Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Ierodiacon IUSTIN T.: Nu siguranța e sensul vieții, ci Frumosul după care o trăim…

Ierodiacon IUSTIN T.: Nu siguranța e sensul vieții, ci Frumosul după care o trăim…

Ce n-am da să ne izbăvim o clipă de frica de moarte? Să avem fiorul unei vieți pe care nu ne-a poate lua nimeni, niciodată… Ce n-am da să descoperim ce ne poate face nemuritori!

Și ce moment mai bun pentru a găsi această comoară decât acela când ceva ne amenință trupul? Ce timp mai bun pentru a găsi pacea dinlăuntru decât în vreme de „război”? Când să găsești dinarul pe care l-ai pierdut in casa ta, pe jos? Când afară e furtună…

Dragi prieteni, fizici şi virtuali, dragi străini ai Lui Dumnezeu, ce lume limpede ni se deschide deodată în față!

După ce va fi cântărită viața noastră?

Iată, după frumusețea în care ne-am culcat aseară. După gândul cu care am rostit rugăciunea de seară, când am cerut: „minte deșteaptă, cuget curat, inimă trează, somn ușor…”. Fiecare cuvânt în sine e o lume. O lume care biruie moartea cu grija de veșnicie. Cuget curat. Inimă trează. Unde – pe pământ sau în Cer, morți sau vii – nu vom avea acea nevoie de „cuget curat” și „inimă trează”?

Apoi vom mai fi judecați după ceva. După gândul cu care am pornit ziua. Iarăși, îl găsim în rugăciunea de dimineața: „…m-ai ridicat, Preasfânta Treime, din patul în care ziceam ca un mort, ca să mânec și să slăvesc puterea Ta…”. Ce idee! Să te scoli pentru motivul ca trebuie sa vezi o zi în Creație! Să vezi puterea lui Dumnezeu în existență, în făpturi, în energiile vieții, încă o zi! Și n-are a face că e gripă… A zis Dumnezeu că „puterea Lui se desăvârșește în slăbiciune”. N-are nimic cu fragilitatea vasului Vieții. Căci puterea lui Dumnezeu se vede în cât de frumos trăim. Și – dacă ne-a venit „sorocul” – în cât de frumos murim. Căci fie ca trăim, fie ca murim, suntem ai Lui, zicea cineva pe care-l cunoaştem cu toții…

Și, de altfel, noi trăim zeci de morți în fiecare zi… Am murit de atâtea ori în sufletul nostru când am poftit o femeie pentru păcat! Când ne-am culcat cu burta plină și cu cleveteala pe limbă! Am murit de atâtea ori când ne-am judecat aproapele! Am murit de atâtea ori când am zăcut ore întregi la televizor, pentru degradare și divertisment! Am murit, deci, și nu ne-a supărat asta niciodată?!… Nu ne-a deranjat că am lăsat cetatea inimii noastre – unde stă Dumnezeu – să fie invadată de atâtea pofte, și frici, și griji? Și ne vom chinui acum cu o schimbare de decor, în afară, când înăuntru se joacă aceeași piesă tragică, de ani și zeci de ani de zile?…

Cine-si iubește curățenia sufletului, cine înțelege că răul care atinge trupul nu este adevăratul Rau, cine caută să se întoarcă la propria lui inimă curată și la Dumnezeu, la lucrarea creştinului dintotdeauna – nu are timp de teamă și de groază. Nu are timp decât să recupereze curățenia inimii pe care a pierdut-o. Fecioria sufletului. Caută mereu timpul sinelui, ca Marcel Proust în aventura lui: „În căutarea timpului pierdut…”.

Și apropo de frică, mai țineți minte pe Fat-Frumos din Lacrimă a lui Eminescu, când l-a întrebat pe Roșu-împărat: „De cine te temi tu, Împărate?”. Și acela a zis: „Eu ma tem de Dumnezeu întâi, dar și de Muma Pădurii!”. Ei bine, frica Împăratului nu era desăvârșită. Muma-Pădurii, pe înțelesul nostru, este orice criză, boala, încercare de pe lume. De care nouă ne e frică mai mult decât a avea frica „lui” Dumnezeu. Și, revenind, l-a întrebat și Împăratul pe Fat-Frumos: „Dar tu de cine te temi, Fat-Frumos?”. Și a răspuns el: Eu nu mă tem de nimeni, afară de Dumnezeu!”. Și aceea era frica curata, singura și adevărata, care-l ridică pe Fat-Frumos deasupra lumii. Și deasupra Mumei-Pădurii.

Așa că, dragi prieteni, necunoscuți ai lumii, dar cunoscuți ai Domnului, eterna noastră poruncă rămâne frumusețea sufletului. Același ‘Doamne-Iisuse miluieşte-mă” spus în inimă, aceleași regrete pentru păcate, aceeași nădejde mai presus de păcate, același dor de a fi oamenii frumoși ai Lui care trebuia să fim. Aceleași legi ale lumii interioare, care nu poate fi clătinata de nicio criză și nicio moarte. Căci dacă nu le trăim pe acestea, cu adevărat degeaba vom scăpa de gripă, și degeaba vom trăi până la 80 de ani cu „siguranţa” vieții… Căci înăuntrul nostru vom fi murit de mult.

Să încheiem. Vom fi judecaţi după cât de frumos trăim. Și după cât de frumos -daca Domnul ne cheamă – murim. Sa intrăm în inimă, să plângem după frumusețea pierdută a sufletului (nu din frica de pedeapsa), să ne recuperăm curățenia inimii care face Viața interesantă și bună de trăit în orice condiții, chiar și în vreme de criză. Să ne facem buni de „mâncat” ca rodia din imagine, și buni de „sorbit” ca ceaiul cuminte de mai sus. Să redevenim „buni de iubit” (chiar și cu nasul înfundat). Și nici o moarte nu va va putea atinge.

Cine plânge pentru Viața dinlăuntru s-a izbăvit de orice alt plâns, pentru totdeauna.

Zile de lucru frumos și fără grijă!

 

Ierodiacon Iustin T., 19 martie 2020

PS: A, da, și spălați-vă pe mâini… Dar nu pentru vreo infecție. Ci ca să redescoperiti frumusețea lor.


Etichete: