Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » IONICA BRANDABUR: Acolo unde Dunărea sărută marea – Gânduri printre rânduri din  Tabăra de creație literară, ,,Oameni cu Suflete Frumoase”,  15-18 iunie 2019, Sulina, județul Tulcea.

IONICA BRANDABUR: Acolo unde Dunărea sărută marea – Gânduri printre rânduri din  Tabăra de creație literară, ,,Oameni cu Suflete Frumoase”,  15-18 iunie 2019, Sulina, județul Tulcea.

15 iunie 2019
          Mă trezeau din visare din când în când clopotele ce răsunau a sărbătoare peste satele Dobrogei cu ținuturi roditoare, niciodată arse de secetă, pentru că izvoarele aici nu seacă niciodată.

Priveam ca un copil bucuros (căruia i se oferă bomboane) peste plasele verdelui închis ale câmpiilor și dealurilor, mă pierdeam visând cu ochii deschiși la întâlnirea cu prieteni din toate colțurile țării, cunoscuți sau nu în realitate și cu cât mă apropiam de orașul Tulcea, punct de întâlnire și plecare spre Sulina, emoțiile creșteau și creștea și neliniștea în același timp.

Era sau nu motiv de așa ceva, nu știu, doar ideea că voi participa la prima mea tabără de creație literară, că voi fi sau nu la înălțimea așteptărilor îmi crea o stare ciudată în subconștientul meu fară a-și cere permisiunea. Semnalul de plecare al unui vapor de la cheu, mă făcu să tresar, intrasem în orașul port la Dunăre unde arșița razelor se topea în valurile tulburi, unde din loc în loc pluteau lespezi din trunchiurile copacilor smulși de vijelie și ploi, aduși de afluenții acesteia.
În urma unui telefon, în fața autogării foarte aglomerate, mă aștepta surâzătoare, îmbrăcată într-o rochiță cu bord de dantela la piept și poale de culoarea nufărului galben, poeta Mioara Baciu! Abia am apucat să ne îmbrățișăm că au apărut și organizatorii taberei, scriitoarea Vasilica Mitrea și poeta Garofita Jianu, președinta și vicepreședinta Cenaclului Literar M. Sadoveanu, dar și reprezentanții Asociatiei cadrelor militare în rezervă, ambele din Constanța. Emoțiile și-au spus cuvântul și la reîntâlnirea cu cantautorul Cornel Ciubotariu și cântăreața Roxana Ștefan, doi tineri foarte talentați ce promit mult în domeniul artistic.
Vânt puternic de vară, ciclon, taifun al veseliei, bucuriei, fericirii, voioșiei, așa l-am numit pe scriitorul și etnologul Vasile Bele, când și-a făcut apariția împreună cu frumoasa lui soție Cristina Erica Bele, cu o puternică strigatură de salut în stil maramureșean:
No! Bună ziua oameni buni! Iată că a sosit și Maramureșul și pe bune vă spun că am venit cu portbagajul full de sacoșe și sacoșele, pentru că nu am știut că la Sulina nu se ajunge cu mașina și am tot îndesat în toate colțurile ei de toate și iată-mă-s ca ,,omul cu poșeta” o poveste pe care o să v-o spun mai târziu, pe bune vă spun, credeți-mă! Și l-am crezut bufnind cu toții în hohot de râs când i-am privit bagajele.
Omul acesta m-a impresionat profund. Câtă energie stoca acel corp ce se mișca precum argintul viu? Nu se oprea, nu avea stare nici cât ar sta pisica în coadă, cum spunem noi moldovenii. Apariția acestei persoane promitea trei zile de descrețire a frunților, trei zile de râsete sănătoase ce urmau să erupă precum vulcanii, din sufletele noastre de nebuni, nebuni sanătoși, devenind apoi copii, lăsându-ne pradă amintirilor.
Trei ore și jumătate de sfioșenie pe pasagerul ,,Banat” se citea cu ușurință pe chipurile noastre, care se pierdeau privind cu ochii curiozității frumusețea satelor întâlnite de-a lungul călătoriei, sate sărace de pescari, cu case învelite cu stuf, dar din ce în ce mai rare, deoarece apa Dunării din cauza digurilor joase le inundă în anotimpurile ploioase gospodăriile, periclitându-le nu numai bunurile dar și viața, fiind nevoiți să le părăsească.
Odată ajunși la destinație, am fost așteptați de omul Deltei Dunării, domnul Sfeda, (Luchy, așa îi spun prietenii și așa i-am spus și noi) o persoană de încredere și cuvânt, care ne-a fost ghid pe toată perioada șederii la Sulina. După cazare, am ieșit să servim cina la terasa Coral unde cârnații afumați, cașul și urda, horinca, vișinata și cireșata scriitorului Vasile Bele, a făcut adevărate miracole, parcă ne cunoșteam de când ,,lumea și pământul”.

