Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » Daniel LUCA: Lumea ca o caleașcă

Daniel LUCA: Lumea ca o caleașcă

Libertatea nu este decât o iluzie, după cum susține Vasile Rodian în placheta de versuri Calendarul nisipurilor și al ierbii (Editura Anthropos, Timișoara, 2007). Atât pe pământ, cât și în văzduh („istovit în goluri de aer / uliul a stat prea mult acolo sus!” – Peisaj).

Dorința de liberate este uriașă, determinând oamenii să se ia la trântă cu puterea și să pornească o revoluție. Speranța mărșăluiește fericită pe stradă și fiecare o poate strânge la piept, dar totul durează numai o clipită („E o semnătură din care te revendici / liber / cum să fii / liber / câtă trăire n-a fost risipită”; „sub fusta revoluției / monezi / monezi” – Baraje).

Hainele, umbrela sunt pavăză înaintea gloanțelor și țin de cald în fața frigului (la propriu și la figurat) impus de autorități („azi eu și / umbrela / intrați în anotimpurile orașului / izbăvirea de friguri”), tocmai pentru că toate căile se dovedesc a nu fi decât niște fundături („vin cei cu compasul cu creanga / nu mai sunt trasee nemalefice / și uite așa legat cu brâul sinelui tău / tragi la lopată împinge barca la un mal / a venit revoluția și dacă n-am avut pistol / am plecat cu umbrela către inima orașului” – Strâmbăturile vremii).

Cu sânge se scrie istoria, un regim e dărâmat și înlocuit cu un altul, dar este numai o schimbare de fațadă („Confortul privirii / șerparii / un steag nu poate învinge muntele” – Amurg cu tine).

Iar dacă mesajul transmis cunoaște transformări, acestea sunt și ele de formă, nicidecum de fond („sună sirena / mâine vom duce la renovare pancartele!”), cei care ajung la putere își uită menirea, urmăresc numai să își impună voința („omul e ceea ce jucăm noi” – Obstrucție) și interesul propriu, adeseori pecuniar, în dauna celui colectiv („Nimeni nu mai ascultă de nimeni / cei de ieri care nu aveau nimic / acum au totul – vai pustiirea” – Stare).

Nimic nu e nou sub soare, totul se repetă, omul aflându-se încontinuu în bătaia vremilor și vremurilor („s-au șters unii pe alții / s-au dorit constelația parapământenilor / după scuturare / preoții îl îmbălsămau pe Apis!” – Oglinda fluviului).

Soarta cruntă a omenirii nu poate fi schimbată, lumea fiind doar o caleașcă ce se mișcă fără oprire, într-un cerc vicios („asta e lumea / – odinioară mașina blindată a regelui – / într-un colț luminat la ieșire // bate vântul!” – Dacă așa e scris).

Și atunci se naște întrebarea dacă locul omului e cu adevărat pe pământ ori trebuie înlăturat pentru ca Geea să supraviețuiască daunelor provocate, conștient ori inconștient („șocul – trebuie să plece omul / cum să ai alt corp / dacă ești cum ești pe pământ!” – Turistică).

Vasile Rodian surprinde o realitate care doare, este incomod, nu acceptă compromisul și luptă pentru păstrarea spiritului viu al revoluției, pentru ideea de libertate.

—————————–

Daniel LUCA

Timișoara

18 februarie 2020


Etichete: