Că prea ne-am abonat cu toți la viață,
Că prea uitarăm de unde-am venit
Și prea ne târguim de zor ca-n piață
Și prea stricarăm tot ce-am moștenit.
De sus, de jos, din dreapta și din stânga
Ne scutură și ne dă viața ghiont
Și ne arată: „Iar ați călcat dunga!
De câte ori să vă bag ani în cont?
V-am arătat unde-are semn măsura
De ce mereu o treceți apăsat?
Nici nu s-a simțit când s-a ivit fisura,
Și nici n-o să mai știți când am plecat.
Stricarăți cer și-ați murdărit Pământul
Nimic nu vă mai place din ce-a fost
Și cum să nu mă duc-atuncea gândul
Că n-ați mai vrea pe-aici să am eu rost?”
Mai „glăsui” încă o dată viața
Ne trase iar de mânecă, mai dur
Dar oare câți am înțeles că „ața”
- Nu mai e timp când s-o transformi în „șnur”?!