Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (7)

Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (7)

La câțiva kilometri de Sagunto se află un sat numit El Perello, ce are un farmec aparte cu acele case tipic spaniole așezate mai mult în centrul satului. Apoi sunt câteva blocuri rânduite frumos, iar pe străzile acelei așezări întâlnești puțini oameni ce le străbat. O parte a satului este încercuită de plantații de mandarini, iar la marginea sa, se întind câteva vile pe care propietarii le folosesc mai mult pe timpul verii. Pe când cealaltă parte a satului este înconjurată de un mic lanț muntos acoperit de o pădure de pini. În apropierea lanțului muntos se află o mică biserică situată pe un deal, iar pentru a urca din sat spre biserică oamenii trebuie să urce pe o alee străjuită de pini. Biserica după forma în care este construită cu turla ei măreață, pare a istorisi toată istoria Spaniei din timpul evului mediu întunecat. Iar în spatele bisericii sunt niște mese și bănci de beton așezate la umbra unor copaci bătrâni ce au tulpini groase și ramuri mari ce acoperă cu umbra lor mult spațiu. Privind tulpinile acelor copaci modelate de scurgerea vremii, ai impresia că sunt acolo de mai multe secole. La o depărtare mică de biserică se află un grătar frumos amenajat și pus la dispoziția publicului, iar dincolo de acel grătar sunt mai mulți măslini și câteva case răzlețe, la ceva depărtare se înalță câteva stânci ce par dăltuite de vitregiile vremurilor și ai impresia privind acele stânci colțuroase că acolo este gravată istoria lumii întregi.

Ei bine, acel loc fu ales de Cătălin și Cristina pentru aș lua rămas bun de la cei mai buni prieteni ai lor din Spania. Fură invitați acolo Sorin și Valentina, împreună cu Toma și Silvia, iar Toma adusese cu ei și pe un nepot de al său ce se numea Marin împreună cu soția acestuia pe nume Ana. Cătălin și Cristina trebuiau să plece spre Germania. Unchiul lor de acolo le găsise un apartament în Berlin, iar Cătălin avea acolo un loc de muncă în construcții, de asemenea trebuiau să-și înscrie copii acolo la școală și să înceapă o nouă viață în marea capitală a Germaniei ce de la depărtare îi fascina.

În acea seară de vară atmosfera dintre ei era frumoasă, după ce făcuseră un grătar și mâncaseră, stăteau pe acele bănci de piatră la umbra acelor copaci bătrâni discutând cu aprindere între ei. Rememorau amintiri comune între ei și comparau cum fusese odată viața în Spania până la acea teribilă criză ce practic spulberase economia Spaniei. Totul începuse cu sectorul imobiliar și apoi se răspândise în orice domeniu al economiei. Însă ei erau pe deplin conștienți și comentau între ei faptul că cei ce conduceau lumea declanșaseră acea criză având anumite scopuri meschine.
După un timp, în discuția lor, Toma începu să vorbească despre rolul diasporei în cadrul alegerilor din România. Ideea lui era că acei emigranți români ce trăiesc în anumite țări democratice ale Europei, au o mai bună viziune decât cei rămași acasă pentru a vota. La această afirmație a lui Toma protestă Marin. Mă simt nevoit ca înainte de a reda argumentele lui Marin să-l descriu puțin, pentrucă el nu era un emigrant, și nu ar fi emigrat pentru nimic în lume în nici o țară, convins fiind de faptul că un bun cetățean român trebuia să rămână în România și să lupte acolo pentru bunăstarea țării.

Marin lucra de mai mulți ani ca șofer la o firmă de transport din România. De-a lungul vieții sale făcuse nenumărate curse din România spre mai toate țările bogate ale Europei și stătuse de vorbă cu foarte mulți români ce plecau sau veneau de la muncă. Știa foarte bine cum era situația românilor din diaspora. El avea în jur de patruzeci și cinci de ani, era de statură mijlocie, bine clădit, cu părul șaten și ochii mari albaștri, de altfel întreaga sa față rotundă pe alocuri brăzdată de cute, exprima acea experiență de viață a omului ce văzuse multe și se maturizase încercând pe calea propiei sale gândiri să pătrundă esența lucrurilor. Urmărea mereu cu un viu interes viața politică a României, și de asemenea politica externă. Iar din ceea ce vorbea dădea impresia că el pătrundea dincolo de ceea ce alții vedeau în realitate. Marin era omul ce își dădea seama foarte bine de jocul meschin al politicienilor din spatele cortinei, și vedea viața românilor în UE cu totul diferit în comparație cu alții. Avea o casă în românia de care avea grijă Ana, cu care de altfel avea și doi copii. În acea ocazie venise cu soția sa doar pentru o săptămână în concediu făcându-i o vizită lui Toma.

El argumentă în felul următor:

– Eu nu sunt de acord cu votul diasporei și am să vă spun de ce, în primul rând pentru că toți cei din diaspora trăiesc în afara României, iar unii din Anglia, sau Germania, au salarii mari și ei se raportează la societatea de acolo, au asigurare medicală acolo, și sunt prinși în tot acel mecanism al vieții din societatea respectivă. Ei bine, cum pot ei să aleagă pentru noi cei ce luptăm în România cu tot greul, și ne trăim viața noastră ca vai de noi. De aceea cred că doar noi cei rămași acasă suntem în măsură să decidem cei mai bine pentru România…

– Greșești Marine, îl întrerupse Toma, poate că și noi românii din diaspora dorim să ne întoarcem într-o Românie cu adevărat democratică, și de aceea votăm. Eu cred că nu ar trebui să existe acest conflict între voi cei rămași și noi cei plecați.

– Bine, la acest capitol ar fi mult de vorbit. Însă eu cred că doar cei rămași acasă pot vota cum trebuie, pentrucă realitatea este că voi votați și rămâneți tot în diaspora, pe când noi ne chinuim cu cei pe care voi îi votați…

– Ți-ai format unele idei foarte particulare ale tale la care nu renunți cu ușurință. Dar ia spune-mi cum vezi tu diaspora la ora actuală, îl întrebă Toma.

– Datorită meseriei mele de șofer pe care o profesez de mai mulți ani, am avut ocazia să stau de vorbă cu mulți români plecați la muncă în străinătate, și am ajuns la concluzia că ceea ce numim astăzi emigrare pentru muncă nu este altceva decât sclavie modernă nimic altceva…

– Bine, dar oamenii ce emigrează nu crezi că dacă ar rămâne în România ar fi cu mult mai nenorociți decât în afară, iar în sclavie rămân de obicei cei ce nu reușesc să învețe limba țării unde au emigrat, și astfel cad în mâna celor mai josnici exploatatori, îi argumentă Cătălin ca unul care cunoștea situația celor plecați.

– Măi oameni buni, noi toți provenim din una dintre cele mai frumoase și bogate țări din lume. De aceea noi românii am fi putut trăi o viață îmbelșugată cu toții la noi acasă, fără a ne mai ploconi în fața străinilor. Gândiți-vă la istoria noastră și la unii domnitori ce i-am avut și care au știut să țină piept turcilor și de aceea țara noastră a rămas creștină și liberă. Dar care este realitatea astăzi? Cu acordul și sprijinul politicienilor noștri, din țara noastră se scot resurse la greu. De pildă, se taie masiv în pădurile noastre și se scoate lemnul din țară. Dar de ce nu se taie în mod controlat, și nu se fac fabrici pentru a prelucra lemnul și apoi a exporta mobilă sau orice altceva făcut din lemn, și așa creezi locuri de muncă pentru români și bineînțeles ridici salariile măcar la nivelul prețurilor din România. Și acesta nu este decât un mic exemplu, tragedia noastră este că din România pleacă doar resurse într-un cuvânt cei de la conducerea UE vor de la noi numai resursele noastre și cei mai trist este faptul că și resursele umane ni se duc din țară. Când cei din UE au nevoie de mână ieftină de lucru pe piața muncii occidentale, mai introduc o țară săracă în UE și așa au muncitori. Iar viața politică românească dacă o privești în tot ansamblul ei de după nouăzeci până astăzi, nu este decât o întreagă mașinație ce a rulat doar în interesul străinilor, ne-au distrus industria numai ca să facă din țara noastră o piață de desfacere a ceea ce ei produc, și pentru ca noi să nu mai putem produce mai nimic. Ce, chiar noi în acești ani de după nouăzeci nu am avut oameni capabili să ne scoată la liman, dar se pare că astfel de oameni nu sunt lăsați să ajungă niciodată la conducerea țării, și astfel istoria noastră se derulează din rău în mai rău. Iar voi aveți impresia că votul vostru din diaspora va schimba ceva, și sunt mulți dintre voi care credeți că americanii sunt cei mai buni prieteni ai noștri, când în realitate ei nu urmăresc decât să se folosească de noi pentru atingerea scopurilor lor. Suntem un popor cucerit economic și uneori mă întreb: Oare se mai poate face ceva în România ca lucrurile să înceapă să meargă bine și în favoarea oamenilor de rând?

Marin avea ferma convingere că discernea totul foarte bine. Spre finalul discursului său Toma se mișcase continu dorind să intervină, însă nu apucă pentrucă Cristina întrebă:

– Bine, dar în contextul situației pe care dumneata ai zugrăvit-o, deși țin să precizes că eu nu m-am simțit ca o sclavă în Spania. Nu crezi că o ieșire pentru noi și copiii noștri este emigrarea? Nu văd de ce să stai să te chinui luptând pentru un viitor mai bun ce poate în generația noastră nu se va mai ivi! Am crezut dintotdeauna că putem lupta pentru bunăstarea României și din diaspora în primul rând prin votul nostru. Și apoi demonstrând prin viețile noastre că noi românii suntem și altfel. Oare nu asta este calea generației noastre? Și apoi nu mă pot întoarce acolo unde copii mei nu au nici un viitor.

Va urma…