Nu știu ce farmece strecurase în licoare, că emanam cu toții fericire. Briza vântului și răcoarea serii făcea ca voia bună să fie la ea acasă și era doar începutul. Într-un târziu, am lăsat ca luna ce se oglindea în valurile Dunării să ne conducă spre camerele dormitor, care nu ni se mai păreau călduroase și sufocante ca la sosire!
16 iunie 2019

Răsăritul soarelui anunța o zi caniculară. Cui îi păsa! În jurul orei 8 și 10 era adunarea pentru gimnastica de dimineață, ce consta în 20 de minute de mers pe jos către popota Poliției de Frontieră Sulina, unde urma să servim zilnic micul dejun și prânzul.

După un dejun copios cu ouă, brânză, salam, castraveți, roșii, ceai și cafea, mersul pe jos până la Cimitirul Eroilor unde am depus flori și ținut un moment de reculegere, ne-a făcut să ne simțim, pe unii obosiți iar alții din contră dornici de aventură. Interesant în acest cimitir, este faptul că locurile de veci sunt așezate pe etnii. La intrarea în acesta, în partea dreaptă sunt mormintele turcilor, în stânga ale lipovenilor, într-o altă parte a catolicilor și alta a ortodocșilor.
Zăpușeala aerului cald și umed făcea în noi să crească dorința de a face baie, tot mai mare.
Păi cum să ajungi până la Sulina și să nu vezi marea? Până la prânz aveam trei ore la dispoziție, așa că ne-am bucurat de briză și apa călduță făcând baie și plimbări pe țărm, dar și soarele și-a făcut partea lui de lucru. Culoarea pielii noastre după trei ore, era precum ai racilor fierți.
A mers de minune ciorba de pui ce semăna cu cea rădăuțeană și saramura de știucă cu mămăligă caldă, pregătită excelent de bucătăreasa popotei, venită special de acasă (duminica fiind zi liberă) să gătească pentru noi.
Și tot pentru noi și tot în zi liberă, doamna Ilinca Mihăilă, director al bibliotecii orășenești ,,Jean Bart” din Sulina, a deschis zăvoarele ușilor acestui impunător monument istoric, făcând o mare zi de sărbătoare și pentru mulți din turiști, fiind prezenți la ora 19, pentru lansarea de carte document ,,Sulina și Delta Dunării” a scriitoarei Vasilica Mitrea și al volumului de poezie ,,Raze de nd” al poetei Mioara Baciu, care sub îngrijita moderare a poetei Garofița Jianu și a tuturor celor care și-au exprimat părerile referitoare creațiilor precum, general locotenent Zeca Constantin, scriitor Vasile Bele, profesoara Mușat Aneta, poeta Mioara Baciu, Liliana Vasiliev, președinta Asociației literare Pro-Basarabia, scriitoarea Vasilica Mitrea, directorul bibliotecii, Ilinca Mihăilă, subsemnata și ai soliștilor care au încălzit inimile cu vocile lor minunate, Ciubotariu Cornel și Roxana Ștefan, dar și a multor persoane anonime din public, au făcut ca evenimentul să fie un succes, treminându-se în jurul orelor 22 cu premierea scriitorilor și însoțitorilor acestora, apoi continuat pe țărmul mării unde am participat cu aceeași voie bună, chiar dacă țânțarii devenise vampiri, la focul de tabără organizat pentru noi de idilii orașului!

