Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » AL.FLORIN ȚENE:MILITANTISMUL MUSULMAN ȘI VIITORUL EUROPEI

AL.FLORIN ȚENE:MILITANTISMUL MUSULMAN ȘI VIITORUL EUROPEI

Militantismul musulman și viitorul Europei
În secolul XXII Europa va fi islamistă sau mai degrabă ortodoxă ?
Există o gândire a politicienilor europeni care susțin faptul că încurajarea invaziei în Europa a unor popoare musulmane, asiatice și africane vor putea fi asimilate din punct de vedere cultural, religios și social, astfel că acestea vor putea suplini lipsa forței de muncă existentă în spațiul european.
Pentru a demonstra că asimilarea acestor neamuri străine de spiritul european nu pot fi asimilate, am să mă întorc la istoria țiganilor și migrația acestora, care de mai bine de 600 de ani au venit în Europa și, totuși nu au putut să fie asimilați.
Țiganii erau o sectă din Bizanț care practicau izolaționismul, iar limba lor fiind similară cu alte limbi indiene precum hindi.
Țiganii sunt originari din nord-vestul Indiei și nord-estul Pakistanului. Ei faceau parte din casta Ksatriya a rajpuiților. In 1192 armatele aliate ale principilor din Rajput au fost înfrânte în Bătălia de la Tararori, la nord-vest de Delhi. După înfrangerea suferită în lupta cu Mohamed Ghur, clanul războnic nord – indian Rajput (casta Ksatrya), ar fi plecat împreună cu familiile spre ținuturile arabe si turce, iar mai apoi în Europa.
Tiganii au migrat în Iran și în Asia mediteraneană, începând din secolul V, apoi în Imperiul Bizantin în secolul IX, de unde au pătruns în sud-estul și centrul Europei (secolele X – XIV), ca si în nordul Africii. In secolul XV au patruns în Europa apuseană (în special în peninsula iberica) iar din secolul XIX în cele doua Americi.
Unii cercetatori consideră ca au existat mai multe valuri de migrație din India. Și astazi există triburi nomade sau semi-nomade în India, susținand teoria că romii au fost nomazi de la început, au părăsit India în timpul unei invazii și apoi au fost împinsi înspre Europa de razboaie și invazii ulterioare. O alta teorie consideră romii ca fiind o castă de războinici adunată să lupte cu invadatorii musulmani, care a părăsit India ulterior.
Limba țigăneasca are importante influențe persane și armene, ceea ce dovedește trecerea țiganilor prin aceste țări. Se pare că din Armenia (probabil datorită invaziei turce), țiganii s-au despărțit în trei grupuri, mergând înspre nordul Mării Negre, sud (până în Egipt) și vest spre Imperiul Bizantin. Țiganii care au mers spre Imperiul Bizantin sunt cei care urmează să se răspândeasca în toata Europa. Abundența de cuvinte din limba greacă sugerează o prezență relativ îndelungată în Imperiul Bizantin. Probabil datorită invaziei turce (din nou), tiganii au intrat în Balcani în secolul al XIV-lea, și după cucerirea balcanilor de catre forțele otomane unii au pătruns în vestul Europei.
In Europa, țiganii au fost ținuți în sclavie în Balcani (în special Moldova și Țara Românească), ori și-au continuat călătoria răspândindu-se în toata Europa, din Spania (1425) până în Finlanda (1597). Pentru a obține permise de trecere prin tările din apus, unii țigani au pretins că sunt creștini din Egipt veniți în pelerinaj (iar mai apoi, când nu au putut să le obțină, au falsificat astfel de permise). Acest lucru, asociat cu înfățisarea lor străină, duce la denumirea engleză de „gypsy” și cea spaniolă de „gitano”, de la egiptean.
S-au scurs atâta amar de vreme și această etnie nu a fost asimilată de europeni și nici de americani, acest fapt mă face să afirm că nici musulmanii care au invadat Europa nu se vor asimila, își vor păstra tradițiile, religia și obiceiurile. Încercând chiar, prin drepturile omului, să le impună europenilor.Multiculturalismul europen va impune, în majoritatea cazurilor, tredițiile și religia migranților.
O parte din europeni, mai ales cei din occident, susțin că ei nu au probleme cu Islamul, ci numai cu extremiștii violenți. Peste o mie de ani de istorie demonstreacă contrariu. Între creștinătatea occidentală, dar și cea ortodoxă, și Islam nu a existat relații amicale.Au fost chiar furtunoase.
A existat un conflict, parțial efemer, între liberalismul occidental și marxismul-leninismul impus de tacurile rusești, improriu spus sovietice, în comparație cu relația conflictuală și îndelungată dintre Islam și creștinătate. John Esposito spune în The Islamic Threal: Myth or Reality, carte apărută la New York, Oxford University Press, 1992, pagina 46, că dinamica lor istorică a dus, nu de puține ori, la competiții ce au angajat lupte mortale pentru putere, teritoriu și suflete. De-alungul secolelor cele două religii au trecut prin măreție dar și prin decădere. În perioade de expansiune, pauze de pace și contraexpansiune.
Arabii mulsumani, încă de la începutul secolului al VII-lea până la mijlocul secolului al VIII au avut o expansiune vertiginoasă, cucerind Peninsula Iberică, Africa de Nord, Orientul Mijlociu, nordul Indiei și Persia. Totuși creștinii au recucerit Peninsula Iberică, treptat, și Granada. Otomanii au atacat printr-un ultim asalt, Viena, în 1683. Având eșec armata musulmană a început să se retragă.La aceste lupte împotriva otomanilor musulmani au contribuit și popoarele ortodoxe din Balcani și Țările Române. Se ajunsese după primul Război Mondial să mai rămâie doar patru țări musulmane, printre care Republica Turcă, Arabia Saudită, Iran și Afganistan. Prăbușirea Imperiului Sovietic (Rus ) a permis altor societăți mulsumane să-și recapete independența. Astfel s-a ajuns ca 45 de state să ajungă cu populații majoritar musulmane.Daniel Pipes scrie în cartea sa In the Path of God: Islam and Political Power, apărută la New York Basic Books, 1984, la paginile 102-103 și 169-173 că 50% dintre războaiele dintre state cu religii diferite au fost purtate între musulmani și creștini în perioada 1820-1929. Conflitul secular dintre cele două religii sunt fenomene constante care au început din secolul XII-lea, aceste divergențe conflictuale din cauza diferenței dintre ele, dintre conceptul de Islam ca mod de viață, care unifică religia cu politica, și conceptul creștin occidental de separare între Biserică și stat.
Sunt trei factori care a intensificat conflictual dintre Islam și Occident la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI. În primul rând este creșterea populației mulsumane, care se datorează tocmai religiei islamice. Această situație a făcut ca majoritatea tinerilor musulmani să nu aibe de lucru.Aceștea au exercitat presiuni asupra țărilor vecine. Al doilea factor este renașterea islamică care a dat musulmanilor o încredere în caracterul unic, slăvind meritele civilizației și ale valorilor lor, în comparație cu cele ale Occidentului.Atributele acestor merite slăvite de imam au restricționat emanciparea femeilor , a bărbaților și a cocietății. Imam ,în limbile arabă: إمام imam plural ائمة a’immah, persană: امام|امام, este o poziție de lider islamic, de multe ori de conducător al unei moschei sau unei comunități. Preot sau prelat musulman; conducătorul rugăciunii colective într-o moschee. Ca lider spiritual, imamul conduce rugăciunea în timpul adunărilor islamice. Membrii comunității islamice se adresează imamului pentru rezolvarea unor probleme religioase. Imamul poate fi și liderul comunităților mai mici, conform unor regulamente locale. În cazul sunnismului, imamul nu este membru al clerului. În limba arabă, cuvântul imam înseamnă conducător. Se spune că imamul este liderul comunității, conform primilor teologi sunniți. De asemenea, prin imam se mai înțelege că este cel care îi conduce pe credincioșii musulmani la rugăciune. Se poate spune că imamul este sinonim cu noțiunea de calif. Cuvântul imam are două înțelesuri în șiismul duodeciman. Primul este acela de conducător, îi conduce pe ceilalți la rugăciune, ca și în sunnism, iar al doilea sens îl numește pe imam ca fiind unul dintre cei doisprezece succesori ai Profetului. Pentru a înțelege sensul aparte al cuvântului imam, este necesar să se știe diferența fundamentală între șiism și sunnism. Despre aceste diferențe vom vorbi cu altă ocazie.
Religia creștină spre deosebire de cea islamică nu a împiedicat, și chiar a încurajat, evoluția societății și civilizația, pe când islamul prin doctrina acesteia a impus păstrarea tradițiilor ancestrale. În felul acesta societatea mulsumană a bătut pasul pe loc.
Nivelul de violență al conflictului dintre Islam și Creștinism a fost influențat și de declinul demografic, de dezvoltarea economică, de schimbările științifice și tehnologice și de intensitatea zelului religios care la mulsumani, datorită, califulul ce a fost o frână în civilizarea societății musulmane, a pierdut startul spre dezvoltarea societății. Nouăsprezece dintre cele douăzeciși opt de conflicte intercivilizaționale de la mijlocul anilor 1990, dintre musulmani și nonmusulmani, au fost între musulmani și creștini. În unsprezece au fost implicați creștinii ortodocși.Aceste conflicte violente au avut loc chiar pe linia de demarcație dintre. Occident și Islam, aceasta fiind conflictual dintre croați și bosniaci.
Datorită faptului că Biserica Catolică nu mai este frecventată de enoriași, și sediile acesteia sunt pustii, sau închiriate, Bisericii Ortodoxe Română, aceasta din urmă, cu timpul, va predomina Europa. Românismul va pătrunde în conștiința europenilor, contribuind din plin ca stavilă la înaintarea islamului în inima Europei. În 1991, după falimentul Războiului Rece antagonismul dintre cele două religii a fost foarte bine explicat de Barry Buzan, identificând mai multe motive pentru care un război rece social era inițiat între Occident și Islam, în care Europa va fi în mijlocul frontului.
În 1990, Benard Lewis, specialist European în domeniul islamului scria că “fenomenul” contradicțional dintre islam și creștinism este, practie, o ciocnire a civilizațiilor.El atenționează ca europenii să nu se lase provocați și să nu avem o “reacție la fel de istorică și la fel de irațională împotriva acestui adversar.” Ziaristul egiptean Mohammed Sid-Ahmed, scria în 1994 că“există semen neîndoielnice ale unei ciocniri din ce în ce mai puternice între etica iudeo-creștină occidental și mișcarea de renaștere islamică. “Această renaștere a fost încurajată de clasa politică a Germaniei, în anii 2015 și, astfel Europa a fost invadată, practic, de islamiști. Aceștia în loc să accepte civilizația occidental încearcă să impună religia tradițiile și obiceiurile lor.Ba, mai mult, unele state ca Franța, Germania și o parte din țările nordice îi încurajează și le construiesc moschee.
În Europa întâlnim moschei cu influențe arhitecturale europene. Moscheea este locul unde musulmanii socializează conform tradiției islamice. Cea mai importantă perioadă a anului in tradiția islamică este Ramadan-ul, când musulmanii merg foarte des la moschee pentru a se ruga și a îndeplini datinile. Conform tradiției, musulmanii nu au acces în moschee decât după ce se spală și își lasă încălțămintea la intrare. Conform Coranului femeile se pot ruga acasă, dar și la moschee. Rugăciunile se țin în sala de rugăciuni a moschei unde există locuri separate de rugăciuni pentru femei și bărbați. Barbații musulmani, la nevoie, se pot ruga la ceasurile potrivite și în afara moscheii, în orice loc s-ar găsi. Începând cu anii ’80, Arabia Saudită a finanțat un proiect de construcție a moscheilor în toată lumea în valoare de miliarde de dolari din care s-au construit în total 1500 de moschei.
Păstrând proporțile Biserica Ortodoxă Română a cumpărat și construit sute de biserici în Europa și în lume, prin care propagă românismul și cultura noastră.Astfel avem: Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale este o parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. Este condusă de mitropolitul Iosif Pop.
Ea are în responsabilitate coordonarea activităților pastorale și misionare ale eparhiilor ortodoxe române care au jurisdicții canonice în următoarele țări: Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda, Islanda, Italia, Spania și Portugalia.
Din Mitropolie fac parte următoarele unități administrative:Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, cu jurisdicție în: Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda și Islanda,Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu jurisdicție în Italia,Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, cu jurisdicție în Spania și Portugalia.
Episcopia Ortodoxă Română din America (în engleză Romanian Orthodox Episcopate of America) este una dintre cele trei eparhii etnice ale Bisericii Ortodoxe din America – Orthodox Church in America (OCA) și o fostă episcopie a Bisericii Ortodoxe Române. Centrul diecezan este situat la Jackson, Michigan.
Jurisdicția sa include parohii, mănăstiri și misiuni situate în 26 de state din Statele Unite ale Americii, precum și în șase provincii din Canada – Alberta, Arizona, California, Colorado, Columbia Britanică, Connecticut, Florida, Georgia, Illinois, Indiana, Louisiana, Manitoba, Maryland, Massachusetts, Michigan, Minnesota, Missouri, New Hampshire, New Mexico, Nevada, New York, Ohio, Ontario, Oregon, Pennsylvania, Quebec, Rhode Island, Saskatchewan, Tennessee, Texas, Virginia și Washington.
Actualul episcop de Detroit și al Episcopiei Românești este Nathaniel Popp. El a fost hirotonit ca episcop de Dearborn Heights și episcop vicar al Episcopiei Românești la 15 noiembrie 1980. Episcopul Nathaniel a fost întronizat ca episcop titular al eparhiei la 17 noiembrie 1984, după retragerea arhiepiscopului Valerian Trifa. A fost ridicat la rangul de arhiepiscop la 20 octombrie 1999.
Eparhia este grupată geografic în opt protopopiate, fiecare dintre ele fiind formată din mai multe parohii. Fiecare protopopiat este condus de un preot parohial, cunoscut sub titlul de protopop. Protopopii coordonează activitățile parohiilor din zona sa și raportează episcopului diecezan. Protopopiatele actuale ale Episcopiei Ortodoxe Române din America sunt următoarele:Protopopiatul Atlanticului. Protopopiatul Canadei de Est, Protopopiatul Canadei de Vest, Protopopiatul de Michigan, Protopopiatul de Midwest, Protopopiatul de Ohio și al Pennsylvaniei de Vest,Protopopiatul Pacificului, Protopopiatul de Sud.
Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și a Noii Zeelande este o eparhie a Bisericii Ortodoxe Române, ce are jurisdicție asupra comunităților ortodoxe românești din Australia și Noua Zeelandă. A fost înființată în anul 2007, ca o eparhie în jurisdicția directă a Patriarhiei Române. Are sediul în Melbourne (Australia) și este condusă de episcopul Mihail Filimon.
Politicienii Statelor Unite afirmă că islamiștii implicați în cvasi-război sunt o mică minoritate care folosește violența și că marea majoritate a musulmanilor moderați nu sunt de acord cu violența. Eu zic că poate este adevărat, dar lipsesc dovezile în acest sens. Până în present nu s-au înregistrat proteste împotriva violenței antioccidentale în țările musulmane și nici atentate organizate de creștini împotriva musulmanilor în țările islamiste. Pentru Occident problema nu este fundamentalismul islamic. Populația islamică este convinsă de superioritatea culturii lor și sunt obsedați de inferioritatea forței lor.Pentru ei Occidentul are o civilizație diferită, a cărei membri sunt convinși de universalitatea culturii lor superioară în toată lumea. Acestea sunt scânteile care alimentează conflictual dintre Islam și Occidentul creștin. Creștinism catolic care începe să se laicizeze, luându-i locul acesteia, încet și sigur, Biserica Ortodoxă.

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.