Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Gheorghe Constantin NISTOROIU: GEORGE ROCA – IERARHUL EPARHIEI CUVÂNTULUI

Gheorghe Constantin NISTOROIU: GEORGE ROCA – IERARHUL EPARHIEI CUVÂNTULUI

„Esenţa cuvintelor ne reaminteşte şi că, înainte de orice,

   ar fi esenţial în viaţa fiecăruia, mai întâi a fost o carte de

   unde am luat Lumina literelor şi a fost o Şcoală de unde

   un învăţător ne-a arătat un drum.”

(ARTUR GABRIEL SILVESTRI)

 

 

Hărăzit de Dumnezeu ca sacerdot al Cuvântului în Cetatea Diasporei Româneşti, GEORGE ROCA – ROMÂNUL şi alţii, puţini asemenea lui, sunt predestinaţi să slujească şi să slăvească LOGOSUL dumnezeiesc prin strălucirile grăirii scrise, operei creative ale unor iubitori de FRUMOS întru toată splendoarea cugetării lor.

La început când Bunul Dumnezeu-Cântarea Cerească Treimică şi-a pogorât Bunătatea Sa în Creaţie, Frumuseţea Chipului Său şi Dragostea în Omul dacic, acesta, Bărbat/ Femeie fiind, au fost înveşmântaţi în porfira de taină a Cuvântului.

 „Cuvântul, spunea cel care l-a rostit cu gura sa de aur, este cea mai mare jertfă, cea mai sfântă şi cea mai bună dintre toate jertfele!” (Sf. Ioan Gură de Aur).

 

Cuvântul lui Dumnezeu, literă cu literă, vocală şi consoană s-au gătit în Iie de sărbătoare românească prinzându-se în Hora mare şi Sfântă a Creaţiei cereşti.

Cuvintele divine ţesute din borangicul Luminii sacre, sunt brodate apoi pe ştergarele trandafirii, serafice ca-ntr-un azur al surâsului dacic carpatin.

La Început este Cuvântul dumnezeiesc – Obârşia tuturor cuvintelor-făpturi: Cerul cu Îngerii lui, Pământul cu odraslele sale, Lumina cu strălucirea-i serafică, Ziua cu zâmbetul ei omenos, Noaptea cu înţelepciunea sa, Apa cu vieţuitoarele zglobii, Iarba cu mireasma florilor, Pomii cu mugurii verzi surâzând, Plantele legănându-se îmbobocite, Codrul cu rapsodiile maeştrilor lui, Soarele cu apoteoza sa, Luna şi Stelele cu candelabrele lor aprinse şi sus de tot, peste toate acestea, în vârful Kogaionului, ca un rege înveşmântat în splendoarea frumuseţii este aşezat Omul dacoromân carpatin – Chip al Dumnezeului – Logos şi al Fecioarei Maria.

Despre acest Poem divin şi sublim al Creaţiei, dumnezeiescul Vasile cel Mare, ca unul care si-a plămădit din frumuseţea pământului mătăniile credinţei, care şi-a rezemat fruntea de cer, punând rânduială în universul cugetului său, rostuind şiragurile înţelepciunii, înfiorat de admiraţia Creatorului, rosteşte îmbujorat şi smerit frumosul său cuvânt:

„Cel dintâi cuvânt al lui Dumnezeu a creat lumina, a risipit întunericul, a veselit lumea, a adus dintr-o dată peste toate o privelişte veselă şi voioasă. Văzduhul s-a umplut de lumină, sau, mai bine spus, avea atârnată în el lumina în întregime, care trimetea pretutindeni, până la marginile pământului, revărsările stălucirii ei…Aruncând glas în lume, Dumnezeu a pus dintr-o dată în lume frumuseţea luminii…Şi într-o clipită de vreme, pământul ca să păzească porunca Creatorului a început şi desăvârşit odrăslirea…Pământul şi-a primit podoaba de la florile ce au răsărit din el, cerului i s-a dat ca podoabă florile stelelor şi a fost împodobit cu perechea celor doi luminători care, ca nişte ochi gemeni, se uită spre pământ. Rămăsese să se dea şi apelor şi aerului podoaba lor…Ne-a făcut în potenţă asemănători cu Dumnezeu, lăsându-ne pe noi să fim lucrători ai asemănării. Asemenea lui Dumnezeu ne facem devenind creştini. Cum anume ? Prin Evanghelie. Dar ce este creştinismul ? Asemănarea cu Dumnezeu pe cât este cu putinţă omului: urăşte răul, fii bun, milostiv, compătimitor şi te îmbraci în Hristos devenind asemenea lui Dumnezeu.”

(Sf. Vasile Cel Mare, Omilii la Hexameron, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Sofia, Bucureşti, 2004)

Se spune despre dacoromânul creştin ortodox, îndelung-răbdător în chibzuiala dulcelui său grai, că împarte cu stânga inima şi cu dreapta cuvântul-suflet mărgăritar.

Monahi, poeţi, diaconi, scriitori, preoţi, filosofi şi arhierei-ctitori ai graiului românesc au dăltuit cu migala lor sacră Chipul cel frumos şi cel dîntâi al Limbii noastre divine.

 

 Cuvântul această minune şi mirare dumnezeiască întrupează în Omul ales al Iubirii creştine Poemul Vieţii Sale!

   „Nu sunt graiuri, nici cuvinte, /ale căror glasuri să nu se audă.

   În tot pământul a ieşit vestirea lor, /şi la marginea lumii cuvintele lor.”

(PSALMUL 18)

Prin focul rugăciunii inimii sale, creatorul creştin ortodox primeşte harul luminii cuvintelor de la Cuvântul dumnezeesc, dăruind-o celor ce slujesc şi slăvesc Taina Sofianică a Logosului – Hristos.

Graiul dulce românesc este cel mai frumos dar al Vieţii dăruită de Dumnezeu, iar scrisul ales este heraldica dacică a aristocraţiei autorului.

În iconomia Proniei sale dumnezeeşti, Mântuitorul te-a hărăzit pe tine GEORGE ROCA, SACERDOT al CUVÂNTULUI FRUMOS şi IERARH al EPARHIEI CUVÂNTULUI Său în DIASPORA ROMÂNEASCĂ.

 

   Îi mulţumim lui Dumnezeu, României – Grădina Maicii Domnului şi Domniei Voastre!

Felicitări şi binecuvântări pentru cele două volume Taina Scrisului – Antologie de eseuri literare, cu care ne-ați onorat, cu care vă slujiți bineplăcut Ţara, cu care vă slăviți mărinimos Patria  şi întreaga Diasporă românească!

Sunt extrem de onorat că fac parte dintre cei aleși și chiar curios să aflu care este textul ales.

Îmi pare rău că nici de astă dată n-ai putut ajunge și în Neamț, dar  te aştept cu drag mereu când vii în ţară.

Cu aleasă preţuire şi dragoste!

 

Gheorghe Constantin Nistoroiu


Etichete:

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.