Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George ANCA: PARVATI

George ANCA: PARVATI

(Kumarasambhava de Kalidasa, apud M. R. Kale) Uma – U ma (O, nu) – , una cu Parvati, fiica muntelui Himalaia, în floare, cu sâni grei şi coapse elefantine, are voce melodioasă, frumuseţe nepământeană. Narada o (pre)vede mireasă lui Shiva. Cu încă două fecioare, se face preoteasă pustnicului. În ceruri, zeii îl slăvesc pe Brahma, trimorf, nenăscut născător, logos vedic început cu Om, îl ascultă numindu-le posomorârea pe rând, iar Vorbzeu-Vachaspati, desemnat de Indra, numără relele demonului Taraka, arestator de plăcere al soarelui, lunii, vântului, anotimpurilor, râurilor, riturilor şi virtuţilor: o, Atotputernice, dă fiinţă celui ce va distruge demonul. Dorinţa vă va fi împlinită, nu acum, nu de mine, ce l-am nutrit a nu muri aici şi-n altă parte are a fi distrus. Căutaţi a abate mintea lui Shiva de la pustnicie la nuntă cu Uma şi fiul lor, în fruntea voastră va libera fecioarele captive ale cerului.

 

Nedoritul de cel cu o mie de ochi – Indra/Akhandala – îşi caută cărarea salvării în frica de renaştere. Pe el îl întreabă Kama cui să insufle patima, val între maluri, ce castă sub jurământ să-te încolăcească, a-l doborâ pe însuşi Shiva din nevoinţă. Prietene, trăznetul mi-e neputincios contra celui sorbit în Brahman, numai tu, cu săgeată, cearcă să îndrăgeşti pe Shiva cu fiica Himalaiei, numai ea a-i purta sămânţa cum Brahma rostit-a.. Zânele-mi şoptesc de fata Muntelui aşteptându-l pe cel Etern, din asceză, acolo sus, în Himalaia, împreună, el în asceză. Kama porni în tărâm himalaic, spre Shiva, cu primăvara – Madhu – şi a lui soaţă Rathi. Săgeţi înflorite scriseră cu albine numele lui Kama, transpirară frumuseţi, cutremurară asceţi, înfiorară perechi. Al albinei bău miere cu ea din unic potir înflorit.

 

Al antelopei negre o împunse blând şi ea închise ochii. A elefantului şi-l adăpă din gura ei şi cu polen de lotuşi. Copacii  muguri soţiilor liane, sân de floare. Shiva şi auzind corul zânelor cereşti, tot adânc medita. Atunci bos-ul Nandi le făcu semn de astâmpăr cu toiagul de aur, pădurea parcă se pictă, nemişcate ramuri, roiuri de albine mute, păsări nemaiciripind, fiare nemairăgind. Ferindu-i privirea, Kama intră în pustia lui Shiva împrejmuită de arbori nameru – şedea pe un altar de lemn de devadaru, coperit cu o piele de tigru. Drept, în virasana, umerii abătuţi, lotusul palmelor înflorit pe coapsele încrucişate. Pletele în aer, cu şarpe. Pupile imobile, gene groase în jos. Nerespirând, nor neudând, jar nevântuit. Capu-i răsare raze. A ajuns eternul. Amorul Smara uitându-se la cel cu trei ochi nu mai văzu că-i lunecase din mâna tremurândă arcul cu săgeata.

 

Păli atunci la vederea frumuseţii fiicei Muntelui, între surate silvane, în flori de primăvară decolorând rubine, aur, perle, liană însorit înveşmântată, cu sâni de floare grea, petale pe coapsă, al doilea arc, cu lotus alungând albina a-i sorbi respiraţia de pe buze. Mădulare fără cusur, însăşi soaţa lui Rati s-ar fi ruşinat. Uma s-a apropiat de altarul lui Shiva, domnul ei vrut, ce tocmai prinzând în sine lumina eternă numită paramatman ieşea din contemplaţie, rerespirând, înlesnind virasana. Nandi, cu plecăciune, crăiniceşte sosirea fiicei Muntelui stăpân din dorul de a-l sluji şi, la un semn din sprânceană, o lasă să intre la el. Uma plecându-şi capul, pică o frunză şi flori luciră printre slăbitele-i cosiţe negre. Adevăr grăitu-i-a Shiva, ia-ţi bărbat ce nu va umbla cu altă femeie. Kama, fluture în foc, tot ciupea coarda arcului, cu ochii la Shiva, în faţă cu Uma.

 

Atunci Parvati îi dăruie lui Shiva, răpit în asceză, un şirag de seminţe de lotus crescut în Mandakini şi uscate de razele soarelui, cu mâna ei trandafirie. Cel cu trei ochi, din iubire pentru credincioşii săi, fu gata să ia şiragul şi tocmai atunci zeul cu arc înflorat potrivi săgeata pe nume sammohana prinzătoarea. Shiva, clătinat, mare la lună crescătoare, puse ochii pe faţa Umei, buză de bimba. Şi fata Muntelui înflorea, cu faţa jumătate răpită, cu ochii clipă, mai drăgăstoşi.. Atunci Shiva, ţinându-şi simţurile şi vrând să afle cauza tulburării inimii sale, privi împrejur. Văzu pe născutul cu mintea, Amor, pumn la colţul ochiului drept,umeri încovoiaţi înainte şi piciorul stâng  strâns, gata să lovească din frumosul cerc al arcului său. Dintr-odată, un foc pustiitor ţâşni din cel de-al treilea ochi al său, a cărui mânie se iscase la tulburarea nevoinţelor, şi pe a cărei faţă sprâncenele erau năprasnice la vedere. Strigătele zeilor din cer, ţine-ţi furia, ţine-ţi furia, Doamne, ci focul născut din ochiul lui Shiva lăsă din Madana numai cenuşa.

 

Rati nu şi-a dat seama de moartea soţului ei. Disturgându-şi fulgerător piedica nevoinţelor, ca trăznetul lui Indra un copac, marele ascet, Stăpânul fiinţelor, împreună cu  ai lui, dispăru din privire spre a fi departe de femei.. Fiica Muntelui, ştiind că dorinţa exaltată a tatălui ei, ca şi a propriului drag trup, s-a arătat a fi în van, şi prearuşinată, cum se petrecuse de faţă cu cele două surate ale ei, cumva s-a dus spre casă. Muntele a luat-o în braţe, închizându-i ochii de frica furiei lui Shiva, şi mergând pe calea lui ca un elefant cu un lotus în trompă. Atunci soţia lui Kama a fost trezită din transă de Soartă, a se învăţa cu văduvia. Se uita în neştire. O, stăpân al vieţii mele, eşti în viaţă? Văzu doar un om de cenuşă, din focul furiei lui Shiva. Jelea despletită, încenuşată. Trupul tău, amoruri, dus-iubire-mi, lotus sub val dezdiguit, mie-ţie pe plac, nu arunci o privire spre Rati a ta bocindu-te?

 

Cum te legam în cingătoare de mă porecleai, cum mă băteai cu lotuşi picurându-ţi polen în ochi. Ce-n inima-ţi, de eşti fără trup, iar Rati neatinsă? Te-oi urma pe calea spre lumea cealaltă, dar aceasta e înşelată de soartă, doar în tine stă fericirea fiinţelor întrupate. Cine altul, iubite, o mai purta iubitele prin trăznet de nor şi întuneric la iubiţii lor? O, fără trup, tu, lună, prietenul tău-trup acum poveste, arată-i faţa întunecată. Roiul de albine, strună arcului tău, zumzet de mila-mi. Răsari iar, chip de graţie, pune cucul dulce a revesti iubirea. N-am pace, o, Amor, mai tremurând cu capul plecat vechi, ascunse mângâieri dintre noi. Meşter amorului, port florile-ţi, iar tu nevăzut. Vino să-mi termini culoarea piciorului. O să-ţi vin pe genunchi în cer, lăcustă pe rug. O, vrutule, c-aş fi rămas reproşându-mi-se. Cum să te împodobesc, plecatule în altă lume, din trup, din viaţă?

 

Unde ţi-e prietenul Madhu, încântarea inimii tale, înfloritorul de arc? O, vai şi el să fi fost trimis la drum de Shiva? Cu inima sfâşiată de strigătele ei de jale, săgeţi înveninate, Madhu  se arătă dinaintea atotîndureratei Rati, a o alina. Zărindu-l, ea plânse amar şi-şi izbi pieptul să-l spargă, spunând, Uite, o, Vasanta, ce a rămas din prietenul tău. Cenuşa asta, pestriţă porumbiţă, fir cu fir o suflă vântul. Acum revelează-ni-te, o, Amor. Acestui Vasanta îi e dor să te vadă. Iubirea bărbaţilor o slăbi către femei, nu pentru un prieten. Prin ăst fârtat al tău, lumea toată, zei şi demoni, a arcului tău împărăţie, coardă tulpina lutusului, florile săgeţi. Dus ţi-e prietenul, nu se întoarce, lampă suflată de vânt. Cum eu aş fi mucul învelit în mizer fum. Lăsându-mă, pe Kama ucigând, soarta a făcut doar jumătate măcelul, când falnicul arbor e frânt de un elefant, liana lui se prăvăleşte.

 

Astfel, datoria asta către un prieten  împlineşte-o, rogu-te, trimite-mă, de sunt sfârşită, soţului meu, punându-mă pe rug. Lumina lunii trece cu luna şi fulgerul se stinge cu norii. Femeia are de mers pe calea pe care a plecat bărbatul, şi lucrurile fără fiinţă o fac. Ungându-mi ţâţele cu cenuşa trupului iubitului meu, îmi voi da trupul focului ca pe un pat de frunze tinere. O, blândule, ne-ai ajutat ades să ne facem pat de flori, acum ridică-mi iute un rug, pentru asta îmi împreun mâinile în rugă. Apoi, prin fluturări ca ale vânturilor de miazăzi, iuţeşte focul pus mie, să ardă la repezeală: îţi e, în adevăr, ştiut că Amor fără mine nu poate o clipă trăi. După ce ai făcut-o, dăruie-ne o mână de apă la amândoi; prietenul tău, împreună cu mine, vom bea-o neîmpărţită în lumea venitoare.

 

O, Vasanta, la privegiul lui Kama, dă un fir de floare de mango, frunze tremurătoare, drag prietenului tău. O vorbă, în cer spusă, o alină pe Rati, astfel pregătită să-şi lase viaţa, precum primii stropi peştele din balta seacă: O, tu, soaţa zeului cu armă floare, soţul nu-ţi va mai fi mult de neatins, ascultă cum veni lăcustă în para din ochiul lui Shiva. Prajapati pofti la fie sa , aprins de Kama; curmându-şi pornirea, îl blestemă pe Kama ce astfel roada şi-o culese. Când Shiva, cu ochi buni văzându-i nevoinţele, pe Parvati o va duce la altar, iar binecuvântat, chipul lui Amor va reîntruchipa. Astfel grăit-a Brahma, întru Dharma, slăbind blestemul lui Amor: nevoire şi norii dau şi fulger şi apă. Astfel, femeie dulce, păstrează-ţi corpul, cu soţul iar a se uni: la vremea ploilor iar curge râul băut de soare. Astfel o nevăzută fiinţă întoarse pe Rati din gândul morţii, iar Primăvara Vasanta o alină cu vorbă bună. Atunci soţia lui Amor aştepta sfârşitul nenorocirii ca luna împălezită de zi aşteptând noaptea.

 

Parvati, speriată cum Shiva arse pe Amor de faţă cu ea, îşi blestemă frumuseţea, răsplată de noroc iubitului. Vru să-i rodească frumuseţea prin nevoinţe, intră în samadhi, potrivă iubirii şi soţului. Muma sa, Mena, grăi: floarea de shirisha poate ţine o albină, nu o pasăre. Tatăl o lăsă pe un vârf plin de păuni. S-a înveşmântat în scoarţă şi iarbă, de-ar fi durut-o înainte  şi o floare picurându-i din plete. Puii de căprioară îi mâncau din palmă, ochi în ochi, înţelepţi veniră s-o vadă în rugăciuni, dumbrava se făcu sfântă, cu poame pentru oaspeţi şi focuri rituale în colibe noi din frunză. A intrat în şi mai grea ispăşire, arsă de soare şi focuri sacrale, hrănită de lună. Picătură pe geană, pe buză. Noaptea, în pat de piatră sub fulgere. Vîntul viscolea zăpada despărţind perechea de păsări chemându-se. Mânca frunză, ispăşind tapas ca aspri anahoreţi.

