Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » NICOLAE DINA: ECHILIBRU ȘI SPIRIT CONSTRUCTIV ÎN ACTUL CRITIC

NICOLAE DINA: ECHILIBRU ȘI SPIRIT CONSTRUCTIV ÎN ACTUL CRITIC

            Activitatea la catedră îl va fi obligat și îl va fi obișnuit pe profesor, mai mult decât pe studentul la Filologie de cândva, CORNELIU VASILE, la un exercițiu critic permanent asupra operelor literare prevăzute (sau nu) în programele și manualele școlare, dovadă fiind cărțile sale concepute în sprijinul elevilor de liceu (un compendiu de literatură și două culegeri de teste pentru bacalaureat și admiterea la facultate), exxplicându-se, în felul acesta, dorința și hotărârea de a aborda critica literară, deși devenise cunoscut ca poet, primit ca atare în USR (Filiala București – Poezie, 2003), precum și ca prozator.

          Bun cunoscător al fenomenului literar contemporan, în general, dar, mai ales, al celui așa-zis „provincial”, în special, Corneliu Vasile nu ezită să publice în reviste din țară sau din diaspora, cronici, recenzii, note de lectură, articole, tablete, eseuri despre cărțile confraților săi literați, mai mult sau mai puțin cunoscuți, toate alcătuind sumarul ultimelor două volume în care cultivă o critică obiectivă și constructivă, echilibrul fiind principala trăsătură a judecăților sale de valoare, din moment ce reușește să disocieze elementele și ideile valoroase de unele neîmpliniri ale autorilor lor. Această preocupare a devenit una obișnuită la un cititor pasionat și avizat, concretizându-se în câteva volume, începând chiar cu teza sa despre viața și opera scriitorului Geo Dumitrescu, teză cu care a obținut titlul de Doctor în Filologie (cum laudae) în anul 2005, publicată sub titlul „Scriitorul vremii, vremea scriitorului” (2010).

             Cu un spirit critic remarcabil și cu o claritate peremptorie a aprecierilor sale, Corneliu Vasile găsește tonul cel mai potrivit în evaluarea creațiilor despre care simte impulsul de a scrie, exprimând judecăți de valoare din care sunt excluse negativismul, demolarea și, cu atât mai puțin, superficialitatea. De aceea, se remarcă atenția acordată fiecărui scriitor, cărții acestuia, lecturate cu acribie pentru a descoperi ideile importante, stilul și măiestria artistică, aspecte necesare pentru a individualiza autorul în ansamblul literaturii contemporane, în activitatea sa de cronicar urmărind faptul că „fiecare (scriitor, n.n.) își construiește un anumit destin literar prin muncă, efort, sacrificiu, prin armonizarea propriilor înclinații cu posibilitățile de a-și face cunoscute cărțile”, cum însuși afirma într-un interviu (2017).

         În primul dintre cele două volume la care ne referim, „Acreditări livrești” (Editura Editgraph, Buzău, 2017), practică o critică de întâmpinare prezentând peste douăzeci de cărți, de antologii și de almanahuri, aparținând unor scriitori și publiciști, mai cu seamă din provincie, convins că „și în orașele mici sunt oameni foarte bine pregătiți, demni de a fi menționați între cei mai importanți în domeniul lor”, dar mai puțin vizibili, deoarece „neșansa de a fi cunoscuți de publicul larg rezidă în condițiile economice, sociale și (mai ales) politice”, cum afirmă într-una dintre cronici. Volumul este structurat în trei părți distincte, prima intitulată „Cărți”, urmată de cele trei „Interviuri” și împlinită cu cinci articole grupate sub titlul „Culturale”, acestea din urmă referindu-se la câteva monografii ale unor localități sau lăcașuri de cult, festivaluri literare sau reviste importante din Sudul literar.

           Cele mai multe cronici se referă la volumele aparținând genului liric, poezia fiind marea sa dragoste, el însuși fiind autorul unor asemenea volume în care „dincolo de paleta largă abordată, realizarea este una extrem de reușită, în contextul sărac și simplist al poeziei contemporane”, după cum afirmă Ion Catrina, vorbind despre creația lirică a lui Corneliu Vasile.

         Dintre volumele comentate, trei aparțin unor poeți originari din Teleorman. Ion Georgescu, manifestând „un puternic atașament[…]față de locurile natale, părinți și strămoși, cărora le dedică unele poezii” și acordând „un spațiu vast naturii și poeziei iubirii”, este un „creator de atmosferă convingător”, ale cărui creații „sugerează perenitatea artei și literaturii, subliniind încrederea autorului în valorile spirituale și morale”. Florea Miu, autorul volumului „Muzeul cu nemărginiri”, aparține „peisajului liric românesc de astăzi” ca un „poet care cunoaște bine mecanismele poeziei și este înzestrat în acest domeniu artistic”, dovadă fiind numeroasele volume publicate anterior. Dincolo de „livresc, viață cazonă, timp și destin, ecourile biblice” prezente în volumul „Iar o luăm de la capăt?”, poetul Cornel Basarabescu „este strâns legat de universul școlii, pe care îl combină cu cel interior, cu starea lirică, elementele livrești datorându-se pregătirii sale filologice și mai rar lipsind din discursul poetic”, dovedindu-se un „scriitor cu un vast orizont literar și lingvistic”.

           Și pentru că, într-un interviu, afirmă că „eu nu disociez Capitala de locuri care mustesc de talente literare, cele mai apropiate fiindu-mi zonele Olteniei, Teleormanului și Buzăului, unde am mulți prieteni, scriu despre cărțile lor”, și în proaspătul volum „Semne și însemne de carte” (Editura Editgraph, Buzău, 2019), apar câteva cronici ale volumelor de versuri aparținând teleormănenilor Iulian Bitoleanu, „un poet conștient de efectul timpului asupra ființei omenești, ca și de eternitatea unor valori ca adevărul, aspirația spre înălțimi, dorința de perfecțiune, dragostea și armonia cu natura”, Florea Burtan, al cărui volum, „Tren printre zodii”, evidențiază un poet „dăruit pentru a scrie versuri pline de simțire, stăpânind bine meșteșugul scrierii” și care acordă aceeași atenție „anotimpurilor, vegetației, drumurilor, trenurilor și, în primul rând, oamenilor, femeia ocupând un loc special prin frumusețe și caracter[…], cu un nimb de bunătate și lumină”, iar epigramistul Vali Nițu este „o fire creativă, inventivă, vioaie, o personalitate  foarte pricepută și apreciată de cititor, ca și de confrații din literatura umoristică”.

          Din Teleorman, istoricul literar Stan V. Cristea se bucură de cea mai mare atenție, în cele două volume fiindu-i consacrate patru cronici referitoare la extrem de valoroasele și extinsele sale studii despre viața și opera lui Marin Preda, autorul lor fiind remarcat prin acribia documentării, el „adunând mărturii și comparând declarații și documente, amintiri, evocări, manifestări culturale”, multe dintre ele inedite, toate cărțile respective fiind „de mare întindere”, necesitând „un mare volum de muncă și căutări, aducând lucruri noi despre viața și ideile marelui prozator”, fapt pentru care autorul lor, „prin priceperea, pasiunea și devotamentul față de cultură își binemerită locul de frunte”.

         Fiindu-i „foarte apropiat sufletește” și „având atâtea afinități cu Buzăul, cu autorii buzoieni, bucuros de prietenia sau măcar de cunoștința tuturor”, Corneliu Vasile are în vedere și cărțile unor poeți originari din acest ținut, prezente în volumul „Acreditări livrești”. Astfel, Marin Ifrim (căruia îi acordă și un interviu inserat tot în acest op) este „un poet talentat, care a publicat multe volume de versuri, ca și de evocări, proză etc., fiind o personalitate literară și culturală de valoare”, Nicolae Gâlmeanu scrie o poezie care „dezvăluie un suflet sensibil la problemele grave ale contemporaneității”, iar poeta Gina Zaharia „are acel har, rar întâlnit, al spunerii sentimentelor proprii de dragoste și comuniune” în spațiul destul de îngust „al literei și cuvântului”.

          Proza buzoiană este ilustrată de scriitorul textualist Gheorghe Iova, cel asupra căruia s-a dezlănțuit teroarea „singurei orânduiri sociale admise și impuse” în România din anii comunismului, a cărui carte, „Ciungamații”, prezintă acele „vremuri de teroare, cu instituții și cutume de neînchipuit”, iar Titi Damian este prozatorul remarcabil al cărui volum, „Călător”, dincolo de faptul că degajă „sentimentul dominant de patriotism, de respect pentru tradiție”, evidențiază talentul și pasiunea adevăratului scriitor, natura sa de „artist și de cetățean aparținând spațiului românesc și limbii române”.

          Zona de origine a criticului literar, Oltenia, este reprezentată, în cele două volume, de prozatorul C. Voinescu, a cărui carte, „Bomba lui Țeparu”, surprinde societatea contemporană cu mediul său „viciat, grosolan, al hoților și agramaților, al sperjurilor și al celor lacomi”, cu umorul specific oltenesc, „izvorât din brazda curată, care nu iartă contrafacerile și pervertirea unor personaje”, precum și de prozatorul Ion Catrina cu lucrarea în două volume, „În vârtejul timpului. Articole”, primul ipostaziind pe autorul „admirator înzestrat cu altruism al câtorva autori locali”, iar al doilea fiind o culegere de cronici despre romanele sale care subliniază „personalitatea sa literară, destinul literar, inspirația din realitate, măiestria construirii intrigii și personajelor”, talentul său de narrator.

          Citind cronicile și tabletele din cele două volume ale lui Corneliu Vasile, se constată că ele sunt scrise în sprijinul cititorilor de proză și poezie și că autorul își respectă profesiunea de credință, potrivit căreia „atitudinea criticului literar, a cronicarului[…]trebuie să fie pozitivă, constructivă, să explice, să descifreze, să facă previziuni, să stabilească filiații, nicidecum să-l «desființeze» pe autor”, fiind convins că actul critic are și un caracter didactic, pentru că, odată publicată cronica literară, aceasta devine un mijloc de învățătură, atât pentru scriitorul analizat, cât și pentru critic și cititor. Iar criticul literar Corneliu Vasile o face cu asupra de măsură, cu talent și chemare, cu un limbaj adecvat, sine ira et studio, pentru că, la rândul său, îi iubește, deopotrivă, pe scriitori și pe cititori.

NICOLAE DINA

ALEXANDRIA-TELEORMAN