Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » MARIANA VICKY VÂRTOSU: Un ,,cireşar,, septuagenarius (b) – Odobeştii din sufletul meu

MARIANA VICKY VÂRTOSU: Un ,,cireşar,, septuagenarius (b) – Odobeştii din sufletul meu

Un autor, Ionel Moni Constantin, o carte, sugestiv numită,  Odobeştii din sufletul meu. Volumul  cuprinde nouăsprezece povestiri, dedicate oraşului copilăriei, povestiri alcătuite din  memoriile unui puştan.  Aşa s-ar rezuma volumul. Dar….

Este onorant să vorbeşti despre profesorul Ionel Simion Constantin, unul dintre cei mai recenţi  membri ai Ligii Scriitorilor din România ai Filialei de Vrancea. Scriitorul, cu mai multe pseudonime literare ,  cinsteşte gruparea(şi nu numai pe aceasta) cu tot ce a scris de-a lungul vremii, dar mai cu seamă prin acest recent volum de proză scurtă.  Un odobeştean mândru de rădăcinile sale, scriitorul Ionel Moni Constantin aduce prin gestul său un omagiu oraşului copilăriei.

Comentariul meu se va opri asupra  volumului, din mai multe motive: cum am spus, Ionel Moni Constantin merită atenţie,  scrierile sale  merită să fie citite, comentate. Povestirile curprinse în volum sunt rezultatul  provocării lansate de Valentin Muscă(personalitate culturală marcantă a ţinuturilor vrâncene). Girat şi sponsorizat de oficialităţile odobeştene, volumul va fi prezentat în cadrul Zilelor Toamnei Odobeştene, eveniment cultural desfăşurat de mai bine de zece ani în oraşul Odobeşti.

Proza oferită de Moni Constantin este  savuroasă,  cu un fir epic fluent, cu mesaj, şi  emoţie.  Parcurgerea cărţii este lesnicioasă, autorul folosind un  limbaj simplu, frazarea fiind una atractivă, iar finalurile  sunt surprinzătoare, adesea neaşteptate.  Întâmplări vetuste sunt  aduse în scena  actuală, prezentând   cititorului  o poveste aparent nouă, cu tâlc, moralizatoare.  Vlăstare ale genului memorialistic, povestirile sunt nuanţate prin  descrieri literare bine conturate. Oferă cititorului   imagini spectaculare,  ale   unor  vremuri  intuite mental, şi care  se derulează cinematografic, propunând  traversarea unor epoci  sociale bine schiţate.  Prin folosirea  fără zgârcenie a mijloacelor  literare ştiute, autorul crează spatial şi timpul  în care ne invită cu talent artistic să participăm efectiv nu ca spectator, ci ne propune participarea, implicarea în acţiune(implicarea emoţională). Comunismul, care tocmai se extindea ca o pecingină, şi pe care ne lasă să-l ghicim,  ,prin uimirea şi  nedumerirea explicate de  copilul-narator. . Schimbarea şi tumultul provocat de aceasta  sunt  perfect descriese ( prin dialogul şi monologul  bine mânuite)  –  unde inocenţa copilăriei  primează, fiind reflectate în mai toate textile, preponderent în ,,Cireşe de mai,, – text de referinţă.    Întâmplările sunt surprinse, creionate şi filtrate prin ochiul şi mintea copilului isteţ,  transformate ad-hoc  în curiozităţi stârnite de relatările adulţilor  din preajmă. . Banalitatea ia forme artistice, se scrie astfel  istorie, o altfel de istorie despre care nu se ştie mare lucru.   Construindu-şi povestile pe scheletul amintirilor proprii, copilul de atunci , autorul de azi, aduce în scenă personaje palpabile, reconogscibile, îndemnându-ne pe noi, cititorii la recunoaştere. Naţionalizarea, proces agresiv şi de durată s-a răsfrânt asupra unor familii,  ca o maladie. Raportând acest lucru   la  propria familie, autorul îşi descrie tatăl, mama, bunicul, colegii de clasă şi partenerii de joacă cu mintea şi inima copilului de-atunci. Cu un ochi ager şi mintea deschisă asupra lumii, copilul povesteşte întâmplări care i-au marcat copilăria, implicit restul vieţii.  Mă voi opri asupra unui singur capitol, de referinţă, şi repet acest lucru – Cireşe de mai .-  poate cel mai duios,  viu şi emoţionant text din volum. Am spus poate, pentru că volumul este încărcat de întâplări din vremuri apuse pentru unii, inexistente pentru generaţia tânără, şi, deloc neglijabile pentru cititorul pasionat de istorie,  de adevăr , de sinceritate văzute prin ochii inocenţi ai unui copil. Texte precum cel amintit, sau Ţiganca, Nimeni nu dansează rock and roll, Un communist adevărat, Idolul şi Ionel Anapoda, Să ajutăm poporul frate coreean, Cu steaua, etc. sunt doar câteva care,  sunt  adevărate pagini de istorie locală.  Expuse într-o exprimare literară, povestite pe un ton aproape amuzant, amical, confidential, aceste mărturii  ar trebui însuşite de cel puţin locuitorii zonei.  Povestirile impresionează prin modul captivant, şi  prin felul alcătuirii lor, prin subiecte şi mesaj  emoţionează şi amprentează spiritual.    Zicale ale timpului, ironii, glume desuete sunt transformate în proze suculente, memorabile. Revin la capitolul asupra căruia am stăruit mai mult:,, Cireşe de mai,,. Cu gândul la povestea lui Nică al Petrei, la furatul cireşelor şi toată peripeţia de atunci,  povestirea lui Ionel Moni Constantin este, şi nu este la fel. Discursul fluent, acţiunea pas cu pas tensionată, culminează, într-un umor de clasă specific acestui condeier.  Finalul ne oferă  un ,,furat de cireşe,, modern.  Uimirea copilului,  care nu înţelege cum de nu poate ,,fura ,,cireşe din pomul grădinii familiei sale, cum de aceasta, livada devenise peste noapte   ,,bunul poporului,, – îl poate transforma în hoţ de cireşe, cum e posibil?! Nedumerirea este excelent redată, o faţetă a  inocenţei  în faţa unei agresiuni  inexplicabile sieşi:

,,Era o minunăţie de copac cu fructele dulci şi zemoase, îndeajuns de coapte, tocmai bune de mâncat,,.  Găselniţa cu pantafii bunicului, pe care Didi îi pierde încercând să scape din mâna paznicului, este un truc al scriitorului care dă un plus valoric relatării. Mai mult, plasarea întâmplării în ziua onomastică a tatălui, care, ocupat cu musafirii n-are timp de el, şi nu-l observă cât de colorat era(saltul din cireş   pe urzici îi colorase şi-i băşicase  pe toţi), este un alt vârf al finalului, al reuşitei acestuia.

,, Euforizat,, de-o tescovină, bunicul uită complet de pantofi, uită să mai întrebe unde –I sunt.   Aceste două  sublinieri narative, deosebesc cele două povestiri, cea a lui Creangă, de cea a lui Moni Constantin,  despre furatul cireşelor, petrecute în timpuri diferite, dar  trăite sub aceeaşi cupola a  inocenţei specifică vârstei.  Prin final,  povestirea, ca şi text literar,  poate concura cu orcare altul,  cu sorţi de mare  izbândă. De ce nu, introdus în manualele  şcolare, ca exemplu de literatură comparată.

.  Ionel Moni Constantin a  publicat poezie(rondel, pastel, sonnet,  fabulă, parodii) este semnatar de  proză, epigrame, pamflete, publicând atât  în presa literară locală,  cât şi în diverse reviste literare din ţară. Cea mai recentă participare a sa este într-un volum colectiv,  volumul antologic al LSR/Fil Vrancea, care va vedea curând lumina tiparului.

Acest volum –  Odobeştii din sufletul meu – dăruit locului natal, prin amintirile de neşters ale copilăriei, prin  numele eroilor care se pot regăsi în texte,  şi care-l  onorează  pe semnatar  prin  sinceritatea şi naturaleţea  mărturiilor,  îl clasează   în rândul iubitorilor şi păstrătorilor de valori spirituale, pe un  loc fruntaş. . Ionel Moni Constantin oferă cititorilor  nu numai o lectură plăcută, dar aduce istoriei odobeştene o pagină în plus, o pagină a unei perioade de peste jumătate de secol, o epocă apusă, dar   savuroasă prin  încărcătura  emoţională, prin picătura de suflet regăsită în fiecare cuvânt aşternut pe hârtie. Trăiri transfigurate literar, însufleţite de autor, trăiri care-i trec numele  în cartea de aur a oraşului….Ionel Moni Constantin.

 

Mariana Vicky Vârtosu

Preşedinta LSR/Filiala Vrancea