Nu a lipsit nici scăldatul în mare împreună cu razele lunii pline, ce se lăsau pradă și muză poetului de unde s-a născut poemul ,,eu„:

eu
femeie
mirodenie a pământului
purtătoare de îngeri
energie luminoasă
și
ispită bărbatului
eu
prima ființă ce a vorbit cu șarpele
construind
cuib și otravă dulce fericirii
în noaptea asta
mi-am unit trupul
cu umbra lunii
în marea ce se învolbura
la vederea verdelui ochilor mei
eu
Evă
poezie simultană
existență nesfârșită
totuși efemeridă

Ionica Bandrabur
16 iunie
2019 Sulina

A fost o zi și o noapte de pomină cu multă voie bună, încheiat în fața clădirii unde am fost cazați, cu cântece și strigături maramureșene, dar și cu o frumoasă lecție de istorie oferită de istoricul și omul de cultură Mircea Virgil.

17 iulie 2019

Un alt răsărit de zi ce nu se prea diferenția mult de cel anterior. Aceleași raze fierbinți ne urmăreau pașii și umbrele către popotă. Dar, eram noi zburători sau nu? Eram, nimic nu a putut să ne împiedice ca după micul dejun să facem o plimbare cu bărcile conduse de pricepuții mânuitori, oameni ai canalelor, pescari din tată în fiu, îndrăgostiți de locurile pline de o frumusețe rară, Aurică Ghiuzel și Terente Dan, acompaniați și de omul deltei domnu’ Lucky, care știa toate cotloanele canalelor pline cu stuf, papură și regii bălților, nuferi albi și galbeni ce abia înfloreau.
O impresie stranie ce nu o pot defini în cuvinte, a fost acolo unde Dunărea se îmbrățișa cu marea, fără să își amestece straiele între ele, se sărutau formând ochiuri, vârtejuri mari ca suprafață și foarte periculoase. Simțeam inima că mi se strângea ușor de teamă să nu cad în haul lor.
O bere rece, a mers de minune odată cu primul popas în satul Cardon, un sat cu oameni harnici cu îndeletniciri ca pescuitul și agricultura, cu străzi unde picioarele înotau în nisip și nu mai conta că sălciile își pieptănau pletele peste noi acoperindu-ne cu puful alb și moale care ne intra în gură și nas, nu mai conta că pe drumul de țară plin de praf îl făceam nori în urma noastră, nu mai conta că am făcut coroniță din flori salbatice care s-au ofilit după zece minute, nimic nu conta din ceea ce ne putea aduce disconfort, noi eram fericiți! Familiile de berze de pe stâlpii de curent electric, cloncăneau puternic din ciocuri în semn de bun venit în țara verdelui-albastru, a canalelor ce semănau cu labirinturi fără de ieșire.
Bucuriile înfloreau din ce în ce mai mult pe chipurile noastre, uitasem de toate grijile ce le aveam și problemele lăsate acasă spre rezolvare. Văzduhul atât de azuriu se juca în mod constant cu pupilele ochilor noștri, schimbându-le ușor culoarea.
Cântul oamenilor nebuni dar sănătoși acoperea zgomotul motorului bărcilor, se răspândea în văzduh amestecându-se cu cel al păsărilor și broaștelor ce au concertat de-a lungul plimbării, ca drept bucurie că le-am vizitat tărâmul.
După plimbarea prin Deltă, prânzul a completat încărcarea cu energie necesară pentru seara maramureșeană ce urma.
Flori Conțolenco, o femeie tânără, frumoasă și zveltă, ne-a primit în ograda plină cu flori de toate culorile, invitându-ne să luăm loc la mese, pe terasa răcoroasă învelită specific zonei, cu stuf, unde urma să servim din bunătățurile pregătite de aceasta! Țuica gălbuie precum horinca scriitorului Vasile Bele, a dat start poftei de mâncare. O ciorbă numită ,,sorceag” ceva asemănător celei de burtă, ne-a uns la suflet cum se spune, dar usturoiul atât de bine pregătit (nu am mai mai gustat niciodată așa ceva) l-am mâncat cu pâine. Saramura de crap cu mămăligă caldă era mult mai bună decât la mine acasă. Răsfățul au fost gogoșile cu vanilie! Cu burțile pline de savoarea preparatelor oferite, mulțumind, ne-am luat rămas bun de la tânăra și frumoasa gazdă, urmând să mergem să ne pregătim pentru cireașa de pe tort, Seara maramureșeană cu tradițiile de nuntă, care urma să se desfășoare la aceeași bibliotecă.
Surpriza cea mai mare, a fost când marele om de cultură Vasile Bele și soția sa, ne-au împărțit costume populare din cele patru zone ale Maramureșului. Costume aduse de cei doi tocmai din celălalt capăt al țării, de acolo din locul unde se agață harta în cui, ,,Chiuzbaia”. Frumoși mai eram doamne și mândri tare! Nimic nu făcea diferența că nu am putea fi autentici, dacă nu deschideam gura! Accentul zonei unde locuim, ne dădea de gol, dar sufletele erau toate la fel, de români uniți prin cuget și simțiri de aceiași limbă mamă.

La cât de mândri eram în acele straie, nu ne dădeam bătuți niciunul în fața căldurii ce făcea să curgă apele pe noi. Trăiam momente unice, ne-am întors în timp cu zeci de ani în urmă visând frumos la ziua nunții fiecăruia dintre noi, moment repetabil în această zi, unde spontaneitatea a dat mare valoare momentului.

Personajele principale ale nunții am fost noi: mireasa poeta Mioara Baciu, mirele Constantin Bandrabur, socri mici, profesoara Aneta Mușat și ghidul Lucky, nașii, scriitoarea Vasilica Mitrea și general locotenent Constantin Zeca, socri mari, eu și comandorul de aviație în rezervă Roiu George, domnișoara și cavalerul de onoare, cântăreții Roxana Stefan și Cornel Ciubotaru, iar invitați au fost restul grupului și turiști din toate colțurile țării, prezenți la Sulina care ne-au onorat evenimentul.

Cuvântul de deschidere al primarului din Sulina, i-a fost dat de moderatoarea Garofita Jianu, făcând să vibreze în noi emoții și încântare, invitându-ne să le fim oaspeți de onoare în fiecare an, să venim cu proiecte prin care să facem cunoscută cultura din toate zonele țării! Etnograful Vasile Bele i-a dăruit straița tipic maramureșeană și volumele semnate de acesta: Căsătoria rit de trecere între imaginarul omului tradițional și imaginarul omului modern, și 100 de sfaturi pentru tinerii miri (cărți dăruite apoi, tuturor celor prezenți în sală) și servit cu vestita băutură tradițională ,,horinca”.
Tradițiile nunții, condusă de starostele Vasile Bele, a fost un succes și la înălțimea așteptărilor, pe o durată de trei ore, timp în care zâmbetul nu a dispărut de pe chipuri, iar dansul maramureșean ne-a făcut nu numai să transpirăm, dar și să întinerim cu zeci de ani!
Nu mică ne-a fost mirarea, când am fost opriți de turiști pe faleza Dunării, întrebându-ne când avem spectacol, deoarece plecarea de la bibliotecă a fost cu strigături și cântece de voie bună, iar ecoul a făcut lumea de la terase să-și ridice capetele, să ne privească, să ne aplaude și să ne înconjoare cu toată bucuria și dragostea omului sincer, rugându-ne să facem poze cu ei. Cu toți am acceptat cu mare drag în schimbul unei guri din horinca domnului Bele. Cuvintele îmi sunt sărace să exprim sentimentul simțit în acestă tabără, unde numele chiar i s-a potrivit de minune ,,Oameni cu Suflete Frumoase„.

18 iunie 2019
Plecarea spre casă a fost un pic tristă, se citea cu ușurință pe chipurile noastre că a fost prea scurt timpul și nu reușisem să intram în tainița sufletului fiecăruia dintre noi, să ne putem descoperi mai bine unul pe celalalt…
Un ultim salut cu schimbări de numere de telefon și invitații, o ultimă cafea la locul de întâlnire pe faleza Dunării Tulcea, o ultimă lacrimă de bucurie ștearsă de pe obraz cu dosul palmei fară să mă vadă nimeni și cu un ultim semn de bun rămas făcut cu mâna, m-am îndepărtat de zgomotul orașului, lăsând în urmă semnalul de plecare al altui pasager, ascunzându-mi emoțiile privind peste ținuturile verzi ale Dobrogei, purtată de valul amintirilor de neuitat, pierzându-mă peste plasele dealurilor, visând la întâlnirea cu oameni din toate colțurile țării ce a avut loc acolo unde Dunărea sărută marea!

Ionica Bandrabur
22 iunie 2019 Slănic Moldova