Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Mariana GURZA: LITANIE PENTRU FLACĂRA LIBERTĂȚII

Mariana GURZA: LITANIE PENTRU FLACĂRA LIBERTĂȚII

Motto:

„cerne Doamne liniştea uitării

peste nesfârşita suferinţă

seamănă întinderi de credinţă

şi sporeşte roua îndurării

răsădeşte Doamne dragostea şi crinul

în ogorul năpădit de ură

şi aşterne peste munţi de zgură

liniştea iertarea şi seninul”.

(Rugă – Corneliu Coposu)

 

Iată-ne în fața unui nou volum de versuri „TIMIȘOARA – Acolade peste timp” purtând semnătura jurnalistului, publicistului, romancierului și poetului Marin Beșcucă. Timpul scurs din decembrie 1989 și până acum, și-a pus amprenta pe eul poetic ca o ardere de tot continuă.        Volumul de față se dorește a fi un omagiu adus Timișoarei, unde flacăra libertății a fost aprinsă de oamenii cetății. „…Timișoara se reazemă/ cu coatele pe Bega,/ puhoi de gloanțe și studenți,/ profesori, muncitori/ s-au înviat ATUNCE…/ Phoenix în Decembre!/ fâlfâind între Operă/ și Catedrală…” Un timp al morții, timpul din acele vremuri odată cu primul căzut. Dar, „Bega nu spală sângele,/ Bega încă ascultă, dar…/ Bega nu iartă/ Tedeum se aude din arhitectura speranței”. (Preambul)

 

Strigătul poetului sună ca o litanie pentru cei răpuși, pentru cei rămași cu năzuințe de bine. Parcă îl aude pe Senior spunându-i: „Cine uită trecutul, merită să-l repete!”.

 

Cum ar putea să uite poetul acele zile? Se spune că poeții se bucură de iubirea Lui Dumnezeu. Cu menirea lor profetică, punctează de multe ori momente care rămân mărturie peste ani. Trăirea poetului Marin Beșcucă străbate fiecare poem. O zbatere intensă, parcă ar picta din lacrimi imagini sângerii. Bega încă ascultă, Bega nu iartă, „Bega își tremură năduful…/ ce s-ar mai burzului,/ dar pentru cine? ascultă, spală timpul, tace,/și curge…/ se uită-n venirea zorilor/ și deplânge uitarea,/ …mai suspină,/ dar o face-n sânii apelor,/ să nu tulbure!/ sunt oameni și ei…/ plâng, se bucură, uită,/ BEGA însă, NU IARTĂ!/ …da-da BEGA e natură,/ BEGA e dinspre DUMNEZEU,/ nu minte, nici nu iartă ce nu se poate spăla,/ duce-n efervescentul zbaterilor de ape/ și de ascunsuri în nămolurile tăcute,/ toate câte s-au fost,/ așa cum s-au fost!/ se prea poate de stai de vorbă cu ea,/ se prea poate…/ poate un dram de noroc,/ dar este șoptire care trebuie deslușită,/ poate inima!/ sufletul știe că ar urca,/ iar acolo sunt toate cum se trebuie…/ da, tace BEGA, tace, /dar NU IARTĂ nimic dinspre Adevăr,/ nimic!/ cum care Adevăr?/ se aude din ceruri,/ dar mai am de căutat ca trăitor trecător!”. (Bega încă ascultă)

 

Parafrazându-l pe Emil Cioran, să te gândești spre ce vei fi? „Regretele tale n-au viitor. Și nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai e loc, în timp zace groaza”. Imaginile acelor versuri „din lumi nedefinite,/ glasul ţi-ai încins,/ prin ceruri desfundate/ ecoul ţi-s-a-ntins,/ cum luna se trezeşte în zumzetul de zori,/ aşa şi tu,/ ATUNCE!/ ai dat Lumii fiori,/ puhoiul fără stavili/ s-a revărsat în drum…” (Timișoara)

 

Din „pasul minții” ne trimite semne, ca un biet trecător, trecător prin semne… Faptele de atunci, evenimente de azi prind culoare prin versul revărsător. „Aci s-a mințit cu morții,/ s-a ascuns numărătoarea,/ s-au lăsat prea ușor să urce sufletele/ cu trupurile topite-n crematoriu…/ s-au făcut prin tedeumuri și alte cântări/ încercări de primeniri!/ dar lăcrima și Liturghia…/ BEGA îi povestise TEROAREA…/ da, patria cea dragă, TIMIȘOARA,/ a frânt în răspântii și istorie și țara…” (Bega încă ascultă)

 

Marin Beșcucă scrie cu sufletul. O poezie contemporană, poate pentru unii atipică, dar plină de nuanțe filozofice și bogată în metafore. Uneori te cutremură prin firescul expresiv prin adevăruri doar de Cer știute. Revine des la curgerea apei, la Bega care nu va spăla niciodată sângele vărsat. Apa ca simbol în literatură reprezintă dintotdeauna însăși viața, simbolul fertilității, înțelepciunii, virtuții și harului dar și generatoare a vieții și morții în tradițiile creștine. „…BEGA NU SPALĂ SÂNGELE/ spuneam,/ și-l aține…/ în cumințenia fiirii ei știe/ ce e sacru și ce nu-i,/ știe și cât Adevăr/ s-a păstrat/ din Adevărul scânteii ce s-a prăvălit/ peste catedrală,/ peste piața balconului,/ peste gloanțe, și peste șenile,/ peste muțenia cu care muncitorii/ înghițiseră     c-au ieșit mai târziu…/ cine știe câte ascunde crematoriul acela,/ al bolii sfârșitului de secol,/ al sfârșitului de mileniu…/ deja atât de puțin s-a strecurat din mileniu,/ dar deja un deget din palma secolului/ și nu prea din Adevărul Scânteii…/ sunt încă murmure,/ piața se adună încă/ scânteia nu mai are Scânteia aceea…/ Scânteia!/ pașii morții încă se văd,/ dar moartea nu știe…/ iartă-i, Tată, nu știu ce fac,/ iartă-i, Tată…”. (Bega nu spală sângele)

 

Ca o rugăciune se desprind poemele, pentru cei care nu mai sunt. Cu o candoare discretă poetul imploră Cerul pentru iertare și îndurare. Timișorenii lui dragi, prezenți discret în poem, dar neuitat și la loc de cinste stă Seniorul ale cărui îndemnuri i-au fost de folos.

 

„Puterea noastră născută din morminte s-a adăugat la puterea de viaţă şi la curajul celor care, înfruntând primejdiile, au zidit o ţară care nu mai poate fi dărâmată. Stăpânirile şi domniile sunt vremelnice, naţiunile vrednice sunt eterne, neamurile înaintează peste oprelişti pe drumul destinului lor, vrednicia marilor înainte-mergători se împleteşte în viaţa celor care sunt şi a celor care vor veni”. (Corneliu Coposu – Din cuvântarea rostită la 1 Decembrie 1990)

 

Așa aș putea explica truda poetului în a zidi în eternitate poeme pe care ni le oferă cu multă generozitate: dorul de Dumnezeu, iubirea pentru Adevăr și dragostea pentru semeni, care se revarsă din belșug în toate creațiile sale.

 

Marin Beșcucă, deși azi marginalizat, își va găsi locul binemeritat printre scriitorii români care lasă un semn în urma lor „…deoarece timpul este nu/ doar impasibil,/ cât și un invidios de primă mână/ și poate intenta temutele „de îndată”…/ …/ vrem o lacrimă!/ și lacrima s-a curs…/ din     iubire pentru Adevăr!/ suspină Poetul ce-mi risipea ființa,/      din toate-am a vă da,/ doar să-mi vedeți Credința…” (Bere de 3 secoli)

 

Volumul cuprinde file de istorie de ieri și de azi, spre trezirea noastră a tuturor… „Tatăl nostru s-a auzit atunci,/ dar ceva a dat lucrărilor timpului alt sens,/ Ceva!/ mă uit în mine cei 30 de ani,/ nu pot spune că nu văd nimic,/ m-ar bate DUMNEZEU,/ nici nu-mi dau cu părerea ce-ar fi putut fi,/ doar mă uit…/ Centenar cu bucurie TIMIȘOARA! / nu ești tu vinovată pentru ce n-a făcut țara…/ fezandat atât timp, Punctul 8 nu se știe ce gust,/ iar o altă Revoluție pare exclus…“ (Pâine pentru agresori)

 

Volumul  „TIMIȘOARA – Acolade peste timp”, semnat de Marin Beșcucă, un dar din partea autorului, un îndemn spre neuitare și Adevăr. Poezia rămâne pentru autor, așa cum o definea Seniorul, „o hrană spirituală care antrenează încredere în bine, promovează speranţa şi întăreşte sufletele copleşite de rău”.

———————-

Mariana GURZA

Redactor șef al revistei „Logos și Agape”

Timișoara, noiembrie 2019


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.