Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Elena TUDOSA: Rugămintea Izabelei

Elena TUDOSA: Rugămintea Izabelei

Într-o casă scorogită,
Pe-un pat c-o saltea de paie,
Lâng-o sobă alb văruită,
Stă și plânge în odaie,
Izabela necăjită,
Așteptând moș Nicolae.

 

Ochii săi de peruzea,
Nu se-opresc deloc din plâns,
Fiindcă săraca de ea,
Ghete-n fereastră n-a pus,
Să găsească-n zori în ele,
Doar câteva bombonele.

 

Ar fi pus însă nu are,
Cele vechi sunt roase, sparte,
Arde-n cas-o lumânare ,
Să le repare nu poate.
Iar durerea cea mai mare
E, că mama sa-i pe moarte.

 

În tot anu’a sa măicuță,
Se gândea și le cârpea,
Și frumoasa ei fetiță,
Cumințică aștepta,
Zorii ca să se ivească,
Și-n ghetuțe să găsească,
Bomboane să se-ndulcească .

 

Acum plânge sub icoană,
Și-și dorește c-a sa mamă,
Să se facă sănătoasă,
Să poată merge prin casă .
Nu mai gândește la ghete,
Ghetele pot să aștepte,
Dorința ei cea mai mare,
Azi și-a scris-o-ntr-o scrisoare,
Pe care-a pus-o-n fereastră,
Moșul ca să o găsească(citească).

 

Dragă Moșule, dacă la mine vii,
Nu vreau dulciuri, jucării,
Vreau ca să-mi aduci ceva,
Să-și revină mama mea,
Să nu rămân singurea,
Și să pierd toata mila.

 

Izabela se ruga,
Lumânarea se topi,
Și -nvelind pe mama sa,
Lângă dânsa adormi,
Și visă un frumos vis,
Cineva din cer de sus,
Cu un glas tandru i-a spus:

 

Dormi copilă scumpă , dragă,
Măicuța ta o sa meargă,
Dacă tu în zori de zi,
De dânsa vei îngriji,
Izabela nu văzu,
Cine-n vis îi apăru,
Doar un glas ea auzi,
Și speriată se trezi.

 

Afară zorii spuntau,
Cocoșii în cor cântau,
O nouă zi anunțau.
Vrând s-alerge la fereastră,
Zări un pachet pe masă,
Și-l deschise curioasă.
Înăuntru ce găsi,
Ghete, haine, jucării,
Bomboane și medicină,
Pentru-a sa măicuța bună.

 

Bucurându-se de totul,
Merse și aprinse focul,
II făcu măicuței ceai,
Doamne, cum te minunai
De dânsa , dac-o vedeai.
Făr’ să gândească la ea,
Măicuța și-o primenea,
Chiar de era mititea,
Pe picioare vrând s-o pună,
Ca apoi frumos să-i spună,
Că moșu-are suflet mare,
Și vine la fiecare,
Mai ales la cel ce n-are.

 

Omule ce ești pe lume,
Ce frumos e să faci bine,
Și din ceea ce tu ai,
La săraci să vrei să dai.
Nu e altă mântuire,
În afară de iubire,
Să iubești pe cel ce n-are,
Și să-i dai o alinare,
Căci din darul tău, să știi,
Când vei merge-n veșnicii,
Ce-ți dai tu cu mâna ta,
Vei găsi și vei avea.

 

Izabela – i bucuroasă,
Mama-i se făcu sănătoasă,
Și pentru cine-i făcu bine,
Mulțumește -n rugăciune,
Domnului să îl păzească,
Ani buni, lungi să-i dăruiască,
Și de rele să-l ferească,
În suflet să-i dăinuiască ,
Dragostea dumnezeiască.

——————————-

Elena TUDOSA

6 decembrie  2019


Etichete: