Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (3)

Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (3)

Într-o frumoasă seară de vară, Sorin și Valentina se plimbau printr-un parc fermecător, unde puteau admira măreția palmierilor, mireasma și frumusețea mai multor varietăți de trandafiri, și tot farmecul vegetației mediteraniene ce la acele ore ale serii îi încânta. Iar razele soarelui luminau frumos tot acel loc edenic scoțându-i în relief frumusețea. Mergeau cu plăcere în acel loc pentrucă simțeau că acolo se puteau elibera de toate poverile vieții.

După un timp, ieșiră din parc și se îndreptară spre casa unor prieteni unde erau invitați. Prietenii lor la care ei mergeau se numeau Toma și Silvia ce formau o familie armonioasă. Toma avea șaptezeci de ani, era de înălțime mijlocie, cu părul cărunt ce și-l pieptăna peste cap, impresiona la el ochii săi verzi și fruntea sa lată, cu întreaga sa față pentrucă avea imprimat mereu pe chipul său o atitudine de echilibru intelectual și emoțional, era un om foarte chibzuit în tot cea ce făcea. Și acest mod al său de a trăi i se imprimase pe fața sa și apoi și zâmbetul său era frumos, privindu-l îți dădea impresia că era un om bun la suflet.

Toată viața sa lucrase ca contabil, un timp în România și apoi emigrase și lucrase în Spania tot ca contabil până ce până ce ieșise la pensie. Toma iubea oamenii și căuta pe cât îi stătea în putință să-i ajute. În Spania datorită muncii sale, venise în contact cu mulți români și căutase pe cât posibil să le rezolve tuturor problemele ce le aveau cu diferite acte. Ba mai mult de atât îi încuraja pe emigranții români să fie un bun exemplu în Spania.

Îi simpatiza pe Sorin și Valentina pentru că făceau parte din acea categorie de emigranți ce urmau binele. În acea seară, îi chemase la el pentru ai încuraja și a le spune că chiar dacă vremurile erau grele nu trebuiau să dispere pentru că în viață lucrurile se schimbă uneori în bine alteori în rău, important era ca ei să creadă că puteau să iasă din acel impas și să nu renunțe la luptă. Soția sa Silvia, avea în jur de șaizeci și șapte de ani, era pensionară după ce toată viața lucrase ca asistentă medicală. Împreună formau un cuplu pe care privindu-l îți dădeai seama că ei au știut să trăiască frumos în viață, de altfel amândoi formau un frumos tablou al unor oameni de treabă. Aveau doi copii, fata lor lucra ca asistentă medicală la un spital din București, iar băiatul lor după ce lucrase mai mulți ani în construcții în Spania era șofer pe tir. Copiii lor își întemeiaseră propiile familii și erau la casele lor, din partea lor aveau trei nepoți ce erau bucuria bătrâneții lor.

În acea seară după ce cinaseră împreună cu Sorin și Valentina, erau cu toții așezați în sufrageria apartamentului lor. Aveau un apartament frumos mobilat cu două camere. La un moment dat în timpul discuției Toma spuse:

– De aceea țin să vă repet din nou, pentrucă voi sunteți ca copiii mei, că nu trebuie să vă descurajați chiar dacă lucrurile vă merg rău în Spania, asta nu înseamnă că de acum înainte totul va merge numai spre rău, se pot schimba multe lucruri în bine. Și apoi trebuie să luați în calcul și posibilitatea de a vă făuri un viitor în altă țară, nu trebuie să fiți neapărat legați de Spania. Aud că mulți români și spanioli pornesc spre țări ca Anglia sau Germania, așa că nu văd de ce nu ați pleca și voi.

– Cred că până la urmă și noi vom urma acest drum, pentru că viața noastră în Spania devine tot mai chinuitoare…spuse Sorin.

– Ei, dar nu vă grăbiți poate totuși aici în Spania lucrurile se vor schimba în bine. Și apoi aveți fetița la școală aici iar mai mult de atât v-ați integrat bine, și aveți prieteni. A începe din nou în altă parte și a învăța o altă limbă, a pătrunde într-o altă cultură deși sunteți tineri nu este întotdeauna ușor. Cunosc cazul unui cuplu de tineri ce au încercat în Germania și după câteva luni sau întors înapoi în Spania pentru că nu au putut să se integreze acolo…spuse Silvia.

– Da aveți dreptate și este posibil ca și cu noi să se întâmple la fel. Dar noi suntem dispuși să încercăm din nou în altă țară, și suntem pe deplin conștienți că lucrul acesta implică anumite sacrificii…spuse Valentina.

– Trist este faptul că voi tinerii, sunteți împinși de clasa politică coruptă aflată la putere în România, pe drumul emigrării. Iar toată această luptă a tuturor românilor pentru un trăi decent are ceva nespus de dureros pentru că rămân în urmă copii ce își văd părinții de două, trei ori pe an. Și acei copii cresc și se formează fără părinții lor, de multe ori doar cu unul din bunici. Și apoi suferința celor plecați la muncă în străinătate, și toate umilințele îndurate pentru a trimite un ban celor de acasă. Dar mai presus de toate este suferința bieților copilași ce cresc fără părinții lor. Toate aceste lucruri formează un tablou foarte dureros al emigranților români, de aceea uneori mă întreb și eu: Oare ce generație vom avea în România după ce acești copii ce acum au o copilărie marcată de durere vor crește mari?…spuse Toma.

În acel moment al discuției lor se auzi soneria și Silvia se ridică pentru a deschide, iar după câteva minute se întoarse însoțită de un bărbat ce avea în jur de patruzeci și patru de ani, ce se numea Victor. Era înalt, solid, cu părul șaten dat peste cap, purta de asemenea o barbă mare, avea ochii căprui, de altfel ochii săi ca și întreaga sa față trădau faptul că era cuprins de frământări interioare și de faptul că o luptă titanică se dădea în inima sa. Victor trecea în acele timpuri prin momente grele în viața sa. Avusese un apartament cumpărat prin bancă, mașină, și ceva bani strânși și pierdu-se totul din cauza crizei, dar și datorită faptului că făcuse mari greșeli în viață. După ce fusese căsătorit mai mulți ani cu o femeie cu care avea o fetiță, divorțase și luase o femeie ce avea patru copii și cu care avu un alt copil. Apoi se despărțise și de aceea femeie și intrase pe rând în alte două relații de concubinaj care la fel se terminaseră rău. Ajunsese în acele vremuri să doarmă într-o casă ce era situată în mijlocul unei plantații de mandarini, cu mai mulți români ce nu mai aveau unde dormi. Acea casă era părăsită și el se chinuia trăind acolo în condiții vitrege, lucrând câte puțin cu ziua pe unde mai găsea câte ceva. Era fierar betonist de meserie, dar vremurile erau grele și de aceea accepta orice muncă pentru a putea supraviețui. La Toma și Silvia venea doar pentru a face câte un duș, sau a mânca câte ceva cald, pentrucă îl invitau mereu dorind să-l ajute. Se cunoscuseră în vremurile când lui Victor îi mergea bine în viață.

Intrând în acea seară în sufragerie, Victor după ce îi salută pe toți se așeză pe un fotoliu apoi spuse:

– Nu am știut că aveți musafiri, de altfel ar fi trebuit să vă sun la telefon înainte de a veni ca să nu deranjez.

– Stai liniștit Victor pentrucă nu este nici un deranj, suntem între ai noștri și mai mult de atât doar ți-am spus că la noi în casă poți veni oricând…îi răspunse Toma.

– Victor nu ai dori să mănânci ceva?…întrebă Silvia.

– Dacă aveți ceva bun da, dar puțin mai târziu, acum doresc doar un pahar cu apă…După ce bău puțină apă minerală Victor spuse:

– Săptămâna asta nu am lucrat decât două zile și foarte greu la betoane, mă tot gândesc să plec din Spania poate spre România deși nu am nimic acolo, pentrucă am investit totul aici și realitatea dură este că am pierdut totul. Dar ce să-i faci trebuie să găsesc o cale de a mă ridica, și sunt convins că mă voi ridica nu pot să mă las doborât de tot.

– Victor noi am mai discutat despre asta, tu nu ești doar o victimă a crizei, ci cu strângere de inimă ți-o spun și tu știi că nu ca să te acuz, ci să-ți trezesc conștiința pentru a te determina ca pe viitor să nu mai comiți acest gen de greșeli ce te-au distrus pentrucă tu singur te-ai nenorocit…spuse Toma.

– Da, aveți perfectă dreptate și eu m-am tot gândit la asta mai ales că aveam într-un timp o stare destul de bună din punct de vedere material. Dar se pare că femeile m-au adus la ruină. Însă vreau să lupt să-mi revin, deși în ultimul timp cu fiecare efort pe care îl fac de a mă ridica, am impresia că mă prăbușesc și mai tare. Sunt ca un om ce a căzut într-o mlaștină și cu cât încearcă și se zbate mai mult pentru a ieși, se afundă și mai tare. Deși lupt și nu vreau să mă pun pe băutură ca unii din cei ce sunt la părăseală cu mine, înțeleg de altfel că ei consumă alcool doar pentru a uita de tragismul situație lor. Însă eu vreau să mă ridic din nou la o viață decentă pentru că sunt om.

– Toată căderea ta a fost ca urmare a faptului că nu mi-ai ascultat sfatul atunci când ți-am spus să rămâi cu prima ta soție și cu fetița ce o aveți împreună. Te-ai avântat cu prea mare nesăbuință în acea relație de concubinaj cu acea femeie ce mai avea patru copii, și de acolo ai început să tot aluneci pe drumul pierzării…argumentă Toma puțin indignat.

– Cel mai mult din acea despărțire a suferit fetița voastră. Îți mai aduci aminte când eram cu toții la familia Petcu într-o ocazie de bucurie pe când aveau nunta unuia din copii lor, și acolo a venit prima ta soție cu fetița, și tu cu cea de-a doua femeie a ta? Ei bine, tu nu te pute-ai apropia de fetița ta din cauza acelor ciudate circumstanțe, însă fetița ta se tot uita după tine, și nu înțelegea prea bine la cei nouă ani ai ei, de ce nu te apropii să o mângâi, să-i spui ceva asemenea unui tată. Și eu am îmbrățișat-o ca să-i distrag atenția pentrucă îmi era milă de suferința ei. Dar ea și în brațele mele se tot zbătea și te căuta cu privirea ei, și abia spre final te-ai apropiat puțin de ea și apoi ai plecat…îi spuse puțin mustrător Silvia lui Victor.

– Interesant tot ceea ce mi-ați spus, pe atunci nu îmi dădeam decât foarte vag seama de aceste lucruri, deși la scurt timp după ce mi-am lăsat prima mea soție, am început să am unele mustrări în adâncul inimii mele. Iar acum este mult mai rău, pentru că am unele procese de conștiință teribile, datorită cărora mi-am pierdut liniștea sufletească, totul la mine acum nu este decât un zbucium. Ies uneori noaptea afară pentrucă în ultimul timp am insomnie, și mă plimb printre mandarini la lumina stelelor și a lunii sub povara gândurilor mele. Și admir uneori bolta cerească și pot să vă spun că acea priveliște a cerului înstelat în noapte mă lasă mut de uimire, pentrucă totul este nespus de frumos. Dar cel mai mult în plimbările mele nocturne mă tot gândesc la viața mea pe care mi-o revăd punct cu punct. Derulez înapoi filmul vieții mele, și îmi văd prin prisma omului matur de acum, toate greșelile, sau mai bine zis după cum a zis și înțeleptul Solomon, realizez și mai bine faptul că puțină nebunie biruie multă înțelepciune și slavă. Și mă tot gândesc cum a fost posibil ca eu să mă prăbușesc atât de jos. Pe de altă parte mă gândesc la cum este orânduită lumea în care trăim, la tot pasul îți ies în cale fel și fel de ispite. Și cel puțin aici în Spania oamenii vor să-și trăiască viața doar dedându-se plăcerilor păcătoase, și neluând în seamă faptul că există un Dumnezeu care la final ne va chema pe toți la bara judecății Sale. Ei bine, pe mine ceea ce mă ține în picioare este doar credința în Dumnezeu, deși sunt conștient că am ajuns în acel stadiu al fiului risipitor ce îngrijea de porci și se uita cu jind la roșcovele ce porcii le mâncau. Știu drumul spre casă, adică spre Dumnezeu, dar nu am destul curaj să pornesc spre Tatăl Ceresc ce știu că mă iubește și mă așteaptă. Îmi este teamă să nu cad din nou pentru că mă văd atât de vulnerabil în fața păcatului. După fiecare relație în care am eșuat, m-am căit de tot răul ce l-am făcut și m-am întors la Dumnezeu, promițându-i că nu voi mai repeta greșelile trecutului. Și un timp mă păstram curat și liniștit, dar apoi urma o altă relație de concubinaj și iar dezastrul. De aceea îmi dau seama că l-am dezamăgit mult de tot pe Dumnezeu, și acum îmi este pur și simplu teamă să mă întorc din nou la El ca un fiu risipitor. Dar cred că în final iubirea lui Dumnezeu mă va învinge. Cel puțin în plimbările mele nocturne am simțit harul lui Hristos atingându-mi inima, și îmi dau seama că trebuie să mă întorc ca un om ce a căzut dar se ridică, pentru că vă mărturisesc un lucru, pentru mine nu există altceva mai minunat pe lume ca iubirea lui Dumnezeu. Și mă surprinde foarte mult un lucru și anume, cum poate Dumnezeu să iubească oameni ca mine…Victor se opri, părea agitat în urma a ceea ce el spusese.

