Munca scriitorului și a promotorului cultural, George Roca, prin publicațiile sale, a făcut cunoscute scrierile literare a peste 1700 de autori, în afară de propriile sale scrieri. O astfel de muncă uriașă pare a fi un modus vivendi căruia i s-a dedicat cu toată puterea ființei sale, prezentând lucrări care valorifică o gamă complexă de impresii, sentimente și trăiri, spre beneficiul culturii române. Aceasta este o parte din zestrea care-I asigură statutul de personalitate cultural-literară.
Pentru scrierile sale, drămuindu-și puținul timp ce îi rămâne după ce se ocupă de alţi scriitori, George Roca a reușit să creeze pagini care să-l reprezinte, ştiind să prețuiască clipa, existenţa şi frumosul. “Numărul acestor producţii personale a depăşit peste o mie, fiind tipărite în 6 cărti (aprox. 1.100 de pagini) și în peste 50 de publicaţii româneşti, apărute pe patru continente”, așa cum se desprinde din afirmațiile sale. Scrisul, din totdeauna, a fost o trăire intensă, o eliberare, o altă dimensiune a sentimentelor, dimensiune în care George Roca se încadreză perfect.
Sunt convinsă că, pentru scriitorul George Roca, trăirea intensă, de fapt, e un fel de ardere totală pentru această nobilă cauză, scrisul, căci ” prin cuvântul scris, se dezvoltă şi se defineşte fiinţa noastră culturală, cea fără de care am fi doar entităţi biologice efemere fără vreo perspectivă de evoluţie”, cum subliniază şi scriitorul Mihai Batog Bujeniță.
Nobil este pentru George Roca și efortul de a încuraja scrisul, publicând și unele încercări ale celor care-și pun cuvintele să facă ce le dictează inima, dar din care e mai stins sufletul uman, emoția, ori substanța spirituală care îi dă viață scriiturii. George Roca are ca principiu călăuzitor zicala românească: “Nu știi de unde sare iepurele!”, gândind că un debut puţin promiţător poate evolua spectaculos, cu timpul, după maturizarea autorului. El mai e stăpânit şi de alte câteva precepte: în scara valorilor urcă fiecare om până unde îl țin puterile; abandonul nu e tovarășul bun de-a lungul efortului în împlinirea personalității; dacă cineva scrie mai bine decât mine, eu trebuie să nu mai scriu?; oricât de mic ești, tot e bine că exiști într-un fel sau altul și că trăiești în lumina cuvântului…
E impresionantă această înțelegere umană și simțul responsabilității izvorâte din dragostea scriitorului-publicist, George Roca, pentru limba română. Faptele lui ziditoare se întind pe multe alte spații. Publicarea lucrărilor nu o face direct, aşa cum autorul a trimis materialul. După lectură, George. Roca se așază pe cernerea lucrărilor, punând deoparte pe acelea cu abateri de la valoarea literară, de la etică, pe acelea care folosesc un limbaj licențios, sau în care autorii textelor sunt pe picior de război cu adversarii proprii. Nu e o cenzură, ci dragostea pentru oameni şi pentru limba neamului în care ne-am născut. Urmează o altă selecționare a lucrărilor, după anumite priorităţi legate de date calendaristice, sau de câte un eveniment. Uneori, face și corectarea greşelilor de ortografie și de punctuație, unele dintre ele scuzabile, având în vedere faptul că unii autori au pierdut de multă vreme legătura cu ţara. Urmează aranjarea în pagină, și, uneori, completarea cu date biobibliografice, consultând surse de pe internet. În final, adaugă o fotografie pe care o prelucrează cu un gust estetic sigur, cu arta și priceperea câștigate prin pregătiri de specialitate. Tot ce publică George Roca se distinge printr-o frumoasă prezentare, în care bunul gust conferă o notă distinctă acestei frumoase și nobile strădanii. Urmează apoi publicarea în revista sa, apoi expedierea la zeci de alte reviste de limba română, de pe mapamond, și expedierea lucrărilor celor 1700 de scriitori de care se ocupă. Este demn de remarcat că această activitate el o face prin muncă voluntară, ba mai mult, suportând cheltuielile care apar în acest proces. Toate acestea și multe altele, nespuse aici, n-ar fi fost posibile fără puterea dragostei pentru români și pentru cultura românească din care el însuşi se revendică.
Pentru scriitorii care se remarcă, George Roca își face timp, și, la anumite intervale, adună scrierile cele mai valoroase într-o carte, așa cum este și acesta de față, “Taina scrisului”, în două volume, și, în paralel, volumul al III-lea de interviuri intitulat „De vorbă cu stelele”.
“Taina scrisului” este o culegere de eseuri cu un registru ideatic foarte larg, pe tema propusă tot de George Roca. Se înțelege de la sine că acestei taine i se asociază și frumusețea scrisului, fiindcă nu poți vorbi despre scris fără să nu te referi și la arta care îi dă viață. E o temă care stârnește interesul, fără excepție, pentru toți cei care se apleacă asupra scrisului. Nu poți să scrii fără să nu simți că pășești pe tărâmul unor taine de care trebuie să te apropii în vârful picioarelor și care, nu de puține ori, te urmăresc tiranic.
Stârnit de frumusețea și taina scrisului, George Roca a propus această tema, aliniindu-se părerii că “Scrisul e locul în care existența capătă sensul tainic și adevărat pe care în viața reală nu îl putem percepe, din cauza distanței față de noi înșine și de convențiile relațiilor în care ne aflăm”, așa cum susține scriitoarea Andra Tischer în eseul său, “La răscruce de gânduri”.
În afară de inefabilul mesteșug, valoarea acestor eseuri rezidă și în faptul că ele sunt în totalitatea lor arhetipuri ale întregii umanități, încât, prin extensie, scrisul devine o expresie a destinului universal. În aceste eseuri, se împletesc armonios fulgerări de gânduri, cu spusa din cuvânt, frumos numită de Mariana Mion-Pop “Arta minții inteligente”.
Tema propusă a determinat pe cei mai mulți dintre scriitori să întreprindă acest demers ca pe o mărturie de credință literară, din care se desprinde câte ceva și din identitatea ascunsă a autorului. Deși fiecare scriitor prezintă foarte diferit această temă, adunate într-un mănunchi, ele înfloresc într-o unitate deplină. Eseurile sunt construite pe câteva idei fundamentale: scrisul, văzut ca un corp eteric al scriitorului; scrisul, văzut ca un tărâm al împlinirilor ideale pe care viața reală nu-l poate oferi; scrisul, văzut ca un gest de iubire necondiționată dăruită semenilor noştri; scrisul, văzut ca o iscodire a firii omeneşti aflate într-o neîntreruptă căutare a desăvârşirii personalităţii… Astfel de idei te trimit cu gândul că scriitorii primesc împreună cu cititorii împărtășania din același pocal.
Lectura acestui volum este foarte plăcută, fiindcă freamătă de idei căutările parfumului iubirii de care toți suntem însetați, de emoția dragostei pentru oameni și a farmecului de a trăi în pace şi iubire, așa cum ne iubește Dumnezeu și cum ne îndeamnă și pe noi să ne iubim unii pe alții.
La toate acestea, contribuie și titlul care atrage atenția cititorului, reușind chiar de la început să incite, să provoace o bucurie sinceră, să îndemne la lecturarea tuturor paginilor, în care omul și ființa sa creativă se suprapun. Alcătuit din lucrări în viziune personală, scriind fiecare la temperatura sufletului său, volumul pare un adevarat mozaic, dar, în final, toate se armonizează, se adună într-un mănunchi unitar, iar cartea dobândeşte identitate proprie. După terminarea lecturii, rămâi multă vreme cu ecoul celor citite. Iți stăruie în conştiinţă firescul și nobilul drum spre frumusețea scrisului, născută dintr-o trăire intensă, ca o eliberare, sau ca o altă dimensiune a sentimentelor.
Adaug, în finalul cuvântului meu, un gând curat pentru raza de soare pe care George Roca o răspândește odată cu neobosita sa activitate de scriitor şi promotor cultural, fiindcă scrisul are întotdeauna nevoie şi de astfel de oameni, care pun interesul celorlalţi înaintea propriilor nevoi, şi care, fără să conştientizeze, strălucesc ca un orizont plin de lumină, înţelepciune şi speranţă. Girul moral pe care îl acordă multor scriitorilor, face din George Roca un om iubit şi apreciat.
O caldă apreciere se cuvine tuturor scriitorilor care au răspuns chemării de a vorbi despre această veșnică și incitantă taină a scrisului, strâns legată de desfășurarea propriei noastre vieți. Inchizi cartea, propunându-ți să revii, şi parcă auzi, ca un ecou, glasul chemării acestor oameni minunați, absorbiți de setea după cuvântul magic care dă viață și identifică trăirea interioară.
Elena Buica – Toronto
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..