.

Nu mă rabd, (deși știu c-o să mă certe coordonatoarea M.M., din prietenie și prea multă modestie) să nu te felicit, dragă prietenă pentru reușita aceasta, care ne leagă și mai mult în sentimente. Ești un OM puternic, și îți cunoști foarte bine rostul și locul aici pe pământ. Îl rog pe Dumnezeu să-ți dăruiască BUCURIE însutită sau chiar înmiită, (pentru că așa meriți) față de a noastră… M-am bucurat enorm de mult când am văzut visul-visat, când am văzut împlinirea-împlinită ….și-ți mulțumesc și în nume personal și în numele celorlați colegi și prieteni, cuprinși sau prinși în acest volum de referință majoră.

  • am bucurat să văd sau să revăd în paginile acestei CLEPSIDRE … adevărați prieteni – talentați, minunați, valoroși, prestigioși, repere importante (,,grele”) ale literaturii contemporane, despre care s-a auzit, și despre care CU SIGURANȚĂ, se va auzi, oameni care ne-am reunit (întâlnit) datorită Dumitale, prietenă iubită, anul trecut la Sebeș, Ediția l. Sper să nu îmi scape careva, deci permiteți-mi să iau cuprinsul volumul și să nominalizez personal, personalitățile, cu care, probabil, ne vom reîntâlni și la Ediția – 2019. …. Emilia DABU (USR) – vă prețuiesc și vă iubesc.

Doamna Emilia Dabu – își lasă gândul și sufletul, așa ca o concluzie a trecutei Tabere în acest volum ,,LA TABĂRA PRIETENIEI LITERARE – DE AMICITIAE – 2018 POEZIA S-A REDESCOPERIT ÎNDRĂGOSTITĂ DE POEȚI (pag. 4-8) … Critic literar, ardeleancă de-a noastră (Cluj) Antonia BODEA – ,,TABĂRA PRIETENIEI – SPAȚIU SPIRITUAL DE REVELAȚIE POETICĂ (pag. 9-11). Dobrogeanca Vasilica MITREA – Constanța – recunoaște că a fost ,,UN FESTIN LITERAR LA SEBEȘ, și nu pot decât să-i dau perfectă dreptate (pag. 12-13).
Nici ecourile internaționale nu lipsesc, pentru că vorbim despre o punte literară între noi și alți prieteni români plecați cu destinul în alte meleaguri. Dorul și dragul de țară și literatură ne-a adunat la Sebeș. Este cazul prietenului Daniel ONACA și a soției dumisale – Margaretha – Suedia, care-și personalizează gândul afirmând ,,NEBĂNUITELE TREPTE … IMPRESII ÎNCĂ PROASPETE DIN TABĂRĂ (pag. 14-16). … Vă asigur că acestea se vor păstra multă vreme proaspete în gândul, inima, sufletul nostru. Le-am ,,transferat” în capitolul AMINTIRI CARE NU POT FI UITATE, zic și eu.
Dr. (medic) Vasile BURTEA – a sosit la Sebeș să sprijine din punct de vedere medical, literatura. Nu a fost nevoie de sprijin, (nu a fost cazul), dar prezența distinsul domn a fost fructuosasă, merituoasă, frumoasă … Fire sensibilă, domnul doctor, a avut răbdarea de-a ne asculta, și-a dat cu părerea – păreri obiective, pertinente, demne de tot respectul și lauda. Domnule doctor, dumneavoastră ziceți că ,,NU SUNT DE-AL LOR, DAR AM FOST CU EI (pag. 17-21)… .. vă asigur că ați fost și de-al nostru și cu noi, și vă mulțumim!

Respect și prețuire … același respect, personal îl datorez distinsei Nastasica POPA, care, încheie capitolul IMPRESII – 2018.

Atunci și acolo, datorită Marianei MOGA – am fost colegi și prieteni cu, mult-cunoscutul, neprețuitul actor Cornel UDREA (CLUJ) (PLECĂCIUNE MAESTRE!), Doina BONESCU (CRAIOVA) – PUPICI ȘI ÎMBRĂȚIȘĂRI, pe Vasilica MITREA (Constanța) – AM AMINTIT-O … MINUNE DE OM, … tânăr, cu o forță literară de neînchipuit, cu un profesionalism desăvârșit, demn de invidie, ne-a cucerit dr. Mihai-Octavian GROZA (Sebeș) – MULȚUMESC PRIETENE. … poeta Ana PODARU – ne-a cucerit pe toți cu puterea sa – puterea de a lupta. Și, credeți-mă este o luptătoare, cum puțini suntem… stimă și prietenie pentru tot ce va fi din acest moment.

Românca Ionela FLOOD – plecată și ea, precum Ana PODARU, în ANGLIA, dar ne-au demonstrat că gândurile și rădăcina lor sunt aici, în pământul străbun, în pământul românesc. De la Chișinău – militar și poet, ne-a onorat cu prezența și ne-a adus bucurie în suflete Nicolae BĂLȚESCU. O prezență minunată, un spirit incandescent, Constantin TRIȚĂ (Piatra Olt), ne-a demonstrat că dragostea sau iubirea nu vor muri niciodată, dimpotrivă, vor fi sincere, incendiare, pătimașe … domnu Costy – ești un milion de suflete într-unul singur … minune de om care scrii sensibil de frumos, curat, concret … ești un vulcan … te prețuiesc. Nu pot să înțeleg cum vă ,,suportă”, doamna Constanța TRIȚĂ (Piatra Olt). … desigur mi-ați înțeles gluma … Sunteți o familie pe care cu toată sinceritate o prețuiesc și o iubesc. … sunteți modele … în tot și în toate. Vorbele îmi sunt sărace la cât aș vrea să povestesc despre Dumneavoastră… cert e un lucru … ABIA AȘTEPT REVEDEREA. … Viorel BIRTU-PÎRĂIANU – (Constanța), ne-a adus emoția și briza mării la Sebeș… fire discretă, probabil o va mai aduce și în acest an… bucuria revederii chiar va fi mare și emoționantă.

Să nu uităm participarea la această TABĂRĂ a bunului meu prieten, dascăl și om de litere, prof. Gelu DRAGOȘ, maramureșean de-al nostru. Te felicit drag prieten și mă miră neparticiparea ta la această antologie 2019… probabil ai fost condiționat/presat de timp. Este de apreciat participarea ta în această tabără de creație literară, mai ales că ai fost printre primii care ai făcut publice impresiile la terminarea ei, prin blogul pe care cu atâta dăruire și profesionalism îl gestionezi – moaraluigelu.

Poeta Garofița JIANU (Constanța) ,,născută sub o stea norocoasă”, zice ea. Și zic toți cei care o cunosc. JIANCĂ fiind – are un caracter puternic, foarte hotărâtă, iubește corectitudinea și cinstea omenească. Vă invit să-i citiți versurile .. de dragoste … o poveste între real și ireal, între frumos și sublim. Tare au fost generoase Ursitoarele când i-au lăsat destinul în palmă … oare au lăsat Destin … sau au lăsat Talant? Nume de floare – GAROFIȚĂ – este apreciată și iubită de toată lumea. Nu ai cum să n-o iubești. Cel mai norocos, cred că este, domnul JIANU…. pe care abia aștept să îl cunosc. FELICITĂRI PRIETENI DRAGI!

… Ups … Nu am terminat … iubita Nastasica POPA – Năvodari … era să trec … era să uit … să te uit. Cum aș putea oare? Dacă așa era nu mă iertam toată viața … ești și dumneata, sunt și eu, evident, … e și ,,șefa taberei”, Mariana MOGA. .. emoții,… bucurie … binecuvântare … prietenie … fericire … oameni minunați … talentați … talanți neirosiți … ursitoare foarte generoase … Doamne, opriți-mă! …

Credeți un singur lucru … tot ce e aici înseamnă adevăr … nu e vis și nici visare. Este realitatea simplă și modestă a unei ,,simple tabere” … am zis simplă, așa la o primă vedere … dar nici nu vă puteți închipui cât de complexă, cât de frumoasă. .. Frumusețea raiului a fost, atunci, acolo, la Sebeș … și-ți mulțumim om care ai făcut posibile toate acestea – poeta MARIANA MOGA.

