Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Triada antivirus prognoze umflate-metode pripite-efecte ciobite

George PETROVAI: Triada antivirus prognoze umflate-metode pripite-efecte ciobite

Triada antivirus

prognoze umflate-metode pripite-efecte ciobite

            Întreaga omenire este de câteva luni sub asediul noului virus ucigaș, căruia – iată – nu-i pasă nici de bani, nici de vârstă, nici de civilizație (mai puțin de un sfert dintre „civilizații” pământului se spală cu atenție pe mâini după ce au folosit toaleta!), nici de rangul social al indivizilor sau de puterea politico-diplomatică și economico-militară a statelor acestei lumi în accentuat declin moral-spiritual, ci infestează și seceră pretutindeni vieți (îndeosebi în marile aglomerații urbane și în statele puternic industrializate, respectiv cu cel mai avansat și mai rentabil turism – Statele Unite, Italia, Spania, Franța), astfel că spitalele se dovedesc neîncăpătoare, sistemele de sănătate nu mai fac față, iar medicii nu reușesc să contracareze ofensiva acestui perfid dușman doar cu dezinfectanți, măști, combinezoane, mănuși și celelalte mijloace paliative, adică atâta timp cât nu există antidotul care să pună pandemia cu botul pe labe.

            Treaba devine cu atât mai presantă, cu cât specialiștii trag semnalul de alarmă că, la fel ca în cazul celorlalte virusuri abătute de destin asupra predecesorilor noștri (malarie, ciumă bubonică, holeră, tuberculoză, gripă spaniolă etc.), omenirea nu va mai scăpa de Covid-19, fapt pentru care imunizarea pământenilor este esențială în inegala confruntare cu dușmanul invizibil, și că – dimpotrivă – acesta își va înteți atacul odată cu începerea sezonului rece…

N.B.:Inspirându-se din Biblie, înaintașii noștri știau că infestații cu virus trebuie izolați de comunitate și tratați (firește, cu leacurile de care dispuneau) vreme de 40 de zile, termenii carantină și carantinare provenind de la franțuzescul quarante, pe când acuma, în secolul supervitezei și al supermedicinei, carantinarea s-a transformat în catorzinare (quatorze=14 în franceză), dar fără obligatoria modificare a termenului medievist, de parcă – prin această fioroșenie sau struțo-cămilă lingvistică – este de la sine înțeles că patruzeci trebuie să fie egal cu paisprezece!

Dar tot un specialist (este vorba de Cameron Kyle Sidell, doctor într-o Unitate Primiri  Urgente din New York) ne înștiințează că virusul Covid-19 n-are nimic de-a face cu pneumonia și, deci, n-ar trebui să se urmeze aceeași cale în anevoiosul proces de tratare a bolnavilor, ci seamănă mai degrabă cu boala de altitudine (provocată de rarefierea oxigenului din aer).

Mergând mai departe cu căutările, am aflat că, din pricina tehnologiei militare care lucrează cu o frecvență de 60 GHz, moleculele de oxigen sunt lovite/afectate de aceste radiații și nu mai pot fi preluate de hemoglobină, altfel spus că „radiația electromagnetică milimetrică de 60 GHz afectează proprietățile orbitale ale electronilor de oxigen, ceea ce duce la eșecul absorbției de oxigen în globulele roșii, deoarece moleculele de oxigen excitate nu se mai pot lega de hemoglobină”.

Revenind la „triada antivirus”, ar fi nedrept să nu menționez „profețiile” unor atotștiutori în cazul gripei porcine, a bolii vacii nebune și a pandemiei generată de coronavirus. De pildă, ne spune jurnalista Karen Smith în articolul Predicții eronate dar totalitare, în primul caz se vorbea de infectarea unei treimi din populația globului și de moartea a 3-4 milioane de oameni, în al doilea caz de circa 500.000 de oameni răpuși (din fericire, adaugă Karen, „nu s-a confirmat niciuna dintre toate aceste profeții catastrofale), iar „doctorul Americii” Anthony Fauci, marele „expert” în coronavirus și „cel care a condus comitetul de urgență al țării” (K. Smith), a avansat la început cifra de două milioane victime, apoi (pe 1 aprilie și pe baza acelorași modele) a conceput un scenariu „mult mai optimist”: între 100.000 și 240.000 de morți, cu condiția să se treacă de îndată la „carantină în stil totalitar chinezesc”! Două săptămâni după aceste declarații și după „impunerea unei carantine stricte în cele mai multe dintre statele americane” (K, Smith), numărul morților a ajuns la 23.000, așa că doctorul Fauci, preocupat să țină pasul cu realitatea „care se încăpățânează să nu-i confirme așteptările sumbre”, a avansat în urmă cu câteva zile un număr de 65.000 de morți.

Completarea doctorului Ron Paul, fost congresman american, este deosebit de elocventă în toată această harababură creată de specialiști și măsurile luate de autorități: „(…) dacă ne uităm  la statele americane care nu au introdus măsuri foarte dure, ele nu se descurcă deloc rău, ba în cele mai multe cazuri au un număr de morți și infectați mai mic decât statele care au adoptat reglementări autoritariste (subl. mea G.P.)”.

De pildă, Carolina de Sud și Colorado sunt state cu aproximativ aceeași populație: cinci milioane de locuitori. Carolina de Sud a urmat la începutul epidemiei o politică liberală și, în urmă cu aproape două săptămâni, raporta 63 de decese, pe când Colorado, cu măsurile sale mult mai dure, avea la aceeași dată 190 de victime. Și mai grăitor este exemplul oferit de Arkansas, „un stat care nu a impus carantina, preferând măsurile liberale”, unde în urmă cu câteva zile se înregistrau doar 25 de decese, „deși, conform modelelor utilizate de experți, ar fi trebuit să aibă un număr mult mai mare” (K. Smith)…

România a îmbrățișat din prima clipă a isteriei europene și planetare strategia dură (stare de urgență prelungită nu se știe până când, nouă ordonanțe militare până în prezent și cine știe câte vor mai fi până la încheirea „armistițiului de relativă pace” cu virusul, filtre milițienești și amenzi, obligația tuturor românilor cu bun simț, mai puțin a sparangheliștilor și a etnicilor nărăvași/antisociali, de a „savura” câșa libertate cu ușile închise etc.), „artizanii” acestor măsuri halucinante, îndeosebi pentru bătrâni, fiind Raed Arafat și Bogdan Despescu, secretari de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI): primul, în calitate de pesedist (ăștia l-au făcut secretar de stat inamovibil, ba chiar tartorul Sănătății românești pentru o scurtă perioadă) și de șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, necontenit și neobosit le cere românilor să dea dovadă de complianță (compliant=maleabil, supus, ascultător); celălalt în calitate de șef al Poliției Române, cu binemeritata faimă de plagiator (mai bine de jumătate din teza sa de doctorat este realmente xeroxată) și de chestor descurcăreț (dă în judecată ministerul pentru neplata sporului de doctor…cu cântec, judecătorii îi dau câștig de cauză și „onorabilul” încasează de la statul român o consistentă sumă, niciodată făcută publică), care – pentru „meritele” arătate mai sus – în noiembrie 2019 este făcut de liberali al doilea om din minister, adică este împuternicit din punct de vedere politic să-și „modeleze” subordonații după chipul și neînzestrarea sa moral-spirituală.

Tocmai de aceea, mulți dintre aceștia își demonstrează acuma, în perioada dezmățului total al coronavirusului (cu și fără măști la suprapreț pe figuri), forma/uniforma de (limitați) apărători ai ordonanțelor și statornica fire de milițieni sadea. Cum altminteri să-ți explici faptul că  temerarii (!) ce îndrăznesc să iasă la plimbare după orele 22 sunt insultați, ba chiar brutalizați de anumite „organe” ale Internelor, aceleași „organe” care au lăsat și lasă în continuare să treacă autocarele de sparangheliști spre aeroportul din Cluj-Napoca, cu destinația Germania, iar un fermier din Timiș, care face dovada (cu act de identitate și Declarație pe propria răspundere) că merge pe tarla la muncă, este amendat de al doilea filtru milițienesc (primul filtru nu-i găsise vreun cusur în acte!) cu 5.000 de lei pentru absurda vină că pe Declarație nu era trecută ora de întoarcere?!

Atenție, acest incalificabil abuz este săvârșit în condițiile în care forța de muncă din România, inclusiv din zone carantinate (Suceava, bunăoară), este dusă cu avioanele în Occident (firește, acest lucru ar fi cu neputință fără știrea și încuviințarea Guvernului, a serviciilor secrete, în ultima instanță a președintelui Klaus Iohannis!), iar în țară se mai întâlnesc pe ici-pe colo români vrednici, ce țin morțiș să lucreze pământul nostru bun de uns pe pâine și să producă hrană nu doar pentru ei, ci și pentru hahalerele care fac din țânțar armăsar ca să-i poată amenda!

Mie însumi mi s-a întâmplat mai zilele trecute, pe stradela ce duce la piața de alimente, să fiu oprit de un asemenea filtru „competent”. Un tinerel din gașcă, milițian în devenire, mi-a cerut Cartea de identitate și Declarația pe propria răspundere. I le-am dat, dar nu m-am putut înfrâna să nu-l întreb prin masca obligatorie (cel puțin în Maramureș), asta întrucât este perfect inutilă pe stradă și al dracului de scumpă: „Tot astfel au fost legitimați și românii care au ajuns pe aeroportul din Cluj?” Mi-a răspuns ca la cartea neghioabei atotputernicii a milițienilor: „Aici nu suntem pe aeroportul din Cluj!” „Bine, bine”, am continuat eu, „dar ordonanțele militare sunt obligatorii pentru toți românii sau numai pentru unii dintre ei?” La cea de-a doua întrebare n-am primit niciun răspuns (ce putea să zică?), însă m-a înștiințat cu voce scăzută că Declarația n-are dată. Adică un avertisment voalat de felul următor: Pot să te amendez, dar n-o fac pentru că (încă) nu sunt așa de afurisit ca grosul tovarășilor mei.

Ulterior am povestit întâmplarea la vreo 3-4 cunoștințe. Toate m-au întrebat dacă am fost amendat, consistentă dovadă că nu mai este mult până când anormalul va lua în totalitate locul normalului…

Tocmai de aceea, nea Șică Mandolină, tu care ești primul pe statul de plată iohannian, cred că ar trebui să le bagi în căpățâni gășcarilor de la centru și din teritoriu că termenul „liberal” este prieten cu abuzul și dictatul la fel cum focul fraternizează cu apa. Apropo, voi, colegii „liberalilor” Arafat și Despescu, sunteți focul sau apa pentru România și majoritatea românilor, atâta timp cât acestora, îndeosebi bătrânilor , li se interzice cu strășnicie să profite (evident, cu precauțiunile cerute în atari situații) de elementele fundamentale ale sistemului imunitar, implicit ale vieții: mișcare, aer curat, lumina și căldura soarelui de primăvară.

Nea Șică, de la București nu se vede cum alte țări europene (Germania, Franța, Italia, Spania, Belgia, Olanda, Cehia etc.), unele dintre ele mult mai afectate de coronavirus ca România, își deschid încet-încet granițele întru înfăptuirea strategiilor economico-sociale de după pandemie? Păi, eu zic să-i lași pe alții să numere rezultatele confruntării cu mititelul și să se spele de zor pe mâini, iar tu și firoscoșii tăi colegi/colaboratori/ciraci, toți unul și unul, suflecați-vă mâinile și folosiți-vă restul nevirusat de minte pentru ca țara să poată face față șocului ce-o așteaptă după remisiune.

Sighetu Marmației,                                                                                      George  PETROVAI

17-18 aprilie 2020