– Victor, noi am mai discutat despre aceste lucruri, deși se pare că acum ți-ai deschis și mai mult inima spre noi, și de asemenea spre Dumnezeu. De la bun început trebuie să înțelegem cu toții, și mai ales tinerii noștrii invitați ce ne ascultă cu atenție că trăim într-o lume în care se împlinesc foarte bine cuvintele profetului Isaia: ,,Vai de cei ce numesc răul bine, și binele rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune!” Orice om ce pășește pe drumul vieții, neținând cont de razele luminoase ce pornesc de la tronul lui Dumnezeu pentru ai lumina calea, va avea parte de mari suferințe. În ziua de astăzi asistăm la o contrafacere a adevărului cum nu a mai avut loc în istoria omenirii. Nu doresc să spun că de-a lungul istoriei adevărul nu a mai fost contrafăcut, dar se pare că niciodată ca acum. Și când spun asta, mă refer în primul rând la faptul că se urmărește pe orice cale distrugerea familiei tradiționale creștine, acea unire dintre un bărbat și o femeie lăsată de Dumnezeu. Iar când privești la ceea ce așează astfel de oameni în locul orânduirii divine, te ia groaza. Apoi, tot acest efort de a manipula masele pentru ai face pe oameni să accepte noua ordine mondială ca pe ceva benefic pentru noi toți. De asemenea, se urmărește scrierea unei noi Biblii, este de fapt o uriașă înșelătorie pe care Vaticanul o pregătește de mult timp, și se pare că, cu actualul papă sunt pe cale să le reușească planul. În noua Biblie vor lăsa doar ceea ce le convine, și vor adăuga multe alte lucruri pentru ai putea înșela pe oameni. Numai că acea Biblie a lor, nu va mai putea fi numită Cuvântul lui Dumnezeu precum Biblia ce noi o avem astăzi, ci cuvântul oamenilor. Lumea în care trăim se descompune tot mai mult din punct de vedere moral. Singura stabilitate pentru noi, rămâne prezența lui Dumnezeu în viețile noastre. Am impresia că toate aceste lucruri se întâmplă pentru ai fura omului bucuria curată a comuniunii cu Dumnezeu, și al afunda cât mai mult în păcat. Dar revenind la cazul tău Victor, eu îți spun ridică-ți capul din mijlocul abisului în care te afli, și întoarce-te la Dumnezeu. Minunat este faptul că tu știi drumul spre casă, și nu ai nevoie ca cineva să te conducă pe calea cea bună. Pentru că tu ești un om, și asta este de admirat la tine ce recunoști că ceea ce ai făcut este rău, tu nu îți justifici păcatele ci cauți să te întorci. De aceea îți spun că nimeni nu este atât de rău, și nimeni nu a căzut atât de mult încât să nu se poată întoarce la Dumnezeu. Așa că îndrăznește, ai curaj să mergi până la capăt pe calea spre Hristos, nu te opri, dacă te oprești și te tot gândești te vei împotmoli mai rău, și Satana va triumfa asupra vieții tale. Ai curaj, îți repet să pășești în brațele Tatălui Ceresc asemenea fiului risipitor cu care te-ai identificat, pentru că doar acolo îți va fi cel mai bine. Este adevărat că tu vii după o experiență foarte amară, și ai experimentat ca nimeni altul consecințele dureroase ale păcatului, așa că nu ezita. Iar partea materială a vieții tale se va rezolva, ai să observi după ce te vei împăca cu Dumnezeu cum se va deschide un drum pe care vei păși și te vei putea astfel ridica la o viață decentă. De asemenea și viața ți-o poți reface găsindu-ți o altă parteneră de viață, dar nu trebuie să mai acționezi cu nesăbuința din trecut, ci cu înțelepciunea căpătată în urma dureroasei tale experiențe de viață…

Toma se opri, fața sa era luminată de un sentiment profund creștin, se vedea că ceea ce el propovăduia cu convingere și plăcere trăise pe tot parcursul vieții sale.

– Tot acest discurs îmi readuce speranță în suflet, și înțeleg mai bine ca niciodată care este următorul pas ce trebuie să-l fac în viață. Tot timpul de câte ori vin la dumneavoastră mă întâmpinați cu bunătate creștină și acest lucru mă uimește…spuse Victor.

Va urma…