Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TRADIȚII » CRĂCIUN » GHEORGHE A. STROIA: DORINȚE DE CRĂCIUN

GHEORGHE A. STROIA: DORINȚE DE CRĂCIUN

Ce mi-aș dori eu, astăzi,

române, de Crăciun?

să ai în suflet cerul

și să devii mai bun,

să fii mai harnic,

mai cinstit, curat,

să spui mereu doar

adevăru-adevărat.

 

Iar de nu știi, să-nveți

necontenit ce-i mila,

să faci doar lucruri bune,

nimic să iei cu sila,

să ai tot timpu-n gând

pe-nstrăinatul frate,

iubirea ta să-ți fie

doar cinste și dreptate!

 

Să fii mereu acolo,

nevoie e de tine,

să fii atent, cu grijă,

de vrei să-ți fie bine,

să ai pentru cei dragi

un cult de fericire,

ca să-ți aduci în viață

momente de iubire!

 

Să-ți crești copii-n pace,

răbdare și-adevăr,

să le-amintești Căderea

ascunsă într-un Măr,

să depărtezi minciuna

de firea lor curată,

să le sădești în suflet

dragostea fără plată!

 

Să-i faci să te adore,

părinte iubitor,

în fiecare clipă,

nu doar pentru-ajutor,

să-și construiască viața

prin muncă, nu avere,

să le câștigi respectul,

iubirea nu se cere!

 

Tu, românașe drag,

plecat spre zări mai bune,

să nu-ți uiți Satul, Țara,

Pădurile străbune,

să nu uiți nici Izvorul

ce setea ta o-adapă,

s-asculți Colinda vie,

ce lângă brazi te-așteaptă!

 

Să vii mai des pe-acasă,

s-aduci doar alinare,

căci nu plătești cu bani

atâta frământare,

nici darurile scumpe

nu-nlocuiesc un zâmbet,

nici haina de-mpărat

nu stinge-un dor, un plânset!

 

De tine, nevoie e aici,

lângă părinți bătrâni,

să dăruiești respectul

ce-l dai către străini,

să-ți amintești că-n vene

îți curge al lor sânge,

să le asculți durerea

și inima cum plânge!

 

Să fim cu toți acasă,

în sacrul nostru plug,

să ne trimită Domnul

iertare și belșug,

s-aducă sănătate,

voință și putere,

iar viața să ne fie

ca stupul plin de miere!

 

Și dăruiți Lumină

la toți ce vor să fie

cu voi în sărbători,

aici și în vecie,

să fiți voi înșivă Credința,

Pacea, Bucuria,

să nimicim păcatul

și s-alungăm mânia!

 

Gheorghe A. STROIA

Slobozia de Urechești, Bacău

 

SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE, CU LUMINĂ ȘI PACE! CRĂCIUN FERICIT!