Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » Violeta Cuțurescu-Urdă: Iacta alea est

Violeta Cuțurescu-Urdă: Iacta alea est

Totul părea o scenă de teatru, într-o magazie părăsită, cu grinzi putrede…

− Bă, dacă te spânzuri, trag!! strigă aproape fioros agentul de pază Cezărică Calbreaz, cu arma din dotare îndreptată amenințător către împricinat.  Scotocise prin memorie după niște expresii latinești potrivite cu care să-și intimideze adversarul, dar în afară de “coitus interruptus” nu-i prea venea nimic pe limbă…

Bietul om, prins în flagrant, într-o mână strângea corpus delicti, adică laţul funiei cam destrămate, iar cealaltă mână o ţinea pe frunte, vrând parcă să-și oprească sprâncenele pornite-n sus,  către o perplexitate de bun-simț.

Trupa de comando, reprezentată momentan de susnumitul Cezărică, de la firma „Kamikaze Sictirity”, fusese antrenată îndelung pentru  asemenea tip de ambuscadă și nu putea să dea greș (deși, la drept vorbind, în felul acesta i se încălca omului libertatea de a-și alege moartea). Însă, culmea probabilităților, amărâtul care tocmai voia să-și curme zilele nu era fitecine, ci însuși oratorul boschetar titrat Demostene Gogoneață, sătul de viața asta făcută din vorbe. Așa că replica veni resemnată:

− Ave Caesar, morituri te salutant!

„Bă, de unde-o ști ăsta cum mă cheamă, dacă-s incognito? Poate era mai eficient totuși un dres 100 den…”, își zise în gând Cezărică, întinzându-și cagula improvizată pe fățău. „Mai bine mă fac că n-am auzit și nu pun botul la diversiune”.  Presupunea el că asta era o condiție sine qua non a reușitei în comando. Așadar, după ce înjură de alma mater, schimbă repede macazul:

− Hai, bă, carpe diem! Că viața trebuie trăită…, adăugă victorios, mândru că-și amintise brusc  sentința latinească însușită la cursurile pentru brigada antitero de amatori, cu frecvență redusă, absolvite magna cum laude. Mintea lui nu era chiar tabula rasa.

O vita, misero longa, felici brevis! oftă oratorul din rărunchi.

− Lasă, bă, că cică mărimea nu contează! Ia zi, mai bine, de ce voiai să-ți întrerupi curriculum vitae?

(Se vede treaba  că Căzărică exersa cu brio tehnicile de negociere și pe cele psihologice învățate la curs). Pentru credibilitate, își ridică ciorapul de pe față. Gogoneață se destăinui:

− Of, la omul sărac numai păduchii trag. Iaca, testimonium pauperitas (zicând  aceasta, se scărpină sugestiv în creștetul capului, punct de regrupare pentru toți acei cavaleri ai ordinului sărăciei). Nu de moarte mi-e teamă, ci de mizeria vieții. Mortem timere crudelius est quam mori.

−Ai?… Aaa, păi da, memento mori. Dacă ai ținere de minte; dacă nu, trăiești bine mersi…

− La ce bun să mai trăiești? Mors ultima ratio.

− Știi ceva? Că tot ai adus vorba de rație, mie mi-e cam foame.

 − Idem, bre.

− Bănuiam eu. Hai, bă, că habemus papam!… spuse râzând Calbreaz și scoase ad hoc dintr-un buzunar al salopetei de camuflaj o ceapă de apă și un pachețel învelit într-o hârtie de ziar  pătată de grăsime. Ochii lui Demostene străluciră plini respect şi de recunoștință, chiar ca la vederea Sanctității Sale.

 − Divide et impera! declamă sec și sparse ceapa în pumn.

Apoi începură amândoi să înfulece feliile de salam tăiate grosolan cu briceagul.

− Aut vincere, aut mori, spuse molfăind cel mai flămând dintre oratori.

− Păi da, că era să fie un „out” direct pe lumea ailaltă. Viața e un meci, bă!  Acum realizezi că pierdeai scorul?

− Deh, erare humanum est. Primum vivere, deinde philosophari. Dar deocamdată, festina lente!

− Mhm, festin, festin, da’ parc-ar merge și ceva udeală, nu?

− Non multa, sed multum!

− Ei, nu mult, da’ un pic n-ar strica…

− Ehe, in vino veritas, da’ asta-i rara avis, bre, concluzionă Demostene, mulțumindu-se să-și sugă măselele.

− Mda. Plus că io-s în timpul misiunii și e cam interdictus. Asta e, dura lex, sed lex… Așa-i că te-a mai optimizat oleacă haleala?

− Îhî. Și conversația… Gaudeamus igitur, bre! răspunse înviorat Gogoneață.

− Hă, hă, veni, vidi, viciu!

− Auzi, da’ văd că o rupi un pic pe latineşte, cum se face?

− Păi, băă, se face la cursurile de dezvoltare multilaterală! Cum altfel să devii „latin-lavăr” dacă nu bungheşti ceva limbi de-astea? În plus, „lavăr” vine le la “lavă”, adică pasiune, pricepi? E o… asta… ăă… un stil de figură, bă!

− Mhm, încuviinţă Gogoneaţă, deşi pentru el nici „ focul ei de sărăcie” nu era o figură de stil, ci un stil de viaţă…

− Acu’ ce zici, te fac o tablă?

Calbreaz cotrobăi într-un ungher și scoase de sub niște lăzi o cutie roasă, înăuntrul căreia se auzeau zăngănind piesele și zarurile.

− Hai, iacta alea est!

Într-o  magazie părăsită, cu grinzi putrede, printre nişte lăzi păzite cu responsabilitate, răsunară zarurile. Şi astfel, soarta unui sărman sinucigaș fu pecetluită prin întoarcerea la cele ale vieții, cu albe și cu negre.

Acta est fabula!

———————————-

Violeta Cuțurescu-Urdă

8 ianuarie 2020


Etichete: