Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (8)

Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (8)

Toma așteptă ca Cristina să termine și spuse:

– Da, Cristina are foarte mare dreptate în ceea ce spune pentrucă generația lor nu are altă șansă. De aceea nu ar trebui să-i numești sclavi Marine, sunt oameni ce își caută un nou început, ei fac parte dintr-o generație ce luptă pentru o viață decentă…

– Nu voi schimba absolut nimic din ceea ce am afirmat, pentrucă trăim timpuri în care sclavia modernă este la putere. De ce nu vrei tu să vezi lucrurile în adevărata lor lumină?

– Sunt de acord cu tine că marile corporații au subjugat România, și că o parte a celor plecați la muncă în occident sunt exploatați la maxim. Dar sunt și acei români ce sunt buni într-un anumit domeniu, au învățat limba țării respective și sau integrat bine și trăiesc ca niște oameni liberi bucurându-se de viață împreună cu familiile lor. Și nu uita, că acești oameni au reușit să rupă jugul sărăciei cei apăsa în România, și chiar dacă după ani se întâlnesc cu criza economică ce apasă o parte a Europei, trebuie să lupte în continuare pentrucă orice circumstanță nefavorabilă a vieții, nu este decât o chemare la o nouă luptă cu adversitățile vieții. Ei fac parte dintr-o generație a sacrificiului, sunt mari luptători și să sperăm că cel puțin pentru copii lor viața va fi altfel.

– Până la urmă este treaba voastră cum trăiți, fiecare om își cunoaște drumul pe care și l-a ales în viață. Eu însă nu pot să plec nicăieri, vreau să-mi mănânc pâinea pe masa mea de acasă, chiar dacă masa mea are trei picioare.

– Să nu-i descurajăm pe tineri, ei sunt la o răscruce de drumuri, vor porni curând spre Germania. Primii Cătălin și Cristina, apoi mai târziu Sorin și Valentina, așa că se cade să-i încurajăm pentrucă începuturile în Germania nu sunt deloc ușoare. Ce gândești tu Marine este foarte bine pentru tine, dar ei au un alt drum de străbătut așa că nu are rost să continuăm discuția în acest sens.

Cuvintele pe care Silvia le rosti în acea ocazie fură ca și cum ar fi turnat apă peste focul discuției din acea seară. Pentrucă mai toate spiritele se potoliră și se instală din nou buna dispoziție între ei. De altfel Silvia era o femeie deosebită ce poseda multă înțelepciune. După un timp, Marin și Ana plecară cu mașina lor pentru a vizita împrejurimile și a face poze. De asemenea le urară celor ce urmau să plece spre Germania drum bun și succes. În toiul discuției din acea seară, Cătălin simți nevoia să spună un cuvânt de rămas bun înaintea plecării lor.

– Aproape cinsprezece ani de zile am trăit pe acest pământ spaniol. Nu am crezut niciodată că de aici voi mai emigra spre o altă țară. Mă gândeam uneori că poate mă voi retrage odată și odată cu familia în România unde avem o casă. Dar lucrurile nu stau deloc așa, suntem nevoiți să emigrăm în Germania, în căutarea unui viitor mai bun, în primul rând pentru copii noștri. Am început aici în Spania lucrând în Madrid ca salahor în construcții, muncind din greu. După un timp am învățat meseria de zidar, și acum îmi aduc aminte cum a fost atunci când am luat prima dată mistria în mână, mă temeam grozav să nu stric materialele și să nu râdă ceilalți muncitori de mine. Dar a mers la început mai greu, apoi am început să mă descurc destul de bine. M-am căsătorit în Madrid, apoi am venit cu soția în Valencia și am trăit momente frumoase de bucurie în familie. I-am văzut pe copiii mei crescând și trăiam cu nădejdea că le voi făuri un viitor minunat în Spania, și dacă eu am muncit pe brânci cel puțin ei nu vor ajunge ca mine și nu vor cunoaște ce înseamnă suferința noului început. Dar iată că acuma trebuie să-i supun și pe ei la așa ceva. Am cunoscut aici în Spania oameni de pe aproape toate meridiaianele globului pământesc având mentalități diferite, atâtea vieți de oameni sau derulat prin fața ochilor mei. Am văzut lupta multora pentru a prospera în Spania, și de asemenea am fost martor cum criza a spulberat planurile de viitor ale multora. Am înțeles un lucru, și anume, oricât de grele sunt adversitățile vieții, oamenii opun rezistență pentrucă vor să supraviețuiască și să clădească un viitor copiiilor lor. Sunt pe deplin conștient că nu este ușor să umbli din țară în țară ci chiar destul de dureros. Dar știu că cel puțin eu și familia mea, nu avem de ales, trebuie să pornim înainte străbătând acest drum spinos al emigrării ce ni se întinde în față până la capăt. Pe de altă parte uitându-mă în urmă, văd cum Dumnezeu a fost cu mine și cu familia mea și ne-a călăuzit pas cu pas pe drumul vieții, de aceea nu îmi pierd încrederea în El. Și pot să spun asemenea profetului Samuel: ,,Până aici ne-a ajutat Dumnezeu.” Și am ferma convingere că ne va ajuta și de aici înainte. Îmi dau seama că a începe într-o țară ca Germania nu este chiar atât de ușor, sunt diferite obstacole ce se ridică înaintea noilor sosiți, dar am ferma convingere că împreună cu Dumnezeu imposibilul devine posibil. De aceea în aceste momente inima mea este plină de încredere în El, căci chiar dacă mă doare despărțirea de Spania ce a fost o adoua patrie pentru mine, pornesc înainte încrezător în faptul că viitorul ce ne așteaptă va fi minunat, poate că chiar mult mai minunat decât acum îndrăznim să sperăm.

– Nu avea nici o grijă Cătălin, Dumnezeu vă va da izbândă în tot ceea ce veți face, porniți încrezători la drum și totul va fi bine, spuse Silvia încurajându-l.

Apoi luă Cristina cuvântul, evocând momentele grele pe care le trăise în Spania și de asemenea tot ce fusese frumos, și le mărturisi tuturor că îi era foarte greu să se despartă de tot acel mediu în care trăise, și bune și rele. Și mai ales îi părea rău după prietenele ei din Spania, dar în schimb era bucuroasă că cel puțin Valentina va veni la scurt timp în Germania. Cu toții în acea seară erau pătrunși de sentimente nostalgice ce le inundau sufletele. Toma de asemenea era foarte mișcat, așa că își exprimă și el dorința de a le spune un cuvânt celor două familii:

– Pot să vă spun că voi sunteți ca și copii mei de aceea mă doare faptul că veți pleca din Spania. Dar pe de altă parte știind că în Germania veți avea un viitor mai luminos, mă bucur din toată inima pentru voi și vă încurajez să luptați, să fiți tari, și să dați tot ce aveți mai bun din voi în acea societate unde mergeți, ca să nu se spună că noi românii suntem niște oameni fără educație. Pe de altă parte doresc să vă dau un sfat de care poate o să vă aduceți aminte în momentele de cumpănă ale vieții voastre. Și anume așa cum Cătălin a evocat faptul că puterea lui Dumnezeu l-a susținut și are încredere că îl va susține în continuare, eu doresc să vă sfătuiesc să nu vă pierdeți credința în Dumnezeu în nici o circumstanță grea a vieții. Mă bucur că aud astfel de declarații de credință din gura tinerilor de astăzi. Și doresc să-i determin și pe Sorin și Valentina să-l descopere mai mult pe Dumnezeu și să învețe să se încreadă în El. Pot să vă spun că de-a lungul vieții mele am căpătat o oarecare experiență, am văzut societatea umană suferind mari schimbări, am trăit în comunism și capitalism și știu și eu câte ceva despre viață. De aceea doresc să vă împărtășesc câte ceva și vouă din ceea ce eu am învățat. În primul rând fiți oameni ce doresc binele celorlalți, și nu vă depărtați niciodată de învățăturile lui Iisus din Evanghelie, și să știți că procedând așa veți izbuti în viață, pentrucă trăind astfel Dumnezeu nu vă va lăsa. Nu vă pierdeți credința, chiar dacă vor veni tot felul de noi ideologii sau de descoperiri ale științei ce vor nega existența lui Dumnezeu. Eu am observat că mereu există și oameni de știință ce admit existența unui Creator minunat ce a creat universul și planeta pământ. Viitorul omenirii pare învăluit în mister pentrucă se prevede o societate ce va avea o industrie robotizată, și se pare că locul omului în această societate a viitorului nu va mai fi atât de important. De asemenea observ la ora actuală că se caută crearea unui tip de om pe baza ideologiei neomarxiste care să respingă morala creștină și să fie plin de corectitudine politică, adică să accepte tot ce i se dictează din partea eilitei mondiale ce conduce lumea. Acest om al viitorului nu trebuie să protesteze cu nimic, ci să pășească pe drumul ce i se trasează și de asemenea să susțină mișcarea LGBT care se pare că devine tot mai populară. Însă eu vă îndemn să căutați să primiți harul minunat al lui Hristos în inimile voastre, și să vă lăsați modelați în așa fel încât să fiți niște oameni după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iar dincolo de viața aceasta pământească să vă puneți toate speranțele în acel măreț moment profetizat în Biblie și așteptat de-a lungul secolelor cu ardoare de unii oameni, și anume, a doua venire a lui Hristos în glorie pentru a aduce mântuirea celor ce l-au așteptat. Există în Evanghelia după Luca o întrebare pe care Iisus o pune, și anume: ,,…Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ?” Ei bine, voi va trebui să faceți parte din acei oameni în inimile cărora să mai pulseze viața spirituală, pentrucă să știți că lumea aceasta în final va trece, și totul se va preschimba, făcând loc unei alte lumi așa cum Biblia ne spune. De aceea vă îndemn ca pe calea vieții să nu uitați aceste lucruri ce vă vor fi de mare folos.

Chipul lui Toma după ce el își termină discursul radia de bucurie. Așa cum stătea în acea seară în mijlocul celorlalți îmbrăcat cu o cămașă albă, cu blugi negri, încălțat cu sandale bej, scotea în relief imaginea unui bătrân de treabă ce îmbătrânise frumos, trăind animat de idealuri creștine, pe care asemenea unei ștafete ar fi dorit ca cumva să le înmâneze mai departe noii generații.

– Vă mulțumim pentru îndemnuri și sfaturi, frumos din partea dumneavoastră, rosti Cristina adânc pătrunsă de cuvintele lui Toma.

– O, să vedeți că lucrurile vor ieși bine, eu cândva insistam să nu plecați, dar acum îmi dau seama că este mai bine, și cred că așa cum va spus și Toma, Dumnezeu vă va ajuta să aveți parte de o viață frumoasă.

Silvia rosti acele cuvinte încercând cu greu să se stăpânească pentru a nu izbucni în plâns pentrucă îi iubea pe toți ca pe propii ei copii. Vântul adia ușor făcând să foșnească frunzele copacilor, iar răcoarea serii se instaura peste tot răcorind atmosfera. Era o seară frumoasă pe care toți cei prezenți aveau să o poarte în amintirile lor cele mai dragi.

Va urma…