Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » SOFIA VICOVEANCA: DE CE (POEZII)

SOFIA VICOVEANCA: DE CE (POEZII)

De ce

De când te naști și până mori
V-ați întrebat adeseori
De ce sunt norii călători?
De ce-s aromele pe flori?
De ce suntem noi trecători,
Iar soarele răsare-n zori?

De ce dumnica la hori
Lângă arcușul scripcilor
Fetele-și pun cununi de flori
Și pe la sân, și-n cingători
Iar în obraji apar bujori
De ce? De ce?
Să placă la feciori.

De ce curg lacrimi, uneori,
Iar somn-apare, abia-n zori?
De ce iubirea-ți dă fiori?

De ce tânjești de multe ori
Să-ți fie viața fără nori,
Să-ți crească aripi și să zbori
Cu vulturii, cutezători
Până deasupra norilor
De ce? De ce?
Că suntem muritori …

 

Încă trăiești

Atâta timp cât viața-ți este-n zbor
Și inima-ți tânjește, plângând de dor,
Încă trăiești;
Atâta vreme cât ai timp să culegi flori,
Să vezi cerul senin, fără de nori,
Încă trăiești;

De-asculți vrăjit în noapte glas de privighetori
Și-nfiorat de dor te prind dalbele zori,
Încă trăiești;
De simți mirozna florilor de busuioc
De crin, de iasomie și de soc,
Încă trăiești;

Când straiele străbunilor te-au fermecat
Și te arunci în joc, bătând lutul uscat
Încă trăiești;
Când te-nfioară cum plânge arcușul pe vioară,
La un pahar de vorbă, de șagă, pe seară,
Încă trăiești;

Iar când în jur totul îi trist și inodor,
Nu mai zâmbești, privești nepăsător,
Semn că te stingi, ușor, ușor …

 

Ai grijă!

Oriunde și oricine-ai fi,
Nu te văita, ci te închină
Că-i poți fura morții o zi
Și că te bucuri de lumină,

Nu lăsa să-ți zboare gândul
La vechi dureri care te-au ars,
Nu faci decât să-ți scurtezi timpul
Și zilele – câte-au rămas,

Că-i poți fura morții o clipă
Te bucură, că nu-i ușor,
Ai grijă și nu fă risipă
La vorbe grele, care dor,

Când viața te-a lovit din plin,
Să lupți cinstit în fața sorții,
Fii blând, nu semăna suspin
C-așa-i mai furi o clipă morții…

***

Doamne, doar TU știi

Doamne, TU ne-ai croit drum fiecăruia dintre noi
Cu cer senin, uneori ceață, ninsori și multe ploi,
Ne-ai picurat nectar și miere, la drum când am pornit
Și ne-ai lăsat s-alegem, dar câți ȚI-au mulțumit?

Singuri ne-am pus aripi spre-nalt ca să zburăm,
Iar unii chiar gândesc și-ar vrea puterea să-ȚI luăm.
Ne iartă și ai milă de necuvântătoare, de florile din crâng,
De holda de pe-ogoare, de pruncii care plâng!…

Te strig, Prea Bunule din cer, TE rog privește peste lume
Că-i răspândită în cele patru zări, de nu-și mai dau de urme,
Oprește lăcomia și ura dintre semeni, dă Pace, Bucurii,
Căci goi venim în lume și goi plecăm … CÂND?
Doamne, doar TU știi!…

 

Cuvântul dat îi jurământ

În viață, a te ține de cuvânt
La mine nu înseamnă „să vedem” sau „poate”,
Îi lucru Sfânt, îi jurământ,
Mi l-aș dori, l-aș vrea și la nepoate

Cuvântul dat înseamnă LEGE
Chiar dacă pierd, de multe ori,
Îi ca atunci când ai culege
Dintre scaieți gingașe flori

Cuvântul dat, dac-ai promis,
Îi marea bogăție-n lume,
Îi mai puternic decât un act scris
Și îi respect față de tine

Așa-ceva nu se mai poartă
Nicăieri, pe-ntreg pământul,
Știu că par și sunt o demodată,
Nu-mi pasă – eu-mi respect cuvântul …

Din volumul de versuri semnat de Sofia Vicoveanca – DIN CULISELE SUFLETULUI

SURSA: altfel.wordpress.com