Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Mirela Onea – Ecoul iubirii

Mirela Onea – Ecoul iubirii

Mirela Onea, născută la data de 7 noiembrie 1970, în localitatea Slobozia-Mândra (Teleorman) Este stabilită în Spania, încă din anul 2001. În anul 2018 a debutat cu poezii în revista “Luceafărul de seară” din Botoșani. Anul acesta a publicat un set de poezii în antologia “Desprimăvărarea Cuvântului”, editura eCreator (Romeo Ioan Roșianu).

Poezia Mirelei Onea este oglinda unui suflet nobil care inspiră sentimente din cele mai profunde. Aflându-se departe de cei dragi, “De voi, doruri” este telegrama pe care le-o transmite din străfundul ființei ei. – COSTINEL LUNGU

 

ECOUL IUBIRII

Unde s-a dus iubirea din noi?
Poate s-au rătăcit…sentimentele.
Undeva, în Univers, ele,
Călătoresc îmbălsămate
În miresme de vise,
Pictate în curcubeu,
De râsetele noastre stridente,
Aninate pe frunzele copacilor,
Balansându-se în adierea vântului,
Ori, naufragiate în valurile mării .
Cine știe…Undeva…
În orizonturi, zac clipele fericirii,
Zbuciumate în lanțurile grele,
Sortite în rugina uitării …
În noi, amintirile,
Se zbat între pereții sufletelor
Sfâșiate de dor
Şi doar trăirile castei iubiri
Mai picură cu pași mărunți
În privirea tristă, adâncită în tăcere,
Pentru totdeauna.

TĂCERE MUTĂ…

Iubirea în lut
Stridenta tăcere
Apasă acut,
Provocă durere.
Și cerne prin gânduri
Diafana plăcere,
Zbucium, reproșuri,
Sentimente stinghere.
Pe țărmul întristării
Te cuibări plăcere,
În pragul înserării
Să-aduci mângâiere.

TRĂIRI PROFUNDE

Când lăcrimează sufletul de dor,
Văd sângerând Ceru-n Elisee.
Se sfarmă visele de pier și mor,
Melancolie, tristă odisee.
Se-ngână noaptea prinsă-n amintiri
Doar Luna, strălucește în tăcere
Iar aștrii răscolesc printre trăiri,
Trecut uitat în clipe efemere.

STRIGĂTUL INIMII

Anotimpul iubirii noastre
coagulat în șoaptele clipelor
aglutinează un mănunchi de amintiri,
în el, zac dorințele colapsate parcă
în veșnicia tăcerii.
Renaște în mine dorința de-a te vedea

ruginită de viscole, în așteptări tardive.
În freamătul gândului molcom,
săruturile tale stau așternute
în inima mea, cuminți…
La răscrucea anotimpului nostru
Cerul și-a întunecat privirea,
iar eu, încerc să-i răpesc…timpului
secundele amintirilor.
Din clipirea șoaptei sursurată-n vânt,
la spuza focului dogorit al inimii
îmi ațintesc privirea rece și tăcută
pierdută parcă aievea
în vatra dorinței fierbinți.
Doar iubirea mai mocnește vie,
în lăcașul ei, simt pulsul inimii
ce lăcrimează îndurerată,
într-un prezent…într-un trecut,
între două anotimpuri efemere.

DE VOI, DORURI…

Am mai trecut o dată prin fața casei noastre,
Și m-am oprit la poartă, nu am putut intra,
Era pustie casa de sufletele voastre
M-a sfâșiat durerea și-am început ofta…
Doar tuia de la poartă stătea parcă de veghe,
Prin vânturi, ploi și-nghețuri, semeață triumfa,
Stănoaga ruginită, lăsată în priveghe;
Din bălării cât dealul, salcâmul se înălța.
Lacrimi îmi curg șiroaie, pe-obraji ce-altădată,
Rumeni de voioșie, acum s-au ofilit,
Tristețea mă cuprinde adânc și-a noastră soartă,
Ursită-a fost să fie ca focul dogorit…
La cimitir am fost, să vă sărut obrajii,
Să aprind o lumânare, să vă jelui pe toți,
Durerea mea din suflet e fără alinare,
Un nod în gât se pune și sufletul mi-e copt.
Am stat între morminte și am vorbit cu toții,
V-am povestit de toate din anii ce-au trecut,
De când v-ați stins din viață plecați în lumea sorții,
Și m-ați lăsat pustie și orfană pe pământ.
Am strâns în brațe crucea, v-am săturat obrajii
Și tremurând de doruri, lacrimi m-au năpădit,
Mi-e dor de tine tată, mi-e dor de tine mamă,
Căci prematur din lume, v-ați dus, ne-ați părăsit.
Voi odihniți acolo în pacea cea eternă,
Bunici, părinții noștri și al nostru frate drag,
Noi plângem azi de doruri ca pecetea solemnă,
S-a stins iubirea noastră, ce ne aștepta în prag.

EMOȚII RECI…

Tăcerea e solemnă
Și în a ei profunditate
Am amuțit…
Străpunsă de durere,
Orbită de iubire
Doar nor și întuneric
Am găsit…
Emoții sfâșiate,
Iluzii sfărâmate
Difuz în depărtare
Te zăresc…
Frenetice gânduri
Trăiești în amintiri;
Ce mult mă răscolesc.
Și dăinuie tăcerea
Uitărilor…
În nopțile pustii
Doar umbre
De cuvinte amorțite,
Păstrate-n călimara
Fără tuș,
Sunt amintiri uitate,
Asfințite.
Penița tocului uscată
Rămâne un final,
Fără retuș.

MIRELA ONEA