 

 În pădurea ispăşirii ei, se ivi un ascet în piele de antelopă, cu toiag şi voce plină: Lemnul de jertfă şi iarba kuşa pentru sfintele rituri sunt de găsit pe aici? Apa ţi-e bună pentru baie?De tine udate înfrunziră lianele purpurii ca buza ta nemaidată cu alaktaka? Ţi-e mintea la puii de căprioară cu ochii ca ai tăi? O, Doamnă din Munte născută, frumuseţea nu duce în păcat dacă pe tine şi asceţii te imită. Ai ales Dharma, fără gând la Artha şi Kama. Prieteni după şase vorbe, ori şase paşi, te întreb, născută în familia lui Brahma, în frumuseţe şi belşug, trup fraged, ce altceva ţi-o răsplăti ispăşirea? Ţi-ai lăsat podoabele tinereţii şi ai îmbrăcat scoarţa bătrânilor. În van ai căuta cerul, doar tărâmurile tatălui tău sunt ţara zeilor. De vrei să afli soţ, opreşte-ţi nevoirea, o nestemată e căutată, nu ea caută.

 

Vrutul tânăr ţi-o fi văzând cu inimă grea pletele plecate pe obraz, pe cine n-ai durea astfel arsă, ca luna pe zi, prea mândru de frumuseţea-i să nu-ţi vină iubitul dinaintea ochilor cu sprâncene arcate, o, Gauri, cât te vei mai schingiui, cine e acela? Sfiită, ascultându-l, ea se uita la prietena de alături, cu ochii fără colir, iar aceasta grăi: o, înţelepte, doamna voieşte soţ de nefermecat, de-a străpuns-o pe ea săgeata căutându-l, îndrăgostită în lacrimi, aiurând: unde te duci, gât de azur, înconjurându-l în închipuire, îl pictează, i se roagă: ştii tot, nu şi pe roaba iubirii tale, şi astfel veni cu noi în pădurea nevoirilor. Pomi sădi, roadele martore fură ispăşirilor ei departe de rod. Nu ştiu când de prietena noastră nevoitoare  s-o îndura acela ca Indra plouând pământul.

 

Ascultând-o pe aceea şi ştiind secretele inimii lui Parvati, frumosul brahmacharin o întrebă de-i aşa pe Uma. Din greu vorbi a muntelui fiică:  O, tu, măestru întru Vede, adevăr auzit-ai. Ascetul: Maheşvara iubeşte piaza rea, cum de-l vei fi dorind, cu braţ încolăcit de şerpi, mătasea ta cu lebede lângă un elefant de sânge, piciorul tău pictat cu alaktaka a păşi  prin palat ori prin cimitir cu păr de hoit, de neagonisit cenuşa de pe rug, şi te-or râde oamenii după nuntă. Ochi monştri, fără obârşie, îmbrăcat în pustie, o, tu cu ochii de gazelă, ce, dintr-un soţ, poţi afla la cel cu trei ochi? Întoace-ţi inima de la ăst rău dor, nu irosi vedice rituri pe un ţăruş din cimitir. Ea-şi tremură încruntată răspunsul: Nu-l ştii aume pe Shiva; îl greşeşti nici ghicindu-i măreţia, piaza bună e a neliniştitului de prăpăd şi avere, el ţine lumea şi nimic nu-şi doreşte, sărac – izvor al bogăţiei, sălaş având în locul morţilor – stăpâneşte cele trei lumi, grozavă înfăţişare – chemându-se Shiva-blând-chip, nimeni nu-l cunoaşte în adevăr pe purtătorul de trident.

 

Nu-i poţi pricepe chipul, ce-i al universului, cu podoabe îngemănat ori cu şerpi, în valtrapuri de elefant ori mătăsuri, pe creştet cu un ciob de ţeastă ori cu luna. Firul cenuşii de pe rugul morţilor se sfinţeşte în atingere cu trupul său, cei din cer le dansează peste capete. Indra, călărind elefant în călduri, atinge cu creştetul piciorul celui fără avere mergând pe bivol. Tu, cu suflet pierdut, ponegrindu-l pe Domnul, încă ai spus un lucru bun – cum i s-ar şti obârşia de-i e părinte însuşi lui Brahma cel-în-sine. Destulă vorbă, fie ce-ai auzit, inima cu iubire i-o dărui. O, prietenă, nu-l mai lăsa să vorbească, păcătos e şi cine-l ascultă, altfel mă duc de aici. Şi cu scoarţa lunecându-i de pe piept o porni – ci Dumnezeu cel cu bivol, arătându-şi chipul de adevăr, o ţinu cu un surâs. Ea cu piciorul ridicat să calce nu ştia să meargă ori să stea, râu întrerupt de un munte. O, tu, cu svelte mădulare, rob îţi sunt, dobândit de ale tale nevoiri. – cum Dumnezeu-cu-luna-pe-creştet grăi astfel, ea-şi uită de ostoirea de la nevoiri, oboseala şi o învigora a rod.

 

Pe urmă Gauri trimise prin surată  vorbă lui Shiva: Stăpânul munţilor m-o da, lui cere-mă. Promiţând – aşa va fi -, pedepsitorul lui Amor cheamă, în gând, pe cei şapte înţelepţi  luminând cu aurele lor cerul. Cu ei se vădeşte şi Arundhati – ochii la picioarele soţului ei: şi mai mult îşi dori Shiva de soţie pe Parvati, bine augural religiei – mintea lui Amor prinse a spera. Ce încântare să-ţi fi amintit de noi, tu, cea mai binecuvântată dintre fiinţe, suflet tuturor creaturilor întrupate, ce avem de făcut?  Zeul cel mare răspuns-a, prin raze: zeii copleşiţi de duşmanii lor mi-au cerut să am un fiu, ca un nor însetatelor păsări. Astfel doresc să-mi fie soaţă Parvati, pentru un fiu, precum jertfitorul strânge lemne arani pentru focul sfânt. Voi să o cereţi muntelui Himalaia pentru nunta cu mine. Să meargă şi reverata Arundhati.

 

Bine, spuseră, şi ajunseră în capitala Oshadhiprastha, răsădită Alaka, pe Gange, bijuterie fortificată, cu elefanţi şi lei şi cai Bila, cu Yakshas şi Kimpurushas pereche zânelor silvane, unde tamburinele bat între trăznete, copacii flutură steaguri, cristele înfloresc stele, amorezii nu ştiu de întunericul nopţii, tinereţea e ultima vârstă, nici un distrugător decât Amor. Ajunşi în palatul Muntelui, înţelepţii semănau reflexelor solare în apă. Cu buze minerale, braţe brazi, piept de stâncă se vădea a fi Himalaia, care, împreunându-şi mâinile, le vorbi înţelepţilor aşezaţi în scaune de trestie: vederea voastră bună îmi este ca o ploaie fără nor, un rod fără floare, mă simt luminat din neştiutor, aur din fier, or ca suit în cer de pe pământ, de-acum creaturile mă pot căută a se curăţi, ca pe un sfânt – doar Gangele şi spălătura picioarelor voastre mă sfinţesc, trupul ce mi se mişcă vă e servitor, cel nemişcat vă stă sub picioare.

 

Întinsele-mi mădulare nu ajung bucuriei că mă onoraţi, văzându-vă mi se spulberă întunericul din peşteri şi din suflet, n-aveaţi la ce veni, decât să mă purificaţi, vă ascult orice poruncă, eu, soaţa, fiica – viaţa familiei noastre. De două ori acestea se auziră, cu ecoul de prin caverne. Înţelepţii îndemnară pe Angiras să vorbească: mintea şi vârfurile îţi sunt asemenea, nemişcat Vishnu, Ganga, Hari, Meru – iată ce ne-a adus la tine. Al lunii pline domn, numit şi animan, ce ţine lumea, trăind în inimă, neînfricat de altă naştere, Şhiva însuşi îţi cere, prin cuvintele noastre, fiica. Vei face bine cu el a-ţi uni fiica precum înţelesul cu vorbele, pentru că o fiică dată unui soţ bun nu e spre părere de rău unui tată.. Celor mişcătoare şi stătătoare ea fie-le mamă, pentru că Shiva este tatăl universului. Zeii plecaţi dinaintea celui cu negru gât atingă apoi piciorul ei cu razele de pe creştete.

