Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » Povestire » EMILIA STROE: STRĂINA

EMILIA STROE: STRĂINA

– Săru’mâna, coniță,mi-a murit fata acu’zece ani ! Dă și mie ceva, să mă duc la mormânt, să-i aprinz și io o lumânare !…

Îmbrăcată într-o fustă lungă, neagră, zdrențuită pe margini și o bluză de culoare mai deschisă dar murdară, legată pe cap cu o basma cenușie, femeia care tocmai se adresase celeilalte, numind-o ,,coniță”, mergea sprijinindu-se într-un băț lung, cu picioarele goale pe asfaltul încins. Era o caldură înăbușitoare de vară, căci nu mai plouase de două luni. Femeia denumită ,,coniță” se intorcea de la biserică, unde se pregătise pentru marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, ce avea sa fie a doua zi.

O cunoștea pe femeia aceea amarâtă, căreea îi murise fiica de mai bine de 20 ani, dar pentru ea erau numai 10. De fiecare dată o vedea pe drum sau la poarta vreunei biserici din oraș și tot de atâtea ori îi oprea pe trecători, spunându-le ca fiica ei a murit acu’ 10 ani și că are și ea nevoie de un bănuț. Majoritatea oamenilor nu o vedea cu ochi buni; preoții-nici atât. Ba chiar le spuseseră enoriașilor să nu-i mai încurajeze pe cerșetorii de la porțile bisericilor.  Nu era singura femeie ajunsă în această situație, dar absolut singura careia îi murise fata ,,acu ‘10 ani” și de atunci, viața ei atârna doar de bănuțul pe care i l-ar fi dat ,,conițele” pentru o lumânare la cimitir. 

În ajunul marilor sărbatori, dar și în sărbătorile respective, ea cutreiera întreg orașul, care nu era prea mare; lua la rând toate bisericile, vreo 6-7 la număr, așezandu-se fie la poartă, alături de alți confrați de-ai ei, fie intra in biserică, sprijinindu-se de bățul cel mare și lung, șchiopătând un pic, întinzand mâna dreaptă, și șoptind, ca să nu-i deranjeze pe sfințtii părinți de la slujbă:

-Știți, mi-a murit fata acu’10 ani !  Dați-mi si mie un bănuțt pentru o lumânare la cimitir !…   

    Întalnind-o pe ,,conița” pe stradă, pe căldura aceea toropitoare, se apropie de ea și-i zise:

    -Conița, știi ca fata mea a murit acu 10 ani ! Ma duc si eu la cimitir și n-am un ban !…        

                                                                                                                                                

                                                         

 

    -Vrei să-ți cumpăr o pâine ? o întrebă,,conița”, știind că de câte ori îi dăduse bani, ea își cumpărase băutură, ca să-și înece amarul în ea. 

    -Nu, nu vreau pâine, vreau un cozonac !   Și …un bănuț pentru o lumânare la cimitir, zău, coniță !…

    ,,Conița” intră în primul chioșc unde se vindeau produse de patiserie și cumpără un cozonac pe care i-l dădu amărâtei.  Aceasta vru să-i sărute mâinile pentru a-și arăta mulțumirea ei sinceră, dar,,conița” nu-i dădu voie. Zise:

    -Să fii sănătoasa !  Dumnezeu să te aiba în pază !

    -Săru’mâna, coniță !  Și matale la fel, să fii sănătoasă !  Știi, mie mi-a murit fata acu’ 10 ani !…

    Bucuroasă că primise cozonacul mult dorit, femeia in haine sărăcăcioase se așezase pe scările de la intrarea unui bloc de locuințe și începu să muște cu poftă din el. Un grup de copii în trecere pe acolo o luă în râs: 

    -Hei, ce stai aici și mănânci cozonac ? -îi zise unul mai înfipt. Nu vezi că încurci circulația ?

    -Of, maică, nu vreau, zău că nu vreau să vă încurc din joaca voastră, copilași ! Da’ unde să mă duc și eu, că n-am nici casă, nici masă !… Mi-a murit fata acu ‘10 ani !…

    -Tu ? Ai avut tu o fată și ți-a murit ?  Mincinoaso ! îi zise cu aceeași aroganță copilul care o apostrofase prima dată.

    -Da, maică, am avut o fată și mi-a murit !  Mi-a murit acu ‘10 ani ! Nu mai am pă nimini maică, pă lume !…  Mi-e sufletul pustiu, maică, mi-e sufletul pustiu !…

    -Ce e aia ,,suflet pustiu” ?  Vezi că nu știi să vorbești și pe deasupra, mai ești și urâtă !…

    -Așa o fi maică, dacă zici tu !… Tu știi mai bine ce vorbești, că tu mergi la școală ! Tu ai părinți, nu ești singur ca mine !… Dacă ar mai fi trăit și fata mea…da ‘a murit acu’ 10 ani !                                                                                                                                                                                               

    Copilul cu care vorbise mai nainte avea chef să râdă din nou de ea, dar un altul, 

 

    -Termină, Cosmine !  Tu chiar nu vezi ce amărâtă e ?  Pune-te în situația ei pentru o clipă și ai să vezi ce este suferința !

    -Da’ce dăștept te dai tu, mă’Mario !  Cine te crezi tu, mă’ ?

    -Taci mă’, din gură !

    -Hai mai bine s-o ajutăm cu ce putem și noi !  Uite, eu o să mă duc la buni și o s-o rog să-mi dea o bluză de-a ei curată, ca să se îmbrace !  Nu vezi ce ponosită e asta de pe ea ?

    -Ha, ha râse sarcastic colegul lui de joacă. Pă,i tu chiar crezi ca bunica ta o să facă asta ?

    -Hai sa vedem !

    Cei doi băieți intrară în apartamentul bunicii lui Mario. Acesta îi povesti pe scurt și o ruga să-i dea o bluză de-a ei curată, ca să o îmbrace pe amărâta care se așezase pe scările de la intrarea în bloc și mânca cu o poftă supraomenească un cozonac. Bunica lui Mario îi dădu o bluză albastră, dar se uită pe fereastră și o văzu pe femeia aceea cu haine zdrențăroase de pe treptele de la intrare. O cunoștea, desigur; oare cine n-o cunoștea pe ea ?  Zise:

    -Da, Mario, uite, ia bluza asta de la mine !  Știu, ea mereu spune că i-a murit fata acu ‘10 ani !

    -Și…nu e trist, bunico ?  Cum să-ți moară un copil ?…  Ea zice că are sufletul pustiu !  Cosmin a vorbit tare urât cu ea !…

    Rămaseră amândoi pe gânduri, bunică și nepot. Apoi, Mario luă bluza albastră de la bunica lui și plecă spre femeia cea amărată.  În pragul ușii zise:

    -Bunico, știi ce neagră e la piele femeia aia ?  Parcă are tăciune pe ea !… Oare s-o spăla negreala aia ?…

    -Păi, Mario dragă, asta e culoarea pielii ei !  Așa cum tu ești alb, ea e neagră ! Chiar dacă se spală, tot așa rămane ! 

    Băiatul îi dădu femeii bluza albastră, o mai privi o dată cum mănâncă din cozonacul proaspat și apoi cum se ridică de pe scările de la intrare, își admiră bluza cea noua de pe ea, îsi ia bățul și pleacă mai departe.  ,, Biata de ea” ! îsi zise in gând băiatul. ,,Dacă ar mai fi avut și ea pe cineva pe lume, adică pe fata ei…poate n-ar fi ajuns așa !”

    Străina îsi văzu de drum prin arșița verii și prin praful ce se ridica in urma ei pe străzile unde se terminase asfaltul.  Se apropia de cimitir. Se mai întâlni cu persoane care o cunoșteau. Tuturor le spunea că i-a murit fata acu’ 10 ani și că n-are un bănuț pentru o lumânre la cimitir.  Două femei tocmai se întorceau de la mormânt, cu un coș cu colivă, câțiva colaci și o sticlă mică cu vin. O poftiră să se înfrupte, iar vinul i-l lăsară pe tot. Bucuria ei !  Se așeză pe podețul de la intrarea în cimitir și-l bău ca pe apă. I-o fi fost sete, probabil, sau…cine mai știe, poate …fetei ei !

    Văzu și un copac bătrân care făcea umbră exact la intrarea în cimitir. Se duse acolo și se culcă la umbra lui.  Vinul băut, căldura de afară o făcură să stea câteva ore la odihnă. Oamenii intrau sau ieșeau din cimitir, treceau pe lângă ea, dar nu aveau nicio reacție.  O fetița îi zise bunicii ei:

    -Ia te uită, mamaie, femeia asta bătrână a căzut aici !  Parcă e moartă !…

    -Ei, mamaie, e moartă… de băutură ! zise bunica fetiței. Toată lumea o știe pe amărata asta !  Oamenilor li se face milă de ea, îi dau și să mănânce, îi dau și bani, dar ea preferă să-i bea !

    -Cum adică ,,să-i bea” ?

    -Adică… să-și ia băutură pe ei !  Am zis și eu mai simplu și mai scurt !

    -A- a-a, care va să zică așa !  Ea îsi cumpără băutură pe bani !  Nu știam ! Da’de ce-o fi ajuns in starea asta ?

    -E amărâtă rău, mamaie ! Știu că a avut și ea o fată și i-a murit demult !  De atunci îsi petrece viața pe străzi, pe la ușile bisericilor sau la cimitir, la mormântul fetei ei !

    -Vai, sărăcuța de ea ! Chiar așa, n-o poate ajuta nimeni ?

    -Lumea îi dă , îi dă fiecare cât poate, cât are !…

    Tot vorbind, bunica și nepoțica observară că femeia aceea amărâtă și căzută se ridicase, își luase bățul și, șchiopătând  pornise pe aleile cimitirului, năpădite de iarbă, în căutarea mormântului fetei ei, celei moarte,,acu ‘10 ani”. Ajunse și la mormânt.  Iarba crescuse pe el înaltă și deasă, acoperind crucea de lemn, bătută de ploi și vânturi, încât nici nu ziceai că acolo ar fi fost cruce.  Se așeza din nou, la picioarele crucii fetei ei, se așeza ca și cum ar fi ajuns acasă, să se odihnească. Se culcă pe iarbă cu fața în sus, spre cerul albastru, fără niciun nor.  I se păru că seninul cerului se desfaceîin două, iar la mijloc apare o ființă omenească, o împărăteasă frumoasă, purtând pe cap o coroana de stele și îmbrăcată în lumini de fulger. Într-o mână, împărăteasa ținea un prunc, iar in cealaltă era însași fata ei, care murise ,,acu’ 10 ani “ ! Ce să fi însemnat această vedenie ?  se întrebă femeia amărâtă, așezată pe patul de iarbă verde, de la mormântul fetei ei. Nu cumva Maica Domnului, în bunătatea și mila ei față de toți umiliții acestei lumi, îi apăruse ca o icoană vie, pe cer, nefacută de mâna omenească ? Nu cumva i se rupsese sufletul văzând suferința ei neânțeleasă de nimeni, drumul și oboseala ei până la cimitir, ca să vorbească cu fata ei, cea disparută din această viață ,,acu ‘10 ani “ ? Maica Domnului, doar ea ii dăduse un răspuns, deschizând cerurile și ivindu-se, cu pruncul său cel sfânt în brațe, dar și cu fiica ei, uitată de toți. 

    Lumea nu-i dăduse întodeauna bănuțul pe care ea-l ceruse, sau daca îi dăduse, ea nu știuse ce să facă cu el.  Vinul, coliva, cozonacul primite ca ofrandă sau milostenie se risipiseră în fața acestei imagini apărute special pentru ea ca să o liniștească și să-i amintească de fapt, că fata ei, cea moartă ,,acu’ 10 ani” era bine acolo unde era, sub obladuirea sfinților și a luminii ce începea de deasupra mormântului, ajungând până sus în cer. Femeia întinse mâna ca și cum ar fi vrut să o prindă pe fata ei, să i-o smulgă Maici Domnului și în același timp sa-i mulțumească pentru grija pe care o avusese de fata ei. Apoi se răzgândi. Ce-ar fi putut să-i faca ea, dacă Maica Domnului i-ar da-o înapoi ?  Unde sa o fi dus ? Așa era grija ei de mamă, să vină la cimitir. Și, ca si acum, o va vedea alături de Maica Domnului și de Fiul e ce-l Sfânt, exact aici, lânga crucea bătută de vânturi și ploi. Icoana din biserică se mutase la cimitir, deasupra unei cruci vechi, pe cerul senin, fara nori.

    Femeia amărâtă, multumită de întalnirea cu fata ei și cu Maica Domnului, se ridică de pe iarba deasă și înaltă, își luă bățul și o porni spre casă, cu mersul ei șchiopătat și cu aceleași cuvinte adresate celor pe care-i întalnea pe drum: ,,săru’mâna, dă și mie un bănuț, că mi-a murit fata acu’ 10 ani”!

Emilia Stroe, nov. 2019, Alexandria


Un comentariu

  1. admin

    E foarte frumoasă povestirea, autoarea prezintă viața în culorile și nuanțele ei speciale: unii sunt bogați, alții săraci, unii milostivi, alții săraci la suflet. Povestirea e o lecție de viață, care ne reamintește cuvintele cuvioasei maicei noastee Paraschiva: „Cel ce dă, să dea ca și cum ar lua, și-i va folosi”. Fiți blânzi și curați cu inima, de vreți să moșteniți pământul!…

Comments are closed.