Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Mirela Laura Jingaroiu – Poezii

Mirela Laura Jingaroiu – Poezii

Mirela Laura Jingăroiu s-a născut la date de 13 iunie 1979, în localitatea prahoveană Ploiești. În prezent este stabilită în Spania, satul Herencia (Ciudad Real). Scrie o poezie emoționantă, atât în lb. română cât și în cea spaniolă. Laura îmi este colegă de birou dar și în ASARS (Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania) iar poezia ei m-a încântat, de aceea i-am propus să îmi trimită câteva din lucrările ei, pentru a vi le face cunoscute. Costinel Lungu

 

 

mi-ai îngenuncheat toți plopii

de pe ulița-mi obosită

cu o singură privire

mi-ai înrobit greierii

ce-mi cântau in noapte

și ai ucis licuricii

cu pumnul tău strâns

care

m-a îmbrâncit

pe lespezi de morminte

profanate

unde-mi zac toate temerile

de ieri

și iubirile ce jurau solemn

un dans etern

ce nu ne-a mai ajuns

 

urechea mea nu mai poate

înghiți țipetele stridente

ale monstrului ce doarme în noi

în mințile pierdute

de atâta orbecăială

de atâta vid acaparat

în stârvuri

nu mai poate înăbuși

urechea

zgomotul zilelor ce ne-au astupat

în întuneric și în născoceli

urechea mea nu mai poate

să poată adormi visul

care ne-a transformat in zombis

și  ne-a perpelit la foc lent

până ne-am trezit morți

în bezna

unui coșmar după altul

așa că

ia-mi urechea

dă-o la câini

să o sfârtece

să mă trezesc surdă

dar beată de fericire

sau mai bine

acoperă-mi-o

cu o șoaptă de iubire

 

un pescăruș mi-a șoptit

ca marea scrie versuri

cu fiecare val

pe buza țărmului

iar pe inserate

cand soarele se contopește

cu ea cu marea cea mare…

pe ritmul ultimului vals

emoția se îmbracă în purpură

orizontul  se îmbujorează

și uneori însuși curcubeul

se topește preț de o clipă

în unde mișcătoare

si atunci

îmi pare că s-a deschis

granița

spre infinit

 

 

Noaptea stelele s-au topit

și-au căzut din cer prin noi

a plouat  cu stele, iubire

pe umerii-ți goi

 

A plouat lin și tăcut

muguri de vise, muguri noi

și visăm de atunci

cu ochii deschiși

 

ÎN DOI

 

Umple-mi tolba cu fulgi albi

de nostalgie timpurie

cu petale de flori de cireș

care ne așteaptă să fim noi

peste timp de restriște

nicăieri și pretutindeni

doar noi

hai, mai umple

umple-mi tâmpla de năzuințe

în doi

sau de nu

umple-mă de absența ta

ca să uit că m-ai răstignit

prea devreme

când iarba abia răsărise

în noi

 

Zâmbetul tău

s-a făcut țăndări

În amurgul revărsat

pe buza-mi flămândă

de dimineți cu tine

zâmbetul tău

nu mă mai împresoară

nu-mi mai atinge pleoapa

cu clinchet de clopoței

și-mi pare că

tot filamentul s-a stins

zâmbet șters

de prea multe tăceri

cuibărite la sân

pui de

vipere neîmblânzite

 

Nu mai îți sunt salcie

la mal

nu mai știu ce-ți sunt

nu  numai eu

am rătăcit în noi

în anotimpuri

la răstimpuri

nu mai am așteptări

las pletele răsfirate și ude

să-ți mângâie din când în când

numai ceafa și spinarea

Nu mai simt decât

hăul ce ne-a înstrăinat

de roiul de fluturi

ce-și fâlfâia zborul

între suflarea ta și-a mea

când picura peste noi

senin

și nu numai

 

Mai cred

da, mai cred

în iubire

izvorăște prin ploi

din fântâna esenței divine

din noi

 

Mai cred

da, mai cred

într-un adevăr deplin

ascuns în lumina ce suntem

nu-n suspin…

 

Da, mai cred încă

că timpul e himeră

vis închipuit

cred că din eternitate

ne-am desăvârșit

 

Da și cred dintotdeauna

dinainte să fiu, să exist

cred orbește în moarte

zbor lin către

cerul promis…

 

 

mi-ai profanat firea

apoi simțirea

ți-ai înfipt colții

în sfârcul tare

mugur ieri

speranței deșarte

m-ai sfredelit cu

aroganța lebedei negre

în oglinda lacului mut

de prea plină contemplare

a seninului

din ochiu-ți desăvârșit

în care mi-ai îngrădit

ideea de a mai fi

 

EU

 

chemarea

spre înalt

spre abis

mi-e totuna cu…

definiția pentru neliniște,

nesomn

și-mi pare că

totul se descompune

in numere prime

pe sprânceana ta arcuită

 

când al treilea ochi

se deschide

mă contopesc cu tine

cu îngerul căzut

ce am fost

la origini

și toți demonii

se disipă

la ceasul când

percepția despre noi

se pierde

și verbul se dezbracă de carne

și de visul absurd

în care tu și eu

muream

într-un

adevăr

închipuit

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.