 

Uma este mireasa, tu cel ce o dă în căsătorie, noi o cerem, iar Shiva este ginerele. Fii, astfel, tată pentru tatăl universului, ce nu laudă pe nimeni şi e lăudat de toţi. Pe când cerescul înţelept astfel grăia, Parvati, lângă tatăl ei, număra petalele lotusului, privind în jos. După ce s-a uitat la soaţa lui, Mena, care încuviinţa, Muntele spune: Fata mea, eşti dată ofrandă lui Shiva; iar către înţelepţi: vi se pleacă soaţa zeului cu trei ochi. Arundhati o luă pe genunchi, îi lunecaseră cerceii când se plecase, mumei plângând îi spune de ginere că nu mai are altă soaţă, auspiciile hotărăsc nunta peste trei zile, înţelepţii plecară. la Shiva, îi spuseră, şi zburară în cer. Domnul creaturilor este nerăbdător a se uni cu fiica Muntelui, zilele-i trec din greu şi atotputernicului, dar celui de rând.

 

Himalaia e o casă, cerul pe pământ, Uma în mătase şi sunete de turyas, din cap până în picioar înflorată de neveste, cu tilaka pe frunte de la muma Mena. În Kailasa sfinte mume îl podobesc şi pe Shiva, albă cenuşa, nestemaţi şerpii, piele de tigru pe spinarea bivolului Nandi, văzută Kali cu albe cranii haină, Ganga, Yamuna, Brahma, Vishnu, Indra. Zei şi munţi se întâlnesc la nuntă, în Himalaia. Femei-ferestre la vederea zeului. Miremireasă. Aruncă orez în foc-martor. Brahma: fii mama eroului. Lakshmi îi umbreşte cu umbrelă de lotus. Sarasvati laudă ginerele  pur gramatical, iar mireasa în simplă limbă. Se joacă şi o operă cu sentimente-moduri muzicale, gesturi de dans. Kama, iar în trup, săgeata îngăduită şi de domn. Zeii se duc, Shiva o face să râdă pe Parvati în camera nupţială. Ea, frică şi amor, ochi închişi, sărut, nu muşcătură, zârieturi nu rană, invăţăcea lui Shiva şi Patimii o sută şi cincizeci de anotimpuri.

 

To die for Sanskrit. Pete roşii pe pielea elefanţilor de 50 de ani.. Muzica vântului prin bambusul găurit. La o jertfă, Daksha nu şi-a chemat fiica, Sati, nici pe soţul ei, Shiva; ea s-a dus, totuşi, iar pentru că nu a fost băgată în seamă s-a aruncat în foc. Donizetti: La San Carlo se reprezintă în seara aceasta  Bianca e Gerardo a compatriotului nostru Bellini, prima producţie frumoasă, frumoasă, frumoasă… chiar prea frumoasă, şi eu îmi voi da seama de aceasta peste cincisprezece zile, când se va reprezenta opera mea. Medeea. Operă în trei acte. Muzica de Luigi Cherubini, pe un libret de Francois Benoit Hoffman, după tragedia lui Corneille. Premiera a avut loc la 13 martie 1797, la Paris. Personajele: Medeea (soprană); Iason, soţul ei (tenor); Creon, regele Corintului (bariton); Glauke, fiica lui (soprană); Neris, confidenta ei (mezzo-soprană). Sclave, însoţitoare, argonauţi. Tangoul tigrului. Roman-operă în patru acte şi arii separate. Muzica de Vasile Menzel, pe un libret de George Anca, după Kumarasambhava de Kalidasa, mituri de Elena Niculiţă-Voronca şi Tudor Pamfile, e-mail de Ivona Pop. Premiera: Râmnicu Vâlcea, 2005/2006. Peronajele: Borges (bariton); Suedeza (alto); Shiva (bas); Parvati (soprană). Sfetnici, enoriaşi, avataruri.

 

Carmen Sylva: L’amour.  I. Les enfants de l’amour sont generalement beaux et intelligents. Quelle critique de nos menages modeles!. II. Le soleil est premier amoureux de la fleur. Pour les jeunes filles, le soleil est quelquefois une lampe a demi eteinte. Comment voulez-vous qu’elles s’epanouissent? IX. L’amour maternel est un instinct; mais il y a des instincts qui ont un souffle de divinite. X. On devient pas mere; on l’est de naissance. La famille  nombreuse satisfait la vocation; elle ne la donne pas.  XI. Une maison sans enfants est comme une cloche sans battant. Le son qui dort serait bien beau, s’il avait quelque chose pour le reveiller. XIII. Le chant du rossignol et le miaulement des chats sont deux manieres d’exprimer le meme sentiment; mais, entre eux, ils ne se comprennent guere.

————————–————-

Dr. George ANCA

(Imagine sursa Wikipedia)


Etichete: