Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Interviu cu domnisoara coregraf Angi Ceban

Interviu cu domnisoara coregraf Angi Ceban

Motto: Limbajul trupului numit dans, aproape ar goli de conţinut melodia, dacă nu s-ar îmbogăţi prin aceasta artă, poate chiar mai impozantă.

“Dansul este un poem în care fiecare mişcare este un cuvânt” — Mata Hari

Arta de a fi om. Frumosul omului pleacă de la el însuși. Noi definim si definitivăm lucrarea lui Dumnezeu pe pământ. Poate fi un fapt colosal, ori dimpotrivă.. Orice artă are punctul de pornire de la acest fapt. Ea se perfectează prin ceea ce se face, dar nu neaparat printr-un singur flic-flac, ci din sforțarea interiorului…Acela care menține un efort susținut și relaxat, o concentrare puternică, aerată, și este împăcat cu sinele profund, emanând pacea (molipsitoare), nu s-ar putea focaliza corect fără această artă de bază.
Cu toate că, unii cred altfel, precum că dacă își ascut creionele, găsesc cea mai bună metaforă, “modificând-o” pentru sine, atunci ar avea succesul scontat.. dar, se înșeală amarnic. Culmea, ei înșiși simt că acel ‘success este lipsit de conținut și trebuie să tot improvizeze, să tot „completeze.. De unde presimțirea propriului sec…întocmai cu ce tot înveninează și pe alții… De unde conluzia: Dacă nu ești OM, orice altceva este degeaba, fad, chiar urât..!

Concluzia a reieșit și din cele discutate cu omulețul activ și altruist, care e d-ra coregraf Angela Ceban. Ceea ce vă îndemn și pe dvs. să parcurgeți aceste rânduri în spiritul dansant de care ea cu certitudine este cuprinsă, pentru a înțelege împreună ce presupune. Mai ales că sarea și piperul se află spre final.

  • -Se observă la tine faptul unei manifestări artistice prin dans, să spunem așa. Cum a început, dacă poți spune? Detalii..
  • Ori, pentru ca azi implinesti o varsta:
  • LA MULTI ANI, ANGELICA! CAT MAI MULTE REALIZARI DINTRE CELE CARE ITI MAI DORESTI!! VIATA FRUMOASA! IUBIRE SI TOATE CELE PE CARE LE MERITI!!!!

Domnişoara coregraf Angelica Ceban:

De mică copilă dansez. Ca fetiță fiind de șase ani am ajuns cu prietena mea, care era cu 2 ani mai mare ca mine (adică și este mai mare), am ajuns în sala de pregătire. Am rămas uimită de paşii de dans, de executarea mişcărilor ei şi ale celor de acolo. Mi-a plăcut foarte mult. De atunci, am început să visez că fac şi eu dans şi chiar am început după cum mă pricepeam, individual. În ciuda unui fapt mai vitreg..

 Părinţii mei în acel moment lucrau foarte mult, având ei o afacere… pentru care lucrau zi și noapte, 24 din 24 chiar. Ei nu aveau timp, însă au observat faptul că îmi plac dansurile, că eu vreau şi mă străduiam să fac aşa cum pot. Sunt sigură că părinții au observat lucrul acesta și mă bucur.. Totuşi, în acel oraş în care m-am născut nu era ceva foarte evoluat, după cum mi-am dat seama mai târziu.

Când am avut vreo 9 ani, ne-am transferat (mutat) cu traiul în Chișinău și deja aici am avut mai mult noroc.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2418262488422196&id=1631823617066091
Dar, dacă sincer, mereu am fost o fire artistică, că mereu cântam, dansam, îmi plăceau scenetele, actoria, canto. M-am născut,de fapt în Comrat. Unde am terminat gimnaziul. În Chişinău, venind, m-au dat la liceul teatral să învăţ, după cum mi-a fost dorința și înclinația pentru artă. Tot acolo era un club de dans modern, unde de fapt am şi început orele serioase de a studia și afla mai multe despre dans.

La moment lucrez la piesa mea, care în curând va fi înregistrată, de fapt am început şi ..sper să aibă succes… să placă publicului!

  • Astfel, s-ar părea c-am început prezentarea ta, care se impunea… Deci, cum ai continuatoare cu această mare pasiune devenită profesie, după cum pare?!

 

Domnişoara coregraf Angelica Ceban:

Am spus deja faptul că dansul era ceva înnăscut, un hobby. Îl practicam din plăcere ca pe un mod prin care îmi exprimam emoţiile, trăirile. Mişcarea a devenit treptat o pasiune, dar și o metodă de a mă exterioriza, cu atât mai mult cu cât am avut foarte multă energie de mică. O energie care cumva trebuia canalizată şi utilizată în ceva constructiv. Cred că a fost, iată, în mine însămi de la început.

Părinţii, au simţit lucrul acesta şi chiar m-au îndrumat pe drumul corect, simt asta.

 

După ce am finisat liceul, mă gândeam să merg la coregrafie, dar nu eram sigură, având 18 ani, am ezitat. Părinții mei au spus că dacă nu ești sigură, fă ceva mai “pământean”. ))) Astfel m-am îndreptat către studiile economice de la Academia de profil a Moldovei. Prima facultate am urmat-o acolo, a fist cea de business.
http://lumeamireselor.md/company/4929-NG-Dance-Studio

 

Ca o paranteză pot spune, dacă sincer, nu eram învățată la liceu cu mai multe cabinete, precum erau la academie, care are 5 blocuri. Liceul era micuţ comparativ cu academia, și deseori mi se întâmpla să uit geanta prin cabinete. 🙂 Am crescut în lumea artei, dar acolo făceam matematică, economie, contabilitate, iar matematici… Ooo, prea mult..)))
Cu toate acestea, n-am încetat să practic dansul.. Dar, din păcate prin anul doi, având de aprofundat mai multe materii, n-am mai reuşit să merg la dansuri… Așa mi-am dat seama că nu pot fără dans.. Practicam, totuşi, yoga chiar și în acel timp. Intr-o mantra ni s-a dat ca temă să ne gândim la rostul existenţei noastre ca oameni pe acest glob  și cel al existenţei noastre personale… Am avut atunci o revelaţie ce m-a înfiorat profund… Am văzut în viziunea meditației o siluetă dansând..

Da..! Astfel am devenit mai conștientă de faptul că eu neapărat trebuie să dansez!!

A venit, așadar, timpul ca să reiau practica dansurilor. După anul trei ni s-a dat la şcoală un bussines-plan la afacerea ce am dori s-o deschidem după studii… Eu cunoscusem la Moldexpo pe un om de afaceri cu care mai schimbăm vreo două vorbe și i-am spus de plan, la care el mă întrebă care e scopul meu, de fapt. Analizând puțin, am zis că ăsta e rostul meu fără de care nu pot trăi. Atunci îmi zice că nu am cum să fac club de dans dacă nu am pregătire în domeniu.

La tema de atunci la academie, acesta a fost planul meu de afacere, să pun bazele unui club = școala mea de dans.
https://www.facebook.com/1631823617066091/posts/2473888862859558/

Bine. Am finisat eu licența în anul acela; iar, în vara aceluiași an, am plecat la sora mea în Italia, pe toată perioada de vacanță.  Când am revenit la sfârșitul de august, am început să depun actele ca să intru la coregrafie — în cadrul Academiei de teatru, muzică şi arte plastice.

Timp de patru ani am învățat  și am devenit cea mai puternică dansatoare(dintre fete), cu toate că la început colegele mele erau mai bune, cu experiență, având ele și liceu coregrafic.. Dar, eu am avut scop…!

Dansul este o fericire permanentă pentru mine..!

Acum am şcoala mea de dans şi sunt foarte fericită când văd copiii dansând, ii observ cum se dezvoltă, în ciuda faptului că atunci când ajung la mine, uneori, nu ştiu nici de dreapta, nici de stânga. Nu pot exprima exact ce simt, pentru că e un sentiment prea grandios…!

  • Hmm, da.. Dar, tu ce crezi, Angelica, în burtica mamei tale cumva tot dansai?

 

Domnişoara coregraf Angelica Ceban:

–Oo, asta nu știu, trebuie s-o întreb pe mama..! ☺)

 

  • Ha-ha..! Am observat și evenimente, care sunt cele mai notabile organizate de tine?

 

Domnişoara coregraf Angelica Ceban:

Pentru mine, chiar dacă posibil aceşti copii nu or să devină dansatori vestiţi, activitatea mea continuă cu și prin ei. Copiii îmi reprezintă „evenimentul” cel mai important și notabil..!

Nu știu dacă aceștia o să își aducă aminte de mine mai târziu, dar faptul acestui „eveniment mă motivează. Deoarece, și eu sunt cea care descoperă lucruri noi alături de copii, ori ei sunt inspirația mea pentru dansuri nou-noute de viață.. Asta este ceea ce mă face fericită cel mai mult.

Anul trecut, în luna Mai am început ” evenimentele notabile” cu un concert de caritate pentru copiii defavorizați, lipsiţi de dragoste părintească şi care nu ştiu ce poate însemna grija faţă de ei…
Primul concert l-am susţinut la teatrul Licurici, al doilea la teatrul Ginta Latină, iar ultimul
la Filarmonică. Sunt concerte  prin care am încercat să ajut copiii, să-i învăț să danseze, chiar și distreze, prin ceea ce au văzut, învățat, cât și că noi prin acestea i-am ajutat material. Pentru că, în urma acestor concerte de caritate, noi am donat toate mijloacele bănești strânse din vânzarea biletelor unor case de copii și chiar copiilor personal. Ajutăm, de asemenea, copiii defavorizați material, ori cu deficiențe fizice din familii mai sărace.

 

  • Mă bucur! Ce crezi, cam ce ar trebui să îți spună cineva ca să te invite la un dans („comun, care va-să-zică pentru tine)?


Domnişoara Coregraf Angelica Ceban:

Cred că o să sune banal, dar poate să mă întrebe pur si simplu dacă dansez.. 🙂 şi, sigur că o să vreau… oricând… nu ratez vreo ocazie să dansez! Dansez oricând, oriunde, în scenă, ori în public nu contează, asta e ceea ce mă face să mă simt în viaţă..mă face fericită mai ales..! Unde aud o melodie printr-o staţie pe undeva, pe stradă… nu e problemă, eu dansez.. nu sunt inhibată. Nu mă interesează ce o să gândească lumea despre mine, deoarece ceea ce vreau, ce-mi place..asta fac.

 

 

  • Desigur! )) Pentru că eşti atentă, sensibilă şi empatică cu simţirea micuţilor. Despre aceştia mai nevoiaşi spuneai de privirea lor că nu ai s-o uiţi… cred că era o privire de admiraţie pentru tine, bineînţeles. Insă, pare că mai e ceva.. Tu ce crezi că au mai simţit ei?

 

Domnişoara Coregraf Angelica Ceban:

Aceşti copii de la orfelinate care au fost la concertele de caritate organizate de mine, cred că s-au simţit minunat, mai aproape de artă, iar Ea mult mai apropiaţi de ei. Mai cred că au simţit faptul anume că cuiva le pasă de ei, întocmai de la cine probabil se aşteptau mai puţin. Era un act de uimire pe fața lor, dar și încântare. Mie mi-a plăcut cum m-au privit, a fost ca și când ai privi pe cineva apropiat. Am convingerea că am o chemare să fac acte de caritate, mă împlineşte într-un mod complementar dansului, sau chiar mai mult. Atunci când ajuţi pe cineva pare că te-ai ajutat pe tine, să nu te vezi niciodată neputincios!

 

„Semn de noblețe dovedește acela care nu se vede pe sine însuși ca pe cel mai nenorocit”  – Proverbe

 

  • Așa este! Felicitări! Mă bucur… Despre piesa amintita de tine ne poţi spune ceva?

 

Domnişoara Coregraf Angelica Ceban: Este o piesă de muzică uşoară, la care am și făcut înregistrări și pe care sper s-o lansez cât mai de curând. Ea nu-mi aparţine nici ca compoziţie, nici ca text, cu toate că mai scriu versuri. Sper că, la următoarea piesă ce o voi cânta, să completez eu textul. Aş dori şi să compun, însă nu prea îmi aparţine talentul.)))Sau, poate că da, dar n-am încercat.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2491626277547858&id=100001015305847

Îmi place orice din artă și orice ar presupune, întocmai de aceia. Chiar s-o știu pentru ca s-o predau mai departe copiilor, apropos. I-am simţit atât de prinşi şi captaţi de dans… Prin faptul creaţiei eu simt că las ceva în urmă. Cred că, sunt menţionată de către Dumnezeu să fac asta. 🙂 Îmi pare bine că cunoştinţele mele inspiră pe cineva şi ajută ca copii să devină cineva, oameni de artă, dansatori. M-aș bucura enorm. (piesa care intre timp s-a lansat)

  • Și eu, de asemenea mă bucur..! Întocmai, dacă îmi dai voie îți solicit acum, care crezi că sunt punctele tale tari și care cele slabe?

 

Domnişoara coregraf Angelica Ceban:

 

Da, ok. Cred că am ca puncte forte:

-Responsabilitatea;

-Capacitatea de a învăța lucruri noi, mai ales pe acelea legate de dans, desigur; ☺

-Încrederea în sine. Bine, în ceea ce privesc treburile mele, în ceea ce stiu..

Și, mai zici că vrei…? Aa, slăbiciuni… Atunci, poftim:

/Emotivă;

/Radicală;

/Încăpățânată… )))

  • Oo, așa? Dar, nu știu dacă acestea pot fi slăbiciuni..Perseverenților li se pare de multe ori că sunt încăpățânați..? mm?! Totuși, e ceva ce-ți dorești a schimba?

Domnişoara coregraf Angelica Ceban: Cred că am răspuns cumva și la această întrebare.. Spre exemplu caracterul meu știu sigur că este deja format, cu toate că se afla mereu în lucru… )) Și, lucrez nu numai la dezvoltare personală, dar urmăresc mai mereu avantajele si dezavantajele  caraterului. Vreau să fiu mai bună, nu numai în activitatea mea.. Uneori, însă, pare a fi un dezavantaj…

 

  • Într-adevăr se distinge dorința de a te dezvolta chiar și în alte direcții. Dat fiind faptul că în dans se presupune încrederea în partener, fără de care cred că nu ai putea face acele.. complicate.., si, extrapolând la societate, ce crezi, nu cumva lipsește..?

 

Domnişoara coregraf Angelica Ceban: Da, fără încredere nu ai cum să faci prizele cu capul în jos, spre exemplu, dar și toate celelalte. Înainte, când nu dansam cu cineva, fiind mai mică, nu înțelegeam ce e cu „partener de dans”. Ajungând mai mare ☺, am vrut să fac și pe asta. Încetișor, am început să am această încredere, căpătată pe parcurs…prin practică.

În societate consider că nu prea se întâlnește. Eu singură m-am preîntâmpinat cu problema data, c-am avut mare încredere, când în schimb mi s-au pus bețe în roate. De aceia, m-am și referit că bunătatea poate fi un dezavantaj..
Se pare că toate trebuie să le administrezi ca un bun manager, dacă poți. În societate, deci, în lucrul cu oamenii un procentaj de incredere trebuie să existe, pe de-o parte. Iar, dacă nu acorzi încredere altora, poate că neîncredere din start o să primești. Dar, pe de altă parte, dacă o acorzi foarte mare în procente, atunci poți rămâne dezamăgit după. Ori, ca să nu ajungi acolo, nu trebuie să ai așteptări, mai ales de la persoane care nu merită faptul ăsta.

Întotdeauna persoanele care merită sunt cele apropiate, familia ta, frați, surori, dar restul așa și așa..Juma-juma, s-ar spune, trebuie să ai incredere, dar să verifici, mai ales persoanele cu care colaborezi, muncești, vi în contact.

 

  • .! Am observat la un dans de al vostru că erau femei care încercau să te imite, acest imbold îl întâlnești deseori? Îți multumesc!

Domnişoara coregraf Angelica Ceban: Noi la evenimente mai facem și flash-mob întocmai pentru invitați. Adică, îi învățăm pe ei să danseze, și deci, chiar ar trebui să ne imite. Apropos, ști că ne invită și la dans simplu, pentru că le place energia noastră? Mie îmi face plăcere!

 

  • Revenind la societate, ce anume ți-ai dori să vezi în ea? Egalitatea aceasta între sexe, pe care tot o aclamă feminismul că lipsește, consideri că chiar așa este, sau la ce se referă ea mai exact?

 

Domnişoara coregraf Angelica Ceban: Oricât s-ar dori această egalitate între bărbat și femeie, consider ca ea nu există. Aa, da, poate ca șanse, dar de la mama natură suntem diferiți. Bărbații nu pot fi ca noi, iar femeile nu pot ca ei. Bărbații nu pot simți cum simțim noi..femeile nu au forța lor…etc. Sunt diferențe de gândire, de simțire, deci. Dar, întocmai că trebuiesc înțelese diferențele, trebuie să le conștientizăm și să le primim așa cum sunt. Important este ca să ne respectăm și să ne ascultăm unii pe alții, iar diferențele dintre noi să le lăsam să lucreze în complementaritatea la care sunt chemate.. Scopul lor pentru care cred eu că există aceste diferențe.

 Mulțumesc și eu!

Interviu publicat și aci:
https://confluente.org/Impact–Biografie/valerian_mihoc_1573510076.html

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.