Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide

SENTINȚA

 

SENTINŢA

Autor: Lhana Roma-Nova

 

A fi mamă, a fi tată,

e un dat de la Iisus,

El e Cel Ce ne arată

unde în Ceruri am ajuns,

cât a fost de trist şi este

ştie numai Dumnezeu,

tu, nefiind decât poveste,

cum gândeşti că-ţi va fi greu?!

 

El ne spune răspicat,

uneori… un pic mai dur:

„ – Rob, de eşti, sau împărat,

sufletul să-ţi fie pur

şi… puternic, curajos,

te înarmează cu credinţă,

fii un mic Iisus Hristos

retrăind a Lui sentinţă!…”.

 

Gânduri vechi, gânduri haine,

nu da voie, în vreun fel,

răului să intre în tine,

fă şi tu ce-a făcut El!…

 

Te vor răstigni pe cruce,

cuie în tălpi ţi se vor bate,

tu iubeşte-o că e dulce,

nu-ţi dori o altă moarte…!

 

Când va fi la judecată,

de la Anna la Caiafa,

Adevărul, de îndată,

îţi va umple în veci carafa!…

 

Vei simţi că-ţi este sete,

foame crâncenă îţi va fi

de dreptatea acelor cete

care în cer hrănesc copii.

 

Strâmba judecată, dreaptă,

vei afla, dacă asculţi,

de la Domnul Ce te-aşteaptă

cu ai săi ucenici desculţi.

 

Tu, picioarele, Îi sărută

şi încearcă să înţelegi

că dreptatea, dacă-i multă,

nu-i dreptate, ci-s doar legi…

 

Nu căta la muritori,

la străini, păgâni, barbari,

judecata până-n zori,

nu-s decât sărmani fugari!…

 

Zi de zi, noapte de noapte,

se ascund de adevăruri,

de Iubire nu au parte,

mintea lor e în chivăruri…

 

Pentru o mână de arginţi,

pentru trupuri dezbrăcate,

sufletul şi-l vând, cuminţi,

nu gândesc că fac păcate.

 

Ei, în numele credinţei,

prinşi de tot în cercul sadic,

dat-au curs degrab’ sentinţei,

n-au simţit destin heraldic!…

 

N-au văzut că Împărat,

păscând turma Lui prin rouă,

lege veche a spulberat,

dat-a lumii Lege nouă!…

 

Ochii, încet, li s-au închis,

n-au putut nicicum vedea,

n-au primit de veste în vis

cine lângă Cin’ şedea…

Se credeau că sunt puternici

judecând pe Drept cu drept,

pătimaşi sau prea cucernici,

se băteau cu pumnu’ în piept:

„ – Noi, Tâmplarule, să ştii,

vom afla cu adevărat

cum că, Fiul, Tu ai fii…

Te vom pune la încercat!…

Te vom răstigni pe cruce,

cuie în tălpi, azi, vei avea,

Golgota şi-a ei răscruce

se prefac în cucuvea…

Cântec trist, cântecul morţii,

Îţi va fi prea închinat,

să vedem ce vrut-au sorţii:

pe tâlhar sau… pe Împărat?!”.

 

Iar mulţimea înfierbântată,

fără număr, fără minte,

se dezlănţuie deîndată…

Ce mai hulă, ce cuvinte!

 

Cete multe de iudei,

trecători sau gură-cască…

Câtă ură strânsă în ei!

Cât venin şi câtă iască!

 

Cât de trist să fii făţarnic,

credincios pe jumătate,

torni otravă tu, paharnic…

Ia paharul, dă-l pe spate!

Nu lăsa vreo înghiţitură

căci sosit-a vremea ta:

“ – Dacă torni otravă, ură,

din pahar doar tu vei bea!

Ori nu ştii că asta-i soarta?!

Se întoarce la tine roata!…”.

 

Preoţii se întrec şi ei

cu bătrânii, cu nepoţii,

să-L hulească, se cred lei…

Nu ştiau că… ei sunt morţii!

 

Aşa, morţi, precum se vede,

au o ultimă dorinţă:

„ – Mulţimea… în cine crede?

În tâlhar, în pocăinţă?!”.

 

Hotărârea este una:

“ – Slavă sfintei sărbători!

Fiindcă-i Paşte, ţi-e totuna

de trăieşti sau… dacă mori?!

De e bine, de e rău,

când cu cei fără de lege

vei ajunge socotit,

tu nu poţi nicicum allege,

ci sosit-a ceasul tău!

Proorocia s-a împlinit!”.

 

Căci, în prag de sărbătoare,

Pilat, guvernator mare,

a întrebat, ca întotdeauna,

după cum cerea cutuma:

„ – Ascultaţi, supuşii mei!

Vremea e să tăiem miei,

să fim buni, mai iertători,

că toţi suntem muritori…

Să îmi răspundeţi, azi, în cor:

pe cine să nu omor?

Pe Iisus Nazariteanul,

acuzat de blasfemie

şi găsit nevinovat,

sau… pe Baraba, tâlharul,

care a ucis o mie

atunci când s-a răsculat?”.

 

Astfel, începu norodul

a-şi cânta singur prohodul

când striga, pe rând, în cor:

„ – Pe Iisus, eu îl omor!”.

Fiecare trecător

se gândea în a sa sine:

„ – De-aş putea să Îl omor,

n-aş mai fi un oarecine,

ci m-ar slăvi împăraţii

că doar ei au fost salvaţii

de Iisus, numit Mesia,

ce le-ameninţă moşia

şi-apoi dânşii, în secret,

spun <Iisus din Nazaret!>”.

 

Astfel, începu mulţimea

să-şi ascută isteţimea

şi să pună în balanţă

pe care Isus înhaţă,

pe cel care-i fiu de tată

şi se cheamă Baraba

sau pe fiinţa vinovată

de-a se numi Mesia?

 

Dacă spunem Baraba

cine ne va mai scăpa

de cei ce ne-au cucerit

şi robie am suferit,

cine pentru a’ noastre drepturi, libertate, bunăstare

va lupta cu toţi romanii, cine va mai fi în stare?

Unul este Baraba, fiul tatălui, Isus

și-l vrem liber, mai presus

decât orişice sentinţă,

decât orice judecată,

îi va învinge pe romani,

ne va fi şi nouă tată!

Pâine albă ne va da,

noi vom fi stăpâni de ţară

şi, de-aceea, vom striga:

“ – Nu vrem, Baraba, să moară!”.

 

Cât despre Iisus Mesia?…

Ce va stabili domnia!

 

Şi, când fost-a răstignit,

încă doi au pătimit…

S-a întâmplat în Sfânta Vineri…

Erau trei şi, toţi trei, tineri!

 

Tâlharul din partea stângă

Îl hulea, fiinţă nătângă…

Gura sa nu mai tăcea,

ci întruna brotăcea:

“ – De eşti Tu, Hristosul,

Te rog cu frumosul:

< Cale de-a scăpa găseşte,

pe Tine Te mântuieşte!

Şi pe noi, dacă poţi!

Ce contează c-am fost hoţi!?

Şi pe mine, de ai har!

Mântuieşte un tâlhar!>”.

 

Unul doar s-a mântuit,

cel din dreapta, hoţ… cinstit!

Osândit pentru dreptate,

el căta iertarea în moarte,

a simţit din prima clipă

că prin Domnul ia aripă

fiindcă nu-i din astă lume,

ci din Cer venit anume

şi-a înţeles că veşnicia

sfântă e, nu ca domnia!

A gândit în sinea lui:

“ – Vreau la Poarta Raiului!”.

 

Pleacă în zbor  pe Sfânta Cruce

pân’ acolo, la răscruce,

când găsi-va flori de jad,

calea sigură spre Iad,

va culege galben pai,

calea dreaptă către Rai!…

 

Şi aşa s-a împlinit

un Cuvânt  de Răstignit:

” –  Adevărat grăiesc ţie,

tu, tâlharul dintr-o mie,

negândind la suferinţă,

ci doar la sfânta credinţă,

azi, nu la sfârşit de lume,

vei ajunge în Rai cu Mine!”.

 

Morala:

Dacă vrei, în cer, să urci,

din topor tu fă trei furci:

să trimiţi răul pe ape,

iubirea s-o ţii aproape,

adevăr să ai la masă,

din dreptate să-ţi faci casă

şi, oricare ar fi sentinţa,

nu-ţi trăda nicicând credinţa

căci, în mii de ani-lumină,

toate strâmbe au să vină

dar Sentinţa… e doar una!

Nemurirea?!… E cununa!

(28.03.2016)