Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » EMINESCU » Eugen Dorcescu : „Luceafărul”, cartea de identitate, în cer şi pe pământ, a poporului român  

Eugen Dorcescu : „Luceafărul”, cartea de identitate, în cer şi pe pământ, a poporului român  

Soției mele, Mirela-Ioana Dorcescu

Cu destulă vreme în urmă, am dedicat, cum, de altfel, se cunoaşte (ori se cunoştea) în mediile academice, multă energie şi pasiune cercetării metaforei. Rezultatul (dincolo de încheierea încheierilor: „havel havalim”, „vanitas vanitatum” „todo es vanidad y dar caza al viento”): o teză de doctorat (Structura lingvistică a metaforei în poezia română modernă, Universitatea din Timişoara, 1975), un număr de lucrări (cărţi sau studii în reviste specializate: Metafora poetică, Editura Cartea Românească, 1975; Embleme ale realităţii, Editura Cartea Românească, 1978, p. 84 – 89; Simbolul artistic în „Cuvinte potrivite”, „Limba română”, 5, 1980 etc.) şi, în cele din urmă, elaborarea unui concept integrat al tropului, a unei perspective globale, expusă sintetic şi explicit (structură formală şi structură semantică), a unui „model”, care s-a clarificat, s-a consolidat şi s-a rotunjit treptat, şi care poate fi găsit, într-o formă stabilă (ca să nu zicem definitivă) în capitolul I, intitulat Metafora poetică, din lucrarea noastră relativ recentă Poetica non-imanenţei, Editura Palimpsest, Bucureşti, 2009, p. 11 – 55. Aşadar, dacă cineva este interesat, poate recurge la această carte, accesibilă şi pe Internet.

Reamintim, foarte pe scurt, componentele acestui model metaforic, configuraţia şi dinamica sa. După opinia noastră, metafora este expresia lingvistică a unei identificări ontologice. Structurile ei formale elementare, întotdeauna substantivale, sunt fie coalescente, fie implicate (structuri metaforice simple). Deseori, însă, structurile substantivale contaminează verbul şi adjectivul, construind (ca urmare a unei viziuni artistice coerente) o structură metaforică complexă. Aceasta reproduce „figura”, „forma” a ceea numim, curent, realitate, altfel spus, reproduce „alcătuirea”, „structura” contingenţei: acord activ, neliniştit, viu între substanţă, acţiune, calitate. Fenomenul contaminării verbului şi adjectivului de către substantiv (acord sintactico-stilistic) l-am numit inducţie. Uneori, verbelor şi adjectivelor induse li se adaugă un substantiv grefat, ori mai multe (care, la rându-le, pot induce verbe şi adjective). Grefa este o prelungire (o extensie) a metaforizării iniţiale, o acumulare semantică (nu o contaminare).

Aceasta ni se pare a fi schema ideală a metaforei, în ce priveşte structurile formale. Analiza relevă, fireşte, o seamă de abateri de la acest tipar, abateri care, până la un punct, pot fi, ele însele, ordonate: coalescenţe difuze, serii sinonimice, constelaţii metaforice, metafore implicate cu termenul figurat eliptic.

Cât priveşte structura semantică, ne oprim la trei mari capitole: personificarea (nonuman – uman), de-personificarea (uman – nonuman) şi transferul ontologic (nonuman – nonuman). Toate trei derivă din releul tutelar identitate – alteritate, particularizându-l în diverse chipuri, aşa cum probează, în desfăşurările ei concrete, analiza componenţială.

Avem de consemnat, în plus, sinteza personificare – de-personificare. În această sinteză vedem mecanismul profund al simbolului artistic. Altfel spus, în definirea noastră, simbolul este expresia lingvistică a unei realităţi antropo-cosmice, a unui anthropos – ergon. (Hyperion, spre exemplu, este – simultan, şi deopotrivă – individ uman şi astru: „răsare”, „străluce”, „duce corăbii”, „îi cade dragă fata” etc. etc.).

Tabloul metaforic propus de noi, în întregul său, ni se pare logic, întemeiat conceptual, suficient de bine argumentat, disociativ (desparte inducţia de grefă), precum şi conform cu alcătuirea şi devenirea lumii create, cu alcătuirea şi devenirea, în timp şi spaţiu, a făpturii. De aceea, îndrăznim a-l crede mai operaţional, mai eficient, în plan hermeneutic, decât cel derivat din viziunea lineară a „metaforei filate”, în raport cu care este citat, mecanic, M. Riffaterre (La métaphore filée dans la poésie surréaliste, în „Langue Française”, 3, 1969). Să se vadă şi Paul Ricoeur, La métaphore vive, Ėditions du Seuil, Paris, 1975.

Aşa cum sperăm să se vadă mai departe, acest model, generat de o viziune filozofică asupra tropului, deschide, mai cu seamă la palierul său semantic, largi unghiuri de abordare reflexivă, nu doar emoțional-estetică, a lumii.

Modelul a fost dedus, extras, prin analiză, din creaţia unor mari autori români: Mihai Eminescu, Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia, Al Philippide, B. Fundoianu, Mircea Ciobanu etc. Procesul fiind bidirecţional, reversibil, acelaşi model metaforic a fost, ulterior, verificat şi validat, în confruntarea lui cu opera altor şi altor poeţi, aparţinând fie literaturii române, fie altor literaturi, îndeosebi celei franceze şi celei spaniole.

Asupra naturii simbolice a lui Hyperion, personajul axial, intens definitoriu, al întregii literaturi române, vom stărui câteva momente. El certifică, validează, importanța și utilitatea gnoseologică a perspectivei filosofice asupra metaforei, dincolo, și mai presus, de perspectivele lingvistică, stilistică, poetică. Trecând de la statutul său evocator, plastic, descriptiv, la cel interpretativ și vizionar, metafora devine un extraordinar intrument ontologic și antropologic, un dens capitol de antropologie filosofică, proiectând indivizi și comunități pe ecranul universalității și al eternității, prin intermediul gândirii analogice a creatorilor geniali. Iată două caracteristici ale genialității artistice (poetice, în cazul de față): secțiunea de aur, evocând și certificând, prin studiul cadenței, ritmul irațional al lumii (cf. Mirela-Ioana Dorcescu, Secțiunea de aur în poezie, în cartea sa Hermeneia, Editura Mirton, Timișoara, 2019, p. 15 – 73); simbolul (sinteza personificare – depersonificare, uniunea antropocosmică), reproducând natura irațională a substanței umane, a antroposferei.

Fiindcă, trebuie spus, perfecțiunea este irațională. Este Misterul. Este Marea Taină. Poate fi, uneori, instituită, prin inspirație creatoare, dar nu poate fi recuperată rațional.

Or, Hyperion este perfecțiunea însăși, fiindcă este misterul însuși, desăvârșit și sublim: Astrul – Om, Omul – Astru. Nu alegorie, nu joc imaginativ, ci creație absolută, genuină, reproducând semantismul, inepuizabil în supraraționalitatea, și în iraționalitatea sa, al Creației. Omul eminescian este, deci, o sinteză între semele uman și astral, cel mai extins și mai nobil écart posibil în oicumena. Există și alte simboluri antropocosmice în literatura română, dar nu au o atare anvergură. Spre exemplu, la Arghezi avem a face cu sinteza uman – teluric, sau uman – vegetal („și mă muncesc din rădăcini și sânger”, în cunoscutul Psalm), la Macedonski uman – daimonic („în ochii mei adânci, pe brânci, un faun priveghează”, în Faunul). La Nichita Stănescu, eventual, uman – acvatic etc.

În viziunea lui Mihai Eminescu, altfel spus: în viziunea Poetului absolut al literaturii române, omul desăvârșit este o făptură uranică. Am putea conchide, așadar, că poporul român, în viziunea Poetului total al literaturii române, este, în excelența sa, un popor astral. La Arghezi – domină, în ciuda aspirațiilor, sau tocmai din pricina lor, insul teluric; la Macedonski, insul daimonic, orgolios și concupiscent.

Geniul eminescian, sublim, eteric, celest, extrage, din abisul ființei, și ipostaziază componenta astrală a poporului român. Nimeni și nimic nu ne-a dus atât de sus pe scala Existenței.

De aceea, capodopera eminesciană Luceafărul, configurând orizontul cel mai îndepărtat și mai înalt, pe verticală, pe axa profunzimii, în plan spațial, spiritual și estetic, este, și va rămâne, mereu, dincolo de vremuri și de oameni, cartea de identitate a poporului român. În cer și pe pământ. Pandantul plastic, în atemporalitatea artei: Coloana lui Constantin Brâncuși.

Binecuvântat și fericit poporul replămădit, regenerat, continuu, de prezența metafizică, în mintea sa, în inima sa și în duhul său, a unui asemenea Poet și a unui asemenea Poem.

 

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.