Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (5)

Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (5)

Pentru un timp, cei doi rămaseră în tăcere privind marea și toate ambarcațiunile ușoare ce navigau pe acolo. În partea dreaptă a lor se întindea portul, iar în stânga litoralul valencian cu hotele, restaurante, chioșcuri și apoi kilometri de plajă. Încă de dimineață oamenii veneau pe plajă, unii intrau în apele mării pentru a disfruta de încă o zi minunată. După un timp în care parcă rămaseră ca vrăjiți de farmecul acelui tablou maritim ce se întindea în fața lor, Luca spuse:

– Îmi place mult să vin prin aceste locuri și să admir acest frumos peisaj sau să înot, pentrucă mă relaxează. Și cum stau în apropiere vin foarte des, uneori cu familia, alteori singur. Dar să mă întorc la ceea ce doream să-ți povestesc. În blocul unde locuiesc mai sunt câteva familii de români, și de obicei seara în fața blocului se strâng mai mulți tineri ce vin în vizită la copiii celor ce locuiesc acolo. În apropiere avem și un părculeț frumos, unde uneori se adună tinerii. Eu datorită faptului că am copii, îmi plac tinerii, și mă opresc uneori pentru ai asculta, a vorbi cu ei, și a vedea ce preocupări au. De aceea pot să-ți spun că tinerii din zilele noastre au multă inteligență și sunt buni la informatică, dar ceea ce ei au nevoie este să fie călăuziți spre adăvăratele valori ale vieții. Ajutați cumva să le descopere, nu obligați sau constrânși, ci motivați cu delicatețe și nu cu duritate. Ei bine, venea pe acolo un tânăr pe nume Andrei, mă apropiasem de el discutând anumite probleme ale vieții. Avea mari calități, de aceea discutam cu plăcere cu el. De la un timp a început să vină mai rar pe acolo, ba mai mult de atât am observat că ori de câte ori ne întâlneam prin cartier mă ocolea, am aflat de la ceilalți că se apucase de furat, fiind racolat de o bandă de hoți ce se ocupau cu diferite afaceri murdare. Șeful lor se numea Cosmin, îl știam din vedere, avea un BMV cu care venea câteodată prin cartier. La început nu știam cu ce se ocupă, și nu încercam să mă apropii de el pentrucă avea ceva în înfățișarea lui care îmi displăcea. Într-o zi, unul din tineri mi-a spus că Andrei este în pușcărie pentrucă a fost prins la furat. M-am supărat grozav și cu prima ocazie când l-am văzut pe Cosmin, m-am dus direct la el și i-am spus foarte indignat: ,,Ție nu îți este rușine cu ceea ce faci de ce nenorocești tinerii?” S-a schimbat la față, nu prea avea nimeni curaj să-l înfrunte. După ce i-am spus acele cuvinte, s-a dat jos din mașină pentrucă era în mașină în timp ce eu îi vorbisem și mă ascultase prin geamul deschis, era îmbrăcat cu un maieu alb și cu un pantalon de trening negru, arăta ca un adevărat atlet, de altfel auzisem că făcea exerciții cu halterele și era foarte dur. Dar mie nu îmi era frică de el, datorită faptului că și eu am făcut sport și mai mult de atât acolo la rezidență unde lucrez ridic bătrâni ce au peste optzeci de kilograme. Cosmin s-a apropiat de mine și m-a privit preț de câteva clipe încruntat apoi mi-a spus: ,,Nu îți este bine, vrei să mă provoci!” La care eu i-am replicat tăios: ,,Andrei este la pușcărie, de ce nu l-ați lăsat în pace, tu și banda ta nenorocită.” Vizibil enervat Cosmin mi-a răspuns: ,,Începi să mă superi, și asta poate fi rău pentru tine.” M-am enervat și mai tare și i-am spus: ,,Ar fi trebuit ca tu să stai în închisoare nu Andrei.” La care el deși era mânios, părea ca unul ce știe să-și controleze furia mi-a răspuns: ,,Ascultă-mă puțin, eu nu mă bag peste viața ta, însă tu începi să calci pe un teren minat, eu pot să-ți fac foarte mult rău, ești un om cu o anumită vârstă, ai o familie frumoasă de ce nu stai în banca ta.”

Luca se opri preț de câteva clipe, părea puțin tulburat, dar își reveni repede și continuă să depene acea întâmplare.

– Atunci când mi-a spus acele cuvinte am încremenit și am înțeles ce dorea să-mi spună, și mi-am dat seama în acele momente că prin ceea ce făceam îmi expuneam familia. Gândul m-a dus la Adina fica mea, și la faptul că nimeni nu o putea proteja pe când eu eram la lucru, iar ea mergea zi de zi la facultate, și indivizi ca Cosmin o puteau ataca. Atunci i-am spus: ,,Vezi să nu te atingi de familia mea, dacă o faci, mă voi transforma într-un fel de justițiar și vă termin.” A zâmbit, ca unul foarte conștient de puterea sa, după care mi-a spus: ,,Cred că începem să ne înțelegem, tu îți vezi de familia ta, și eu de afacerile mele, eu nu te supăr, nu mă bag peste tine, așa că urmează-mi exemplu și nu te băga peste mine și vei avea parte de liniște. Cred că nu este atât de greu de înțeles, pentru ce vrei să te arzi singur, nu băga mâna în foc pentru alții. De altfel chiar îmi ești simpatic pentrucă nu vii să mă lingușești precum alții, tu vii ca un bărbat la mine, ca să discutăm ca doi titani. Dar cred că ne-am înțeles, de ce să ne facem rău unii altora, când putem să ne vedem de treburile noastre. Sunt mulți cei din anturajul meu care cred că singura lege după care poți să te impui în viață este cea a violenței, însă eu nu recurg imediat la violență, încerc să-i dau omului o șansă să-și revizuiască comportamentul până nu va fi prea târziu.” Am lăsat capul în jos și am înțeles că comisesem o prostie, și eram pe punctul să încep o luptă cu o bandă de nenorociți, și mai mult de atât îmi expune-am familia. De asemenea, auzisem de la unii că Cosmin avea un avocat ce îl scotea din încurcături și că de obicei el nu se risca, doar arunca tineri naivi în față care atunci când erau prinși de poliție le era teamă să-l denunțe. Așa că i-am spus: ,,Lasă-i măcar pe tinerii de aici în pace, nu-i mai racola pentru afacerile tale.” ,,Eu nu-i forțez, ei mă caută, ca și Andrei căruia i-am spus într-o anumită treabă să nu se expună prea mult, el însă nu ma ascultat, și acum este după gratii. Dar va ieși pentrucă i-am pus avocat, și în cel mai rău caz va lua o condamnare de opt luni. Acum trebuie să plec, și cred că noi doi ne-am înțeles.” Îmi spuse Cosmin zâmbind, după care se urcă în mașina sa și dispăru. Iar eu am rămas în acele momente cu o amărăciune în suflet, și cu senzația ce o ai atunci când mergi prin pădure și constați că un șarpe periculos se târăște prin apropierea ta.

– Și cu Andrei ce s-a întâmplat?

– Pe Andrei l-am vizitat la pușcărie, dar se închisese în el și nu mai dorea să vorbească cu mine. Cosmin i-a pus avocat și a fost condamnat la un an cu suspendare. Am aflat apoi de la tinerii din cartier că a plecat în Norvegia, unde avea un frate ce lucra în construcții și acolo am înțeles că s-a apucat și el de muncă. Pe mine m-a evitat continuu cât timp a mai stat în Spania.

– Cel puțin este bine că a reușit să iasă din acea bandă.

– Da, așa se pare, cel puțin el este un caz fericit în această privință.

Luca se opri, rămase puțin timp cu privirea pierdută în zare, apoi continuă:

– De-a lungul anilor petrecuți în Spania, am analizat și eu viețile emigranților ce sau derulat în sfera mea și am observat că sunt oameni ce caută să muncească, să câștige o bucată de pâine pentru familiile lor, văzându-și liniștiți de treburile lor. Și sunt alții ce se avântă în orice afacere murdară ce le iese în cale, numai să câștige bani și să nu muncească. Ceea ce eu nu înțeleg, este de ce occidentalii când vor să vorbească despre emigranții români, arată spre cei din a doua categorie, deși aceștia sunt o minoritate. Oare există un interes anume al lor ca noi să apărem într-o lumină cât mai nefavorabilă în ochii întregii lumi?

– Da, și eu am observat acest lucru, deși în ultimul timp am văzut și o mică schimbare în această privință pentrucă încep să ne privească și altfel.

– Noi românii, nu suntem o hoardă de barbari ce a invadat Europa occidentală, cum vor unii să ne zugrăvească. Mulți dintre noi suntem oameni cu mari calități, ce aportăm mult la economia țării unde am emigrat, iar de multe ori facem muncile cele mai grele. Apoi mai este o problemă, de fapt este o hibă care pe lângă marile noastre calități o avem și anume, în străinătate noi românii uneori suntem ostili unii față de alții. Ne temem să ne apropiem de alți compatrioți de ai noștrii, și nici nu comunicăm unii cu alții, nu vreau să generalizez, doar spun că între noi există și această tendință, pe care ar trebui să o înlăturăm. Adevărul este că povestindu-ți întâmplarea cu Andrei, m-am cam înfierbântat la vorbă și doresc să-ți istorisesc o altă întâmplare ce de asemenea m-a mișcat, și mult timp nu am reușit să-mi revin din acea stare de zbucium cu care am rămas în urma întâlnirii pe care am avut-o cu doi tineri…

Va urma…