Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Mia UNGUREANU: Vis de taină (poeme)

Mia UNGUREANU: Vis de taină (poeme)

Am tresărit din nou în miez de noapte…
Iar când Pământul geana și-deschis.
Au năvălit spre lume, mii de șoapte…
Ademenind făptura-mi, ca-ntr-un vis.

 

Și-n liniște sub nourii de vară…
Închipuirea mă încearcă iar.
Mă-nvăluie-o lumină milenară,
Și-un zâmbet ancestral țâșnește-n dar.

 

Pe țărmul de nisip iubit de stele,
Se sparge valu-n spume argintii.
Când marea-i îmbrăcată în dantele,
Sub vraja lunii, eu te-aștept să vii !

 

Cu tine doar, sub răsărit de soare,
În adierea vântului ușor.
Vrăjiți în taină pe un țărm de mare,
Purtat de vis, mi-alină al meu dor.

 

Iar de n-ai fi, eu chiar te-aș inventa…
Iubirea mea ar prinde rădăcină.
Cu răsărituri tandre, te-aș picta,
Un chip frumos, cu grație divină.

 

Te-aș sărută cuprinsă de iubire…
Cu-o- mbrățișare aș vrea să-mă cuprinzi.
Ți-aș dărui un strop de nemurire,
Mirajul dulce-al vieții, să-l aprinzi!

 

 

O iubire ca-ntr-un basm

 

De-aș fi o ploaie adusă de nori,
Aș vrea în rafale purtare de vânt..
Să cad lângă tine pe straturi de flori,
Șiroi pe față, să te spăl fremătând.

 

De-aș fi o sămânță purtară de vânt,
Aș vrea să răsar lângă inima ta.
Lângă cânt de izvoare, aș vrea să ajung…
Cu o mireasmă aleasă și dor te-aș curta.

 

Dacă aș fi o rază din Soare căzând….
Aș vrea dimineața să pot străluci,
Să-ți privesc blânda față, să te văd surâzând,
„Curcubeu al iubirii”- pe cer, m-aș numi.

 

De-aș fi un gând, călător pe Pământ…
Aș dori mintea mea să ți-o pot oferi…
Și-ntr-un gând îngeresc, într-un sfânt legământ…
Ca-ntr-un vis, ca-ntr-un basm, tot mai mult te-aș iubi !

 

 

Cântec de dragoste

 

Ce frumoas e în natură,
Cu veșmânt de sărbătoare,
Gâze mici prin bătătură,
Se iubesc din floare -n floare.

 

Inima de – ți bate tare,
Mintea tace se adună.
Lăsați sufletul să zboare!
Plin de dragoste nebună.

 

Uite, cântă ciocârlia!
Sus în crâng se-aude cucu’
Stai și-ascultă-i simfonia!
Unde-și lasă umbra nucu’.

 

Soarele privește marea
Cu al său surâs divin,
Drag mi-e să-ți ascult chemarea,
Sufletul să ți-l alin.

 

Spune tu, n-ar fi mai bine,
Să -ți trimit pe vânt ușor,
Un sărut, de leac să-ți vină,
Și să-ți treacă de-al meu dor?

 

 

Rugăciune

 

Ploaia de noiembrie, m-a găsit plângând.
Sufletul meu stingherit, tremură-n amurg.
Vântul toamnei scutură, valuri de suspine,
Tu ești ajutorul meu! Mă întorc la tine!

 

Cu părerea mea de rău, pe o treaptă-ngenunchez.
Mă cuprinde disperarea, inima ți-o- ncredințez!
Și cu fruntea prinsă-n mâini, rogu-mă la tine!
Slobozește-mă tu Doamne, de ce -i rău în mine!

 

Dă-mi răbdare și putere, să pot să răzbat!
Dă-mi speranțe de „mai bine”, dă-mi te rog un sfat!
Cu smerenie spre tine, îndrăznesc să-ți cer.
Ia-mă sub a ta aripă, lasă-mă să sper!

 

Cu-al tău har mă-nțelepțește, rogu-mă mereu!
Binecuvintează-mi calea, Dumnezeul meu!
Rareori noi înțelegem a noastră menire.
Tu ești „Adevărul” nostru! Ia-mă lângă tine!

 

Dăruiește-mi din iubire, sfântă alinare!
Slobozește-mi sufletul, trupul ce mă doare!
Rugăciunea mea primește-o, spre-a mea vindecare!
Preaslăvindu-te te strig, tu să-mi fi „Scăpare”!

 

Când asupra mea cobori, scut de întărire.
Pururea mă rog la tine, să-mi dai mântuire!
Preacurată fața ta, în vis mi se-arată.
Doamne ajută-mă, te rog! Să nu fiu uitată!

Te rog Doamne să mă ierți!
Te mai rog odată!

 

 

Tu

Ești cel ce nu te pot uita.
Ai fost, mai ești și vei rămâne fericirea mea.
Ești prima căutare, primul gând.
Primul bărbat, ce l-as iubi oricând.

 

Veșmânt îmi ești, când mă ridic de jos,
În ochii tăi senini, mereu mă regăsesc.
Ești locul cald și tandru, cuibul meu frumos,
Lumina din fereastra, când eu mă rătăcesc.

 

Tu ești asemeni unui paradis senin,
Al cărui zâmbet, pacea mi-o aduce.
Ești liniștea imensa, sentiment divin.
Ești calauza vieții, care mă conduce.

 

Ești blândă mângâiere ce ma eliberează,
Ești brațul delicat, ce mă echilibrează.
În ochii tăi e dragoste și dor,
Din ei un val de mare, mă scaldă-ntr-un fior.

 

Adus din largul mării cu murmurul duios,
În armonii depline, cu talc și cu chemare.
El definește clipa, destinul luminos,
Și -ncet se sparge -n maluri, cu-o dulce sărutare.

 

Amurgul se ivește și -adună -n a sa cale,
Doar zilele -nsorite în care ne-am iubit.
Zefirul ce adie și scaldă-ntraga zare,
Zâmbește printre valuri, ușor nedumerit.

 

Slăvit să fie veșnic!
Cel care ne-a unit !
Din două vieti străine
Într -una le-a-mpletit.

 

 

Confesiune

 

Demult, întâia oară când te-am privit
Am văzut un ochi, care de sub sprânceana lui, mă iubea.
M-am jenant, dar ochiul tău nu era indiscret.
Se mișca în orbita lui plin de dragoste.
Și – mi spunea să mai stau, să pășesc mai încet.
Mi-am oprit respirația și inertă mi-am dorit cel mai mult,
Să te văd numai eu și -am legat copacii la ochi,
Singuratici pe țărm să fim, doar noi doi.
Eu cu tine.
Ascultând – mi doar gândul și privind peste zări, ‘mi-era bine.
Și -n magia de-o clipă, risipită pe ape, în amurg,
Sufletul meu obosit de ispită, tresărind fascinat,
Mi-a șoptit , chiar tăcând, un cuvânt dumnezeiesc,
Un cuvânt fundamental, cu -un ecou minunat.
Un cuvânt genial , un cuvânt : …” Te iubesc!”

 

 

Vine iarna

 

Iarna vine pe cărare
Fulgi de nea vin pe câmpii.
Sus pe deal, e zarvă mare
O gramada de copii.

 

Zburda fericiți și rumeni
Prin zăpadă, prin nămeți ,
Numai poți măcar să -i numeri,
Multe fete și băieți.

 

Iarna vine triumfală
Iar pe deal, într -un urcuș,
Cu ținuta ei de gală,
S-a ‘mpiedicat de -un arcuș.

 

Ninge-acum, potop de fluturi,
Cu fulgi mari și jucăuși.
Parcă – ți vine să te bucuri
Și să pleci la săniuș.

 

Ninge iar și -mi pare bine,
Sufletul mi-era rănit.
Blândul alb, din ceruri vine
Ca un dar , binevenit.

 

Purul alb de sărbătoare
Și decorul îngeresc ,
Mă îndeamnă la-mpacare
Simt din nou, ca te iubesc!

 

 

În noaptea dintre ani

 

De trei zile ninge-ntruna.
Sus pe cer clipește Luna.
Din cetatea strălucirii,
Pogorând raza iubirii.

 

Peste câmp se-aștern nămeții.
Și-n liniștea dimineții,
Mârâind aud furtuna,
Fulgi de nea, cernând într-una.

 

Geruiți trosnesc castanii.
Nu știu, când trecură anii.
Doar cătând în gând și-n vise,
Retrăiesc clipele stinse.

 

Ah! Sosește miezul nopții…
Vin copii în dreptul porții.
Cu alai ei veseli saltă,
Zgomotoși vin laolaltă.

 

Anul Nou venind spre noi,
Fulgi de nea, cântec vioi…
Lăsați datine străbune,
Împreună să ne-adune!

 

Bradul verde să-l gătim,
Sufletul să-l primenim.
Să se afle pân’la stele,
Să se bucure și ele…

 

Mese-ntinse toate pline,
Se-aud glasuri cristaline…
Noaptea asta-i desfătare,
Fiindcă-i mare Sărbătoare.

 

Cu ninsoarea-i roditoare
Peste munți, peste ogoare.
Ia-auziți,cum se desprind,
Glasuri de copii cântând!

 

În această noapte sfântă,
Chiar și vântul se frământă…
Iar copiii noștri cântă,
Cald colind și ne încântă.

 

Mâine, după desfătare
Anul Nou în calendare:
Hai noroc și „la mai mare”!
Pentru toți:”Să fie Soare”!

 

Iar în anul care vine,
În Carpați să fie bine!
Să trăim în bună stare,
De la munte pân’la mare!

———————————-

Mia UNGUREANU

Decembrie 2019


Etichete: