Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » EMIL BOZGA: MOMENT LIRIC

EMIL BOZGA: MOMENT LIRIC

Anotimpuri …

 

Mi-au apărut răzleţe fire albe-n cap,
Dar nu pentru că aş încărunţi,
Doar anotimpul un pic m-a cam brumat,
Ca semn de carte atunci când m-oi privi.

 

Trăieşte-n mine fiecare vară,
Cu primăvara stau să beau un ceai,
Iar toamna mă-nveleşte ca o mamă,
Ca iarna să nu dau în guturai.

 

Privesc ca curcubeul după ploaie,
Ce străluceşte zgriburind de frig,
Dar iese soarele şi mă înmoaie,
Iar eu zâmbesc şi nu mai stau cârlig.

 

Şi-n tot acest turneu repetitiv,
Excludem noţiunea despre timp,
Căci vreau să îl servesc aperitiv,
La fiecare-n parte anotimp.

 

Că, este dimineaţă, seară sau târziu,
Măsura timpului nu mai contează
Acest am fost, şi-acesta am să fiu,
Doar anotimpu-i cel ce mă veghează.

 

A încetat demult ca să mai bată,
Bătrânul orologiu prins în cui,
Clepsidra pare-un pic cam ruinată,
De frică c-o să fie-a-nimănui.

 

Dar tot ce-i bun rămâne cum a fost,
Nimic nu cred că voi abandona,
Doar timpul l-am oprit că n-avea rost,
Să treacă aiurea peste viaţa mea.

 

Iar anotimpurile i-au luat locul,
Le simt mai bune şi mai înţelepte,
Nu se grăbesc şi nu se-aprind ca focul,
Chiar au răbdare să mă şi aştepte.

 

Mariana …

 

Cu părul scurt şi rumenă-n obraji,
Iar ochii trainice făclii
Şi zâmbetul eternul tău miraj,
Nu semănai cu ceialalţi copii.

 

Mereu modestă şi răspunzătoare,
De fiecare lucru ce-l făceai,
Nu aveai ifose, erai cea mai tare,
Iar sufletu-ţi era un colţ de rai.

 

Nu prea ieşeai la joacă, nici pe stradă,
Cu ceilalţi copii de pe aici,
Făceai curat tot timpul în ogradă
Şi aveai mare grijă de cei mici.

 

Cu glasul ferm şi fără şovăială,
Tu răspundeai la orice întrebare,
Erai cuminte fără îndoială
Şi nu-ţi lipsea cuvîntul de onoare.

 

Ştiai să te comporţi ca nimeni alta
Şi nu căutai nimănui defect,
Iar Dumnezeu ți-a ales bine soarta,
Să-ți duci viaţa lâng-un om perfect.

 

Din suflet îți dedic acest poem,
Căci inima ți-e plină de lumină,
Ai fost mereu un om cinstit şi demn
Şi mă mândresc că tu mi-ai fost vecină.

 

Nicio şansă …

 

Când totul e-mpotriva ta
Şi n-ai o şansă de mai bine,
Îţi vine să te cerţi cu tine
Şi să te duci unde-i vedea.

 

Când totul e-mpotriva ta
Şi nu ai drepturi ca oricare,
Decât să fugi în altă zare,
Când nimenea nu te-o vedea.

 

Când totul e-mpotriva ta,
Calic fiind nu ai pe nime
Şi dracu fuge atunci de tine,
Planeta parcă nu te vrea.

 

O vorbă ştiu eu din bătrâni
Şi sincer este chiar aşa,
Căci cei săraci mereu vor da,
Iar banii trag la cei hapsâni.

 

Trei strofe-am vrut să vă ofer,
Al naibi sunt de furios,
Căci de-aveam buzunarul gros,
Eram tratat ca un boier.

 

Curva de speranţă …

 

Acum îţi spun în faţă,
Speranţooo …. eşti o curvă!

N-ai mai venit la mine,
Căci te-ai prostituat,
Cu cei care-o duc bine,
Uşor te-au cumpărat.
Dar eu ţi-am fost loial
Şi te-am tot aşteptat.

 

Credeam că tu eşti dreaptă,
Cu toată lumea-n rând,
Mai păcălit o viaţă,
Nu doar din când în când.

 

Şi-acum tu râzi de mine
Şi chiar îmi faci în ciudă,
Iar eu mereu te strig,
Tu văd că rămâi surdă.

Şi bani ca să te cumpăr,
Nu am. Iar tu știi bine,
Căci nu-mi dau jos nădragi,
Să fiu curvă ca tine.

 

 

Vise pe card …

 

Trăiesc şi am trăit ca un nebun,
Doar cu idei necompromise
N-am dat la nimeni nici un tun,
Iar cardul meu e plin de vise.

 

Toţi cei ce cred că sunt bogat,
Îşi fac iluzii şi idei,
Eu le dau pinul de la card,
Dar visele nu-s pentru ei.

 

Eu primesc vise cu dobândă,
Care m-ajută să trăiesc,
Căci nu-mi place să stau la pândă,
Să mint, să fur, să păcălesc.

 

Când veţi trăi aşa ca mine,
Numai din vise şi hazard,
O să-nţelegeţi mult mai bine,
De ce-mi dau pinul de la card.

 

Acum că tot am dat pe faţă
Şi ştiţi cu toţii care-i pinul,
Fugiţi ca să vă faceţi plinul,
Sunt vise strânse într-o viaţă.

 

Iubind în şoaptă …

 

Când eram mici noi învăţam,
Chiar în aceiaşi clasă,
Nu mă gândeam că o să fii,
Atâta de frumoasă.

 

Mereu erai o premiantă
Şi veşnic zâmbitoare,
Gropiţe-adânci în obrăjori,
Cum cred că nimeni n-are.

 

Învăţătoarea îmi spunea,
Mereu să-nvăţ mai bine,
Acolo unde nu pricep,
Să te întreb pe tine.

 

Iar, sincer, mie nu-mi plăcea,
Să stau cu capu-n carte,
Eram mai mult cu capu-n nori,
Sau poate-n altă parte.

 

Dar timpul se scurgea încet
Şi eu ca orice june,
Am început să te privesc
Şi întrebări a-mi pune.

 

Îmi făceam treabă-n jurul tău,
Mereu să fiu aproape,
Să te ador la nesfârşit,
În gândul meu şi-n şoapte.

 

De multe ori stăteam pe bancă,
Afară lângă drum,
Iar eu vorbeam şi tu râdeai,
Parcă te-aud şi-acum.

 

Nu erai una la părinţi,
Aşa cum scrie-n carte,
Dar mai târziu mai scos din minţi,
Cu felul tău aparte.

 

Şi nu-ţi plăcea să fii nocturnă,
Prin sat cu alte fete,
Sau să te ţuce vreun flăcău,
La nu știu ce perete.

 

Erai hazlie ca şi mine
Şi te sorbeam din ochi,
Chiar cruce îmi făceam cu limba,
Ca să nu te deochi.

 

N-aş fi trecut prin sat vreodată,
Să nu intru la tine,
Ca să mai râdem câte-un pic,
C-aşa ne stătea bine.

 

De multe ori aveam la mine,
O fele[1]-n jăb[2] la piept,
Că mai trăgeam câte o duşcă,
Cu alor tăi, ce-i drept!

 

Sunt nişte oameni minunaţi,
Ba chiar de lăudat.
De câte ori i-am trezit noaptea
Şi ei nu m-au certat.

 

Mă fac complice la trecut,
Când stau să mă gândesc,
De ce mai mult nu am putut,
Decât … să te privesc.

 

Aveai şi peţitori, ce-i drept,
Pe poartă nu-ncăpeau,
Cu fală mare-n sat, găzdaci[3]
Dar ţie nu-ţi plăceau.

 

Iar când nu mai puteai de ei,
Veneam eu mai troznit
Şi-i încurcam ca să se ducă,
De unde au venit!

 

Dar aşa este viaţa,
Ce mult eu îmi doream,
Să te ating c-un deget,
Dar, sincer, nu-ndrăzneam.

 

Şi aşa trecu o vreme,
Cred că m-am şi rugat,
Să-mi dai tu o speranţă,
Dar nu s-a întâmplat.

 

Deşteaptă foc şi pară
Şi simplă la vorbit,
Nu îţi plăcea prostia
Şi nici să fi minţit.

 

Erai ca o fecioară.
Din basme adunată,
Un strop de rouă pură,
De farmec îmbrăcată.

 

Şi uite-aşa povestea,
A fost de neuitat,

Trăintă-n şoaptă o-viaţă,

Dacel haios băiat.

 

Dar eu cred că şi fata,

Nu uită de poveste

Şi-o ţine-n taină o-viaţă,

Cadou, ca pe o zestre.

 

Săptămâna Mare …

 

E Săptămâna Mare,
Of, Doamne, îți multumim,
Ţi-aducem închinare,
Ca să ne curăţim.

 

Să alungăm din suflet
Şi răul, şi durerea
Să ne-nchinăm doar Ție,
Căci Tu eşti mângâierea.

 

Lumină din lumină,
În un trupul tău ne ai
Spre noaptea de-nviere,
Lumina să ne-o dai.

 

Iar noi să Te atingem,
Cu lacrimi şi căinţă,
Să ne spălăm de rele,
Greşeli şi necredinţă.

 

E Săptămâna Mare
Şi în genunchi să stăm,
Pentru ISUS CRISTOS,
Ca să ne luminăm!

 

Doamne ajută!

 

] o fele (reg.) – o jumătate de litru,  o sticlă de 5oo de grame de horincă;

[2] jăb, jeb (reg.)– buzunar;

[3] găzdaci, găzdac (reg.) – bocotani, bocotani, oameni cu stare, oameni înstăriți;

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.