Între timp am cunoscut personal și alți oameni, alte spirite creatoare de frumuseți, cu care am înțeles că ne vom vedea în EDIȚIA cu numărul II – Mioara BACIU – Galați, Mihaela GUDANĂ – Galați, cu care era ,,cât-pe-aci” să ne vedem în Baia Mare, dar din motive obiective întâlnirea nu a mai avut loc, …. băimăreanca Mariana Cristina POPAN

Am vorbit doar despre persoane dragi cu care am petrecut momente literare de exceție, aici în Tabără, și care sunt incluși în vol. ll, Ediția 2019. Moral ar fi să îî amintesc și pe ceilalți co-participanți … iată-i: Horea Porumb, Claudia Partole, Lăcrămioara Iva, Viorica Cazan, Sandu Dumitru, Nadia Linul-Urian,Mihaela-Dana Chioariu-Topârcea, Costel Avrămescu, Carmen-Tania Grigore, Paulina Georgescu, Viorica Toaca-Osipova, Lidia Pervu, Daniela Moldovan, Florica Munteanu-Cuc, Loreta Toader, Maria Luca, Dorina Codreanu, Mirela Minuța-Alexa, Carolina Baldea, Dumitru Bădiță, Elena Obrinteschi, Ilarion Boca, Maria Botnaru, Angela Mihai, Ovidiu-Cristian Dinică, Ioana Bocicu, Luminița Postolache, Vasile Mircescu, Aki Stancu – mulți dintre aceștia vor participa în Tabăra Prieteniei Literare în acest an. Dacă așa va fi, stați liniștiți, o să vă informez degrabă. Să fim sănătoși … Mariana, scumpă prietenă, deschide larg brațele … să te îmbrățișez în locul tuturor.

Doamne, e duminica a doua după Sf. Paște, Duminica Sf. Apostol Toma…. Toma necredinciosul … și îmi doresc să pun punct dar nu oricum, ci cu o rugăciune, preluare de pe Facebook … ce o doresc să fie închinată, dedicată, rostită pentru toți … și pentru cei ce sunt … și pentru cei ce-au fost … RUGĂCIUNEA PĂRINTELUI PAISIE OLARU
,,Domnul să te audă …
Domnul să te vadă …
Domnul să te iubească …
Domnul să te însoțească …
Domnul să te apere …
Domnul să te călăuzească …
Domnul să te mângâie …
Domnul să te ajute …
Domnul să te apere de vrăjmași …
Domnul să-i îmblânzească …
Domnul să-ți inmoaie inima …
Domnul să te facă să nu ții minte răul …
Domnul să te ajute să nu faci rău …
Domnul să te călăuzească să faci binele …
Domnul să te facă milostiv …
Domnul să-ți dea putere să ierți …
Domnul să te facă să vezi în alții partea cea bună …

Domnul Dumnezeu Preamilostiv să vă ajute …
Domnul să vă miluiască …
Domnul să vă păzească de tot răul …
Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească …
Domnul, ca un bun și iubitor de oameni, să vă ierte de păcate și în ceruri cu drepții să vă păzească …

Binecuvântează, Doamne, pe robii Tăi, aceștia și rugăciunea lor, și dragostea lor, și credința lor, și bucuria lor, și smerenia lor, și răbdarea lor …

Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, și căsuța lor, și pâinea lor, și copiii lor, și viața lor, și cu sfârșit bun îi miluiește, iar dincolo, la Ziua Judecății … un colțișor de rai le dăruiește, că binecuvântat ești în vecii vecilor. AMIN!”.

 

Vasile BELE – 5 mai 2019
Baia Mare