Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: Comentarii şi adăugiri la articolul istoricului Col.( r.) Dr. Constantin Moşincat, „Ungurii Răzleţi…, Ungurii Valahi”

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: Comentarii şi adăugiri la articolul istoricului Col.( r.) Dr. Constantin Moşincat, „Ungurii Răzleţi…, Ungurii Valahi”

   „Voi, toţi acei cu chipul prefăcut,

   Şi inima venin şi mărăcine,

   Să nu vă lăudaţi că m-aţi ştiut…

   -N-am fost contemporan decât cu mine.”

            (ION LARIAN POSTOLACHE)

 

În cercetarea evenimentelor istorice, ce presupune o analiză obiectivă, sunt precumpănitoare realităţile certe a celor petrecute atunci, filtrate prin Adevărul faptelor întâmplate, supuse raţionalităţii, implicând cauzalitatea şi efectul lor în momentele respective şi după, aşa cum purcede în toate lucrările sale de mare greutate şi acrivie ştiinţifică, istoricul militar, Col. r. Dr. Constantin Moşincat.

 

Căci altfel se programează, conform deselor directive emise de Dieta Pustei Iredentismului, se pregăteşte şi înarmează războaiele (acţiunile) suversive, mai tot timpul, ale ungurilor către Valahi, ale maghiarilor către valahi, ale hunilor către valahi, ale Valahilor contra valahi,întotdeauna dictate şi controlate de monopolul dezinformării, plătit regeşte pentru a semăna discordie şi urmărind continuu învrăjbirea acestei mari Vetre Străbune a milenarismului geto-daco-român.

 

Teza predilectă a huno-ungro-maghiarilor a fost şi rămâne (din nenorocire pentru noi, de trei decenii încoace ajutaţi de voluntariatul nostru democrat şi inconştient), înfruntarea, confruntarea, frângerea, prigoana, persecuţia şi crucificarea, prăvălite ca o lavă încinsă de Vulcanul vrăjmăşiei lor, ori tirul ucigaş abătut ca un bombardament neîncetat de obuze aruncate cu ură viscerală asupra acestui popor, harnic, credincios, demn, iertător peste măsură, capacitatea lui de toleranţă creştină ori valahă fiind cutremurător de nefastă şi înfricoşetor de pierzătoare.

 

Istoricul militar, Col. r. Dr. Constantin Moşincat luptă cu cugetul secular al orădeanului înfipt în Glia neatârnării, cu sabia spiritului creştin al Adevărului dreptăţii ce pulsează în pieptul său de mare Ostaş, scoţând din catacombele vrăjmăşiei turanice depozitele profanării ce întreţin secular ambiţia lor mistificatoare,în slujba căreia utilizează orice mijloace, ţesute, făcute, contrafăcute, îndeosebi cele presupus istorice, discreditând poporul creştin al marelui Neam protodac de la oricare tribună, din orice aulă, din fiecare altar, din parlamantul lor şi mai cu seamă din parlamentul nostru de lefegii, considerându-ne vrednici de tot dispreţul lor, mai ales că bună parte din această denigrare este suportată financiar de noi valahii de jos, nu de ciocoii de sus care le-au lărgit „coridorul etnic”, prin neîntreruptele coaliţii de guvernare.

 

Neîngroparea securii lor de război, a turanicilor-unguri, din vremi seculare, face ca demnii Fii ai Daciei Mari, să stea permanent de veghe în jurul Adevărului, în jurul hotarelor Ţării, depăşind şi strivind dificultăţile alarmante, programate şi întorcând ca în vigilenţa şi lupta bravului Colonelui istoric orădean, propaganda ungurească ca un bumerang ce-i loveşte aprig, ruşinându-i îndeajuns şi înjosindu-i peste măsură.

 

Presupusa instituţie cu caracter ştiinţific Societatea istorică maghiară, pusă la stâlpul infamiei, întâi de faimosul boier, os domnesc, prinţ al culturii Bogdan Petriceicu Haşdeu, de alţi mari români ardeleni şi apoi de Ştefan Ludwig Roth, care i-a avertizat răspicat pe mişeii turanici faţă de fărădelegile lor privind proiectul de maghiarizare prin silnicie şi crimă, „…luaţi seama la ce faceţi şi nu aruncaţi cu criminală îndrăzneală jeratec în paie.” (Dacia nr. 6, 15 august 1941, p. 6).

 

Bilanţul rezultatelor maghiarizării forţate ni-l dă unul din marii etnografi maghiari, Balogh Pal:„… Maghiarii au câştigat 261 comune şi au pierdut 456, prin urmare, au înregistrat o pierdere de 195 comune; cele mai multe le-au cucerit de la slovaci, cele mai multe le-au pierdut printre şvabii din Baranya şi românii din Transilvania… Cu un câştig încheie bilanţul în primul rând românii, după ei slovacii, apoiu germanii.” (Balogh Pal, Nepfajok Magyarorszagon)   

 

Societatea istorică maghiară, ca mai toate organele lor lasciv-propagandistice este o adunătură de acefali veninoşi, o scursură rămasă de pe vremea lui Paul Hunfalvy, care susţinând bazaconiile-teoriei Roesler la al VII-lea Congres al orientaliştilor de la Viena din 1886, a fost lovit în moalele capului cu buzduganul lingvistic de marele poliglot valah savantul-istoric Bogdan Petriceicu Haşdeu, care l-a „potcovit” cu greii termeni protovalahi: hongre” – acţiunea de a scopi un cal şi „hungar” – acţiune ce poartă stigmatul „castrării” spirituale, adică al călăreţului „fino-ugric”.

 

Stârpiturile moştenirii fantomaticei ideii imperiale hasburgice, au rămas cu sechele cronice prin scalpul extirpării cangrenei dualiste, după Anul de Graţie VALAHĂ-1918, ridicând stăvilarul EVIDENŢEI, al ADEVĂRULUI istoric, făcând să inunde cu valuri de cerneală roşie, Vatra STATORNICIEI noastre geto-dace milenare, aducând în aluviunile urii, hoiturile lor de măsluire şi valurile turbate ale unor rapturi viitoare.

 

Naţiunea noastră nu a învăţat nimic din marile drame milenare prin care a trecut istoric, plecând de la jaful, crimele şi furtul marilor bogăţii ale Regatului Dacia de către romanii imperatori, impilatori şi cotropitori, la jafurile, crimele şi furturile comise de valurile migratoare; de la invaziile, jafurile şi crimele săvârşite de urmaşii hoardelor lui Atilla, la năpustirile sălbatice, seculare ale turcilor şi tătarilor; de la arderea pe tronul înroşit de foc a lui Gheorghe Doja, uciderea mişelească şi profanarea marelui Întregitor Mihai Viteazul pe câmpia Turzii, la teroarea stârnită de Samuel Brukenthal şi ciopârţirea eroilor-martiri Horia-Cloşca-Crişan, de la politicile duplicitare, perfide, tendenţioase ale occidentalilor pe care i-am apărat permanent de invaziile asiatice, la înhămarea ca vitele biciuite sub jugul fanariot; de la samavolnicia grofilor care au supt sângele valahilor şi-a nemeşimii ucigătoare de rânduieli şi popor, la genocidul săvârşit asupra populaţiei româneşti din Ardeal prin cea mai ticăloasă arondare săvârşită în istorie de către unguri asupra Transilvaniei în 1867; de la autonomizarea a tot ce-i valah  şi a toate, la atomizarea statului naţional român, de la protectoratul muscalilor continuu însetaţi şi des înfometaţi de provincii româneşti, la ultimatul bolşevic care a sfâşiat Trupul sfânt al Patriei; de la batjocura comisă de Aliaţi, sărind peste contribuţia noastră prin marele tribut de sânge în cele două conflagraţii mondiale, la calomnierea şi nesfârşita cacialma diplomatică jucată în sala de pocher a parlamentului român pe care ne-o aduce UDMR-ul MEREU.

