Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Ierodiacon IUSTIN T.: Bucuria Crăciunului nu vine din familie, ea doar se aduce acolo…

Ierodiacon IUSTIN T.: Bucuria Crăciunului nu vine din familie, ea doar se aduce acolo…

Ce n-am da să reînvățăm să simțim taina Crăciunului cu adevărat? N-am plăti mai mult decât pe orice brad sau orice cadou? Și totuși, de ce nu mai simțim Crăciunul ca pe un eveniment din altă lume…? De ce nu ne impresionează ca și cum ar fi – să zicem – cel mai reușit film SF al tuturor timpurilor? De ce nu putem să trecem dincolo de o încântare familială de brad, cadouri, bunătăți pe masă, care ține câteva zile și apoi ne aruncă iarăși în ritmul vieții noastre?

Răspunsul e o „setare” pe care am făcut-o noi sufletului nostru. Cândva, demult. Noi ne-am „setat” să trăim Crăciunul în cea mai îngustă și mai limitată dimensiune a persoanei noastre. Pare ciudat, dar această limitare e tocmai cercul nostru de familie, rude și prieteni. Adică unde am ajuns să vedem toți idealul: „Crăciun în familie”. Acolo se poate ajunge, dar nicidecum bucuria Crăciunului nu e de acolo. Ea se „aduce” în familie. Dar e din altă parte…

Totul ține de felul în care ne vedem persoana noastră. Noi am ajuns în lume să fim soți și soții pentru cineva, să fim tați și mame pentru cineva, să fim frați, iubiți și iubite pentru cineva… Slavă Domnului și pentru asta! Dar… – și aici e minunea! – noi suntem „ceva” pentru cei dragi luat din altceva, mult mai mare și necuprins. Noi suntem oameni luați din umanitatea întreagă, aparținem lui Dumnezeu și omenirii întregi. Nu suntem exclusiv ai nimănui, și nimeni nu poate să pună stăpânire pe noi – aici e frumusețea! Și tocmai de aceea, acceptăm să le aparținem familiei și prietenilor în particular, cu drag, prin taina Cununiei, prin legătura prieteniei și prin alte legături binecuvantate de Dumnezeu. Suntem 100% mai întâi ai omenirii, ai trupului lui Dumnezeu la nivel de umanitate (din care se face Biserica), și apoi, din acest 100%, le încredințăm celor dragi, să zicem, 10%, 20% sau oricât vrem noi, ca dar liber și asumat.

Asta numai ca să înțelegem că ce dăruim noi, ce punem deoparte pentru alții, e din libertatea persoanei noastre în Dumnezeu. Căci la nivel de umanitate, putem să nu fim ai nimănui în special, ci să fim ai tuturor, frați și surori în Creație, așa cum ne-a vrut Dumnezeu. Și aici, în această parte măreață a persoanei noastre, în care nu mai suntem soții sau prietenii cuiva anume, ci bun prețios tuturor din umanitate, aici, ne trăim Tainele, aici aflăm mirajul Crăciunului și înrudirea noastră cu umanitatea pentru care Iisus S-a născut. În largul persoanei noastre, a persoanei adevărate.

Și de-aceea a lăsat Dumnezeu ca familia să fie o celulă binecuvântată, în care învățăm să ne extindem iubirea „agapae” (nu eros, care e rezervată intimității) peste toată omenirea. În care învățăm să trăim bucuria Crăciunului ca persoane ale umanității întregi, care aduc în particular, Taina în căminul lor, la familia și la copiii lor. Căci familia de sânge n-a fost făcută să fie locul unde se creează și se trăiește Taina, ci locul unde se aduce și se împărtășește.

Să nu ne mire asta, căci așa a lăsat Dumnezeu lucrurile: frumoase, largi și minunate! Iisus a venit ca un Copil al lumii întregi, chiar dacă prin darul Mamei Sale. Magii au venit să i se-închine ca niște oameni liberi ai lumii întregi (Gaspar, Baltazar și Melchior), și nu exclusiv ca soți ai soțiilor lor sau tați ai copiilor lor lor. Au dus apoi, desigur, Vestea în căminul lor, ca o bucurie stranie, „SF”, din afară de lume… Păstorii n-au venit nici ei ca rude ale cuiva, ci ca „rude” ale umanității întregi. Așa a putut trăi fiecare Crăciunul, acum 2000 de ani, ca om liber aparținând tuturor, ieșit din matca rudeniei sau a sângelui, ca micul Iisus însuși. Căci altfel, El ar fi fost doar „bunul” Mamei Lui și al neamului lui David, în care S-a născut. Or, Slavă Domnului că n-a fost așa…! Căci cum ne-ar fi aparținut El tuturor?

Ce înțeleaptă e rânduiala Lumii! Să dea Dumnezeu să inversăm perspectiva. Să nu mai căutam să înghesuim Crăciunul în masa, cadourile și familia noastră. Să-l trăim „în afară”, în acel loc minunat în care ne suntem toți, unul altuia, familie în umanitate și Biserică. Cumva, poate înțelegem de ce oamenii, între zidurile unui lăcaș, cauta o rudenie mai măreață și mai grandioasă la nivel de umanitate. Una de care n-au parte acasă. Dar pe care o duc acasă, în familia „mică”, tocmai pentru c-au dobândit-o în Familia Mare…!

O ieșire la aer binecuvântată, și parfum de Crăciun tuturor, în Marea Familie!

 

Ierodiacon Iustin T., 10 decembrie 2019


Etichete: