Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » pr. dr. VIOREL ROMAN: feudalismul actual moldo-valah / 92 / stat civilizational / opinie

pr. dr. VIOREL ROMAN: feudalismul actual moldo-valah / 92 / stat civilizational / opinie

* Diaspora. Cinci milioane de romani (de-a valma ortodocsi, catolici, musulmani) vor niste bani in plus sau cred ca umbla caini cu covrigi in coada: precum cel care luase 1.45 la romana si 1.20 la matematica la bacalaureat si ne lamurea ca solutia lui e ca va pleca in strainatate. A propos, s-au inregistrat cumva cinci milioane de treceri la catolicism in ultimii ani? E limpede: in occident (pardon, in „Sf. Imperiu Roman” redivivus) numarul credinciosilor scade continuu, prestigiul Vaticanului e in prabusire (ex. pedofilia) si atunci agentii de influenta viseaza la convertiri – ca vremea cruciadelor si conquistadorilor a cam apus.

* Vatican. Prin „stat paralel” se intelege acel „deep state” – servicii secrete si de forta – cum il numeste presedintele SUA Trump, care se substituie institutiilor democratic alese (parlament si guvern), ii saboteaza deciziile si indeplineste ordinele organismelor suprastatale ale UE, legitimat fiind de dublul standard al institutiilor europene care se acopera cu o vorba goala: „deficit de democratie” pe care deficit nu fac nimic pentru a-l elimina fiindca le convine – vezi actuala situatie de dupa alegerile din 26 mai. Ce e aia „devalmasie ortodoxa”? Cum se manifesta ea in institutii? Nu cumva prin amestecul – sprijinit de Occidentul romano-catolic – al acelor servicii secrete si de forta acolo unde nu le e locul? Ce inseamna cea e „milenar de facto”? Revolutiile si transformarile secolelor XIX-XX nu exista? Sunt tot rodul activitatii Vaticanului? Sf. Imperiu Roman de Natiune German nu e UE: UE e Franta laica, Spania si Portugalia care n-au facut niciodata parte din acest Imperiu, statele nationale nascute pe ruinele Imperiului habsburgic (care e altceva decat defunctul la 1802 prin pacea de la Amiens), Tarile scandinave protestante. Sf. Imperiu Roman exista numai in mintea unor agenti de influenta ai Vaticanului – Vatican care tot nu pricepe ca vremea lui a trecut. Statele nationale de azi n-au nevoie de legitimitatea conferita de Vatican – le-o da istoria lor, de cele mai multe ori anti-Vatican. „Imperiul” a murit de mult, facut praf de monarhiile nationale, care nu mai aveau nevoie de Vatican pentru a se legitima. Pana si Italia a devenit stat unitar nu datorita Vaticanului ci luptand impotriva lui. 

Eugen Marculescu: Evolutia intortochiata a Romaniei este spre dezastru.

Viorel Roman: Ortodocsii si occidentalii. Să privim falia între estul ortodox şi vestul catolic/protestant:

  În est domină agricultură, cultura rurală, semi-urbană de subsistenţă, în vest tehnologile industriale avansate, cultura urbană;

  Salariile, productivitatea, participarea politică, mobilitatea profesională, diferenţierea socială, sunt în est modeste, în vest ele înregistrează valori ridicate;

  Organizarea socială este în est simplă şi informală, în vest, sofisticată;

  Controlul social este în est direct, personal, în apus, indirect, birocratizat;

  Creştinismul este în orient al statului, în vest, domină secularizarea;

  Vestul are valori universale, estul particularistice. Rezultat a o mie de ani de la Marea Schismă, 1054, de evoluţie separată a ortodoxiei de catolicism, dihotomia valorilor generează societăţi diferite. Cum ar putea fi depăşit inpasul? Pentru că expansiunea schimbului de mărfuri şi servicii, ştiinţei şi tehnicii, culturii occidentale, dreptului roman, contractelor şi organizaţiilor raţionale, într-un cuvânt capitalismul intră periodic în conflict cu normele, valorile, organizaţiile, culturile, pe scurt religia din Europa de Est.

Primul strateg al tranziţiei spre civilizaţia apuseană, Max Weber vede capitalismul ca un produs al eticii protestante a muncii, imposibil de a-l inplementa în est. Şi întrucât normele şi organizaţiile greco-ortodoxe s-au consolidat în milenii, e greu de presupus că vor fi în stare să se adapteze mobilităţii, productivităţii, raţionalităţii cerute implacabil de Capital (Karl Marx). De aceea ortodoxo-comuniştii luptau pentru o piaţă mondială, înpotriva religiilor, opiu pentru popor, redutabile bastioane de rezistenţă împotriva logicii Capitalului fără frontiere, imperialismului şi globalizării. Dacă defunctul Lagăr ortodoxo-comunist, Cortina de Fier, instituţionaliză incompatibilitatea dintre est şi vest, dintre ortodoxie şi capitalism, în tranziţia de după ´89 se trece cu vederea că două societăţii nu pot face o casă comună europeană fără o strategie de armonizare a normelor şi valorilor divergenţe. Şi pentru că ortodocşii în colectiv nu (re)cunosc Acquis-ul, forma laică a codului canonic romano-catolic, se tem de necunoscut şi aspiră la aderarea la UE mai mult instinctiv decât raţional. Dorinţa de integrare e fără îndoială sinceră. În schimb prezentarea normelor occidentale abstract, în afara sistemului de drept romano-catolic, ca şi efortul ortodox de a eluda fondul religios al integrării, de a înlocui dialogul cu Roma cu paleative culturale e contrapoductiv.

Cum poate fi depăşit barajul de comunicare, cooperare şi coordonare a activităţiilor greco-orodoxo–occidentale? Religia este cheia, fundamentul comportamentului social-economic, aşa că unificarea Europei numai pe baza unui acquis tehnocratic şi abstract, fără reunificarea normelor şi valorilor creştinismului rupt în două de o mie de ani e iluzorie. Să ne reamintim că interdependentă religie-societate a fost o jumătate de secol tabuizata în Lagărul comunisto-ortodox şi denunţată ca misticism retrograd, reacţionar si sactionala cu pierderea statutului social. Aşa că nu-i de mirare că ortodocşii ocolesc încă cu teama această problemă.

De la Weber, Marx, Sombard există o continuitate în abordarea barierelor de comunicare şi a conflictelor generate de culturile religioase. Samuel P. Huntington în” Civilizaţii în conflict” prevedea conflictul cu islamul din Afganistan şi Irak. Niall Ferguson de la New York University vede şi azi în stagnarea economică din Germania un rezultat al diminuării eticii protestante. Barro şi McCleary, specialişti de la National Bureau of Economic Research al USA, au colectat date şi au analizat relaţia dintre credinţa în Dumnezeu, rai şi iad, frecventarea lăcaşelor de cult şi dezvoltarea economică în 59 de state. La Universitatea din Michigan se face o clasificare periodică a culturilor, în spatele cărora e intotdeauna o religie dominantă, pe baza a patru valori; raţional-seculare; tradiţionale; de supravieţuire; de autoexprimare:

  Europa catolică. Gradul de libertate, de autoexprimare este mare, iar între valorile raţionale, secularizate şi cele tradiţionale există un echilibru. Stabilitatea socială, sistemul de asigurări sociale a tot cuprinzător face ca valorile de supravieţuire individuală să fie slab dezvoltate.

  Europa protestantă. Aici atât gradul de libertate personală, de autoexprimare, cât şi cel al valorilor raţionale, secularizare sunt cele mai ridicate din lume. La fel ca în Europa romano-catolică şi din aceleaşi considerente, valorile de supravieţuire individuală sunt slab dezvoltate.

  Europa ortodoxă. Fără un sistem social funcţionabil, capacitatea de supravieţuire a ruşilor şi românilor este cu totul remarcabilă, a moldovenilor e, în strânsă concurenţa cu a ruşilor, poate cea mai ridicată din lume. În România normele tradiţionale sunt mult mai pregnante decât cele raţionale, secularizate. Ca urmare capacitatea, voinţa de autoexprimare are valorile cele mai scăzute din lume.

  Ţările anglofone. Gradul de libertate, de autoexprimare este similar, la nivelul ţărilor protestante euro-atlantice, dar nivelul valorilor raţionale, secularizate este mult mai redus. Mai ales în S.U.A. domină valorile tradiţionale.

  America de Sud. Catolicismul lationo-american este o imbinare a valorilor tradiţionale cu cele de libertate şi autoexprimare, dar ponderea celor tradiţionale este clar dominantă, în aşa fel că se deosebeşte marcant atât de America de Nord cât şi de Europa, de unde au venit coloniştii spanioli şi portighezi.

  Ţările confucianiste. Religia asiatică este în căutarea unui echilibru, armonie în relaţiile umane, după modelul astral sau cel din natură. Aşa că gradul de valori seculare, raţionale este foarte ridicat, la nivelul ţărilor nordice europene. În plus exista un echilibru între valorile de supravieţuire şi cele de autoexprimare.

  Asia. În ţările în care s-a răspândit religia abrahamica, a unui Dumnezeu unic şi abstract, domina atât valorile de supravieţuire cât şi cele tradiţionale. Aşa că valorile şi normele libertăţii individuale, de autoexpresie şi cele legate de secularism şi raţionalism sunt încă subdezvoltate.

  Africa. În ţările în mod tradiţional animiste sau convertite în perioada colonială la creştinism sau mahomedanism domina valorile tradiţionaliste şi de supravieţuire. Cele de libertate, de autoexprimare şi cele raţionale, secularizate sunt cele mai subdezvolate din lume.

În completarea modului nordamerican de a percepe şi clasifică normele şi valorile dominante în culturile religioase, să trecem în revistă şi cinci principii ale şcolii sociologice de la Frankfurt.

  Principiul reciprocităţii. În fiecare societate umană există un cod de comunicare, reguli clare după care se fac cadouri, se salută, se acceptă, se exclud, se fac complimente, se jignesc etc. Aşa ajung oamenii în final să-şi coordoneze activitatiile şi să coopereze pozitiv, adică să facă căsătorii, afaceri, organizaţii stabile, sau să coopereze negativ, să divorţeze, să intre în conflict, război etc.

  Principiul preferinţei. În fiecare societate se face în permanenţă judecăţii de valoare, o departajare între bun şi rău, între tolerabil şi intolerabil, se moralizează permanent şi de regulă învinge ceea ce a fost din totdeauna, sfânta tradiţia. În relaţiile noastre preferam sau respingem. De aceea s-a instituţionalizat toleranţa pentru celălalt, care merge până la a crede că şi în ştiinţele sociale este posibilă lipsa de prejudecăţi.

  Principiul identităţii colective. Societatiile umane au graniţe – unii sunt acceptaţi, alţii sunt excluşi. În numele individualismului, cosmopolismului, globalizării putem desigur protestă, dar fără mare succes.

  Principiul camuflării şi al comunicării subtile, indirecte, sau al tabuului. Toate societatiile umane au un cod de comunicare în care este implicit, totuşi foarte clar definit, ceea ce se poate spune şi ceea ce este după perdea, interzis, tabu. Chiar şi cei care lupta inpotriva tabuurile, de regulă le reformulează, modernizează pe cele vechi sau crează unele noi, cum a fost cazul iluminiştilor, sau mai recent, al comuniştilor, al globaliştilor.

  Principiul consecinţelor fatale. Fiecare acţiune, întreprindere umană are ca urmare o consecinţă mai mult sau mai puţin dorită, care la rândul ei generează altele la fel de puţin controlabile s.a.m.d. În trecut acest lanţ al slăbiciunilor era definit ca ceea ce ţi-e scris, soarta sau destin. În zilele noastre, în era individualismului, acest principiu oarecum fatalist este controversat pentru că omul modern crede că totul depinde de el.

Fundamentul cultural al normelor şi valoriilor, al organizaţiilor este codul religios al societăţii, după cum se poate oberva folosind modelul americană şi principiile germane. Adevăr implacabil cu care s-au luptat imperialiştii din sec. 19, comuniştii din sec. 20 şi se confruntă în zilele noastre teoreticienii şi practicienii globalizării, ai integrării în UE, ai statului civilizational. Pentru că fără o armonizare a valorilor ortodoxiei cu cele ale occidentului integrarea social-economică, a organizaţiilor din est şi vest este iluzorie. Greco-ortodocsii ori se reorienteze şi reorganizează după achiziţiile comunitare occidentale, ori rămân la periferia Europei. Chestiune veche şi bine cunoscută, azi politic incorectă.

De un mileniu se pune problema refacerii unităţii creştine şi numai apoi a celei politico-administrative în Europa. În prezent se procedează exact pe dos. Se implementează acquis-ul UE, forma laică a codului canonic romano-catolic şi apoi, sau în cel mai bun caz concomitent, va avea loc cândva şi armonizarea valorilor. În tranziţia culturii organizaţiilor greco-ortodoxe spre modelul UE se introduc de peste un deceniu legi, instituţii occidentale în speranţa că formă va genera fondul, dar pentru că se ocoleşte încă dihotomia valorilor, normelor, pe scurt dimensiunea religiosa a integrării în Europa, rezultatele sunt sub aşteptări, sau periculoase ca deraparea financiară a greco-ortodocsilor.