Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Simon JACK: Bucăți de cer (poeme)

Simon JACK: Bucăți de cer (poeme)

Sunt bucăți de cer care nu ne aparțin
poate doar
tâmplelor fără cranii,
căuzașii ordinului de fier știu bine a construi
fortărețe în aerul înalt
unde își fac cuiburile păsările din prima zi
făcută de dumnezeii nepriceperii
de gol…
bucăți de cer
orânduiesc rostirea cuvintelor
cu apostrof-chenar,
ele sunt limbajul analfabet al lăcustelor
ce trăiesc între curcubeiele pustnicilor
care se hrănesc c-un pumn de apă,
cinstire lutului ce sprijină
sudoarea osului lor,
bucăți de cer sunt de fapt
alte meridiane ce trec prin suburbii
celeste,
acolo se cântă tăcerea artificiilor aprinse
in neoliticul dintr-al doilea eden
unde oamenii erau dinaintea timpului,
ceva asemănător cu o efemeridă
trăită cognitiv într-un zbor intuit,
bucăți de cer
ofrandele mireselor semiramidelor
subacvatice, pudoarea reclădirilor din
botezul pietrelor cu sărutul îngerilor statui,
mirii…
acele tâmple care nu aparțin nici măcar
gândului de a porunci să fi adierea unui
nimb deasupra unei picături
de eternitate,
bucăți de cer, insomnii în moartea clinică
a unor ploi ce va să ude cranii de
imponderabilitate colorată…

 

 

Să fi avut…

 

nu știu să fi avut
lătratul câinilor în sânge când mă lătram
stelelor în (de) lăsare,
legam și leg pripoane-n slugi cu visul greu
in așteptare, apoi
cuminte prin pământ le dumicam tributul
fac iar din brazde tot oftând
umbrarul vetrelor din grâu uscat și plămădiți
din vânturi,

să fi avut măcar odată
o talpă cu potcoavă,
aș fi cuprins întregul câmp la asfințit în zare
cu herghelii de roibi croind din maci
oglinzi la brâu flăcăilor încălecați pe-un
roșiatic foc de vară,

tu-mi strigi să fi avut tăcerea mea Orfeu
ce-ți duplică fantasme,
arareori când taci vorbești încărunțind
de dragul unui eu la glezna ta în mers
acrilice orgasme,
ne vom spăla pe mâini
in ceasuri cu cortină
de-aluviuni ce duc în sus trupeasca uniune,
să fi avut un dram de har din îngerul
pieirii, aș fi trăit murind barbar
pe-o cruce de iubire!

 

 

Nu știu

 

Nu știu lumină la sfârșit
și nici arginți plătiți pe dobitoace,
un fluierat candriu după cocoși
ce strigătul și-l subțiază-n zi
după o noapte,
nu știu, nu pot să-mi pun marama frunții
peste tâmplă
cum nu mă pot visa infern adulmecând
prin rai aripa-mi și părinții,
mă rog în piatră de hotar nerisipind otravă
toți șerpii unui strivit calvar
incătușând sisifi în pantă,
nu știu să mă semnez pe ape, nici amfore
să-mi fac din sete
dar pot să calc odată-n veac în necuvinte
continente…

 

 

Miez de nucă

 

Neîntâmplatul ieri din mâinele străin
dar geamăn cu mine,
e ca un stor tras peste un zid
din spatele ferestrei
din pulpa mărului nemușcat din ultima
poveste voi face un braț brațului tău
să mă apuci când n-oi mai fi
cu neființa ta în amândoi
cu pocăință,

stăm ferecați în jadul pietrelor de gând
pe-aceiași paralelă,
un greenwich molecular bate-n potopul
mâinilor întinse
e amiază lungă-n cerc polar
și ochi furioși stau păsări
intr-o strungă,

numărăm gene boltite peste miei
neîntâmplate iesle argăsesc lumini
nepotolite,
din fuga magilor din pâine nedospită
ne luăm drumeagul unor corifei
ce-au adormit cuminți
in miez de nucă !

 

 

Altă iarnă

 

am revăzut cum lepădasem umărul
nins în albia amazoanelor
cu părul despletit pe arce
de lumină,
in locul lui, umil și îndoit ca fierul pe-o seringă
genunchiul Antarctidei
rănit, în colaps
de solstițiu,
troiene fără margini încătușau ochiul
unui tembel,,acum”
nebunii Andromedei legați în Carul mare
răbdau în crusta setei
cazărmi din ape dulci le închideau strigarea
și tot din golul limbii li se făcea
lemn de gorun,
acum, iubite fără nume te ninge îndărături
pe umbra de sperjur
te simți gonit de cioclii chiori cu barbă,
inger cu amvon într-o speranță
te-nchipui împilat printre bastarduri cu semnul
crucii-n bătături,
ridică-ți sceptrul frunții și fă din gerul minții
un munte fără piscuri,
mit-colind între străbuni când eu eram
un clandestin…prin, altă iarnă!

 

 

Game over

 

la-nceput a fost…
inceputul

se mergea în vârf de aripi
aerul agoniza prin viduri de coapse cu
noaptea sterlină
obrăznicindu-se masculin între
patriarhii juvenile,

atingerea era copil prematur
și noțiunea de poet zbura liberă de postul
moaștelor introvertind
pământul în schele de cașmir,
visul ostenea laolaltă
cu seninătatea arborilor-anacondă
ingerii erau încă pietre,

erau furnicare mamut
pierderea de timp domnea solemn în
tiare de santal, nici nu începuse
să se lumineze în lemnul adumbririlor
că luna plină o luă la fugă,
din ecranele stinse ale televizoarelor
ce implozau profan
in mirosul florilor de portocali!…

 

 

Veșnicia

 

tot ce rămâne veșnic
e de culoare albă
și se amestecă cu pietre de râu ca mai apoi
să se împartă în Duminica Orbului
Iudelor din saivanele dobitoacelor
cu un singur ochi,
celor ce se târăsc li se dăruie mereu
preaasfințitul înhumărilor
in toacă, se leagă de funii matriarhale
prohodul ucenicilor din lemnul porților
ce se deschid în ape,
veșnic e și plușul ghilotinelor
de aer, călăii antreprizelor de eretici
sunt întotdeauna bufoni și poartă roz
in loc de cruci la gât,
știi
veșnicia e palpabilă când te joci în cubul
lui Nichita ori
desenezi cercuri pe ziduri de moloz,
și atunci chiar când ți-e greață
de fapt înrămezi în relieful unei clipe
exonerate din timpul unui asterix
mimat, toată veșnicia unui rege Lear
care trăiește într-un exil prelungit în
insula Paștelui.

————————–

Simon JACK

Israel


Etichete: