Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Ierodiacon IUSTIN T.: Citim și ne rugăm ca să facem din Lumile Imposibile – lumi posibile…

Ierodiacon IUSTIN T.: Citim și ne rugăm ca să facem din Lumile Imposibile – lumi posibile…

Din cauza crizei, am ajuns să trăim într-o lume și într-o realitate strâmtă. Din ce în ce mai strâmtă. Oare ce n-am da să redescoperim lărgimea lumii, vastitatea ei firească? Ce preț am plăti să descoperim cuprinderea adevărată a Lumii…?

Ei bine, nu costa nimic. Doar o înnoire a minții noastre, cu pretextul acestei molime. Tocmai acum, tocmai aici, ne așteaptă lumi extraordinare…

Ca să înțelegem ideea, vă amintiți, de pilda, de „O lume dispărută” a lui Artur Conan Doyle…? Cine ar fi crezut ca mai poate exista o lume de dinozauri în modernitatea noastră? Și totuși, în minunăția ei, în ficțiunea ei, aceasta lume imposibilă redevenise „posibilă”…

Sau „20.000 de lege sub mări” a lui Jules Verne…? Cartea care deschidea seria aventurilor prin toate minunățiile lumii. Și apropo, se pare ca Jules Verne nu ieșise niciodată din Franța, nu vizitase nici India, nu fusese nici la Polul Nord – totul, totul, toată aceasta bogăție a unor spatii inimaginabile venise din lumea vastă a unui iubitor de biblioteca. Biblioteca Franței îi deschisese lui Jules Verne o pluralitate de lumi, pe care acum le înfățișa cititorilor…

Și care e secretul, totuși? De ce e lectura minunata, chiar sub forma ficțiunii, chiar cu riscul unor narațiuni proaste sau al unor idei alienante? Care e misterul și Taina?

Răspunsul ne pregătește pentru Taine și mai mari. Cartea ne scoate din singura realitate posibilă! Din realitatea cotidiană pe care o trăim. Și ne învață că Existența e mult mai largă, pline de lumi vaste și de idei dezmărginitoare. Ne scoate în celelalte lumi „posibile”, lumi care – pentru noi, până atunci – erau imposibile.

Și faptul că realitatea aceasta nu e singura realitate posibilă ne pregătește pentru bucuria și lărgimea Duhului! Dumnezeu a făcut lumea măreață, nemărginită in idei, cu frumuseți și Taine nesfârșite. Iată, dacă luăm numai primele versete din Cartea Facerii: „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul…” – ni se deschide în față o lume vastă și incredibilă! Căci Biblia e un fel de lectura a lumii în nemărginirea ei, în aerul Creatorului…

La fel și dacă deschidem Psaltirea și citim: „Ziua zilei spune cuvânt și noaptea nopții vestește știința…” sau „Când văd luna și stelele, lucrurile mâinilor Tale, zic: Ce este, Doamne, omul, că l-ai făcut pe el…!”. Prin aceste minunății, noi suntem invitați în lumile nemărginite ale lui Dumnezeu, în pluralitatea și universalitatea Creației. Da, Creația e una singură, dar ea e plină de dimensiuni nesfârșite, fiindcă așa a făcut-o Creatorul. Atunci, dragi prieteni, nu mai e nevoie să căutăm „multiversul” din filmele SF. El deja există. L-a făcut Dumnezeu. Îl găsim în orice lectură bună. În orice meditație. În orice rugăciune de mulțumire și recunoștință.

Și aici ajungem unde ne doare… Noi acum am ajuns sa trăim într-o cușcă pandemistică și mediatică. Presa și știrile obsesive din fiecare zi, „noutățile” despre coronavirus din 10 în 10 minute ne-au amputat realitatea, ne-au desfigurat-o, ne-au micșorat-o până ne-au luat „aerul” din ea, ca să trăim în singura realitate propusa posibilă: pandemia.

Dar iată secretul libertății noastre în Creație, secretul nostru de oameni liberi în Dumnezeu: realitatea aceasta, realitatea aparenta, NU ESTE SINGURA REALITATE POSIBILA. Și nu a fost niciodată.

O, cât de largă e pronia lui Dumnezeu! Câte invitații la lumi regăsite, la lumi „dispărute”, la universuri recuperate – pe câți izolați și carantinizați există! Câte seri cu farmec redescoperit, cate cine cu soția și copiii, cate secrete ale casei – o carte, o jucărie, un proiect de meșterit – au ieșit la iveală! Cât de largă poate fi lumea la capătul unui bolnav, cât de nesfârșită e lumea care iese din Psaltirea lui sau din cartea lui preferata…! Câte sensuri noi, sensuri minunate ale vieții și ale bolii au invadat lumea noastră teribil de îngustă, și ne-au făcut-o largă și fermecătoare să petreci în ea…

Așa că, dragi prieteni, avea dreptate Cicero, cu maxima lui frumoasă: „Citim cărți ca să ieșim de sub tirania prezentului…”. Fiindcă „prezentul” cotidian al nostru nu e nicidecum Prezentul în care suntem bucuroși și liberi și ai lui Dumnezeu. E acel „prezent” al lumii care ne sechestrează, și care-l ține pe Dumnezeu departe. În schimb, își pune „zeii” lui: frica, pofta si grija de mâine. Mai recent, spre zilele noastre, criticul literar Alex. Ștefănescu ne invita tot la o lume dezmărginită. El spunea că omul e ca un copac desfrunzit, și, prin lectura, el „își mărește capacitatea de contact cu Lumea, îi sporesc frunzele prin care-i vine Lumina, îi sporește fotosinteza”. Omul descoperă, deci, frumusețea „lumilor posibile”, de gând și de emoții, ascunse de Dumnezeu în marea Creație!

Ce se poate spune, dragi prieteni ai Lumilor imposibile ale Domnului!… Existența e prea largă și prea frumoasă ca s-o reducem la „cușca” în care presa și televizorul au sechestrat-o! Boala – prin ochii lui Dumnezeu – e un pretext, o invitație de a descoperi bogăția lumii interioare, și, prin ea, bogăția de lumi „imposibile” din Creație, pe care Domnul ni le face posibile. Și dacă ne rugam numai să „scăpăm cât mai repede, să treacă, sa ne întoarcem la viața dinainte”, ne rugăm tot cu mintea în cușcă, în singură realitate pe care o credem posibilă: a bolii. Prelungită, obligatoriu, cu realitatea vindecării. Dar dacă Înțeleptul Dumnezeu, știutorul inimii noastre are altă „socoteala” cu noi…? Dacă El se folosește de acest Timp ca să ne arate că Viața nu e mai puțin frumoasa și valoroasă în suferință? Ca nu a ne face bine e scopul ultimativ, ci a trăi frumos mortalitatea și fragilitatea Vieții, ca niște copii veșnici ai Lui…. A înțelege că suntem de neprețuit, că Viața e misterioasă și plină tocmai în vulnerabilitatea ei. Ca umanitatea Domnului Însuși. Ca omenitatea lui Iisus Însuși.

Așadar, dragilor, sa ne dezvățăm să traim în realitatea cotidiană ca „singura realitate posibilă”. Dacă ascultăm de dimineața până seara știri despre epidemie, și dacă ne mai și rugăm în aceeași logica („Doamne, să treacă…”), ne construim singura realitate posibilă – o cușcă în care-L „băgăm” până și pe Dumnezeu. Dar dacă ne hrănim cu lecturi bune (preferabil tipărite), și cu rugăciuni libere si generoase (nu cu cereri din lumea terorii), atunci vom descoperi frumoasele și „imposibilele” lumi ale Creației. Care stăteau dintotdeauna acolo, așteptând ca noi să le facem… posibile!

Vino, Doamne, și deschide-ne Imposibila Ta Lume…!

 

     Ierod. Iustin T., 27 martie 2020


Etichete: