Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Alexandru NEMOIANU: DESPRE NECREDINȚĂ

Alexandru NEMOIANU: DESPRE NECREDINȚĂ

În România, dar și în tot restul lumii sau, oricum, al lumii „apusene”, este evidentă o profundă criză de morală și de comportament. Acest lucru este vizibil în felul în care se comportă oamenii, în sălbăticirea relațiilor sociale, în lipsa de milă, lipsa de rușine, lipsa de omenie. Toate acestea s-a căutat a fi explicate prin complicate „studii” sociale și economice și, toate aceste „studii” s-au dovedit vorba goală, complicată și fără urmare. Vorba goală nu poate zidi!

În realitate dacă ne uităm cu minimală atenție și, mai ales cu minimală cinste sufletească, vom vedea că ceva esențial lipsește, și ce lipsește este Credința în Dumnezeu și în Biserica Lui.

Este vorba de concluzia unui proces de secularizare, de eliminare a Credinței început cu multă vreme în urmă. Un proces care a fost urmărit tenace, diabolic și ale cărui roadă o vedem azi. Nu este ceva subit, o nenorocire, este, repet, roadă a ceea ce intelectuali iresponsabili și ideologii bestiale au dorit și au urmărit. În fapt în momentul de față se vede limpede că antropocentrismul și, încă mai exact antropolatria, „închinarea” la om, nu este decât o formă de idolatrie, de închinare la un idol, mort și fără auz și minte. Atâta de adesea auzim neghiobia,”sunt ceea ce sunt”. Așa de simplu și esențial ar fi să putem să și rostim ce mare lucru suntem! Suntem țărână și pulbere repede trecătoare. Răspunsul corect ar trebui să fie, „suntem ce suntem și ar trebui să fim altceva”. Iar altceva nu putem fi decât căutând asemănarea cu cel care ne-a făcut după chipul Lui.

Dar necredința este răspândită de oameni răi, care de voie se împărtășesc din duhul „celui viclean”. Sunt cei care, foarte adesea, pot fi recunoscuți după umbra nasului lor încovoiat peste buze răsfrânte, după zâmbetul slugarnic-disprețuitor, după căutătura scârnavă, după modul în care se poartă cu umilință abjectă cu cei mai tari și cu cruzime fără margine cu cei slabi, după asemănarea pe care o au cu necuratul. Iar otrava ce o seamănă se răspândește prin indivizi dezrădăcinați, aflați în îndoială și care se supun „modei” și gloatei amorfe, „imbecililor utili” care, în vremile tulburi, mișună în tot locul.

Necredinţa (ateismul) este un păcat care constă în refuzul de a crede în existenţa lui Dumnezeu, fiind un păcat împotriva Duhului Sfânt, şi cea mai gravă formă a nesăbuinţei. Necredincioşii încălcă prima poruncă a Decalogului și prin voia lor se pun în afara ajutorului lui Dumnezeu.

Indiferența și ostilitatea față de religie este,în momentul de față, un fenomen răspândit mai cu seama în țările „apusene”, așa zis „civilizate”. În țările care, profitând de dezvoltarea tehnicii militare și folosind-o cu o brutalitate pe care lumea nu a mai cunoscut-o, au putut domina lumea din veacul XVIII încoace. Această violență, cruzime și aroganță au născut,inițial erezii „pro domo”,gen „calvinismul” care apoi au alunecat în aberații în afară creștinismului gen „Martorii lui Iehova” sau „mormonismul”. Iar apoi,în acest vid și haos spiritual s-a așezat ateismul si mlădița lui otravită, satanismul.

În primul rând trebuie să ne fie limpede că „ateismul” nu este altceva decât tot o credință. Așa cum nu poate fi „demonstrată” existența lui Dumnezeu, tot așa nu poate fi „demonstrată” inexistenta Lui. Diferența fiind că în locul superbei Ortodoxii avem drojdia rău mirositoare a „lumii”. După părerea mea, a fi ateist, între altele este și dovadă de prostie. Dar, există câteva cauze ale actualei răspândiri a ateismului.

În mod perfid în mintea oamenilor dezrădăcinați a fost inoculată idea că „omul este măsura lucrurilor”. De aici până la antopolatrie, închinarea la om, nu a fost decât un pas și astfel prostia ateistă s-a răspândit.

Una din cauze este aroganță așa zis științifică. Este uitat faptul că cercetarea științifică nu face decât să dezvăluie stări și adevăruri existente dar,indiferent cât de departe ar merge, întotdeauna ajunge la un punct în care rămâne întrebarea: cum au ajuns stările în existența și prin cine. Iar această situație, care este un dat, a făcut ca toți marii oameni de știință să fie oameni credincioși sau foarte credincioși. Ateistii, secularistii, s-au adunat din sfertodocți și din nou, dintre „imbecilii utili”. Iar această aroganță fără rost nu a făcut decât să semene pustiu sufletesc, urâțenie și lipsa de nădejde.

Dar între cei necredincioși întâlnim și foarte mulți nesimțiți,oameni de două parale care nu sunt în stare să mulțumească pentru cele pe care le au.Parveniți și bărbați sub papuc aruncați în politică și autori de copii răsfățați și năuciți hormonal, haotici la toate modurile,răsfățați penibili. Sunt oameni care știu doar să ia și niciodată să dea. Sunt meschini condamnați la acreală și plictis. Iar mai apoi vedem putreziciunea morală: sodomia, pedofilia, incestul, urâtul în formă pura pe care, dacă nu le practică încă, foarte mulți dintre acești parveniți le propovăduiesc și de ele vor avea și parte.

Toate cele amintite sunt consecința ultimă a necredinței:dacă Dumnezeu nu există,toate sunt admisibile’.În mai toate modurile și foarte adesea la propriu,acolo unde nu este Dumnezeu,iarba se veștejește,păsările nu cântă,copii se nasc bătrâni.

Pentru Neamul Românesc,trecut prin nenumărate suferințe istorice,singura mângâiere,singura sursă de viață,singura garanție, a fost și a rămas Credința nezdruncinată în Biserica Ortodoxă. Această credință a făcut cu putință unitatea românească,limba românească și tot ce este frumos în superbul fenomen românesc!

Trecem prin momente de cumpănă.Nu sunt momente de criză economică,sunt momente de cumpănă morală și de maximă obligație de a alege între bine și rău.

Să ne adăpostim sub scutul Ortodox și sub bunul simt și echilibrul românesc și mai ales să ne rugăm fără încetare. Să ne rugăm și pentru cei care nu pot,nu știu și mai ales, pentru cei care nu s-au rugat niciodată. Cei care se roagă nu trebuie să aștepte „minuni”. Marile minuni sunt mereu în jurul nostru.Dar,așa cum superb spunea Ernst Junger, ,:” În situaţia lumii moderne,care se standardizează şi în  care persoana devine număr, în care cei mai deştepţi eşuează şi cei curajoşi caută o soluţie,putem vedea cum cineva dă liniştit un sfat bun sau face ceeace e bine. Atunci putem fi siguri că am întâlnit un om care se roagă.”

——————————

Alexandru NEMOIANU, istoric

Jackson, Michigan, USA

7 decembrie 2019


Etichete: