Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » Elena BUICĂ: FARMECUL POEZIEI EMILIEI DĂNESCU

Elena BUICĂ: FARMECUL POEZIEI EMILIEI DĂNESCU

Parcurgând paginile volumului „Vocile umbrei”,  apărut  în 2017, la Editura „Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea,  printre rânduri m-a urmărit chipul autoarei, Emilia Dănescu, rămas același  din  timpul  când am cunoscut-o. Tonalități diferite i-au  învăluit  întreaga ființă, dar a rămas aceeași față  îndreptată spre  soare, același zâmbet cald  și plin de cordialitate, ca o promisiune  că e gata  să se dăruiască  dacă am   nevoie,  așa   cum a făcut-o de atâtea ori.  De atunci, cam de zece  ani, i-am păstrat  un gând curat pentru acea rază de soare care o însoțeşte și  pe care,  mai apoi i-am zărit-o și în  poeziile sale, chiar dacă uneori  se  aud și   ecouri ale tristeții  subterane: „Dă-mi  un semn de prietenie,/ ori o jumătate de lună./ Hai să împărțim în două/ singurătatea,/ într-o zi bună.// Și  mai dă-mi un sâmbure/ de  speranță,/ să-l sădesc în inima mea.// Poate va încolți la primăvară,/ poate va înflori la vară/ și va rodi   în toamna mea/ târzie,/ într-o  altă carte/ de poezie.// Pentru tine, prietene” (Pentru tine, prietene).

 

Revărsarea   caldă și echilibrată a confesiunii din  poezia sa, cred că a  ținut clipa în loc dilatând-o prin farmecul cuvântului bine temperat. La aceasta, cred că a contribuit și starea de grație numită fericirea personală, născută din  fericirea în doi, așa cum își dorește: „Și doi  să fim doar cu iubirea noastră,/ În răsărit și-n asfințit de soare” (Să fim  doi).

 

Tema dominantă a volumului este iubirea pe care poeta o trăiește din  plin în  cea de a doua parte a vieții  sale. „Poemul rugăcine”,  cu dedicația „lui Mihai Antonescu” este edificator, „Dacă aș ști să cânt,/ ți-aș cânta./ Dacă aș ști să pictez,/ te-aș picta.// Cum știu doar să scriu,/ uite, îți dărui poemul ăsta, să-ți fie de liniște/ și rugăciune în zi de post,/  să-ți alunge umbrele dimineților/  și ceața din  priviri.// Apoi tocmesc o ceată de îngeri, / dimpreună cu Dumnezeu,/  să-ți aprindă lumina/  în  paginile cărții tale,/  ce stă să se nască.” 

 

În această etapă de viață,  prin poezie, Emilia Dănescu trăiește victoria existențială izvorâtă din iubire. Iubirea ei e ca  o întoarcere la anii  primei tinereți, ca şi cum ar dori să o ia de la început, să întoarcă clepsidra  vietii, dar, în același timp, se  apleacă cu atenție la semnele timpului  său. Frumusețea poeziilor sale izvorăște dintr-o voluptate controlată, calmă, stăpânind bine  echilibrul interior.  Năzuința ei de împlinire prin iubire este ceva de neînlăturat, e o cerință fundamentală a naturii și a destinului  omenesc.  Iubirea  este cea mai pozitivă stare umană,  indiferent  de vârstă.  Toți aspirăm spre starea de grație numită iubire, dar puțini sunt aceia care o spun atât fe frumos ca poeta Emilia Dănescu.

 

Ea  trăiește prin și pentru iubire, acolo se află  provizia subtilă a viețuirii sale. Iubirea este volanul  vieții  sale. Farmecul feminității, delicatețea, tandrețea,  spontaneitatea  și sinceritatea trăirilor îi sporesc  valențele creației.

 

Deși  iubirea este dominantă în acest volum,  lăsând impresia  că,  prin iubire, poeta  se renaște în fiecare dimineață,  totuși și  alte teme își au un spațiu  în care pot să respire. Credința își găsește un loc destul de larg, precum  în poeziile: “Am strigat”, “Arată-mi, Doamne, calea” , „Altceva”, chiar și în poezia care face trimiterea la semnificația titlului acestui volum . „Dă-mi putere, Doamne, /să înfrunt obstacolele,/ să dărâm zidurile,/ să accept dezvăluirea/ neputinței.// Dă-mi curaj, Doamne,/ să înving teama începutului/ de drum.// O să-mi învelesc în mănuși /cuvintele de vineri/ Și tăcerile, în  straie/ de duminică.// O să ascult cuminte/ vocile din umbra Ta/ târzie.// Mulțumesc, Doamne!” (Rugăciune)

 

Poeziile  de inspirație foclorică sunt și ele prezente: „Cântă-mi tu, stejar bătrân,/ Foșnetul să ți-l îngân,/ Dă-mi să beau o apă vie,/ De alean și dor să-mi fie.// Bate clopotul în dungă/ Înspre lacrima nătângă./  Dinspre soarele răsare/ Zborul  mierlei în cântare.// Să-mi  dai,   Doamne,  o chilie/  De rugat în veșnicie”.

 

Marea e  și ea o temă  frecventă.  E  locul preferat pentru  vacanțele petrecute la Neptun. „Și ne-am întors din nou / la malul mării,/ Ne-a-ntâmpinat Neptunul/ cu vedenii.// Și corbul Gică a venit/ la noi,/ Eram și nu eram, ca altădată,/ doi.// În unghi pe cer vâsleau/ cocorii,/ Umbre cuminți spre largul/ zării// Și toate astea le-am trăit/ în doi./ Mereu, aici, rămânem/ noi” (Mereu, aici)

 

În  multe din poeziile sale, se remarcă  ştiinţa de a crea atmosferă prin notaţii ale amănuntului aparent nesemnificativ, dar expresiv în sugestia unui sentiment de evadare, de relaxare, de pace. Emilia Dănescu ne umple spațiul lăuntric cu un fel de vibrație a noului de lângă noi pe care nu  l-am luat în  seamă. Ea are ochii deschiși către matricea lucrurilor simple, dar care rostesc despre fulgerările lăuntrice,  sugerându-ne că și cele bune și cele rele sunt în noi, între noi și pe lângă noi și există pretutindeni , indiferent de locul unde ne aflăm.

 

Poezia sa  calmă, de parcă ar vrea să ne amintească  de faptul că  frumusețea lucrează încet, dă putere maximă clipei de azi parcă pătrunsă de adevărul exprimat de H. G.  Wells: „Nu trebuie să permitem ceasului şi calendarului  să ne împiedice să vedem că fiecare clipă a vieţii este un miracol şi o taină”. Poeta  crede  în miracolul vieții, prețuind fiecare clipă, dăruind iubire în lumina blândă a cuvântului.

 

Poeziile sale sunt de mici dimensiuni, alcătuite din câteva  fraze, dar sunt adevărate  scânteieri de farmec, turnate în  forma ideilor concentrate ale unui „matematician-liric”, făcând trimitere la  profesia sa. E cuceritoare această rapiditate a expunerii și spontaneitatea decupării detaliului din noianul lumii înconjurătoare.

 

Poezia  Emiliei Dănescu, încărcată de tandrețe  și candoare, de  vibrantă emoție, e o binefacere   în această lume  în care s-a diminuat mult spiritualitatea din viața oamenilor  împinși să trăiască într-un prezent neclar, într-o lume extrem de pozitivistă, aproape sălbatic de pragmatică. Expresia poetică și modernitatea poeziei  o situează pe  autoare printre poeții care vor dăinui în timp.

—————— 

Elena BUICĂ

Pickering, Toronto, Canada

5 august 2019


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.