Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: DEZAMĂGIT DE VIAȚĂ (4)

Eugen Oniscu: DEZAMĂGIT DE VIAȚĂ (4)

– Nu mai înțeles Paul, eu nu îți vorbesc de ritualuri religioase și nici nu vreau să intru acum cu tine într-o controversă pe tema a ceea ce a devenit religia organizată, poate că altădată dacă vei fi interesat vom discuta despre care ar trebui să fie rolul bisericii în societatea de astăzi. Doar îți dau un exemplu în această privință și anume, când Hristos a venit prima oară, a găsit biserica acelor timpuri într-o stare jalnică și totuși asta nu l-a împiedicat să predice vestea bună a mântuirii tuturor. De altfel El a încercat să reformeze iudaismul, dar pentru că liderii religioși de atunci nu l-au acceptat ca Mesia, a întemeiat biserica apostolică ce practic a zguduit imperiul romam din temelii propovădind Evanghelia. Apoi, după moartea și învierea Sa, și după ce El s-a înălțat la cer și apostolii predicau cu putere Evanghelia, ni se relatează că o mulțime de preoți din iudaism îl acceptau ca pe Mesia. O, Paul cât de mult pierdeți voi tinerii de astăzi datorită faptului că nu citiți Noul Testament, pentru că doar acolo veți găsi un sens existențial pentru voi, și apoi aceasta este Cartea ce vă poate înnobila sufletele.

Se așternură câteva clipe de tăcere între cei doi. Paul stătea gânditor cu privirea în jos, pe când Nichifor era din ce în ce mai înfierbântat, animat fiind de dorința de a salva o viață și a nu o lăsa să se piardă, mai ales după ce înțelesese în ce stare jalnică se afla Paul așa că continuă:

– Tu trebuie să înțelegi că Dumnezeu te-a creat, ba mai mult de atât te-a răscumpărat, și apoi viața pe care o ai vine de la El, pentru că El este izvorul vieții și al luminii. De aceea îți spun că ai primit totul în dar, pentrucă El te iubește și ai preț în ochii Săi. De asemenea, ai inteligență și poți să te oprești puțin din tot zbuciumul tău și să meditezi la Golgota, acolo între viață și moarte s-a zbătut Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului pentru tineri ca tine ce nu mai au puterea de a lupta cu valurile vieții și simt că totul este pierdut pentru ei. Privește cu ochii minții la Golgota, pentru că de acolo poate coborâ o rază de speranță și în inima ta, ca să poți spera din nou, și să vezi un drum doar al tău pe care tu trebuie să-l străbați animat fiind de bucuria că Dumnezeu ți l-a trasat. Nu respinge în inima ta iubirea divină, pentru că doar aceasta este singura soluție pentru ca un suflet zbuciumat precum al tău, să fie vindecat. De aceea îți repet, privește la Hristos, caută-L prin intermediul rugăciunii tainice din cămăruța ta și gândul sinuciderii va muri în inima ta, și în locul său se va naște o imensă dorință de viață și vei putea astfel să ai parte de un nou început frumos și măreț. Ascultă-mi sfatul Paul, învinge-te pe tine însuți și primește ajutorul lui Dumnezeu, nu îl lăsa pe Diavol să triumfe asupra vieții tale, pentrucă să știi sinuciderea este un act de lașitate, adevărații oameni luptă până la capăt cu adversitățile vieții. Și apoi nu uita că prin Hristos avem eternitatea în dar, deci putem beneficia de viața veșnică. Tu nu ai apărut în această lume ca să sfârșești într-un chin groaznic, așa că ridică-te și luptă cu bărbăție și credință în Dumnezeu, și vei afla izbăvirea și drumul tău luminos în viață pe care acum pentru o vreme l-ai pierdut. Însă nu totul este pierdut pentru tine, ci există încă speranță la Dumnezeu, ai încă un viitor măreț în față, de aceea nu poți să dai cu piciorul la tot ceea ce eu îți spun și să urmezi doar monstruosul gând al sinuciderii. Începe să pășești spre Cel ce este Lumina lumii și a vieții, pentrucă doar El îți poate reda din nou bucuria de a trăi.

Discuția din acea seară dură destul de mult între cei doi, iar Paul mereu se lega de ideea că pentru el totul este pierdut, și că ar fi mai bine ca Nichifor să nu își mai piardă vremea cu el. După ce plecă Nichifor în acea noapte, Paul nu putu să doarmă mult timp. Adormi spre dimineață și visă că era undeva la munte și totul în jurul său era nespus de frumos, de la munții falnici acoperiți cu zăpadă pe vârfuri, la cerul albastru nesfârșit. La un moment dat urcă pe piscul unui munte înalt și privi în jos spre o prăpastie adâncă ce se căsca la picioarele sale, și simți o dorință puternică de a se arunca în acea prăpastie, ba chiar simțea un fel de plăcere să plutească puțin timp în aer până ce se va zdrobi de pereții stâncoși ai prăpastiei, era ceva ce îl atrăgea să facă acel salt. Deodată, la o distanță destul de mare de el, o văzu pe Alina strigându-l, ba chiar implorându-l să nu sară, însă el zâmbi ca unul ce se pregătea să facă acel salt mortal, pentru că simțea că în acea desprindere a sa pentru a sări, era toată fericirea și că nu se putea altfel decât să facă acel salt. Îl încânta faptul că trebuia să sară în acel hău fără fund. În momentul când se hotărâ și făcu ultimele pregătiri pentru a sări, Nichifor cu brațele sale puternice îl prinse și îl strânse la pieptul său. La început se zbătu în brațele lui Nichifor dorind să scape pentru a sări, dar nu era chip pentru că Nichfor îl ținea prea strâns, se zbătu un timp, ba chiar țipă și atunci se trezi. Era leoarcă de sudoare, prin geamuri văzu cum lumina zorilor acelei zile pătrundea într-un mod liniștitor alungând întunericul nopții ce începea să moară.

Se sculă și ieși afară în curte. Avea impresia că încă mai simțea strânsoarea puternică a lui Nichifor, care totuși avea ceva cald și părintesc. Se spălă cu apă rece la canalul din curte. Apoi se duse în spatele casei și se apropie de șopron, deschise ușa și privi grinzile din tavan fixându-și privirea asupra celei din mijloc de care plănuia de ceva timp să se spânzure. În acele momente o amintire de demult îi inundă mintea și anume, își aminti că pe când avea trei sau patru ani, tatăl său îl purta pe umeri prin curte, și el îl trăgea de păr și îi dădea anumite comenzi strunindu-l ca pe un cal, în toiul acelui joc intrară și în șopron pentru că el spunea că trebuie să bage calul în grajd. Râdea pe atunci mult și se simțea atât de fericit, iar la un moment dat îi ceruse tatălui său să-l ridice puțin ca să atingă acea grindă, își pusese mânuțele lui de copil pe grindă și încercase să se urce acolo iar tatăl lui zâmbind îl oprise, trăgându-l înapoi.

Toată acea amintire îl umplu de duioșie și începu să simtă că în inima sa se năștea o puternică dorință de a trăi. În acele momente, începu să simtă că mai presus de orice altceva era bucuria de a trăi pe care o pierduse și care acum ca o flacără se reaprindea în sufletul său, și depindea doar de el dacă avea să se reaprindă în inima sa ca un foc puternic, pentru ca întreaga sa ființă să fie pătrunsă din nou de bucuria de a trăi. Se gândi câteva clipe, și înțelese că Dumnezeu îi atinsese inima și toată ființa lui vibrase la acea atingere divină. Și lucru straniu, dorea să trăiască, să lupte, să meargă pe acel drum luminos pe care Dumnezeu care îi atinsese inima readucându-l la viață începea să-l conducă. În acele momente știa încotr-o avea să apuce, în primul rând va accepta ajutorul lui Nichifor și se va întoarce la facultate, apoi o va căuta pe Alina pentru a reînnoda povestea lor de iubire. De asemenea, știa că ea îl va contamina cu dragostea ei de viață și îl va molipsi de forța ei de a merge înainte în ciuda tuturor obstacolelor.

Și pentru prima oară în viața lui Paul spuse: ,,Îți mulțumesc Doamne că mi-ai atins inima în această dimineață, dăruindu-mi bucuria de a trăi și multă dragoste de viață.” Apoi ieși afară din șopron și privi cerul albastru pe care răsărea soarele, și tot ceea ce vedea îl umplea de fericire, de la copacii ce i se păreau atât de frumoși, la florile și iarba verde, iar cântecul păsărelelor îl încânta, toate i se păreau mai minunate ca niciodată. Nu îl mai întrista nici casa lor modestă, nici chiar starea de sărăcie în care se afla, dorea ca mai presus de orice altceva să trăiască, să simtă viața ce se cobora de la Dumnezeu pulsând în inima sa. Zorile acelei noi zile Paul le întâmpina cu bucuria de a trăi, și privea cu încredere tot acel nou început ce se contura la orizontul vieții sale.

Iisus le-a vorbit din nou și a zis: ,,Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Evanghelia după Ioan 8 -12 )