 

Duşmanii Domnului Mihai Vitezul au rămas de-apururea şi vrăjmaşii noştri. „Ei, în acel cernit august 1601, şi-au trimis călăii la lucru, la Turda, în lunca Arieşului; dar au fost prezenţi şi două secole mai târziu, în 1812, când au făcut ca Ţara Moldovei să nu mai fie toată (cum profetic s-a declarat Mihai, domn „a toată Ţara Moldovei”); şi au fost prezenţi şi la 1859, când au trudit din greu să zădărnicească refacerea făptuirii lui Mihai; după cum au fost prezenţi şi, vai!, cât de activi, la 1918, şi în toţi anii ce au urmat, străduindu-se din răsputeri să împiedice desăvârşirea a ceea ce înfăptuise Mihai; şi după cum s-au dovedit nişte prezenţe de o sălbăticie inimaginabilă în 1940, când au crucificat România, sfâşiindu-i braţeleBasarabia şi Ardealul, – picioarele – sudul Dobrogei, – umplându-i fruntea de spini prin smulgerea Bucovinei de Nord; şi iată-i, azi, iarăşi, mai porniţi ca oricând spre dezmembrarea României, spre destrămarea faptei lui Mihai. Numai că pe Mihai nici atât nu-l încap legăturile timpului. El nu că trece dintr-un secol în altul, el stă deasupra secolelor. Cu trunchiul în Ardeal şi cu capul în Ţara Românească, el cuprinde în sine Ţara toată. El nu are mormânt (cum nu are nici Decebal, nici Vlad Ţepeş, nici Horea, nici Tudor Vladimirescu, nici Bălcescu, nici…) pentru că, asemenea acelora, el n-a murit ci s-a adăugat după expresia biblică, părinţilor săi, făurind, cu aceştia, Ţara căreia îi va fi domn; domn a toată Ţara!” (Miron Scorobete, La Aniversară în Gândirea, Anul X, Nr. 1-3/ 2001)    

 

Ungaria de ieri, cum inspirat a numit-o Milton G. Lehrer, în lucrarea sa Ardealul-pământ românesc, „Ungaria grofilor şi a nemeşilor, siluitoare de conştiinţe”, trăieşte în Ungaria de azi prin acelaşi sistem imoral şi anacronic, susţinând testamentul premierului Teleki Pal, prin portavocea deputatului Miko Imre, de Recolonizarea în patrie a ungurilor de dincolo de Carpaţi, revendicându-şi hegemonia asupra Bazinului Carpatic, prin stupizenia tezei lor milenare. „Acest teritoriu milenar îl vom putea apăra şi păstra, numai colonizând în bazinul carpatic pe toţi ungurii împrăştiaţi în întreaga lume. Colonizarea ungurilor urma să se facă în Ardealul întreg, care să revină Ungariei, iar românii să fie colonizaţi în teritoriile de est, ocupate atunci de România.” (Istoria României – Transilvania, vol. II (1867-1947), p. 1346)

 

NUMAI ai „NOŞTRI” (factorii de răspundere psihologică, politică, socială, religioasă, culturală, academică), i-au încurajat, i-au sprijinit, i-au girat în acţiunea lor concertată cinic şi tenace de zvonistică, de publicistică, de politicianism exacerbat, de dezinformare, de demagogie, de persiflare, de sfidare, de măsluire, de mistificare, de trădare, de mojicie, de jaf, de ipocrizie, de jecmănire, de răstălmăcire, de război psihologic, parapsihologic, de diversiune, de conspiraţie psihotronică etc.

 

Artizanii Europei de astăzi îi sprijină puternic pe fino-ugrici în acreditarea ideii lor de a ne smulge Ardealul, poate şi ceva mai mult, prin declararea conceptului de Stat naţional, drept caduc. Aşadar, agitaţia revanşarzilor turanici nu este degeaba.

 

În fond, conservatorii lui Horthy nu mai au nevoie de nici o susţinere în afară de cea pregnant a noastră, intenţia lor fiind un „brutum fulmen!” „Uitând, subliniază istoricul Mircea Dogaru, binenînţeles, că anacronismele şi ţelurile damnate pot avea priză la noile generaţii a căror energie prevalează cunoaşterii şi care, în căutarea unui ideal se pot lăsa seduse de „dreptul” forţei!” (Dr. Mircea Dogaru, „Alba Iulia” şi „Trianon” în Lumina Dreptului Internaţional, în Gândirea, Anul X, Nr. 1-3/ 2001)

 

Disperarea ungurilor de pierderea hegemoniei, a bicefalei lor monarhie care a încătuşat mulţime de popoare, a atins cotele cele mai alarmante, recurgând la tot felul de tertipuri diplomatice, care mai de care mai mârşave. Iniţial s-au agăţat de sperjurul lui Carol de Habsburg, prin acel stupid apel: „Către popoarele mele credincioase”, marşând apoi înspre seducătoarea federalizare printr-o republică „antantofilă”, ca apoi să accepte altoiul proletar, adus de Lenin prin trecerea puterii în mâna clasei muncitoare, sprijinindu-şi astfel amicul de anturaj Bela Kun care a fondat Republica Ungară a Sfaturilor, încheind un tratat cu URSS-ul, fixând graniţa comună pe Carpaţii Orientali şi atacând la 25 Martie 1919, România şi Slovacia. Numai că, faimoasa Armată Română a zdrobit în Europa Centrală bolşevismul, determinând nemeşimea ex-hasburgică, ex-„antantofilă”, ex-„europeană”, ex-„sovietică”, să se boteze „fascistă” sub amiralul-fără-flotă Miklos Horthy, care cerea sprijin Antantei, pe aliniamentul Carpaţilor, pentru a putea apăra continentul ameninţat de sovietici. România s-a apărat, însă la Conferinţa de Pace, fără consultarea şi participarea ei, „Comisia teritorială” i-a atribuit prin Tratatul de la Trianon, o completare, adică un teritoriu mai mic decât cel stipulat de principiul etnicităţii, sfidându-se faptul că aproximativ un număr de 800.000 de români căzuţi pradă maghiarizării forţate, fuseseră abandonaţi. La Trianon s-a cântat atunci prohodul Ungariei. La 4 Iunie 1920, Ungaria a decretat doliu naţional, scandând din aula parlamentului său: „Nem, nem soha!”„Nu, nu, niciodată!” , trecând apoi la înarmarea „brigăzilor de luptă pentru învierea Ungariei milenare”, „binecuvântate” de arhiducele Iosif de Habsburg, prin înmânarea drapelelor de luptă, urmat de îndemnul său machiavelic: „Doresc ca acest drapel să-l împlântaţi cât mai curând pe crestele Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor nordici şi să-l duceţi glorios până la Adriatica.”  (Dr. Mircea Dogaru, „Alba Iulia” şi „Trianon”…, în Gândirea, Anul X, Nr. 1-3/ 2001)

 

La câteva săptămâni de la îndemnul arhiducelui, comandamentul suprem horthyst a pregătit după normele lui Nemes Dezso, planul de agresare, a la longue, a României prin cele cinci direcţii: „1. încercuirea diplomatică a României; 2. pregătirea ideologică a populaţiei (ungureşti şi secuieşti din Transilvania); 3. consolidarea economică a Ungariei în defavoarea României; 4. creşterea prestigiului Ungariei în plan internaţional, pe toate căile; 5. intensificarea activităţii organizaţiilor iredentiste ale minorităţilor de pe teritoriul României.” (idem.)

 

Planul lui Nemes Dezso, susţinut cu predilecţie de Horthy, a fost preluat cu şi mai mare intensitate de unul dintre fanaticii „Terorii Albe”, Ivan Hejjas şi de baronul Ede Atzel, prin „Societatea Transilvaniei pentru evidenţa populaţiei, plan-complot, neîntrerupt, în plin proces de desfăşurare, de realizare, precum Complotul de la Oradea, de la Spargerea lumii, la care face referire Col. r. Dr. Constantin Moşincat.

 

Câte mârşăvii şi ticăloşii a trebuit/ va mai trebui să îndure în milenara sa istorie: cotropirea, jaful şi stăpânirea romană a unui procent de 14-24% din Regatul Dacia Mare, invaziile migratoare, bulele papale şi imperiale, iobagizarea, teroarea tereziană şi brukenthaliană, uniația, Şcoala Ardeleană, legea Apponyi, trădarea lui Kossuth, bazaconia teorie a lui Roesler, politica lui Tisza, autonomia maghiară, cenzura şi mistificarea rolleriană, stupiditatea tezei politically correct iohannesiano-orbaniană ş.m.a.

 

Să se ia aminte de către toţi!

 

În Ierarhia cerească a arhistrategilor, în Ceata Arhanghelilor se află cel puțin un valah: Mihail, Gavriil, Rafail, Uril, Gudil, Valahiel, Salatiel. (Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete, Paideia, Bucureşti-1996)

 

Sunt onorat să împărtășesc crezul  în veșnica continuitate a românismului  în Ardealul nașterii poporului geto-dac–valah cu istoricul militar, Col. r. Dr. Constantin Moşincat.

 

Gheorghe Constantin Nistoroiu

Cavaler de Clio