Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Daniela GUZU: Poesis

Daniela GUZU: Poesis

fericire

 

te-am trăit preț de câteva poeme

aici la mine-n ograda cu vise a Soarelui

cuvinte respirând clipa îmi izvorau din piele

eram un rug aprins în carnea zilei

dincolo de anotimp de lume de prejudecăți de blesteme

 

te-am trăit preț de-o beție albastră

lichide stelele-mi inundau orbitele dorinței

trupul cerului își metamorfoza constelațiile

și mă năștea mereu în zodia brațelor tale

irepetabil

 

te-am trăit preț de-un sărut

așa cum primăvara sărută prin verde de iarbă trupul pământului

așa cum ape învolburate-n furtună

cutremură înalță afundă sfărâmă

corăbii navigându-și destinul

 

te-am trăit preț de-o privire

ochii mei deveniți guri flămânzite

și

adânc însetate

te-au sorbit

cu toți porii papilelor

te-au redimensionat atât de fidel pe retina sufletului

încât

oricând te-aș putea reda

la fel de întreg

lumii!

 

te-am trăit

 

fericită sunt

că acum

viețuiești

în mine

 

 

hârtie de calc

 

ziua mi s-a așezat pe chip precum o foiță de calc

degetele orelor îmi creionează pe ea

conturul

meticulos

exact

insistă în dreptul ochilor

nasului

buzelor

 

adâncesc bine

până spre durere

 

imobilizare impusă

 

respirația agonizează

intră în

stare de alertă

lovește cu pumnul în pereții de sticlă

exagerat de securizați

ai clipelor

 

ajunge!

 

ochiul ținut deschis își sângerează lacrima

 

încă puțin

copia e gata

se aude din culise

 

eliberarea întârziată

face o nouă victimă

 

foița imprimată

mâine va completa

cartea mea

de istorie

 

 

ieri

 

cu lumină îmi hrănește bătăile inimii poemul tău

și ziua e-un cerc care mă respiră-ntre coaste

împing aerul să eliberez lacrima

fără să vreau te gândesc

atât de aproape îți simt respirația

 

brațul tăcerii înmugurește flăcări

noptea distanței biciuie șarpele

să-și lepede haina uitării de sine

glonțul apasă trăgaciul neundelui

valea cu cerbi de argint se-așterne în mine

 

până în măduva osului mâine

trăindu-l pe ieri

 

 

în alb

 

strigătul a plecat odată cu buzele mele

le-am simțit cum s-au smuls

le-am văzut cum pluteau

dezorientate

au trecut mai întâi prin fereastră

apoi s-au lipit repetat de zidurile care viețuiesc între oameni

am văzut cum își lăsau amprenta roșie

tot mai roșie și mai adâncă

cum vibrau și

neputincioase

într-un târziu

s-au dizolvat

 

hei

întoarceți-vă, strigam

 

în zadar zbuciumul meu

 

cine mai e pregătit

gândul să mi-l audă

 

acum iartă-mă că

am rămas orfană de buze

 

nu știu cum o să mai sărut tălpile dimineții când

poate tu

prin dreptul ei vei trece

doar să mă vezi

 

mai ales acum când sunt

și așa de adânc lipsită

de strigăt

 

 

incandescență

 

vorbe devenite cuvinte

strânse – n fermoarul amarului buzei

 

s-a rostogolit lacrima clipei ucise

pe golgota unei flămânde dureri

a inimii vânturtă-n deșertul de fată morgana

despindecare a mării cu îngeri

 

precum Moise pe cea Roșie

înaintea biblicei traversări

 

 

Închis

 

a venit rândul tăcerii să lămurească puținul înțeles

 

fiecare cuvânt e o piatră cu două sau mai multe fețe

pe care

o arunci în apă

apa sunt oamenii care curg

fluvii

pe patul acesta mișcător numit aleatoriu

Timp / Viață

 

mâinile mele se scurg în fluviu

mă trag după ele

 

rămâne tăcerea

a nerostirii cuvânt precum

un baston de nevăzător

să pipăie

și

să împingă marginile realității până la

granița înțelegerii

 

 

însingurare

 

când am înțeles că

viețuiai în mine de mult

se făcuse toamnă

și

toate frunzele

arse de rătăcirile tale

așternuseră covor de lumină

la porțile regretelor

 

când

mai ieri

te-ai mărturisit

cunoscător într-ale dragostei

fiorul unui alt anotimp

mai adânc decât

brocarturile iernii

și-a slobozit în oasele mele

frigul

însingurării definitive

—————————–

Daniela GUZU

1 Decembrie 2019


Etichete:

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.