Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » SERGIU MARIAN GĂBUREAC: ALOCAȚII PENTRU COPII nu PENSII SPECIALE

SERGIU MARIAN GĂBUREAC: ALOCAȚII PENTRU COPII nu PENSII SPECIALE

Dintotdeauna Sărbătorile, prea sărbătorite zile în șir, up gradate de guvern în mod obiectiv, mi-au creat și o oarecare stare de disconfort, deși regia televiziunilor mioritice mi-au dat senzația unei Românii într-o continuă petrecere. Realitatea înconjurătoare arată, însă, o altă imagine. Tristă. Într-o metropolă ca Bucureștiul, sunetul strident al sirenelor de serviciu (SMURD&Co) m-a determinat să mă întreb de ce se ghiftuiește românul la sărbători ? Fiindcă o duce bine în restul anului ? Îngurgitarea fără măsură a produselor și lichidelor tradiționale a umplut spitalele și așa suprasolicitate.
În lipsă de subiecte, deși ele există dar nu fac rating, jurnaliștii au mers tot pe accidente tragice, cazul traseistului Chițoiu sau biata pacientă incendiată accidental la Spitalul Floreasca ținând afișul zile întregi. Au urmat incendiile devastatoare (pe la noi sau pe la alții), înghesuiala „tradițională” pentru aghiazmă la Patriarhie și, bineînțeles, ce-au mai făcut cocalarii locali sau internaționali. Cu caii sau cu bmv-urile lor de meleone. A, uitasem, de monstrul Dincă de la Caracal care ne ține de jumătate de an cu sufletul cu noi declarații.
← Asta să fie România, cum scrie Costică !?!
La nivel planetar a avut grijă Donald să ne asigure focul de artificii fără să scoată un ban din buzunar, spectacolul fiind asigurat de oamenii lui Soleymani death. Terorist mondial cu vechi state de serviciu. Acum, e drept, rachetele iraniene nu i-au găsit acasă pe destinatarii anunțați preventiv, dar babele planetei s-au îngrozit. Din filmările vizionate, mi-am dat seama că cei de la Hollywood sunt totuși greu de egalat. La iranieni, mai mult fum decât efecte. Să vedem cum continuă serialul ! S-ar putea ca prăbușirea avionului de pasageri ucrainian să fie o victimă colaterală, iranienii refuzând predarea cutiilor negre !
Mai spectaculoase și totodată cu adevărat tragice sunt imaginile din Australia. După ce că au abia 9% din întreaga suprafață a țării (7,6 milioane de km2) cu păduri, 1% e deja scrum. De vină ar fi și ecologiștii ? Pare incredibil, tocmai luptătorii pentru păstrarea mediului natural să fie cauza !?! Da, deoarece au ignorat practicile de secole ale aborigenilor de întreținere a pădurilor prin incendierea controlată a straturilor de frunze de palmier ce au atins mari grosimi. Ele fiind uleioase au contribuit la extinderea rapidă a focului. Cel care o ia în barbă, firește, e primul ministru. Pe fondul imaginilor apocaliptice titlul acordat de idiot pare doar un alint. Va urma !
Gata ! Să revenim la ale noastre ! După cum vă amintiți anul s-a încheiat cu promisiunea guvernanților de a continua aplicarea programului de guvernare în același ritm ca în primele două luni.
Lumea e nerăbdătoare și vrea minuni în fiecare zi din partea noului guvern. Anul 20 20 a început cu semănatul lui Ludovic pe la Uniunea Europeană și cu sorcova pe la nemți a președintelui Iohannis. Peste tot au fost întâmpinați cu bucurie și bunăvoință. Ceea ce e cu adevărat important este sprijinul total în reformarea a ceea ce trebuie reformat în România. 
 Văzând că pesediștii pun tot fel de piedici în calea reformelor, liberalii au luat taurul de coarne și și-au asumat răspunderea pe o seamă de proiecte cuprinse în programul de guvernare. Pentru prima oară după ani și ani, România are bugetul promulgat la începutul anului. Astfel nu se va mai ajunge cu aprobarea bugetelor locale pe la mijlocul anului.

Acum se pregătește o nouă asumare guvernamentală pe subiecte extrem de fierbinți: eliminarea pensiilor speciale, alegerile în două tururi pentru primari și alegeri anticipate la parlamentare odată cu cele locale.Iată ce mai vrea Liliana →

Interesant nu se aude nimic cu aducerea Parlamentului la numărul de 300 de aleși cum a votat poporul la referendum !
După cum știți s-a votat la propunerea PSD dublarea alocațiilor pentru copii. Asta după ce bugetul fusese deja elaborat. Mai mult nici nu s-a arătat sursa de finanțarea așa cum se procedează de obicei și cum au făcut liberalii cu un an înainte pe aceeași temă. Gaura de șase miliarde e greu de acoperit, dar tot un lider liberal a găsi soluția. Eliminarea pensiilor speciale, contestate pe bună dreptate de 91% din respondenții la un recent sondaj, și finanțarea proiectului cu dublarea alocațiilor votat în Parlament. 
Ar mai rămâne ceva parale și pentru alte proiecte necesare națiunii.
Credeți că vor accepta mituiții neamului ? 
Vorba lelei Safta „Nu-i mai satură pământul !”
S-auzim numai de bine !
 
Sergiu Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !