Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » UMOR » SCHITE » Violeta Cuțurescu-Urdă: Politic (in)corect

Violeta Cuțurescu-Urdă: Politic (in)corect

La primele ore ale dimineții, înainte să se audă în difuzoare imnul deșteptării, pe holurile Parlamentului, Tina și Didina (două vajnice exponente ale democrației) se plimbau de colo colo, căscând de zor și făcându-și de lucru cu o mătură, o găleată și un mop. Dar să stabilim din locul capului… ăăă… din capul locului că toate erau în ordinea lor firească: domneau o curățenie lucie și o sărăcie lună! Din când în când, din saloane mai răzbătea câte-un sforăit sau un mormăit înfundat, ivit din cine știe ce vis delirant ori utopic. Didina ciuli urechile:

− Stai așa! S-a auzit un țăcănit…

− Unul?! Sunt o sută… rosti nepăsătoare Tina, începând să fluiere o arie de operă.

− Nu, bre, zic de zgomot. Țăcăne cheia în broască. Vine cineva. Fă-te că speli!

Într-adevăr, în capătul holului se ivi doctorul Arhimede, îmbibat ca de obicei, după o noapte de gardă alături de asistenta Evrika. Încerca să se mențină pe linia de plutire, sprijinindu-se de pereții nedrept de mișcători, ca niște valuri învolburate. Ca un făcut, podeaua (umedă încă după tentativa celor două femei de a păstra aparențele muncii ) îi aluneca sub picioare, ca puntea unui vas în derivă. Se împletici, făcu o piruetă artistică, se răsuci o clipă în aer într-un simplu axel și ateriză pe spate, frânarea fiind asigurată ferm de găleata plină cu zoaie, concomitent cu o cugetare mult sub nivelul mării din vocabularul marinăresc.

−  Ați pierdut cârma, dom’ doctor? întrebă Tina, sprijinită în mop.

Arhimede se uită în sus la ea, ca un mus la un catarg în ceață deasă. Didinei i se făcu milă și îl apucă de subsuori, ajutându-l să se ridice.

− Hai, toate pânzele sus, domnu’ doctor!

− Didino, tu ești ancora mea. Fă-mi o cafea cu rom, că acuși apar și pirații la orizont!

− Că bine zici, dom’ doctor, numai matale îi înțelegi pe zănaticii ăștia și le faci jocul, că nu degeaba ești om științific!…

Acestea fiind zise, Arhimede se îndreptă șerpuitor către postul de comandă, cu scopul declarat de a-și concretiza ideile progresiste și a se scufunda în treburile psiho-guvernării, în timp ce Tina și Didina o luară în direcția opusă, drept spre pavilionul cu bucătăria. Ușa de la intrare se trânti de perete și Rudotela, asistenta-șefă, răsări în prag. Soarele răsărise demult, așa că o nouă zi de muncă începea în Așezământul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță supranumit Parlament, cu demnitatea și importanța cuvenite. Aici, ca în orice societate civilă, exista o adevărată arenă politică și gladiatori pe măsură. În salonul de V.I.P.-uri de la parter, distribuirea se făcea astfel: lângă geam se aflau cei de dreapta (conservatorii), lângă ușă – cei de stânga (anarhiștii); în paturile din mijloc stăteau cei de centru stânga (ramoliții), respectiv de centru dreapta (maniacii). Între cele două extreme se făcea un curent politic de-ți vâjâiau urechile. În salonul omolog de la etaj se înghesuiau alți senatori și deputați: senili, demenți, schizofrenici, retardați, sclerozați. Printre toți cei dependenți de antidepresive și somnifere, se amestecau și trei „independenți” tralala: Cicerone, un vechi (chiar antic) suferind de logoree și doi sinucigași incapabili să perceapă realitățile politice: Van Gogu și Al Zheimer. Cândva duseseră și ei o viață normală: Cicerone pledase ca avocat; Van Gogu fusese un artist obișnuit, adică într-o ureche, după cum îl zugrăvea și porecla, neînțeles și respins de societate; Al Zheimer avusese la rândul lui o familie și lucrase la un birou de obiecte pierdute, dar într-o zi și-a pierdut cumpătul și uzul rațiunii și n-a mai știut unde le-a pus; așa a ajuns aici, cu amintirile roase de molii, printre toți aceia cărora le fila câte-o lampă.

În acea atmosferă de austeritate din Parlament, Rudotela – un soi de mână de oțel în mănușă de cauciuc – era cea care păstra ordinea cu seringa și pastila și care coordona programul politic sectorial, controlând activitatea partidelor, fără deosebire de ideologie. Doctorul Arhimede însuși o solicita pentru îndemânare: “ Rudotelo, ia vezi cum îi manipulezi tu pe smintiții ăștia, că mi se urcă-n cap.” Era secondată de “puturoasele alea de infirmiere” care împingeau agale căruciorul cu instrumentar medical, în vreme ce poporul neputincios stătea pe ploscă. În fine, odată nevoile poporului împlinite, se putea trece la expunerea programelor specifice pentru integrarea în societatea civilă: partide de table, dame, cărți etc. Fotoliile de “parlamentari”, cu țesătura cârpită sau ruptă ori cu arcuri ieșite pe ici pe colo, își așteptau candidații la o nouă ședință de psihoterapie. În acea zi, Rudotela avea să dea un comunicat important: se eliberase un pat în salonul de V.I.P.-uri: printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă unul ieșise din politică, orientându-se către lumea celor drepți. Dar acum cine să-i ia locul, căci mulți erau dornici de mărire? Așadar, mare vânzoleală, mare campanie electorală…

În pavilionul special amenajat pentru terapie de grup prin ședințe de propagandă, era amenajată o urnă de vot, improvizată dintr-o oală de noapte. Cicerone perora în fața unor gură-cască, de la înălțimea unui cazan găurit, exersându-și persuasiv retorica și încercând să facă apologia muncii, convins fiind că răcoarea îi ajuta pe alienați să rumege la rece miezul ideologic „muncesc, deci exist”. Ceva mai încolo, Van Gogu stătea în fața unui șevalet și, în strădania de a ilustra în chip realist spectrul politic desfășurat dinaintea ochilor, picta niște papagali.

− E politica schimbătoare ca moda? Este! Facem noi politică?  Facem, deci suntem la modă! Sic transit gloria mundi!

Unul mai pipernicit din mulțime se trezi protestând în numele regalității:

− Noi cerem azil politic!

− Azil?!… Ești tâmpit, păi ăsta ce e?

− Majestatea noastră nu suntem tâmpiți, suntem debili, cu ușoare modificări psiho-somatice și coeficient de inteligență sub medie, zise pe nerăsuflate mărunțelul care învățase pe de rost lecția trecutului său medical.

Cicerone făcu un gest de lehamite, continuându-și diatriba:

− Ăl mai normal dintre voi, care nu face politică, să arunce primul cu piatra! Restul… să voteze!

Mulți se înghesuiră să-și depună votul. Cam surd și total detașat de realitate, Al Zheimer, care tocmai găsise un ciolan dezgropat probabil de vreun maidanez rătăcit, îl aruncă peste cap, asemeni unui buchet de mireasă. “Nuntașii” priviră traiectoria acestuia pe deasupra capetelor, până în scăfârlia oratorului, rămas afiș electoral. De acolo ricoșă fix la picioarele lui Van Gogu, ce-și contempla ultimele trăsături de penel. Cicerone stătu o clipă în cumpănă, privi alternativ când mulțimea, când osul și, dintr-odată, se lumină: în loc de un element subversiv ori simbol al unei conspirații, văzu în acesta o promisiune electorală venită chiar la momentul oportun, când opoziția decrepită cerea răsturnarea regimului nesărat, prin schimbarea radicală a meniului.

−  Iată, acesta trebuie să fiarbă în ciorba întregului popor, căci tot electoratul merită să se înfrupte din bunul său! Uniți, suntem mai puternici! Cicerone luă ciolanul, agitându-l deasupra capului ca pe o pradă de război și porni spre cantină, urmat de gloata flămândă.

Între timp, bucătăreasa, mare specialistă în economia subterană, poruncea Tinei și Didinei care o ajutau:

−  Umpleți farfuriile mai goale, s-ajungă la toți!

Când Cicerone își făcu apariția în cantină, poporul se așeză iute la mese, începând să soarbă zgomotos și uitându-și cu desăvârșire datoria civică de a protesta.

O, tempora!”(Pleosc! Un polonic în cap…) „O, mores!” (Jap! O lingură peste bot…) „Uniți în cuget și-n nesimțire, ai? Oportuniștilor! Democrație directă, ai? Na-vă directă de dreapta, na-vă și de stânga!”…  Cicerone împărțea generos adagii latinești în stânga și-n dreapta, pocnindu-i pe cei din jur, fără deosebire de simpatii politice și stârnind o încăierare demnă de niște… demnitari.

Într-un colț al așezământului, absent de la acest măcel pirateresc al primului tur de scrutin, doctorul Arhimede, în loc să numere voturile, stătea scufundat cu totul în lichid…

———————————-

Violeta Cuțurescu-Urdă


Etichete: