Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » Gheorghe PÂRLEA: Căzăcelul Anicăi lui Donose (Din memoria satului)

Gheorghe PÂRLEA: Căzăcelul Anicăi lui Donose (Din memoria satului)

Pacea satului aproape că se-aşezase de-a binelea în făgaşul ei. Războiul, în frânturile lui aduse de pe front ori din zonele de acces spre locul înfruntării, ajungea încet-încet în arhiva nescrisă a memoriei. În Delenii de Sus, bărbaţii îşi îmblânzeau amintirea morţii, care cine ştie cum i-a ocolit, iar femeile cele batjocorite de calmucii stepelor şi-au potolit spaimele, ascunzându-şi cât mai bine tainele. Doar câte una din aceste nefericite nu-şi putea păstra liniştea.
La poarta ogrăzii lui Ghiţă Pâslă, Safta, nevasta gospodarului, tocmai povestea Frăsânei lui Pălălaie ce pacoste a trebuit să înfrunte biata Anica lu’ Donose:
– Frăsână, am să-ţi spun una care trebuie să rămână între noi. O ştii pe Anica lu’ Donose?
– Cum să nu, ţaţă Saftă? Că doar trăim în acelaş’ sat. N-are cumva un băiet de vreo cinci anişori?
– Aşa-i, Frasână, chiar de ea vorbesc. Şi anume despre plodu’ ei vreau să-ţi zic ceva. Da’ cu jurământ că ce ţi-oi grăi rămâne între noi.
– Cum zici mata, ţaţă Saftă! Şi, mă rog, ce vrei să-mi spui de plodu’ Anicăi?
Şi Safta se uită în lungul uliţei, mai întâi la deal, apoi la vale, după care rosteşte aproape de urechea Frasânei:
– Că băietu’ acela nu-i făcut cu bărbatu-său .
– Vai de mine! Da cu cine, ţaţă hăi, că Anica-i femeie la locu’ ei, cheie de biserică!…
– Nici eu n-o ştiu altfel decât o ştii tu. Da’ săraca o păţât o pacoste mare. Ştiu asta de la Aglaia lu’ Ţugulea.
Şi uite-aşa Frăsina a aflat de la Safta că atunci când s-a destrămat armata ruşilor, de n-a mai putut comenduirea ei să-i ţină în frâu pe fugari, nişte sălbatici de cazaci din cei care-au împânzit satele Moldovei au rămas peste noapte în casa lui Donose, căci nu era chip să te opui. Ziceau tălmacii lor, care bolmojeau româneşte, că ei îs cu-ai noştri, c-au luptat împreună, cot la cot, şi că n-au de gând să le necinstească nevestele.
Şi Safta lui Ghiţă Pâslă se grăbește să-i dea lămuriri Frăsânei:
– Anicăi, cum-necum, i-o făcut mare poznă un sălbatic din aceia cu căciuli ţuguiete. Da’ ce zic eu de unu’, când ştiu bine că nici ceilalţi n-au fost mai omenoşi cu ea.
Şi de la Frăsâna au aflat taina asta jumătate din femeile satului. Destule dintre ele, când îl vedeau pe bietul băiat al Anicăi, îl arătau din ochi şi-şi dădeau coate, şoşotind ca acum Ileana lu’ Oajdea, către Maria lu’ Iepure:
– Uite căzăcelu’, tu Marie, ce frumos creşte! Numai de n-ar avea apucăturile lu’ tată-său… Seca-i-ar sămânţa! Că ne-o spurcat neamu’ hoardele pustiului.
– Şi Anica, săraca, are zile bune cu omu’ ei? întreabă curioasă Maria.
– Numai ea ştie. Da’ are un bărbat tare de treabă. Pâinea lu’ Dumnezău! Tace și-nghite. Creşte omu’ progenitură străină în bătătura lui, ca şi cum îi făcut de el. Mai rar om ca aista!

Gheorghe Pârlea


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.