Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » VAVILA POPOVICI: PACE SAU RĂZBOI?

VAVILA POPOVICI: PACE SAU RĂZBOI?

Nu este suficient să vorbești despre pace. Trebuie să crezi în ea. Și nu este suficient să crezi în ea, trebuie să muncești pentru ea.”  – Eleanor Roosevelt

 

Pacea se definește, atât în plan colectiv, cât și în plan individual, prin starea de liniște, o stare lipsită de conflicte între oameni, atât în familie, cât și în întreaga societate, pe întregul glob pământesc.

În mitologia  greacă Eirene (Irina) era zeița care personifica pacea, având echivalentul Pax în romană. Simbolul porumbelului cu ramura de măslin era tot simbolul Păcii, deoarece porumbelul a ales casca zeului războiului, s-a cuibărit în ea, împiedicând astfel acțiunea zeului.

Atât în viața individuală și familială, cât și în cea socială, în istoria omenirii și în istoria naturală, perioadele de pace alternează cu cele conflictuale. Am mai spus cândva că, în natura omului găsim trei cauze principale de conflict: concurența, neîncrederea, gloria. Prima este pentru câștig, a doua pentru siguranță și a treia pentru reputație și putere. Cât timp oamenii trăiesc fără o putere comună, care să-i țină în respect, ei se găsesc într-o stare de luptă, de război, fiecare om fiind inamicul fiecărui om. Strădania în această stare este aproape inutilă, deoarece rezultatul oricărei munci este nesigur și domnește o continuă frică și pericol de lovitură violentă. Viața omului este urâtă, brutală, și se scurtează din cauza ivirii stresului, a diferitelor alte boli. Ușile caselor sunt mai bine închise, dar și a spațiilor publice. Pe străzi poți fi lovit de o mașină, mașina sau casa ta pot fi incendiate. Astfel de viață a este în desfășurare și se prefigurează și pentru viitorul apropiat, viață bazată pe teamă și neîncredere. Oare asta ne dorim?

Din frică izvorăsc apoi multe rele ale omenirii: frica de sine, frica de celălalt, de ceea ce gândesc alții despre noi, de vinovății greșit atribuite etc. A depăși frica înseamnă a ne umple ființa mentală și spirituală de ceea ce alungă frica, adică înțelegerea, acceptarea, iubirea. Frica, mânia sunt otrăvuri pentru tot organismul, resentimentul produce în organism secreții care împiedică buna funcționare a diverselor sisteme (circulator, digestiv, respirator etc.). Fiecare atom este un univers și el acționează într-un sistem de energie ordonat din corp, dar poate crea energii de ruptură prin toxinele pe care le produce. Acestea trebuie eliminate din corp prin diverse sisteme (respirator, circulator, digestiv etc.). Purificarea fizică și spirituală amână procesul de îmbătrânire, ne prelungește viața. Biblia ne spune că „Putem dobândi pace interioară satisfăcându-ne necesitățile spirituale” (Matei 5:3).

Din lupta unui om contra celuilalt rezultă că nimic nu este drept, că dreptatea și nedreptatea, justiția și injustiția nu-și găsesc locul, statornicia. Forța și frauda devin preocupările, obsesiile principale, făcute cu patimă de către unii indivizi, pe când pasiunile îi împing pe oameni spre pace, armonie, și acestea sunt: frica de moarte, dorința de lucruri necesare unei vieți comode, și speranța de a le obține prin strădanie.

Războiul poate fi un conflict militar sau de altă natură, scurt sau de durată, între doi oameni, două familii, două sau mai multe grupuri, partide, categorii sociale sau state, conflicte care urmăresc realizarea unor interese de natură diferită.

Când starea omului este cea de război – conflict declarat al omului contra altui om (a două familii, grupări, partide) – fiecare parte este condusă de rațiunea sa proprie și nu există nimic de care să nu se folosească, din ce le este de ajutor pentru conservarea poziției lor, a vieții lor contra inamicului ivit; urmează că într-o asemenea stare fiecare om are drept la orice spunere și va spune după înzestrarea sa intelectuală sau în lipsa ei. Atâta vreme cât acest drept natural al fiecărui om față de orice lucru ar dura, n-ar mai exista pentru nimeni nici o siguranță, oricât de deștept și puternic ar fi, decât scoțând pe om din starea în care Natura îl pune să trăiască, adică în ordine, și se creează haosul.

Este deci o regulă generală a rațiunii că orice om trebuie să caute pacea atâta timp cât are speranța de a o obține. Și această speranță este bijuteria minții. „Pacea e capodopera rațiunii”, spunea Joseph Muller (1890-1967), genetician american, educator și laureat al Premiului Nobel, cel mai bine cunoscut pentru munca sa cu privire la efectele fiziologice și genetice ale radiațiilor (mutageneză), precum și pentru convingerile sale politice sincere, cel care a avertizat asupra pericolelor pe termen lung ale emanațiilor radioactive ale războiului nuclear și a testelor nucleare. Dar, există cazuri în care Pacea nu poate fi obținută și pentru ca haosul distrugător să nu planeze, omul va fi nevoit să caute să folosească toate avantajele războiului.

Deci, important este să căutăm pacea și apoi să căutăm mijloacele prin care ne putem apăra pe noi înșine. Pentru aceste realizări trebuie să dăm dovadă de rațiune, tărie și intransigență.

Filozoful englez Thomas Hobbes (1588-1679), considerat a fi unul dintre fondatorii filozofiei politice moderne, a scris printre alte subiecte și despre filozofie politică, oferind o definiție a naturii umane ca o formă de cooperare auto-interesată. A fost unul dintre cei mai mari sistematicieni ai raționalismului și un bun cunoscător al filozofiei lui Descartes. El spunea: „din legea fundamentală a naturii prin care oamenii sunt obligați de a căuta pacea, se scoate legea: „când un om dorește în același timp cu alții același lucru – Pacea – și gândește că îi este necesară pentru apărarea proprie, trebuie să-și fixeze acest drept față de toate lucrurile și să fie mulțumit cu tot atâta libertate față de alți oameni cât și el va permite să aibă față de el. Atâta vreme cât fiecare om are dreptul de a face ceea ce îi place, în tot acest timp, toți oamenii sunt în stare de război. Iar dacă alți oameni nu vor să renunțe la dreptul lor, tot așa ca și el, atunci nu e nici un motiv pentru nimeni ca să se lipsească pe el însuși de aceasta… Aceasta este legea Evangheliei: „Ceea ce dorești ca alții să-ți facă, fă-le și tu lor. Este legea tuturor oamenilor: „Quod tibi fieri non vis alteri ne feceris”.

De multe ori pentru a dobândi pacea este necesar a trece printr-un război și aceasta în cazul când puterea de înțelegere lipsește la adversar, când ambiția, orgoliul este nemărginit și ai încercat toate metodele de a –l face să înțeleagă binele, să renunțe la încăpățânarea unor acțiuni care duc la înrăutățirea situației, a vieții oamenilor. Poate nu au puterea gândului, poate nu au experiența vieții dar ar trebui să țină cont de cuvintele scriitorului Hemingway: „Înainte să vorbești, ascultă. Înainte să reacționezi, gândește. Înainte să cheltuiești, câștigă. Înainte să critici, așteaptă. Înainte să te rogi, iartă. Înainte să te oprești, încearcă.”

Benjamin Franklin (1706-1790), cunoscută personalitate din Statele Unite, om de știință, filozof, om politic, spunea: „Nu a fost niciodată un război bun sau o pace rea.” Dar mai vorbea și despre „ușile înțelepciunii” care nu se închid niciodată, cu alte cuvinte e necesar să apelăm întotdeauna la rațiune, la moralitate, pentru a ajunge la hotărâri avantajoase societății. Să înțelegem că pacea finală este rezultatul cel mai bun, cel mai liniștitor. Altfel în spre ce ne îndreptăm? Ne aruncăm cu toții într-un hău? Nu este mai bine a înțelege unele situații grele și a acorda ajutor celor care vor să pună umărul la greu? Nu trebuie să avem în vedere binele țării?

Iar societatea să o definim așa cum o concepea un filozof italian – un sistem de sfere concentrice, în care sfera cea mai apropiată de centru, cu raza cea mai scurtă, este familia, de la care se trece la grupare, Națiune, la Omenire, la Univers sau la orice alte determinări speciale de societate pe care le putem imagina, sfere care comunică între ele, transmițând lumina – recte moralitatea, de la centru spre celelalte sfere.

Astăzi când totul este goana după bani și putere prin orice mijloace, unde relațiile umane sunt pervertite, valorile răsturnate, e cu adevărat greu a vorbi de moralitate, de înțelepciune, de adevăr, dar nu imposibil a nutri toate aceste calități și sentimente, și a încerca a le pune la locul binemeritat în societate.

Fostul guvern, reprezentanți ai partidului socialist democrat au dovedit unde au putut duce țara alegând căile obscure, degradante, pentru satisfacerea intereselor lor, totul făcut cu abuz de putere: „Fiindcă putem, facem orice vrem!” au zis, și pentru că au putut, țara pe loc au ținut, pe cei fără merite îmbogățindu-i și pe cei merituoși sărăcindu-i!

Măcar acum, toate partidele (că multe mai sunt, Doamne!) să lase la o parte orgoliile și să dea dovadă de capacitate superioară de înțelegere și de judecare a situației, în interesul țării.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord