Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » © 112 Violetta Petre: Alo! 

© 112 Violetta Petre: Alo! 

Miroase-a sânge şi a moarte şi-s monştri muţi aici în iad-

La voi e ziuă,-aici e noapte şi peste mine geruri cad.
Nu mă lăsaţi, să-mi plâng de milă, nu este timp pentru-ntrebări!
Eu sunt aici şi o reptilă mă murdăreşte cu ocări.

Clepsidra-şi cerne-n bernă timpul şi eu nu ştiu cât mi-a rămas-
Scânceşte-a moarte anotimpul acesta care n-are glas.
Se adânceşte groaza-n vene şi am orbit de-atâta plâns;
Ce întuneric am sub gene şi ce de nopţi în mine-am strâns!

Nu-mi spuneţi că nu ştiţi pe unde pândeşte hidra-n chip de om!
E-ntr-un bârlog de lumi imunde, ce-aruncă-n mine cu sodom.
Priviţi de sus, e-un fel de junglă din care fiarele-au scăpat,
Doar monstrul fără partea stângă se pregăteşte de vânat.

Secundele se scurg alene pe lama unui şiş de-argint,
Mă mint ferestrele viclene şi toate vocile mă mint.
Nu-i pasă nimănui că tremur şi viaţa mi se scurge-ncet-
Veniţi, s-a anunţat cutremur! De câte ori să vă repet?

Se frânge viaţa ca o pradă, sub ghilotina unor surzi,
Ce dorm pe moarte şi pe stradă şi lamentându-se-i auzi,
Că sunt nevinovaţi ca pruncii şi-ncarceraţi într-un sistem,
Ce le-ngrădeşte isteţimea. Şi, Doamne, cum să nu blestem?

Când sub blestem ne mor copiii şi neputinţele ne gem?

03.08.2019