Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Azi Teo Meleșcanu este un președinte de poveste

George PETROVAI: Azi Teo Meleșcanu este un președinte de poveste

Azi Teo Meleșcanu este un președinte de poveste

             Dacă cineva m-ar întreba ce înțeleg prin noțiunea „om politic”, i-aș răspunde în următoarele trei moduri:

a)Omul este singurul animal social care face politică fie din dorința de-a veni în ajutorul semenilor ce l-au ales și-și pun speranțe în el (varianta eminamente democratică, adică vehement spusă, dar încă neagreată în conținut de majoritatea politrucilor noștri postdecembriști), fie din morbidul îndemn de-a pune mâna pe puterea omenească absolută, pentru ca în acest chip să poată deveni stăpân peste cât mai multe destine umane (varianta autocratorului de tip monarhic, militar, fascist sau bolșevic, irezistibil atras de imaginea dezumanizată a cosmocratorului);

b)Politica este modalitatea cea mai sigură și mai lesnicioasă ca – prin răbdare, supunere și perseverență – orice arivist să-și împlinească visul de șubredă mărire și/sau căpătuire, astfel încât celui în cauză să i se pară că-i un personaj providențial-istoric, deși în realitate el este doar un jalnic și respingător epifenomen;

c)Politica este cea mai profitabilă aflare în treabă, prin care toți cei ce „în loc de șira spinării au o macaroană fiartă” (Victor Frunză în cartea Istoria stalinismului în România, Editura Humanitas, București, 1990), care erau (încă mai sunt!) aproape neștiutori de carte, așa ca faimosul semianalfabet Romulus Zăroni din Cabinetul Groza, sau cu studii sumare și fără vreo meserie onorabilă (precum Stalin, Hitler, Nicolae Ceaușescu, Al. Nicolschi etc.) și care, totuși, țineau/țin să stea în capul mesei nu doar cu bucatele unei nații, ci ale tuturor națiunilor europene, ba chiar ale întregii planete, fie printr-un neobosit export de ideologie în vremuri de pace, fie cu ajutorul tancurilor și baionetelor în vreme de război și după a doua conflagrație mondială, mai cu seamă în zona de influență a Moscovei…

La cei 78 de ani ai săi, Teodor Meleșcanu este o veritabilă deșcă atât într-ale politicii antedecembriste, politică de-o certă factură ceaușisto-securistă, cât și într-ale jocurilor politrucianiste postdecembriste (de-o indiscutabilă factură demagogico-traseistă), adică în ton cu democrația originală de pe aceste meleaguri.

Da, căci uns cu toate alifiile ipocriziei și minciunilor bolșevice, în plus, neținând cont de faptul că, în absența unei atât de necesare legi a lustrației, posibila lui demnitate și pretinsa lui diplomație ar fi avut numai de câștigat dacă i-ar fi lăsat pe cetățenii onești și necompromiși să-și cârmuiască destinele lor și ale compatrioților în noile condiții istorice, Teo Meleșcanu (aidoma atâtor fârtați activiști, securiști și milițieni) socotise că a sosit momentul să demonstreze tuturor românilor de ce-i în stare, adică să făptuiască  ceea ce în celălalt regim nu cuteza nici măcar să gândească. Nu mă îndoiesc că acestui avânt eminamente materialist și oportunist, așa cum s-a vădit ulterior, el i-a spus pe-atunci „datorie cetățenească”…

Iată-l, așadar, pe onctuosul Teo în partidul lui Ion Iliescu (unde altundeva?!), care la acea vreme purta numele de Partidul Democrației Sociale din România (PSDR), posibilă aluzie batjocoritoare la adresa PSD-ului înghițit cu fulgi cu tot de comuniștii anului 1945, din partea căruia intră la iuțeală în Parlament. Nu trece mult și, pesemne nemulțumit de ceea ce primea de la Iliescu și ciracii lui, personajul nostru înființează, împreună cu alte hiene politice, Alianța pentru România (ApR), devine președintele acestei formațiuni de buzunar, iar orgoliul său este întrucâtva satisfăcut de respectivul apelativ.

Însă, dându-și seama de fragila sa situație pe eșichierul politicii postdecembriste, Meleșcanu admite ca Alianța pentru România să fie absorbită de Partidul Național Liberal (PNL), proces prin care nu numai că devine politruc de centru-dreapta, dar se alege și cu funcția de vicepreședinte al acestui partid, de fapt o formațiune tot mai îndepărtată de adevăratele principii liberale prin compromisurile la care se pretează liderii săi și alianțele pe care ei le fac.

Cu noua funcție liberală și cu dubioasa faimă de diplomat oleacă democratizat, Meleșcanu de Brad nu putea să nu fie ministrul Externelor. Că a plecat de-acolo cu coada între picioare după nevrednicia (posibil reaua intenție) arătată față de românii din străinătate la alegerile prezidențiale din 2014, asta-i altă mâncare de pește din lunga și nepilduitoarea poveste meleșcănească…

Apoi, cu alde Tăriceanu, Vosganian, Chițoiu și alți (ne)liberali, scoate pe piață ALDE, cică adevăratul partid liberal al românilor cu probleme într-ale discernământului politic, iar (ne)vinovatul nostru bătrânel este făcut vicepreședintele acestei formațiuni. Din nou numai  vicepreședinte, când anul 2014 le-a arătat românilor că inima lui (după unii penelisto-aldistă, după alții sereisto-ministerială) tânjea după funcția supremă în stat, competiție în care a adunat cu puțin peste o sută de mii de voturi. Eu spun că prea multe, având în vedere cine a fost și cine continuă să fie cu înșelătoarea lui moacă de moșneguț cumsecade…

Dar iată că ruperea alianței PSD-ALDE (oare chiar s-a rupt?) și trecerea tăriceniștilor în pestrița tabără a opoziționiștilor, i-au dat lui Meleșcanu posibilitatea să nu trădeze (o, nici vorbă de așa ceva!), ci să poarte tratative cu pesediștii pentru stabilitatea țării și a aldiștilor netăriceniști (a se citi „care nu-s dispuși să renunțe la privilegii”), aranjamente prin care se vede noul președinte al Senatului. Mă rog, chiar dacă scopul nu scuză întotdeauna mijloacele întrebuințate, tot mai bine-i pentru trufia unui bătrân politruc, aflat în prag de pensionare, să fie omul numărul doi în stat, decât omul numărul doi într-un partid muribund.

N.B.: Fiind în plină campanie electorală pentru Cotroceni, circul politic a atins cotele detestabilului (puțini români mai râd, cei mai mulți se crucesc!) prin nivelul submediocru al limbajului competitorilor, prin contrele la vedere dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă pe tema remanierii/restructurării actualului Cabinet, doar în parte funcțional, și prin încăierarea, tot în văzul lumii, dintre Tăriceanu și Meleșcanu din pricina excluderii ultimului din clubul aldiștilor. Aceasta fiind suculenta tragicomedie din politica dâmbovițeană, câți din politruci sunt sincer îngrijorați de dezastrul economic care ne dă târcoale și, îndeosebi, câți dintre ei au soluții practice întru contracararea impactului?

Sighetu Marmației,                                                                                  George  PETROVAI

12 sept. 2019

 

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.