Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (10)

Eugen Oniscu: VIEȚI DE EMIGRANȚI (10)

În primăvara anului 2014, după o așteptare destul de chinuitoare, Sorin și Valentina fură chemați de prietenii lor la Berlin. Pentru a putea suporta călătoria, își vândură mașina și lăsară o parte din lucrurile lor la prietenii ce-i mai avea prin Valencia. Porniră la drum cu autocarul, împreună cu fetița lor ce avea în jur de zece ani. Faptul că părăseau Spania îi umplea de tristețe. Își aminteau cu nostalgie de discursul lui Cătălin din acea seară de vară, când acesta împreună cu Cristina, își luase rămas bun de la ei. Înțelegeau mult mai bine durerea lui Cătălin și a Cristinei din acea seară, și simțeau că și pentru ei Spania fusese o a doua patrie, pentrucă se legaseră mult de acel pământ spaniol.

De asemenea, își aminteau cu nostalgie momentele frumoase ce le trăiseră în Sagunto sau Valencia. Spania cu cultura ei, cu oamenii ce-i întâlniseră, cu acel pământ arid, le era atât de dragă și de altfel și limba spaniolă pe care o învățaseră destul de bine, le plăcuse foarte mult. Simțeau că viața îi rupea de acel pământ drag lor, și resimțeau în mod dureros această despărțire. Vizitaseră atâtea locuri frumoase în Spania, de la oceanografic și până la litoralul mediteranian, încât nu puteau să nu suspine în inimile lor, după o țară atât de minunată.

După un timp de călătorit cu autocarul, Sorin începu să gândească în felul următor: ,,Este atât de trist tot ceea ce se întâmplă cu noi românii, de parcă am fi niște nomanzi ce umblă din loc în loc prin Europa căutând ceva de lucru pentru a avea o bucată de pâine. Oare când se va termina cu tot acest exod teribil al nostru? Oare politicienii ce ne împing la o astfel de viață, nu constată că plecăm din ce în ce mai mulți, și dacă vor continua să procedeze astfel, făcând o politică distrugătoare pentru oamenii de rând situația în țara noastră va deveni tot mai îngrozitoare. Da, ei trebuie să înceteze în a ne trăda interesele noastre, ei trebuie să facă în mod real ceva pentru a schimba cursul istoriei românilor în lume.”

După ce pătrunseră cu autocarul în Germania, începură să fie fascinați de frumusețea peisajelor pe care le vedeau și să constate că clima se asemăna destul de mult cu România, și natura de asemenea. De altfel, Germania nu avea nimic în comun cu vegetația mediteraniană a Spaniei. Rămaseră uimiți de faptul că pe măsură ce indicatoarele arătau drumul spre Berlin, cu atât mai mult autostrada șerpuia prin păduri întinse de brazi și pini. Îi uimea faptul că drumul spre capitala Germaniei, înainta tot mai mult prin acele păduri. După un timp intrară în Berlin, și de la bun început marea metropolă îi surprinse mult în primul rând datorită faptului că vedeau multe spații verzi formate din lacuri, râuri, păduri, și parcuri pline de verdeață.

Și apoi, contrastul cel oferea marele oraș ce cândva fusese despărțit de un zid, și fuseseră acolo două capitale, a Germaniei de vest, și a celei de est. De aceea după unificarea Germaniei, Berlinul rămăsese un oraș al contrastelor în care se vedeau clădiri construite în stil modern ce acopereau cartiere întregi, și zone cu clădiri vechi chiar sărăcăcioase, și peste tot mișuna acea masă pestriță a emigranților. În mod special fură surprinși să constate că o mulțime de turci locuiau acolo de câteva generații. Totul îi uimea în marea metropolă europeană, și începeau să înțeleagă că drumul parcurs de ei până acolo era ireversibil.

În Berlin, fură întâmpinați de prietenii lor Cătălin și Cristina, ce aveau mai bine de un an acolo și deja se descurcau cu limba germană. Acea reîntâlnire a lor fu pentru toți un prilej de mare bucurie. Cătălin prin intermediul patronului spaniol la care lucra în construcții, le găsise și lor un apartament cu două camere. Locuința lor era situată într-un loc frumos, la parterul unui șir de blocuri situate în mijlocul naturii, erau peste tot înconjurați de brazi înalți sau pini cu ramnificații falnice și peste tot era iarbă verde proaspăt tăiată. Din balconul lor puteau vedea veverițele zbenguindu-se prin arbori, și asculta diverse păsărele cântând în triluri. Simțeau cum inimile lor începeau să pulsese din nou cu speranță, având certitudinea că vor reuși în noua lor viață ce abia începea.

După două zile de la sosirea lor în Berlin, Sorin începu munca în construcții la aceeași firmă cu Cătălin, la un patron spaniol ce era asociat cu alți patroni germani semnând un contract pe termen de un an. Spre dezamăgirea lui, nu fu cu putință să lucreze laolaltă cu Cătălin, ci fu detașat cu o echipă formată din spanioli, români, și polonezi pe un alt șantier. De la început, Sorin constată că munca în Germania era mult mai dură ca în Spania, și mai mult de atât îl deranja faptul că șeful de echipă, un polonez mai mereu apărea în spatele lui și se posta acolo, uneori destul de mult timp urmărindu-l cum pune el gresie sau faianță. Acest lucru îl deranja pe Sorin, și uneori făcea greșeli pe care le remedia repede, pentrucă nu era obișnuit să lucreze în așa fel, încât cineva să-l privească în mod constant. Dar în final reuși să se impună ca un bun zidar la acea firmă, și primi asigurarea că trecuse cu bine timpul de probă.

La scurt timp după ce ei se instalară în apartamentul lor, se întâlniră în scara blocului cu un bătrân înalt, bine clădit ce avea optzeci de ani. Bătrânul avea părul cărunt, pieptănat pe o parte, ochii mari albaștrii și fața brăzdată de cute, străjuită de nasul său mare ce dădea chipului său un aer de bărbăție, iar fața îi era încununată de un zâmbet frumos ce-i lumina chipul, făcându-l deosebit de plăcut atunci când zâmbea sau vorbea. Era îmbrăcat cu un trening bleumarin și încălțat cu adidași albi, pentrucă chiar atunci venea de la sala, unde făcea gimnastică de trei ori pe săptămână. Bătrânul după ce îi întrebă de unde erau și ce limbi vorbeau, începu să vorbească cu ei în spaniolă și le comunică că era vecinul lor. De altfel el se numea Horst și lucrase ca inginer în construcții prin mai multe țări ale Europei printre care și Spania, de aceea el putea vorbi cu ei în spaniolă. Pintre altele le spuse:

– Bine ați venit în Germania, să știți că Berlinul este un oraș ce are ceva asemenea unei mame, adică îi primește pe toți emigranții, pe toți cei flămânzi și îndurerați ce vin de pe drumurile vieții cu răni în suflete pentru a căuta un nou început în orașul nostru. Mai ales pe cei ce vin să muncească aici precum voi, se cade să-i întâmpinăm cu brațele deschise pentrucă așa cum voi aveți nevoie de un loc de muncă și de un trai decent, noi la rândul nostru avem nevoie de oameni tineri bine educați, și care doresc să muncească. Unii vin aici doar pentru a primi mâncare și adăpost, și apoi se apucă de rele, călcând în picioare ospitalitatea noastră. Să știți că sunt și lucruri care mie nu îmi plac, dar nu vreau să critic, deși ar fi multe de spus în această privință, însă după cum îmi spun copii mei acum trăim vremuri post moderne și ceea ce trebuie să primeze este toleranța. Așa că mă abțin de multe ori și tac, mai ales când vorbesc cu copii mei trebuie să mă opresc de multe ori și să tac ca să nu îi supăr, pentrucă ei sunt foarte ocupați, și de câte ori îi chem mai des la mine ei îmi tot spun că nu au timp. Și în parte le dau dreptate, pentrucă viața a devenit nespus de stresantă acum în acest veac numit al post modernismului. Dar ce să mă fac, nu prea reușesc să mă adaptez pentrucă eu sunt un om de modă veche, și se pare că așa voi rămâne. De altfel la vârsta mea îmi este aprope imposibil să mă mai schimb. Dar să revin la ceea ce vă spuneam pentrucă se pare că m-am abătut de la ceea ce începusem să vă spun. Mă întristează faptul că sunt unii străini ce îi exploatează pe alți compatrioți de ai lor, muncindu-i la negru și plătindu-le un salariu de mizerie. Însă voi ascultați-mi sfatul și învățați bine limba germană și vi se vor deschide multe porți și veți fi apreciați în Germania. Orașul nostru este ca o cloșcă uriașă ce adăpostește sub aripile ei gigantice pui străini, încălzindu-i și dându-le astfel viață. Unii mai pe urmă se răzvrătesc și ne batjocoresc, dar frumos este faptul că acest oraș rămâne la fel de deschis în a oferi un nou început tuturor. Este adevărat că la început nu totul este ușor, și se muncește mai mereu din greu, însă aici odată intrați într-un domeniu anume în muncă aveți viitor, așa că succes. De asemenea, vă doresc să vă integrați cât mai bine și să vă realizați cât mai frumos în Berlin, orașul pe care îl iubesc atât de mult în ciuda faptului că între Berlinul copilăriei mele și Berlinul de astăzi există o uriașă diferență, în primul rând datorită afluxului mare de emigranți ce cu timpul au format aici o lume multiculturală ce a aportat la cultura noastră și bune și rele. Dar toate aceste lucruri le veți descoperi voi, mai ales că eu tot ce vă spun sar putea să pară demodat pentrucă fac parte dintr-o generație apusă. De asemenea, trebuie cu timpul să cunoașteți și partea de vest a țării noastre. Așa că, încă odată vă urez succes în noua voastră viață.

Va urma…


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.